23 Mai 19

"Ştiam că e o crimă"

  • 17 Aprilie 19
  • Despre avort
  • 0
    Îmi este încă teamă să vorbesc despre asta. Am 22 de ani şi acum 2 ani am rămas însărcinată în urma unui viol. Nu-mi venea să cred –aveam  deja  6  săptămâni  de  sarcină.  La  început  eram  incapabilă  să gândesc limpede. Totuşi ştiam că nu e de competenţa mea să decid între viaţă şi moarte. La început, o prietenă mi-a arătat compasiune şi părea interesată de starea mea, dar după un timp mi-a zis că nu mai are chef să-mi asculte problemele. 
    Eram dezorientată, deznădăjduită şi dezamăgită. Am jurat atunci că nu mă voi mai destăinui nimănui, de teamă să nu fiu respinsă din nou. După multe ezitări şi gânduri de sinucidere, m-am decis să fac avort, deşi nu eram pe deplin convinsă. Ştiam că e o crimă. Se apropia ziua programată pentru intervenţie. Am avut atacuri de panică; noaptea visam că micuţul pe care trebuia să-l avortez mă întreba plângând de ce vreau să o fac. Apoi mă trezeam udă de transpiraţie.
    Scena aceasta îmi apare deseori şi astăzi în minte. Nu pot scăpa de ea. Îmi amintesc fiecare detaliu. Primul gând după ce m-am trezit din narcoză a fost: „Ce prostie am făcut!” Apoi am început să plâng şi nu m-am oprit toată ziua. Eram incapabilă  să  fac  ceva. Simţeam  o  nevoie  imperioasă  să  vorbesc  cu cineva, însă am fost mereu respinsă. Asta m-a determinat să mă gândesc la sinucidere. Dar o voce interioară îmi spunea: „Nu te da bătută. Viaţa este prea preţioasă pentru a o distruge” . M-am decis să uit, să alung din minte tot ce s-a întâmplat şi pot spune că aproape am reuşit. Doar când vedeam copii mici sau femei însărcinate, îmi întorceam capul. Nu puteam să-i văd, mă simţeam murdară. Mă gândeam cât de mare ar fi burta mea, dacă... Mă gândeam să accept ideea că sunt o criminală. 
    După un an, am ajuns la concluzia că nu mai pot continua în felul acesta. Trebuia să „iau taurul de coarne” şi să înţeleg tot ce s-a întâmplat. Mi-am procurat diferite materiale informative despre avort şi am discutat cu alte femei afectate. Cu cât mă gândeam mai mult la cele întâmplate, cu atât mai mult ieşeau la iveală sentimentele pe care încercam să le suprim. Mai întâi m-a copleşit vinovăţia, apoi am devenit mai irascibilă şi plângeam foarte des, închipuindu-mi că nu voi mai avea niciodată copii. Relaţiile mele cu ceilalţi s-au schimbat foarte mult. Am devenit precaută şi critică. Aşa am pierdut mulţi prieteni care nu mai puteau să suporte accesele mele de depresie şi tristeţe. Dar astfel am aflat şi cine sunt adevăraţii mei prieteni, cei care îmi suportă toanele şi momentele de tristeţe. Le sunt recunoscătoare. Ştiu că dacă nu continui să mă ocup de mine, mă voi distruge. După atât timp încă mă simt vinovată.
 
Magda

Extras din cartea: Sarcina neasteptata - Mărturii si întâmplări adevărate, aliantapentruviata.ro

 
Taguri: , Crimă, Ştiam
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe