20 Iunie 19

"Valorile s-au schimbat…"

  • 10 Iunie 19
  • Tineri
  • 0
    Nu cu multă vreme în urmă, o profesoară îi scria unei fete de 16 ani, a cărei mamă se supărase aflând că fiica ei şi-a pierdut fecioria: „Eu sunt mămică spirituală, sunt diriginta a peste 30 de adolescenţi fix de vârsta ta (ba chiar mai mari, că intră acum în clasa a XI-a), aşa că sunt îndreptăţită să te sfătuiesc aşa cum îmi sfătuiesc şi puii mei de la şcoală care sunt tare năzdrăvani. Lăsăm la o parte persoana ta şi ne gândim la mama, cu care, aşa cum spui şi tu, ai avut o relaţie minunată până să se întâmple «bucuria». Îţi este greu să o înţelegi acum, eşti la vârsta la care diferenţa între generaţii este de dimensiuni maxime, şi conflictele permanente din cauza faptului că tu ai o personalitate în formare, iar părinţii devin obsesivi de posesivi cu odrasla lor. Multe din mamele noastre au trăit exact ca şi mama ta, cu prejudecăţi, concepţii înguste, ghidate de «valorile morale» ale perioadei respective. Ceea ce trebuie tu să faci, ca o fiică matură (deh, te consideri adult din moment ce ai făcut pasul ăsta), este să încerci să-i deschizi puţin orizontul mamei tale, să discuţi cu ea şi să încerci să îi explici că ăsta e firul vieţii, că vremurile nu mai sunt aşa, şi că e mai bine ca voi două să fiţi prietene şi să te ajute şi să te ghideze de acum înainte, decât – doamne, fereşte – să te trezeşti într-o zi cu vreo sarcină nedorită. Îi poţi explica şi faptul că moralitatea unei prietene nu este dată de calitatea de virgină şi că aşa ai simţit tu şi aşa ai făcut la acel moment. Ba poţi să-i explici că de multe ori în viaţă este mai bine să ai aceste experienţe înainte de căsătorie tocmai pentru că de multe ori… compatibilitatea caracterială nu înseamnă şi compatibilitate fizică, şi mai devreme sau mai târziu multe din cuplurile de virgini… se destramă tocmai din acest motiv… Trebuie să îi explici că de acum înainte ai nevoie de prietenia ei, şi nu de autoritatea de mamă, şi probabil că mai sunt destule necunoscute în faţa ta şi ai nevoie de îndrumarea ei, chiar dacă ei nu îi convine aspectul ăsta. Îi poţi spune clar chiar şi faptul că nu ai certitudinea că băiatul cu care eşti acum îţi va fi şi soţ, dar că important pentru tine şi pentru dezvoltarea ta este să-ţi trăieşti vârsta aşa cum şi-o trăiesc marea majoritate a adolescenţilor… Nu trebuie să o intereseze «lumea», căci nu datorează nimic lumii, ci are datoria de mamă să iubească necondiţionat. Întreab-o cu ce eşti mai puţin bună ca fiică? Cu un himen rupt? În asta stă relaţia între voi? Dacă îţi răspunde «da», atunci spune-i frumos că eşti dezamăgită de faptul că ea îşi condiţionează calitatea de părinte la acel fapt. Copiii cresc şi se iubesc buni sau răi, iar dacă fac ceva greşit, trebuie să încercăm să-i corectăm sau să-i sfătuim. Trebuie să dai dovadă de maturitate în discuţia cu ea, să nu fii încăpăţânată şi să nu pretinzi că tu ai dreptul, că eşti mare şi că tu crezi că poţi face orice pe lumea asta. Nu, nu e aşa. Mai ai multe de învăţat şi te vei lovi de foarte multe în viaţă. O poţi ruga să îţi fie prietenă şi să te îndrume, indiferent dacă deciziile tale îi convin sau nu. Pe de altă parte, încearcă s ă-i câştigi încrederea dovedindu-i că e şti o fiică bună. Oferă-i satisfacţiile de care are nevoie (rezultate bune la şcoală, presupun), şi atunci probabil că se va linişti şi se va obişnui cu ideea. Spune-i că în vremurile pe care le trăim calitatea de virgină nu mai este un avantaj, o virtute, ci de multe ori poate fi chiar o problemă şi nici nu-ţi va garanta o viaţă bună în viitor. Oamenii s-au schimbat, relaţiile s-au schimbat, valorile s-au schimbat. Munca este altfel şi ceea ce contează este să îţi faci o carieră şi să răzbeşti prin propriile forţe, să-ţi câştigi independenţa şi să-ţi găseşti în viaţă bărbatul care te merită, fără a-i mai aduce pe tavă ca ofrandă virginitatea…”
    Din rândurile profesoarei se simte căldură sufletească şi o dorinţă sinceră de a fi alături de fata căreia i se adresează. Citindu-le, iniţial aş fi vrut să iau scrisoarea şi să o combat idee cu idee. Dar inima mea e prea plină de durere. Tot aşa vor fi poate şi profesorii copiilor mei (dacă nu cumva peste câţiva ani situaţia va fi şi mai gravă), tot aşa sunt poate şi unii dintre profesorii tăi…
    Ce să îţi spun? Cum să îţi spun să stai departe de afecţiunea pe care ţi-o poartă aceşti profesori? Când din ce în ce mai puţini oameni sunt capabili să aibă dragoste, cum să te rup de profesorii care sunt ca nişte părinţi pentru tine şi pentru colegii tăi?
    Ştii, am oscilat mult dacă e bine sau nu să reproduc aici scrisoarea dirigintei. Îmi era teamă ca nu cumva să te regăseşti în ea, şi orice comentarii negative să ţi se pară nelalocul lor… Dar am încredere în tine. („Cum e să ai încredere în cineva pe care nu îl cunoşti?” - m-am întrebat în timp ce îţi scriam ultimele cuvinte. „E ciudat”, mi-am răspuns. Mai ales că rândurile mele vor ajunge la oameni foarte diferiţi unii de alţii, care nu pot fi aduşi la un numitor comun. Dar, dacă simt că trebuie să am încredere, nu mi-e teamă să urmez acest sentiment.) Am încredere în tine pentru că şi eu te iubesc. Altfel, nu mar durea inima pentru tine…  
    Profesoara rezumă fără să vrea toată filosofia cu care te îndeamnă lumea aceasta: „trăieşte-ţi viaţa, nu ţine cont de nici o instanţă morală, fă abstracţie de Dumnezeu…”. Şi asta o scrie vrând să ajute…
    Eu cred că unor astfel de profesori trebuie să li se răspundă cu dragoste, cu o dragoste mai mare decât cea pe care ţi-o poartă ei. Chiar dacă sunt duşmani ai mântuirii tale, tu nu trebuie să îi priveşti ca pe nişte duşmani. Trebuie să ai o inimă creştină, şi să îţi doreşti mântuirea lor.
     „Dar cum să mă port? Îmi e atât de greu să rezist? Presiunea e mare. De la prieteni, de la colegi… Şi dacă până şi profesorii spun că sexul nu are nimic rău?...”
    Îţi dau un singur sfat: când oamenii la care ţii te îndeamnă la rău, gândeşte-te cine stă în spatele sfaturilor lor - Dumnezeu sau diavolul? Dacă îţi dai seama că stă diavolul, atunci trebuie să intri în alertă, să nu îi laşi nici o poartă să intre în inima ta… Trebuie să îţi dai seama că la asaltul lui trebuie să rezişti. Spune în gând măcar un „Doamne, miluieşte”. Nu primi cu nici un chip în sufletul tău gândurile murdare. Încearcă să îţi dai seama că, dacă primeşti sfaturile rele ale oamenilor la care ţii, prin aceasta nu le arăţi dragoste. Înseamnă că le vrei răul – pentru că ei vor fi pedepsiţi de Dumnezeu pentru cuvintele lor, iar dacă acestea te conving să faci un păcat sau altul, pedeapsa va fi cu atât mai mare.
    Pare aiurea ce spun, nu? „Iubeşte-i pe profesorii - sau pe prietenii, sau uneori chiar pe părinţii - care îţi fac rău fără să vrea, nelăsând sfaturile lor rele să îşi facă loc în inima ta…” Dar, dacă inima ta este sinceră, cred că îţi vei da seama că fără această iubire binecuvântată nu poţi rezista păcatelor pe care aceştia ţi le „recomandă”…
    Profesoara considera că „valorile s-au schimbat…”. S-au schimbat de fapt numai valorile pe care le acceptă societatea. Adevărul, cel pe care societatea zilelor noastre îl respinge atât de vehement, a rămas însă Acelaşi…

Extras din: Danion Vasile - TINERII SI SEXUALITATEA - Repere pentru mileniul trei
Editura Egumenita Galati, 2007
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe