24 Noiembrie 17

Veniţi, credincioşilor, să ne închinăm dumnezeirii celei în trei Ipostasuri!

  • 22 Octombrie 17
  • Invatatura de Credinta
  • 0
    Dumnezeu este Sfânta Treime. Treimea Cea de-o-fiinţă şi nedespărţită. De-o-fiinţă, adică o singură fiinţă, o singură fire. Treimea nedespărţită: niciodată Fiul nu S-a despărţit de Tatăl sau Duhul Sfânt de Tatăl sau de Fiul şi niciodată nu Se despart.
    Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu, întrucât au o singură fire, dar nu numai din această pricină. Şi oamenii au o singură natură, o singură fire. Dar nu putem spune despre oameni că doi sau trei oameni sunt unul singur, oricât ar fi de apropiaţi şi de buni prieteni între ei. Oamenii nu numai că au trupuri diferite, dar fiecare are şi voinţa lui proprie, gusturile lui, înclinaţiile lui. Oricât de asemănători ar fi uneori între ei oamenii, şi la trup, şi prin caracter, totuşi nu se poate ca totul să le fie comun, să aibă totul identic: pe când la Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi totul este de obşte. Nemăsurata iubire a Tatălui faţă de Fiul, a Fiului faţă de Tatăl şi aceeaşi iubire dintre ei şi Duhul Sfânt face ca voinţa Lor şi toate lucrările Lor să fie comune. Ele au o singură voinţă, totul se săvârşeşte prin voinţa lor comună. De la ce îşi întoarce faţa Duhul Sfânt, de la aceea îşi întoarce faţa şi Tatăl. Ce iubeşte Fiul, aceea iubeşte şi Tatăl şi Sfântul Duh.
    Totul se săvârşeşte de către Sfânta Treime împreună. Despre Facerea Lumii se spune în Biblie: „Şi a zis Dumnezeu: Să fie lumină! Şi a fost lumină”. Ce înseamnă „a zis”, adică a spus? Înseamnă că Dumnezeu-Tatăl zidea cu Cuvântul Său, cu acel Cuvânt despre Care vorbeşte Evanghelia: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” şi Care este Unicul-Născut Fiu al lui Dumnezeu.
    Pe toate le-a zidit Dumnezeu-Tatăl prin Cuvântul Său, altfel spus, pe toate le-a făcut prin Fiul Său. Nimic nu săvârşeşte Tatăl fără Fiul, iar împreună cu Tatăl şi cu Fiul întotdeauna conlucrează Duhul Sfânt. Despre Facerea Lumii se spune în Biblie: „Şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. „Se purta” deasupra zidirii nu înseamnă că doar Se purta deasupra ei - acest cuvânt, care în limba slavonă nu are un echivalent exact, în originalul ebraic semnifică „a acoperi”, „a încălzi”, la fel cum cloşca, stând pe ouă, le aduce la viaţă cu căldura ei şi din ele ies fiinţe vii.
    „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Ps. 32, 6). Tot ceea ce este a fost făcut de Dumnezeu-Tatăl prin Fiul şi a fost adus la viaţă prin Duhul Sfânt. Sau, altfel spus: tot ce a voit şi voieşte Tatăl a fost împlinit imediat şi se împlineşte de către Fiul şi se înduhovniceşte de Duhul Sfânt. Aşa a fost creată lumea, aşa s-a făptuit totul prin iconomia lui Dumnezeu referitoare la lume şi la omenire.
    Ca să-l mântuiască pe om, care prin căderea în păcat a căzut de la Dumnezeu şi a devenit muritor, după sfatul cel mai dinainte de veci al Sfintei Treimi, supunându-Se voii Tatălui, Fiul lui Dumnezeu S-a coborât pe pământ, S-a născut prin lucrarea Sfântului Duh de la Pururea Fecioara Maria, L-a vestit oamenilor pe Adevăratul Dumnezeu-Tată şi voinţa Sa dumnezeiască, i-a învăţat pe oameni adevărata închinare [la Dumnezeu], pătimind pentru păcatele noastre, S-a coborât cu sufletul la iad şi, eliberând de acolo sufletele morţilor, a înviat din morţi.
    Încă înainte de patimile Sale, Hristos le-a făgăduit apostolilor Săi, aleşi de El dintre ucenicii Săi, să le dea puterea să hotărască şi să lege/să ierte păcatele oamenilor sau să le lase asupra lor. Acest dar al harului, după învierea Sa, Domnul nu l-a dat fiecăruia dintre apostoli, ci tuturor laolaltă: El Şi-a întemeiat Biserica, păstrătoarea acestui har şi i-a unit în ea pe toţi care cred în El şi-L iubesc.
    Făgăduindu-le apostolilor să-i acopere cu putere de sus - trimiţându-le pe Duhul Sfânt - şi împlinind toate cele pentru care venise pe pământ, Domnul Iisus Hristos S-a înălţat la cer, primind şi ca om slava şi cinstea pe care le avea şi până la Facerea Lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu.
    Pogorât asupra ucenicilor lui Hristos, potrivit făgăduinţei, Duhul Sfânt i-a întărit în credinţa în Hristos şi Şi-a revărsat asupra lor, prin harul Său, darurile dumnezeieşti. El i-a întărit pentru propovăduire şi pentru împlinirea în viaţă a învăţăturii lui Hristos, pentru chivernisirea Bisericii, cea întemeiată de Hristos şi pusă în lucrare de Duhul Sfânt.
    Biserica stă cu temeliile pe pământ şi are ca întâistătător pe Cel ce sade de-a dreapta Tatălui, Fiul lui Dumnezeu, şi este condusă în mod tainic de Duhul Sfânt. Ea îi uneşte sufleteşte laolaltă pe fiii săi, pe care îi uneşte cu Dumnezeu. Prin Biserică, darurile harice ale lui Dumnezeu se revarsă peste cei ce râvnesc să meargă pe urmele lui Hristos, sfinţesc şi întăresc tot ce este bun în ei, îi curăţă de păcate şi de toată întinarea, făcându-i vrednici a deveni vase ale strălucirii slavei şi puterilor dumnezeieşti.
    Prin Biserică omenirea se face părtaşă a fiinţei lui Dumnezeu, intrând în cea mai strânsă împărtăşire cu Sfânta Treime. Nu numai sufletul se sfinţeşte şi se împărtăşeşte cu Dumnezeu, ci şi trupul omului, prin cuminecarea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, prin care se uneşte cu întreaga Sfântă Treime. Prin harul lui Dumnezeu, prin participarea propriei voinţe şi strădanii, omul se face făptură nouă, părtaşă a veşnicei împărăţii a lui Dumnezeu.
    Pentru împărăţia lui Dumnezeu ce va să vină se pregăteşte şi natura, pentru viitoarea curăţire prin foc de urmările păcatelor omeneşti şi ale blestemului ce apasă asupra ei. Ea primeşte începătura sfinţirii prin pogorârea asupra ei a Sfântului Duh la sfinţirea apelor care are loc de Bobotează şi prin multe alte ierurgii bisericeşti, pentru a deveni apoi cer nou şi pământ nou.
    Aceasta se va întâmpla când se vor împlini soroacele rânduite de Dumnezeu-Tatăl, şi când Fiul lui Dumnezeu va veni în slavă să judece lumea. Atunci cei ce L-au iubit pe Dumnezeu şi s-au unit cu El vor străluci de razele luminii dumnezeieşti şi se vor desfăta veşnic de lumina necreată a dumnezeirii treimice, a Celei de-o-singură-fiinţă, de viaţă făcătoare şi nedespărţite Treimi.
    Treimii, aşadar, lui Dumnezeu, Ziditorului şi Mântuitorului nostru I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor:
    „Veniţi, oamenilor, să ne închinăm dumnezeirii triipostasiate, Fiului în Tatăl şi Sfântului Duh: Tatăl, Care fără de ani L-a născut pe Fiul, Care cu El de-a pururi împreunăfiinţează şi împreună-tronează, şi Duhul Sfânt Care în Tatăl cu Fiul este slăvit: o singură putere, o singură Fiinţă, o singură Dumnezeire. Lui închinându-ne cu toţii, să spunem: Sfinte Dumnezeule, Care pe toate le-ai făcut prin Fiul, prin împreună-lucrarea Sfântului Duh; Sfinte tare, prin Care L-am cunoscut pe Tatăl şi Care prin Duhul Sfânt ai venit în lume; Sfinte fără de moarte, Mângâietorul sufletelor, Care de la Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti: Treime Sfântă, slavă Ţie!”.

Extras din: Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul Bisericii Ruse din exil, Făcătorul de minuni a toată lumea / PREDICI ŞI ÎNDRUMĂRI DUHOVNICEŞTI    
Traducere şi note de Elena Dulgheru Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului Bucureşti, 2001
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0