26 Mai 19

Teologie ortodoxă şi ştiinţă astăzi: context, perspective

  • 04 Mai 19
  • Stiinta
  • 0
    Dacă evoluția cunoaşterii şi a paradigmelor ştiinţifice a preocupat intens teologiile protestantă şi catolică începând cu perioada modernă, este evident faptul că ortodoxia e departe de a fi investit atât de mult interes în această problematică. Totuşi, în decursul secolului trecut, ea a fost în stare să pună la dispoziţie un potenţial de reflecţie teologică a cărui existenţă nu se poate intui din exterior. Pentru a oferi un răspuns mai larg la problemele lumii de azi, această reflecţie trebuie să fie cunoscută, aprofundată şi dezvoltată.
    Folosul unui asemenea demers depinde pentru noi, ortodocşii, de putinţa sa de a fi în continuitate directă cu gândirea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cei care au dovedit prin teologia lor că pregătirea duhovnicească şi cea intelectuală nu se exclud reciproc şi nici nu sunt antagonice. Prin urmare, modul în care unii Părinţi au construit un discurs profund duhovnicesc şi, în acelaşi timp, fără compromis faţă de exigenţele intelectuale şi culturale din timpul lor, ne pare acea cale de echilibru între riscul de a dilua teologia prin înţelepciuni trecătoare şi cel de a nu şti să foloseşti duhovniceşte bogăţiile culturale ale timpului tău.
    Dacă Arhimandritul Sofronie Saharov face observaţia că „Părinţii Bisericii nici pe departe nu se aflau la un nivel intelectual inferior faţă de cel al filosofiei şi al ştiinţei din timpul lor – operele fiindu-le dovada strălucitoare”, şi chiar „depăşeau graniţele logicii formale cu o autoritate absolută […]”, este, în opinia noastră, tocmai pentru a da mărturie despre teologia patristică în dimensiunea sa de insuflare dumnezeiască, chemată să transfigureze componenta umană. În lucrările Părinţilor, chiar componentele care fac trimitere la cunoştinţele ştiinţifice din timpul lor sunt folosite într-un scop duhovnicesc, datorită căutării fără răgaz a unei înţelepciuni mai degrabă de Sus decât a uneia strict omeneşti, simplu raţionale.
    Astfel, teologia patristică nu este nici o preocupare pentru „înalte” lucruri dumnezeieşti desprinse de realitatea imediată, nici o ştiinţă pământească lipsită de orice dimensiune verticală precum anumite teologii aşa-zise „naturale”, care doresc să ofere dovezi ale existenţei lui Dumnezeu sprijinindu-se pe argumente derivate din gândirea raţională şi din observaţia ştiinţifică. Organizată ca un „discurs”, o „cugetare” hrănită prin „viaţa în Hristos”, ea este o punere în practică a învăţăturii provenite din viaţa pământească, divino-umană, a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. În esenţă, este vorba despre o teologie „întrupată”, adică manifestând simultan această dublă dimensiune şi calitate, dumnezeiască şi omenească, fără separaţie şi fără amestecare.
    În acest context, pentru Sfinţii Părinţi, „a cugeta” teologic însemna a trăi realitatea harului dumnezeiesc care îi inspira pentru a oferi răspunsuri la întrebările concrete ale poporului lui Dumnezeu. Fiind ei înşişi adânciţi în contextul cultural din timpul lor, prin care poporul îşi căuta mântuirea, au ştiut să-i folosească bogăţiile ca instrumente de edificare teologică a credincioşilor, fără însă a le considera, în mod autonom, importante prin ele înseşi. Tocmai această metodă a Părinţilor – de a întrupa credinţa, altoind teologic preocuparea culturală la coloana vertebrală a insuflării prin harul lui Dumnezeu – este cea care se caută astăzi în Ortodoxie. E vorba, într-adevăr, de o actualizare a duhului patristic pentru nevoile contemporanilor.
    Astfel, fără îndoială că nu ne vom mulţumi să-i cităm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii doar ca surse bibliografice pentru a adopta, într-o oarecare măsură, autoritatea lor şi a argumenta „patristic” poziţiile noastre teologice faţă de provocările contemporane. Scopul nostru adevărat este să trăim prezenţa aceluiaşi Duh Sfânt care îi insufla pe Părinţi în vremea lor şi care îi insuflă mereu, în Biserică, pe cei care doresc să ştie cum să găsească drumul mântuirii în contextele culturale de astăzi. Tocmai aceasta afirma Părintele Dumitru Stăniloae în introducerea la lucrarea sa Teologia dogmatică ortodoxă:
    Ne-am străduit […] să descoperim semnificaţia duhovnicească a învăţăturilor dogmatice, să evidenţiem adevărul lor în corespondenţa lui cu trebuinţele adânci ale sufletului […], prin care ajunge la o anumită experienţă a lui Dumnezeu […]. Am părăsit, în felul acesta, metoda scolastică a tratării dogmelor ca propoziţii abstracte, de un interes pur teoretic şi în mare măsură depăşit, fără legătură cu viaţa adâncă, duhovnicească a sufletului. […] Ne-am condus în această străduinţă de modul în care au înţeles învăţătura Bisericii Sfinţii Părinţi de odinioară, dar am ţinut seama în interpretarea de faţă a dogmelor şi de necesităţile spirituale ale sufletului care-şi caută mântuirea în timpul nostru, după trecerea prin multe şi noi experienţe de viaţă, în cursul atâtor secole care ne despart de epoca Sfinţilor Părinţi. Ne-am silit să înţelegem învăţătura Bisericii în spiritul Părinţilor, dar, în acelaşi timp, să o înţelegem aşa cum credem că ar fi înţeles-o ei astăzi. Căci ei n-ar fi făcut abstracţie de timpul nostru, aşa cum n-au făcut de al lor.
    Astfel, „întoarcerea la Sfinţii Părinţi”, manifest teologic pe care îl datorăm cu precădere teologului ortodox din secolul XX, George Florovsky, poartă în sine nădejdea de noi roade în direcţia cercetării teologice contemporane privind raporturile dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă. Aceasta, în măsura în care teologia patristică, vie, povăţuitoare, devine sursă şi catalizator al gândirii noastre, întrucât moştenim de la Sfinţii Părinţi nu doar un discurs, cât mai ales o viziune de abordare a acestei problematici, oferindu-ne un adevărat cadru de reflecţie.
    Fiindcă teologia nu operează în acelaşi registru ca şi disciplinele ştiinţifice, desigur că acest cadru nu se poate mărgini la exigenţele metodologiei ştiinţifice fără a risca denaturarea calităţii participării teologice. Cunoaşterea teologică adevărată, întrucât presupune experienţa concretă şi directă a întâlnirii cu Dumnezeu, depăşeşte orice demers conceptual şi orice cadru metodologic avut în vedere potrivit metodei ştiinţifice. După cum afirmă Arhimandritul Sofronie, ea este directă, intuitivă şi nu poate fi demonstrată logic. Şi aceasta nu din pricina cadrului prea strâmt al gândirii conceptuale care nu ştie să cuprindă realităţile dumnezeieşti, ci, pentru că adevărata cunoaştere de Dumnezeu, după cum susţine Sfântul Siluan Atonitul, nu se primeşte decât numai în „plan existenţial” printr-o experienţă trăită de fiinţa umană în integralitatea sa14. Cadrul nostru de reflecţie va fi neapărat teologic, adică hrănit prin viaţa concretă a Bisericii, atent la nevoia duhovnicească a omului de azi şi la cultura sa, indiferent de ce origine ar fi aceasta.

Extras din: Pr. Răzvan Andrei Ionescu - TEOLOGIE ORTODOXĂ ȘI ȘTIINȚĂ: Conflict, Indiferență, Integrare sau Dialog? - Care să fie atitudinea noastră față de știință?
DOXOLOGIA Iași, 2015
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe