22 Iulie 19

Vindecatorul bolilor psihice si al persoanelor demonizate

  • 21 Octombrie 14
  • Invatatura de Credinta
  • 1
Sfântul Gherasim „Pârjolitorul"!
Sfântul Gherasim din Kefalonia (16 august/20 octombrie), vindecătorul bolilor psihice și al persoanelor demonizate

    Demonizaţii, când sunt aduşi în faţa nestricăcioaselor sale moaşte, în Kefalonia, izbugnesc în blasfemii sau strigă: „Pârjolitorule Gherasim, ne-ai ars !", „Vom pleca eşti ca un foc !"

    În localitatea Tricaia, din regiunea Corint, s-a născut în anul 1506 Sfântul Gherasim. Era nepotul marelui duce Luca Notara († 1453), prim-ministru al ultimului împărat al romanilor, Constantin al XI-lea Paleologul (1448 - 1453).

    Setea lui pentru o viaţă îngerească l-a călăuzit în Sfântul Munte, unde s-a făcut monah. De acolo a mers să se închine la Locurile Sfinte şi s-a retras în Muntele Carantaniei, pentru a se nevoi, precum făcuse şi Hristos. Acolo a rămas patruzeci de zile şi s-a luptat aspru cu diavolul. Din lupta aceea a ieşit biruitor şi a primit ca răsplată de la Dumnezeu puterea de a scoate demoni. Până astăzi, diavolul tremură la auzul numelui Sfântului Gherasim. Demonizaţii, când sunt aduşi în faţa nestricăcioaselor sale moaşte, în Kefalonia, izbugnesc în blasfemii sau strigă: „Pârjolitorule Gherasim, ne-ai ars !", „Vom pleca eşti ca un foc !" şi altele asemenea. Nenumărate sunt minunile de tămăduire ale demonizaţilor, pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte Sfântul cel "pârjolitor". Pe cinci dintre acestea le vom povesti în continuare.
***
 

    În anul 1924, tânărul G.M. din Lixuri a fost posedar de diavol. Starea lui era deznădăjduitoare. Devenise spaima oamenilor şi de aceea îl legaseră cu lanţuri la mâini şi la picioare.
Rudele lui l-au dus la Mânăstirea Sfântului Gherasim, unde au rămas multă vreme, în rugăciuni şi lacrimi.
    Bolnavul ameninţa că se va sinucide şi într-o zi a fugit de lângă ai săi, s-a urcat în clopotniţă şi s-a aruncat în gol. Toţi au scos strigăte de groază. Însă tânărul n-a păţit nimic ! Sfântul făcuse cu el o minune îndoită: nu numai că s-a ridicat sănătos, dar şi tămăduit de acel demon înfricoşător.
***
    O femeie demonizată din Patra, Zoia, a venit cu părinţii ei la mânăstire, unde a rămas multă vreme. O lună de zile a strigat necontenit către Sfânt:
- O să plec, o să ies, pârjolitorule, dar când procesiunea va ajunge la izvor, îţi voi rupe platanul !
Şi. într-adevăr în ziua praznicului, în clipa în care procesiunea a ajuns la izvor, Zoia a strigat:
- Plec, plec !
Atunci un stâlp de telegraf enorm a căzut pe platanul de alături şi pe lumea adunată în jur. Însă a căzut în asemenea fel, încât nimeni n-a păţit nimic.
În aceeaşi clipă, demonul a ieşit din bolnavă. Toată lumea l-a slăvit pe Sfânt şi au răspândit minunea cu lacrimi de bucurie.
***
 

    În anul 1931, la mânăstire a fost adusă E.P., din Troianata. Diavolul o chinuia înfricoşător. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea, pentru că striga din răsputeri şi rostea păcate nemărturisite. Mai mult, îl hulea pe Sfânt, îl înjura cu neruşinare şi-i zicea:

- Pârjolitorule, nu plec de aici, n-ai decât să te rogi Dumnezeului tău. Nu mă voi întoarce niciodată în locul în care eram înainte. Voi rămâne aici, să mă răzbun pe tine, care m-ai războit toată viaţa ta. N-am putut să te înving niciodată. Ai fost ca un stâlp de foc. Voi război mânăstirea ta. Te voi nimici, fiindcă aduni pe toată lumea cu minunile tale şi ne loveşti şi ne distrugi.

    La un moment dat, în vreme ce Sfântul se apropia nevăzut de el, a început să tremure de frică şi să spună:

- Îl vedeţi? Vine să mă lovească cu toiagul său. Unde să mă ascund ? Vai mie ! Pleacă, pârjolitorule Gherasim, care-ţi întorci toată puterea asupra noastră, a demonilor. Te-ai ostenit atât de mult în viaţă numai pentru a ne izgoni pe noi ! Vai mie, nu mai pot rămâne ! Însă, dacă plec, îţi voi sparge candela de la mijloc. Voi face acest semn şi după aceea voi pleca. N-o voi sparge ? Ba am s-o sparg ! Fără semnul ăsta nu plec. Îmi porunceşti să plec ? Da, plec !

    Şi, spunând „plec", candela a sărit în sus cu un şuierat puternic. Femeia demonizată a rămas nemişcată, ca moartă. Când şi-a revenit se eliberase de duhul rău.

    Toţi L-au slăvit pe Dumnezeu şi pe Sfânt, care săvârşeşte atâtea minuni celor ce-l cheamă cu credinţă.
***
    O altă femeie demonizată, care era şi paralizată, Vasilica, a fost adusă de părinţii ei în anul 1936 din Etol, înfăşurată într-o pătură şi scoasă din minţi de duhul necurat.

    Este cu putinţă ca această fantomă să devină vreodată om ? ziceau părinţii ei deznădăjduiţi către monahi.

    Fiica lor striga, behăia ca o capră, îşi ridica părul în sus cu sălbăticie, scotea limba... Era înspăimântător pentru un om să o vadă.

- Pârjolitorule ! striga către Sfânt. Caut un prilej pentru a te nimici, fiindcă ne arzi. Dacă reuşesc, te voi distruge, ca să nu le mai ocroteşti pe aceste femei îmbrăcate în negru. Însă n-am putere. Mi s-a poruncit să plec. Din pricina postului şi rugăciunii eşti ca focul, şi mi-e frică să te văd.

    Vasilica a fost chinuită îndelung. Dar, la urmă, făcătorul de minuni a izbăvit-o şi pe ea de demon. De nerecunoscut, ca un înger, a plecat spre patria sa, slăvind-L pe Dumnezeu şi pe binefăcătorul ei, Sfântul Gherasim.

***
În ziarul „Peloponez" din 16 octombrie 1949 citim:

    „În luna mai a anului trecut elevul din clasa a VII-a de gimnaziu din Lefkada, G.N.K., a fost posedat de duhul rău. Într-o zi, în vreme ce preotul mânăstirii Sfântul Gherasim, Spiridon Linardatos, îi citea rugăciunile cuvenite, elevul se lovea şi striga:

- Gherasime, m-ai pârjolit ! Unde mă vei arunca ? Ce-mi va face Domnul tău ? Unde mă va aşeza ? Eu sunt legiunea căreia Hristos i-a poruncit să intre în turma de porci.

    În ceasul acela, preotul a atins de pieptul copilului crucea pe care Sfântul o folosea pe când trăia, Atunci bolnavul a muşcat crucea şi a strigat:

- Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăişuri !
Şi în vreme ce preotul continua exorcismele, diavolul a strigat prin gura tânărului că va pleca a doua zi. Aşa s-a şi întâmplat. În timpul Sfintei Liturghii, s-a tulburat cumplit şi a strigat în faţa sfintei racle:

- Gherasime, Gherasime, m-ai nimicit ! Eu sunt demonul demonilor. M-ai nimicit, m-ai distrus ! Deschide-ţi fereastra să plec !

    După aceea, tânărul, după ce a rămas pentru puţin fără simţiri, s-a ridicat sănătos. Iar mai târziu a devenit un preot vrednic".

Multumim pentru sursa articolului: vestitorul.blogspot.ro

   
 
 
 
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Acest articol este cu adevarat deosebit si extraordinar pentru noi toti crestinii,despre Sfântul Gherasim,un sfant deosebit - care pentru credinta si viata lui implinind poruncile Domnului invingand toate ispitele,a primit ca răsplată de la Dumnezeu puterea de a scoate demoni.In acest articol sunt povestite 5 cazuri de vindecare a unor persoane demonizate.MARE este puterea lui Dumnezeu si MARI sunt minunile Lui.Multumim si cele mai sincere felicitari pentru acest articol extraordinar!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe