17 Iulie 19

Virtutea Castitatii

  • 01 Mai 17
  • Despre familie
  • 0
    Care este atunci semnificaţia teologică a comportamentului sexual în lăuntrul şi în afara unirii conjugale? Într un cuvânt, sexualitatea este criteriul care determină şi descoperă angajamentul nostru în cadrul legământului făcut de Dumnezeu cu poporul Său. În mare măsură, angajamentul nostru şi fidelitatea faţă de acest legământ se măsoară prin sexualitate. De notat faptul că vorbele lui Iisus cu privire la angajamentul de neîncălcat al căsătoriei sunt urmate de cel privind celibatul voluntar: „sunt fameni care s au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor” (Mt. 19, 8 12). În Biserică există două vocaţii esenţiale: celibatul non clerical şi laic, dar consacrat şi unirea conjugală binecuvântată. Deşi mulţi Sfinţi Părinţi preferă castitatea, Ortodoxia a afirmat în general că cele două vocaţii sunt egale în privinţa valorii spirituale şi a posibilităţilor de a conduce pe om la mântuire. Biserica îi cheamă pe cei necăsătoriţi la celibat din acelaşi motiv pentru care îi cheamă pe unii la viaţa monahală: ca prin harul Duhului să transforme pofta în iubire, eroticul în erôs. Totuşi, Biserica învaţă că căsătoria are aceeaşi finalitate: iubirea purificată şi sanctificată este oferită liber partenerului şi copiilor.
 

    Sexualitatea are deci o semnificaţie spirituală şi teologică profundă, ca şi calvarul în care lupta ascetică conduce către transcendenţa naturii umane decăzute.
    Dacă tradiţia apostolică condamnă „păcatele cărnii”, este pentru că drumul spre Împărăţie trece prin castitate, fie în cadrul căsătoriei, fie al vieţii celibatare. Prin autentica feciorie, omul se depăşeşte şi nu se neagă pe sine. Ca disciplină a spiritului, ea promovează plinătatea, integritatea şi stabilitatea persoanei concentrând energia sexuală din direcţia sinelui şi a nevoilor sale spre Dumnezeu.
    Deşi este pe deplin compatibilă cu sexualitatea conjugală, castitatea în cadrul căsătoriei va impune limite exprimării sexuale (împotriva expresiei hedoniste că „totul trece”), dirijând în acelaşi timp iubirea cuplului astfel încât să i cuprindă pe amândoi partenerii în devoţiune, atenţie şi bucurie reciprocă. Pe de altă parte, castitatea ca feciorie este o vocaţie specială care în primul rând reflectă puritatea personală, abandonul de sine şi fidelitatea faţă de Dumnezeul Pururea Fecioarei Maria. Este o vocaţie eclesială în care se reflectă fidelitatea necompromisă cerută de la fiecare creştin de relaţia stabilită de legământul pecetluit de Dumnezeu cu poporul Său. Totuşi fidelitatea ambelor vocaţii este aceeaşi: primirea în viaţa cuplului căsătorit sau a călugărului solitar a iubirii pe care Dumnezeu o numeşte iubire nupţială.
    De aceea, literatura ascetică abundă în imagini aparent contradictorii ale soţilor, al căror legământ conjugal şi comuniune cu Dumnezeu sunt adâncite prin castitate, şi ale călugărului care se raportează la Dumnezeu prin ceea ce este virtual o unire nupţială. Prima imagine care descrie ambele vocaţii – conjugală şi monastică – este cea a căsătoriei: căsătoria înţeleasă ca angajament etern al fidelităţii iubitoare între Hristos şi Biserică. La fel, telos ul sau împlinirea ambelor vocaţii constă în participarea lor eternă la ospăţul conjugal al celui care este atât Mielul jertfit, cât şi Mirele. (Apoc. 19, 9; 21, 2; 22, 17).

Extras din: Darul Sacru al Vietii - Jhon Breck
Traducere de PS Irineu Pop Bistriţeanul
Carte apărută la Editura Patmos – Cluj Napoca, 2001
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe