17 August 19

Vladimir Putin: Nu a fost nimic rau in Pactul Molotov-Ribbentrop

  • 07 Noiembrie 14
  • Actualitate
  • 1
Vladimir Putin: Nu a fost nimic rău în Pactul Molotov-Ribbentrop

    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că nu au existat probleme în Pactul de neagresiune Molotov-Ribbentrop, semnat de URSS cu Germania nazistă în 1939, acord care a condus la al II-lea Război Mondial, generând efecte teritoriale inclusiv pentru România, scrie mediafax.ro

    Istoricii occidentali încearcă "să păstreze tăcerea" în legătură cu Acordul de la Munchen, semnat în anul 1938, care a permis Germaniei naziste să anexeze regiunea Sudeţilor, aparţinând Cehoslovaciei, a afirmat Vladimir Putin în cursul unei întâlniri cu tineri istorici desfăşurată miercuri la Moscova. Premierul britanic Neville "Chamberlain a venit, a fluturat o foaie de hârtie şi a spus: «V-am adus pacea», la revenirea în Londra după negocieri", a declarat Putin, conform unei stenograme publicate de Kremlin.

    "După care Churchill, cred, a spus unui grup restrâns de oameni: «Acum, războiul este inevitabil». Pentru că orice compromis cu un agresor precum Germania hitleristă conducea în mod clar la un viitor conflict militar de mare amploare, iar unii au înţeles acest lucru", a adăugat preşedintele Rusiei.
 

    Pe de altă parte, preşedintele rus crede că Tratatul de neagresiune între Germania nazistă şi URSS, cunoscut ca Pactul Molotov-Ribbentrop, nu a reprezentat o problemă. "Este necesară o cercetare serioasă pentru a se stabili care erau metodele de politică externă în acea perioadă. Uniunea Sovietică a semnat un acord de neagresiune cu Germania. Oamenii spun: «Ah, este ceva rău». Dar ce este rău în faptul că Uniunea Sovietică nu voia să lupte, ce este rău în asta?", a afirmat Putin, conform publicaţiei The Telegraph.

    Un protocol secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, semnat pe 23 august 1939, prevedea că Germania nazistă şi URSS erau de acord să împartă Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, România şi Polonia în sfere de influenţă, notează publicaţia britanică. Kremlinul a admis existenţa protocolului secret în anul 1989.

    "Oamenii continuă polemicile pe tema Pactului Molotov-Ribbentrop şi acuză Uniunea Sovietică de divizarea Poloniei", a adăugat Putin.

    În anul 2009, Vladimir Putin cataloga drept "imoral" Pactul din anul 1939, care, potrivit istoricilor, a avut ca efect începerea celui de-al II-lea Război Mondial, divizarea Poloniei şi anexarea Basarabiei şi nordului Bucovinei de către URSS.

    Vladimir Putin a făcut aceste declaraţii în contextul în care Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea la începutul acestui an, iar Moscova este acuzată de susţinerea insurgenţilor separatişti din estul Ucrainei.

Sursa: deschide.md

   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Titlul si informatiile scrise in acest articol sunt cu adevarat deosebite si de interes pentru noi toti romanii.Multumim si cele mai sincere felicitari pentru acest articol!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe