20 Septembrie 17

Sf. Teolipt mitropolit al Filadelfiei: trebuie sa fugim de cei ce se rup in schisma de crestinii ortodocsi

26 Ianuarie 17
Autor: Vizitator
Vizualizari: 613
Comentari: 0
Versiune printabilă
Al lui Teolipt, mitropolit al Filadelfiei.

    Că trebuie să fugim de cei ce se rup în schismă de creştinii ortodocşi, dar trebuie să alergăm la dumnezeieştile biserici, să ascultăm de arhierei şi să-i respectăm şi cinstim pe liturghisitorii Domnului

    După învierea Sa de a treia zi şi mântuitoare, Domnul nostru Iisus Hristos a rămas nevăzut iudeilor dar, arătându-Se apostolilor, le-a dat darurile harului Duhului Sfânt. Căci iudeii, dat fiind că îşi căutau slava lor, nu L-au primit, ci s-au întors de la El, drept pentru care s-au făcut şi nevrednici de darurile Sale dumnezeieşti, şi pe drept cuvânt. Căci cine scârbindu-se de soa­re se poate împărtăşi de luminarea şi strălucirea lui? Dar apos­tolii, dat fiind că şi-au lăsat voile lor, au urmat cu râvnă Mân­tuitorului şi-şi aţinteau mereu privirile spre El, s-au învrednicit atât de preadulcea Sa arătare, cât şi de harurile Sale minunate.
 
Iisus Hristos

    Aşa va fi şi la a Doua Venire a Domnului. Căci după învierea oamenilor cea de obşte şi a toată lumea, câţi au ne­socotit poruncile mântuitoare şi s-au făcut cu totul robi pofte­lor [cf. Tit 3, 3] şi plăcerilor mâncând, bând şi dormind, des­frânând, nedreptăţind, îmbuibându-se, stăpânind, ocărând, pizmuind, ţinând minte răul şi dispreţuind pe cei aflaţi în nevoi şi sărmani — toţi aceştia, ca unii care s-au întors de la Dom­nul şi n-au crezut Lui când grăia despre bunătăţile viitoare, vor fi trimişi în gheena focului [cf. Mt 5, 22] pe care ei înşişi şi-au aprins-o prin materia păcatelor lor. Dar câţi au primit în ei înşişi frica lui Dumnezeu şi s-au îngrijit să păzească porun­cile lui Hristos, folosindu-se în chip evlavios de lucrurile lui Dumnezeu, fiind cuminţi, mulţumindu-se cu femeile lor, pe­trecând cu dreptate, neurând pe nimeni, ci iubind şi cinstind pe toţi, răbdând cu mulţumire lucrurile întristătoare făcute împotriva lor de către unii şi slăvind pe Dumnezeu în toate — toţi aceştia, ca unii care în locul a toate L-au preferat pe Hristos, se vor învrednici de slava Lui negrăită [cf. In 17, 22]; căci El însuşi le va fi acestora desfătare, bucurie şi odihnă veşnică, încălzind şi dând viaţă celor pe care iama încercări­lor de aici pentru El i-a întristat şi silnicit.
    Acestea toate deci puneţi-le în inimile voastre, dragii mei copilaşi, ştiind că orice om care stăruie în păcatele sale e cu neputinţă să se mântuiască. Depărtaţi-vă de căile celor răi, veniţi la biserică şi luminaţi-vă cu citirile psalmilor obişnuiţi şi făptuind lucruri bune. Şi, atunci când va veni vremea înfricoşa­tei Judecăţi, conştiinţele voastre nu se vor ruşina [cf. I In 4, 17]. Fugiţi de sfaturile de şarpe ale oamenilor răi şi depărtaţi de Biserică, astfel de oameni sunt în chip vădit şerpi fiind vrăj­maşi purtând chipul prieteniei şi lupi în piele de oaie. Urlând, lupii îşi caută hrana, iar atunci când găsesc oi nepăzite, le ră­pesc şi sfâşie în bucăţi. Aceasta o fac şi oamenii amăgitori şi învăţători mincinoşi [Mt 7, 15] care faţărnicesc evlavia şi se îmbracă în haina [monahală a] sărăciei, dar înăuntru sunt întu­necaţi în gândurile lor, iubitori de plăcere, iubitori de arginţi, plini de slavă deşartă, ocărâtori, lacomi, iubitori de sfadă, ţinând minte răul şi cu totul nebuni [cf. I Tim 3, 1-9]. Căci vrând să-şi facă poftele lor, intră în cetăţi şi sate şi urlă ca nişte lupi. Fiindcă învaţă poporul lui Dumnezeu să stea departe de biserică, să fugă de cele sfinte, să nu se supună păstorilor bi­sericilor. Fac rupturi [schisme] între bărbaţii şi femeile ce locu­iesc împreună în aceeaşi casă, sfătuindu-i să nu mai mănânce nici să bea împreună. Şi în cele din urmă încearcă să ia de la ei bani. Şi când pot să atragă pe unii la cugetele lor drăcești şi să-i facă să li se supună, atunci răpesc sufletele creştinilor şi le trimit în pântecele demonului. Şi aşa sfâşie în schisme Biserica lui Dumnezeu. Căci câţi sunt ţinuţi în învăţătura lor, sau mai degrabă în rătăcirea lor, îşi lasă pruncii nebotezaţi şi se întâmplă ca aceştia să moară neluminaţi. Iar, atunci când ies din această viaţă prin moarte, cei ajunşi la vârsta adultă refu­ză împărtăşirea cu cinstitul Trup şi Sânge al Domnului. O, ce vătămare! O, ce rătăcire şi nesimţire! De aceea, rogu-vă, fu­giţi de unii ca aceştia, ca, fugind noi de unii ca aceştia şi întorcându-ne de la ei, să vină şi aceştia la conştiinţa [a ceea ce fac] în pocăinţă şi să se întoarcă la mama lor, Biserica.
    Plăsmuindu-l pe Adam, Dumnezeu l-a pus în rai, poruncindu-i să mănânce din toţi pomii din rai, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânce [Fc 2, 15-17]. Deci până ce a păzit porunca strămoşul a locuit în rai, dar când s-a lăsat convins de sfatul şarpelui şi a gustat din pomul oprit, de îndată a fost izgonit din rai ca un călcător al poruncii [Fc 3, 6, 24]. Auzind istoria Scripturii, înţelege bunătăţile de care te-a învrednicit Mântuitorul Hristos şi priveşte lucrurile săvârşite în fiecare zi ca, văzând urmarea lor, să te foloseşti pe tine însuţi abătându-te de la rău şi să lupţi cu toată puterea ca să stărui în bine, ca nu cumva din trândăvie să suferi o pe­deapsă egală şi mai rea decât el.
    Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om fără păcat pentru tine, iar prin Sfântul Botez şi Scumpul Sânge pe care l-a vărsat pe Cruce te-a replăsmuit pe tine, strămutându-te şi călăuzindu-te de la necredinţă, rătăcire şi răutate la credinţă, adevăr şi virtute. Şi sădind ca pe un rai bisericile locale, ne-a adunat pe toţi în ele şi a aşezat o singură Biserică prin credinţă şi prin cuget, poruncindu-ne să mâncăm hrana învăţăturii, să primim sfat şi să căutăm cuvinte de folos de la orice om care zăboveşte în bise­rică, rămâne în adunările ei şi ascultă dumnezeieştile Scripturi.
    Dar de la omul care în inima sa are cele rele, iar în gura sa poartă cele bune, care îndeamnă la dihonii şi schisme, să nu primim învăţătură, să nu avem convorbiri cu el, nici prie­tenie, nici asociere, ci să fugim de el ca de foc. Căci în ceasul în care sfatul acestora îşi găseşte loc şi consimţământ în su­flete, de îndată cei care-l primesc sunt făcuţi schismatici care fug de Biserică. Fiindcă roada unor asemenea oameni, care poartă pe limba lor sfat, dar în sufletele lor uneltire, este sfâ­şierea şi destrămarea trupului Bisericii, întoarcerea lor de la Sfintele Daruri şi nesocotirea de către aceştia a Preoţiei. De aceea, dezbrăcându-se de adevăr cei ce primesc rătăcirea lor îşi împletesc ca din nişte frunze de smochin [cf. Fc 3, 7] pre­texte iraţionale, grăiri deşarte şi defăimări împotriva luptăto­rilor dreptei-credinţe, încercând să-şi acopere goliciunea împătimirii şi necunoaşterii lor prin făgăduinţe deşarte, nădejdi goale şi profeţii mincinoase. Preastrâmbii aceştia s-au abătut până într-atât de la corectitudinea [credinţei], încât ţin drept lucruri mărturisite şi vestesc drept profeţii bănuielile şi plăs­muirile gândurilor lor şi vorbele băsnite de „femeiuşti împo­vărate de păcate” [II Tim 3, 6], ca prin toate acestea să amă­gească poporul lui Dumnezeu şi să-i atragă şi pe aceia spre pierirea lor. Nu vă asemănaţi lor, fraţii mei, nici nu umblaţi pe urmele lor, ci cu toată sârguinţa fugiţi de ei şi urgia lui Dumnezeu nu vă va cuprinde.
    Aduceţi-vă aminte de porunca: „Din tot pomul care este în rai să mănânci” [Fc 2, 16]. Iar rai este, cum am spus mai înainte, Biserica lui Dumnezeu; pomi sunt păstorii ortodocşi care au fost hirotoniţi în Biserica lui Dumnezeu de arhierei ortodocşi şi au fost trimişi şi aşezaţi în Bisericile sortite lor pentru a învăţa şi desăvârşi pe tot creştinul; iar roada lor e corectitudinea dogmelor, ţinerea cu tărie a unui cuget drept-credincios, învăţătura poruncilor lui Hristos şi sârguinţa de a aduna împreună şi uni mădularele lui Hristos, adică credin­cioşii, în trupul unic al Bisericii.
    Mergeţi, aşadar, la Biserica pe care a sădit-o Hristos şi a făcut-o să crească prin adăparea Sângelui Său vărsat pe cruce, ca ea să cuprindă marginile pământului, în care aţi fost aşezaţi de Mântuitorul Hristos ca un alt Adam [cf. Fc 2, 15], ca să cugetaţi la mântuitoarele ei porunci. Supuneţi-vă păsto­rului dat vouă. Faceţi-vă intimi cu Dumnezeu prin el. Slujiţi lui Hristos prin cinstirea arătată faţă de el, căci de Hristos întâiul Păstor a fost trimis şi încredinţat să păstorească, de Hristos Care a spus ucenicilor Săi: „Mergând învăţaţi toate neamurile” [Mt 28, 19]. Cel care a dăruit atunci ucenicilor harul de a păstori, Acelaşi îi sfinţeşte şi mântuieşte şi acum pe cei ce cred, trecând prin aceia harul şi darul făcut acelora la arhierei de-a lungul timpurilor. Şi aşa cum harul lui Hristos dăruit arhiereului trece prin el şi la popor şi-l sfinţeşte, tot aşa şi poporul care cade la picioarele arhiereului şi devine intim cu el devine prin el intim cu Hristos şi se mântuieşte. Fiindcă arhiereul e mijlocitor între Dumnezeu şi oameni aducând me­reu la Dumnezeu pentru popor cereri şi rugăminţi, rugăciuni şi mulţumiri, priveghind şi luptând [cf. Evr 5]. Împacă cu Dumnezeu pe cei ce cad, iar pe Dumnezeu îl înduplecă să le dăruie acestora iertarea căderilor lor. Povăţuind şi sfătuind pe oameni îi abate de la rău, iar pe Dumnezeu îl înduplecă prin mijlociri şi rugăciuni să le trimită de sus putere spre lucrarea binelui. „Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” [Mt 28, 19], îl auzi pe Domnul spunând ucenici­lor Săi, ca, ori de câte ori un gând de îndoială seamănă pe furiş în inima ta dispreţ faţă de preoţii lui Dumnezeu, numai­decât să-ţi întorci mintea spre această făgăduinţă a Domnului; fiindcă o astfel de făgăduinţă trece şi la toţi cei învredniciţi de un asemenea har. Şi ca să înveţi că aşa stau lucrurile, ascultă-L iarăşi pe Domnul Care grăieşte Tatălui Său despre uce­nicii Lui aşa: „Nu numai pentru aceştia mă rog, ci şi pentru toţi cei ce vor crede în Mine prin cuvântul Lor” [In 17, 20]. Vezi cum acestea câte s-au spus către ucenici, trec în chip neîndoielnic şi la toţi care cred, care imită viaţa ucenicilor şi cred în slujirea acelora, adică a ucenicilor? Respectă, aşadar, hirotonia lui Hristos. Cinsteşte trimiterea Lui. Dacă vii la un preot ortodox primit de păstorul [episcopul] lui, ai venit la Hristos, ai cinstit pe Hristos, ai primit pe Hristos; iar primind pe Hristos, ai primit prin El şi pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt; căci zice: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, iar cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine” [Mt 10, 40], din Care purcede Duhul Sfânt şi rămâne nedespărţit de Fiul. Dacă dispreţuieşti un preot, dacă te în­torci de la un preot, dacă nu cinsteşti un preot, ai nesocotit pe Hristos: „Nu pe tine, ci pe Mine m-au nesocotit, a zis Dum­nezeu lui Samuel” [I Rg 8, 7]. Ai îndoială în inima ta? Vino la păstorul dat ţie. Crede cu încredinţare [certitudine] că prin el Dumnezeu grăieşte cu tine. Deschide-i inima ta, întreabă-l; căci zice [Scriptura]: „întreabă pe tatăl tău şi-ţi va vesti ţie, pe bătrânii tăi şi-ţi vor spune ţie” [Dt 32, 7]. Caută pe arhie­reul tău şi-ţi va da ţie. Vino la preoţi şi vei afla folos.
    Dacă nu-ţi vei curăţi tăbliţa sufletului tău, învăţătorul tău nu va putea să-ţi scrie pe ea demonstraţia corectă. Dacă nu alungi toată îndreptăţirea, pretextul, ruşinea omenească şi iubirea de sfadă din inima ta, nu vei putea cunoaşte dreptatea, adevărul şi buna ascultare. Căci ce comuniune are dreptatea cu nedreptatea, sinceritatea cu răutatea, blândeţea cu trufia şi cu­noaşterea lui Dumnezeu cu opinia omenească [cf. II Co 6, 14]? Flămânzeşti după cuvântul lui Dumnezeu? însetezi după îm­părtăşirea de cele sfinte? Aleargă la casa lui Dumnezeu. Mănâncă drept hrană psalmodia. Bea drept băutură citirea. „Scoa­te apă din izvoarele mântuirii” [Is 12, 3], adică umpleţi sufle­tul cu Evanghelia Mântuitorului; căci plinirea Legii şi a Prorocilor e Hristos Care „n-a venit să strice Legea, ci să o pli­nească” [Mt 5, 17]. Fiindcă cele patru Evanghelii ale lui Hris­tos sunt într-adevăr izvoare care adapă cu însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu cele patru margini ale creaţiei ţinute de setea necredinţei. „Fiule, bea apă din puţurile tale şi din pârâiaşele izvorului tău” [Pr 5, 15], îţi porunceşte înţelepciunea. Puţurile sunt păstorii drept-credincioşi, aceştia se numesc pârâia­şele tale ca unii care primesc pentru tine de la Dumnezeu ha­rul de a păstori; căci păstorul este şi se numeşte păstor din pricina celor păstoriţi. Fiindcă vrând Dumnezeu ca poporul să vină la cunoaşterea adevărului şi să se adape din curgerile năvalnice ale mântuirii, alege şi pregăteşte ca nişte pârâiaşe şi vase păstorii şi preoţii evlavioşi de-a lungul timpurilor, pune în ei harul şi darul Său, iar prin liturghisirea şi învăţătura lor dă întregului popor drept premiu cunoaşterea voilor Lui.
    Venind deci, fiule, la păstorul tău, bea din gura lui cu­vântul mântuitor şi nu nesocoti învăţătura lui din pricina vre­unei bănuieli semănate împotriva lui de vrăjmaşul sau de oa­meni răi. Dar să nu te întorci de la buna sa îndemnare şi de la sfinţirea dăruită prin el nici din pricina vieţii sale învinuite de unii, nici chiar dacă aceasta din urmă se dovedeşte a fi indiferentă. Căci zice Domnul: „Preoţii şi cărturarii au şezut pe scaunul lui Moise. Deci toate câte vă spun preoţii să le fa­ceţi, faceţi-le, dar să nu faceţi după faptele lor, căci spun şi nu fac” [Mt 23, 2-3]. Vezi cum ni s-a poruncit să nu respingem învăţătura păstorilor ortodocşi din pricina vieţii lor nepăsătoare? Deci cel ce vrea să se mântuiască trebuie să se uite atât la cuvântul, cât şi la purtarea preoţilor care arată o viaţă cin­stită putând să se folosească de amândouă acestea. Dar la cei care au o purtare indiferentă dar oferă cuvânt folositor şi de mântuire trebuie să vadă şi să facă să rodească numai cuvân­tul lor. Căci aşa cum cel ce lucrează cele bune foloseşte prin viaţa sa pe cei ce se uită la el chiar şi fără să înveţe, tot aşa şi cel ce îndeamnă şi sfătuieşte cele bune foloseşte prin cuvân­tul său pe cei ce vor să se folosească, chiar dacă cel care în­vaţă are o purtare nepăsătoare. Am văzut neghina amestecată cu grâul, şi n-am refuzat grâul din pricina neghinei, ci, nebăgând în seamă neghina, n-am rămas fără folos; căci am cu­getat că morarul care primeşte la moară grâul macină nu nu­mai grâul curat ci şi neghina din el care, atunci când se amestecă şi frământă în aluatul făcut în chip covârşitor din grâu, se face pâine hrănitoare şi inima omului e întărită de mâncarea ei [Ps 103, 15]. Aşa ceva se cuvine să facă şi cei ce au ales să se folosească de toate şi de toţi. Dacă vezi pe cine­va nepăsător în ce priveşte viaţa sa, dar care îndeamnă pe cei de aproape ai săi la lucruri utile şi folositoare sau care are multe fapte bune, dar, pe lângă acestea, are, ca om, şi unele scăderi, nu e nici un folos să treci cu vederea multele sale realizări şi să priveşti cu ochi răi numai la puţinele sale scă­deri respingând astfel din pricina celor vrednice a fi trecute cu vederea şi pe cele cuviincioase. Mai degrabă scăderile lui trebuie îndepărtate de realizările sale, iar răul celuilalt trebuie îndepărtat printr-un singur bine, păzind astfel îndemnul Apos­tolului care porunceşte „să biruim răul cu binele” [Rm 12, 21].
    Căci aşezându-se în simţurile noastre, invidiosul de­mon care pizmuieşte mântuirea noastră încearcă mereu nu numai să îndrepte mintea omului spre scăderile aproapelui, ci-1 face să defaime şi calităţile lui superioare, grăbindu-se să strecoare din toate părţile bănuieli rele în suflet pentru ca să-i osândim pe toţi. Şi aşa cel rău împiedică folosul care îi vine omului de la toţi; căci pe fiecare din cei mistuiţi de o aseme­nea patimă îl face să se socotească virtuos şi înţelept numai pe sine însuşi, iar pe toţi oamenii să-i socotească păcătoşi şi nepricepuţi. Într-un astfel de om stăpâneşte osânda împotriva tuturor, care domnind în inima în care se cuibăreşte nu-l lasă pe omul ţinut sub stăpânirea ei să se lase învăţat de altul şi să se unească cu cuvintele aceluia; căci fiind fiică a foarte relei mândrii, poartă cu ea şi drepturile moştenirii acesteia. Fiindcă un semn distinctiv al mândriei e şi acela de a închide urechile sufletului ca aspida [cf. Ps 57, 5-6] şi a nu primi să fie învă­ţată de cineva şi să se supună cumva cuiva.
    Doamne, izbăveşte sufletele noaste de această boală pierzătoare, dă-ne inimă smerită şi gând zdrobit [Ps 50, 19] şi ridică-mă pe mine şi poporul Tău la cunoaşterea voii Tale mân­tuitoare şi slăvite. Căci Tu eşti Păstorul cel Bun [In 10, 11], Care păstoreşti păstori şi turme, Care scoţi din răutate şi duci la virtute, de la întuneric la lumină, şi de la moarte la viaţă, şi treci de la cele pământeşti la cele cereşti, şi Ţie se cuvine sla­va, cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

Preluare din: Teolipt al Filadelfiei, Despre viața ascunsă în Dumnezeu. Cuvinte duhovnicești, imne și scrisori, trad. diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2010, pp. 123-131.
Voteaza:
Categoria: Schismatici
Adresa: http://www.deinteres.org/news/schismatici/1-0-17   

Total comentarii : 0
avatar