19 Octombrie 18

Tot aud și citesc argumentul acesta: arătați-ne o minune, și o să credem.

  • 05 August 18
  • Sfanta Scriptura
  • 0
    Tot aud și citesc argumentul acesta: arătați-ne o minune, și o să credem. Sau: dați-ne un argument decisiv despre existența lui Dumnezeu, și o să credem.

    Cei care pun problema în acest fel apucă bățul de capătul greșit. Nu minunile fac credința, ci minunile sunt cele care se află la capătul credinței.

    Tatăl copilului lunatic care se apropie de Iisus în pericopa evanghelică de astăzi îi spune: am fost la ucenicii tăi și le-am cerut o vindecare, dar aceștia nu s-au priceput. Dacă poți să faci tu ceva, fă-o. Altfel spus, nu-i zice: Doamne, știu că tu poți să faci orice și am perfectă încredere în asta, deoarece cuvintele Tale, reputația Ta și numeroasele minuni pe care le-ai făcut deja Te precedă. Îi spune: domnul meu, poate că ești mai priceput sau poate că nu; eu unul n-am nimic de pierdut, așa că te rog și pe tine. Dacă reușești să-l vindeci, voi crede și eu în dumneata.
    După minuea făcută de Hristos – și după toate minunile făcute de Hristos – nu urmează, însă, credința. După minune urmează tăcerea: mulțimea nu mai zice nimic; tatăl copilului nu zice nici el nimic; nimeni nu spune nici măcar un „mulțumesc”.

    Puțin mai încolo, după această minune și după toate celelalte minuni urmează lepădarea și trădarea; urmează ura și răstignirea. Unii dintre cei aflați în mulțime, martori ai acelei minuni, vor cere mai târziu răstignirea lui Hristos, în fața lui Pilat. Chiar și ucenicii sunt, în acele momente, sunt muți și surzi – după cum le reproșează Hristos, nu au credință „nici măcar cât un grăunte de muștar”. Neîncrederea și necredința îi împiedică și pe unii, și pe ceilalți, să recunoască în Hristos pe Dumnezeu întrupat.

    Credința mântuitoare este încrederea că Dumnezeu poate face orice – și aceasta nu cere, mereu, reconfirmări și noi minuni. Ea se cultivă, cum spune pericopa evanghelică de azi, prin post și rugăciune. Postul ne arată că ceea ce ne ține în viață nu este în primul rând mâncarea, nu sunt hamburgerii și cola, ci este relația cu Dumnezeu. Rugăciunea reprezintă deschiderea către con-lucrarea cu Dumnezeu și lăsarea deplină în voia lui Dumnezeu.

    În ceea ce privește argumentul decisiv despre existența lui Dumnezeu, Hristos răspunde în mai multe rânduri acestei cereri. Bogatul cel nemilostiv din pilda spusă fariseilor cere o minune care să-i deștepte la credință pe frații săi nepăsători, și este refuzat ferm: „Iar el [bogatul cel nemilostiv ajuns între timp în iad, n.m.] a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” (Luca 16, 30-31) Mai târziu, Hristos este din nou ispitit de cărturarii și fariseii care vor să asiste la o nouă minune; răspunsul este foarte ferm: „Neam viclean și desfrânat cere semn, dar un semn nu i se va da, decât semnul lui Iona prorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți, așa va fi și Fiul Omului în inima pământului trei zile și trei nopți.” (Matei 12, 39-40)

    Cel mai puternic argument cu privire la existența lui Dumnezeu este chiar Învierea lui Hristos. Acesta este „semnul lui Iona”: o minune incontestabilă, cu în înțeles clar, menită să dezvăluie ceva foarte precis. Precum Iona suferă de dragul celor care se aflau pe corabie cu el și erau în pericol de moarte, la fel și Hristos pătimește de dragul tuturor celor care traversează această vale a plângerii (sau mare tulburată) și sunt în pericol de moarte.

    Minunile nu fac, așadar, credința – minunile sunt cele care se află la capătul credinței. „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă”, le promite Hristos ucenicilor. Mai târziu, aceștia își vor însuși mesajul; vor urma calea rugăciunii și a smereniei; vor face și ei minuni mari; vor fi marginalizați și urâți pe nedrept; și mulți dintre ei vor deveni, la rândul lor, martiri – mărturisind, până la moarte, adevărul Învierii lui Hristos.

    După astfel de minuni și după astfel de argumente decisive prea puțin sau deloc urmează credința adevărată. Necredința nu este în nici un fel rațională, necredința este profund irațională. Este o formă descrisă de Apostolul Pavel drept „nebunie”; nebunia necredinței aduce cu sine lepădarea și trădarea, ura și răstignirea.

Sursa: Catalin Sturza
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0