19 Septembrie 19

Starea de astazi a Apusului

  • 20 August 19
  • Parintele Serafim Rose
  • 0
    Parintele Serafim a avut mult de spus despre conditia in care se afla apusul la vremea cand a scris el, desi este greu a identifica cu exactitate ceea ce a gandit, fara a citi mult din lucrarile sale publicate. Parintele Serafim spune uneori lucruri ce ni se par de necrezut, dar trebuie inteles in ce context le spune, si pe ce premize se intemeiaza in vorbele sale. Doua din cele mai importante (desi uneori negraite) premize pe care se sprijina parintele Serafim sunt: 1) Crestinii Ortodocsi ar trebui sa caute catre predaniile si vietile sfintilor atunci cand incearca sa inteleaga adevarul; si 2) sfarsitul este aproape, si antihristul va veni curand.
    Este adevarat ca parintele Serafim nu a reusit sa termine cartea sa proiectata „Imparatia Omului si Imparatia lui Dumnezeu”, dar a scris numeroase eseuri, scrisori si alte carti care documenteaza pe deplin (cand sunt luate ca un intreg) ceea ce credea despre apusul contemporan si omul apusean. Cartea „Ortodoxia si religia viitorului”, de pilda, „este despre <<spiritualitatea>> Ecumenismului, erezia de capatai a celui de-al 20-lea secol” cu care s-a confruntat apusul. In aceasta carte, parintele Serafim descrie multe fenomene (indeosebi din apus) care le leaga de venirea anti-Hristului.
    In alta carte, „Nihilismul”, parintele Serafim urmareste caderea lumii apusene pe masura ce nihilismul s-a dezvoltat si a trecut prin diferite stadii, ajungand in cele din urma la un stare in care „Revolutia a cucerit <<duhul vremii>>, si a merge impotriva acestui puternic curent este peste putintele oamenilor moderni”. Parintele Serafim credea ca crestinii ortodocsi de astazi sunt la fel de nepregatiti, si ca nu este vreme indeajuns spre a face ceea ce a facut Biserica timpurie, atunci cand a transformat culturi intregi. Parintele Serafim nu spune ca nimeni nu se poate mantui, ci crede ca Apusul, ca un intreg, este o cauza pierduta, si ca tot ceea ce mai putem savarsi este sa „smulgem din foc pe cativa” (cf. Iuda 23). Nu privea incercarile de a ajunge la cei din Apus ca fiind pe de-a-ntregul inoportune si nefolositoare, dar credea ca „rebeliunea nihilista a patruns intr-atat de profund in alcatuirea vremii noastre, incat rezistenta la ea este slaba si ineficace”.
    Parintele Serafim credea ca venirea antihristului este foarte aproape, si ca  „in momentul actual al istoriei spirituale a omului – un moment, indiscutabil, de criza si de tranzitie – un Dumnezeu mort, un mare neant, sta in centrul credintei omenesti”. „Oamenii par sa fi ajuns prea slabi pentru a se confrunta cu adevarul”. Secolul al 20-lea a fost, in viziunea parintelui Serafim, „veacul superstitiei”. Desi nu ne-am izbit inca de aceasta stanca, cu siguranta ne indreptam catre ea si pentru parintele Serafim era vadit ca „veacul <<rebelilor>> se apropie”.
    Parintele Serafim a confirmat invatatura Arhiepiscopului Averchie ca „traim intr-un veac al Apostaziei, al caderii de la adevaratul Crestinism, cand <<taina nedreptatii>> a intrat in stadiul final de pregatire pentru <<omul nelegiuirii>>, Antihristul (2 Tes. 2:3-12)”. Ceea ce l-a inspaimantat poate cel mai mult pe parintele Serafim a fost ca nu doar Apusul secularizat, care cazuse in stricaciune si greseala, ci chiar crestini – si chiar crestini ortodocsi – au cazut si ei, in buna masura: „Antihristul nu este de gasit (in primul rand, n. ed.) in randul marilor contestatari, ci in cel al micilor sustinatori – in randul <<crestinilor>> al caror <<Hristos>> se afla doar pe buze, in randul celor <<religiosi>> a caror <<religie>> insasi se adapteaza cu usurinta lumii, in randul profetilor unei <<noi>> ere de <<renastere spirituala>>, ce cauta aceasta renastere in <<Imparatia acestei lumi>> si nu deasupra”.
    In viziunea parintelui Serafim (citand cuvintele Arhiepiscopului Averchie), „crestinatatea de astazi este o <<imagine infricosatoare si posomorata a celei mai adanci decaderi religioase si morale>>.  Ispita confortului si a bunastarii lumesti Il indeparteaza pe Dumnezeu de la suflet... Prin urmare, intreaga randuiala a vietii mundane din asa-zisele tari <<libere>>, unde nu se petrece pe fata o prigoana sangeroasa impotriva credintei, unde toata lumea are dreptul sa creada ceea ce doreste, este chiar o primejdie mai mare (decat prigoana fatisa, n. ed.) pentru sufletul unui crestin, caci il inlantuieste cu totul de pamant, silindu-l sa uite de rai”. Parintele Serafim concluzioneaza, in alt loc: „Viata centrata asupra sinelui si de auto-satisfacere, ce este traita de majoritatea <<crestinilor>> de astazi, este atat de intruziva, incat ii pecetluieste efectiv in afara vreunei intelegeri cat de mici a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca sa aibă o <<viata spirituala>>, este de fapt doar o alta forma de auto-satisfacere”.
    Tot ceea ce s-a spus are de-a face, prin urmare, cu apusul secularizat. Este adevarat, aspectele lumesti ale apusului pot si au un efect asupra religiei din apus (si chiar un efect asupra Ortodoxiei); insa, in mare parte, originea, metodele si scopurile denaturarii(-lor) de mai sus sunt de natura lumeasca. Totusi, pe masura ce citim lucrarile parintelui Serafim, gasim ca mai exista o dezbatere separata, privind grupurile religioase apusene si efectul pe care l-au avut (si il au) asupra Ortodoxiei. Cand nu se reuseste a se discerne daca parintele Serafim vorbeste despre apusul secularizat (de ex. cultura americana) sau despre religiile ce provin din apus (de ex. romano-catolicismul), se poate produce multa confuzie.

Extras dintr-un articol publicat initial in The Orthodox Word.
Trad. de Radu Hagiu
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe