13 Decembrie 17

Şapte ani şi jumătate l-au mâncat viermii de viu pe Iov! A răbdat; un schelet în gunoi mâncat de toate jivinele

  • 18 Noiembrie 17
  • Sfintii Parinti
  • 0
    Şi a venit diavolul la Iov. Şi prima dată, când a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorât foc din cer. Dar ce? Satana-i în cer? Nu l-a dat Arhanghelul Mihail jos din cer? N-a fost lupta cu Arhanghelul Mihail, cum vedem la Apocalipsă? Şi loc nu s-a mai aflat pentru ei în cer. Dar de ce spune Scriptura cer? Aerul se numeşte cer. Tăriile aerului se numesc „cer” în Sfânta Scriptură. Că auzi ce zice Scriptura: Lăudaţi pe Domnul păsările cerului. Nu cumva ele trăiesc în cer, fiindcă le spune păsările cerului? Nu. Trăiesc în aer. Deci să înţelegeţi, după Dogmatica Sfântului Ioan Damanschin, aerul se numeşte cer.
    Deci satana a pogorât foc din văzduh, din aer. Şi avea bietul Iov 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 perechi de boi, 500 de perechi de asini, 3000 de slugi cu brâie de aur încinşi, care slujeau la atâta avere, şapte feciori şi trei fete, palate şi moşii. Şi prima dată turmele oilor au căzut jertfă. A pogorât satana foc din cer, adică din văzduh, şi au ars turmele lui Iov, deodată cu tot cu ciobani, cu tot cu slugi, cu stâni, cu câini; 7000 de oi deodată le-a mistuit focul. Dar, prin iconomie dumnezeiască, a rămas un singur om, ca să ducă vestea. Şi a venit la Iov. Iov era ca un împărat, purta porfiră şi era om foarte cinstit de împăraţii pământului, că avea negustorie cu oamenii din alte ţări, că avea avere mare. Şi a venit sluga şi a zis:
– Stăpâne, doamne!
– Ce este, fiule?
– Iată, slugile tale, ciobanii tăi şi turmele tale păşteau la munte şi la şes. Şi a venit foc din cer - adică din văzduh – deodată şi a mistuit turmele tale şi păstorii tăi şi slugile tale şi tot ce era acolo. Şi am rămas singur şi am venit să-ţi spun ce s-a întâmplat.
Iar Iov a zis:
– Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, aşa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
    Şi n-a cârtit. Şi nici n-a terminat cel de la oi şi vine cel de la cămile:
– Stăpâne, doamne, haldeii au trecut Ioardanul, au răpit cămilele tale, 3000 de cămile, şi păstorii şi toate, şi le-au dus în ţara lor şi am scăpat eu singur şi am venit să-ţi spun.
    Şi a zis Iov:
– Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, aşa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
    Şi nici n-au trecut puţine minute, vine al treilea cel de la boi:
– Stăpâne, doamne, tâlharii au venit din pustiu, au junghiat pe slugile tale şi cele 500 de perechi de boi le-au luat şi s-au dus cu ele.
    Şi a zis Iov acelaşi cuvânt:
– Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, aşa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
    Şi n-a trecut decât puţin şi a venit cel de la asini:
– Stăpâne, doamne, din părţile Damascului au venit sirienii şi au prins slugile tale şi cu tot cu asine le-au trecut în ţara lor.
    Şi acolo erau 500 de perechi de asine, fiindcă în ţările calde cămila şi asinul sunt cele mai căutate animale, care pot răbda de sete şi trăiesc cu puţină hrană. Şi a zis Iov acelaşi cuvânt:
– Nu-i nimica, fiule! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului, aşa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
    Şi n-a zis nici un cuvânt, că i-a luat într-un ceas toată averea. La urmă a venit al cincilea. Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică de rău împotriva lui Dumnezeu. El avea şapte feciori şi trei fete. Şi ei, văzând pe tatăl lor că face milostenie veşnic la atâtea mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor. Făceau praznic în fiecare sâmbătă. Şi sâmbăta asta făcea cel mai mic; apoi celălalt, până ajungea la cel mai mare şi apoi fetele. Şi tocmai acuma erau la un praznic mare în aceea sâmbătă; mulţi oameni erau chemaţi la masă şi ei slujeau la masa celor necăjiţi acolo.
    Satana, având îngăduinţa lui Dumnezeu, s-a dus şi a scuturat casa – clădirea, palatul unde erau – şi i-a omorât pe toţi; şi pe cei de la masa şi pe feciorii lui Iov. N-a rămas decât unul, care a venit la Iov şi a zis:
– Stăpâne, doamne, iată feciorii tăi şi fetele tale erau la casa celui mare, la un praznic, şi s-a cutremurat casa din temelii şi i-a omorât pe toţi, şi am scăpat eu din întâmplare – că aşa, prin iconomie dumnezeiască, numai unul scăpa – şi am venit să-ţi spun.
    Şi Iov, când a văzut că Dumnezeu i-a luat şi feciorii, fiind acolo în faţa casei lui, a apucat veştmintele de sus de la gât – că-n Orient hainele-s până jos la pământ, aşa poartă bărbaţii, cum purtăm noi, călugării – şi şi-a rupt haina sa până jos. S-a dezbrăcat şi s-a aruncat cu faţa la pământ şi a filosofat pentru moarte, şi a zis:
– Nu-i nimica, fiule, gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă. Nimic n-am adus în lumea aceasta, arătat este că nimic nu pot scoate. Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a părut Domnului aşa a făcut! Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac!
    Şi întru toate ce i s-au întâmplat lui Iov, n-a zis un cuvânt rău împotriva Ziditorului său. Atât de tare se temea Iov de Dumnezeu.
    Atunci satana, văzând că nu l-a biruit, că i-a luat totul, s-a dus iar la Dumnezeu. Fost-a întru una din zile şi au venit îngerii Domnului şi iată a venit şi satana înaintea Sa. Şi iar îl întreaba:
– De unde vii tu?
– Doamne, cutreierat-am pământul şi toate cele de sub cer şi iată sunt de faţă!
    Şi l-a întrebat Dumnezeu a două oară:
– Dar ai fost la robul meu, Iov?
– Da, Doamne, am fost şi i-am făcut câte am vrut eu!
– Ei! A zis ceva împrotriva Mea?
– Nu, Doamne; dar am să-Ţi spun ceva. Cer un război mai mare contra lui Iov.
– Ce vrei, mă?
– Piele pentru piele.
– Ce vrei să spui?
– Da. I-am luat toată averea şi copiii, dar el este sănătos şi soţia lui a rămas sănătoasă. Însă dă-mi voie să mă ating de carnea lui şi de oasele lui şi, să vedem, nu te va blestema în faţă?
    Adică a cerut să-i dea boală grea. Ce zice? Omul a rămas sănatos, măcar cu zilele.
– Du-te, i-a zis Dumnezeu, dar de sufletul lui să nu te atingi!
    Ai văzut ce este mai scump la om? Sufletul. „De sufletul lui să nu te atingi”. Că sufletul este mai scump decât tot ce există în lumea asta. El este mai scump decât toate. De aceea îi atâta luptă pentru mântuirea sufletului.
    Şi a venit satana, cu voia lui Dumnezeu, cu îngăduinţa Lui, şi l-a lovit pe Iov, din talpa piciorului până-n creştet, cu lepră. Boală care n-aţi văzut, ferească Dumnezeu; crapă carnea omului şi se face albă ca zăpada şi curge sânge şi face viermi; pătrunde până la os şi n-are leac în veacul veacului. Numai Mântuitorul a vindecat leproşi, cum aţi auzit.
    Atunci Iov, când s-a văzut lepros din creştet până-n talpa, a căzut la pământ de durere; şi era nişte gunoi înaintea casei lui şi el zăcea în gunoi. Şi, fiindcă rănile îl ursturau şi viermii îi provocau mâncărime, a găsit un ciob de oală, un hârb, şi cu hârbul acela scotea viermii din răni.
    Şi n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an. N-aţi citit Hronograful lui Chedrinos şi alte cărţi? Şapte ani şi jumătate l-au mâncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat. Şi nu zicea nimic şi răbda; un schelet în gunoi mâncat de toate jivinele.
    Iar soţia lui, rămânând sănătoasă, că pe ea n-a lovit-o, că era mai slabă în credinţă, se ducea cu traista în sat la cerut şi îi aducea câte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soţia lui, singura mângâiere, ca să nu moară de foame.
    Văzând diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cum zice dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: „Când a văzut că pe stâlpul cel de diamant al credinţei, pe Iov, nu-l biruieşte, la arma cea veche a alergat”. La care? La femeie, cu care biruieşte în rai pe Adam. Ştia că femeia e mai slabă.
    Şi femeia, când l-a văzut că-l mănâncă viermii, un an, doi, trei, şi toată lumea spunea că-i blestemat de Dumnezeu, că l-a uitat Dumnezeu şi a făcut multe rele înaintea Domnului – că aşa judecă oamenii, că judecaţiile lor nu-s ca ale lui Dumnezeu –, atunci femeia a început să creadă, şi vine la el şi-i spune:
– Măi, omule; iată ce ţi-a făcut ţie Dumnezeul tău. Tot ai spus că Dumnezeu ţi-ajută, că Dumnezeu îi drept. Iată acuma te mănâncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii de atâţia ani şi tu nu zici nici un cuvânt de hulă împotriva Lui şi nu-ţi pierzi răbdarea!
    Atât se temea Iov de Dumnezeu.
– Ce este, femeie?
– Zi un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu; ocăreşte-L de ce te-a necăjit aşa, şi vei muri!
    Ai auzit acest tovarăş de viaţa, cum s-a făcut unealta satanei în vremea necazului bărbatului său? Iar Iov îi spunea cu blândeţe, că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei:
– Femeie hăi, femeie! Ca o nebună vorbeşti şi ca o fără de minte. Nu sunt eu Iov care eram ca împăraţii de bogat şi cinstit în lume? Nu-ţi aduci aminte ce cinste am avut noi pe pământ şi câtă avere şi câte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mâna Domnului, să nu primim şi cele rele?
    Auzi om care se teme de Dumnezeu, când dă de necaz? Da! „Dumnezeu m-a ajutat atâta vreme; trebuie să rabd acuma, ca mulţumire lui Dumnezeu că m-a ajutat altă dată”. Şi a văzut diavolul că nu-l poate birui. Atunci au venit la el trei prieteni: Bildad, Ţofar şi Edifaz Ameneul. Aceştia erau ca nişte împăraţi de bogaţi, boieri mari din alte ţări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei şi lână.
    Când au venit, au întrebat:
– Unde-s curţile lui Iov? Unde este Iov?
    Iar oamenii le arătau:
– Uite colo în gunoiul acela un schelet; îl mănâncă viermii.
    Barba lui era până la pământ şi părul încâlcit de gunoaie. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu creadeau că-i chiar aşa. Şi au venit din altă ţară. Când au venit la Iov, cum îl ştiau ce om cinstit era, ce parale şi ce slugi avea, au stat cei trei prieteni lângă Iov şapte zile şi şapte nopţi şi n-a putut vorbi unul. Numai se uita la el. Şi gândeau ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta? Şi la şapte zile a deschis cuvântul Elifaz Ameneul şi, în loc să-l mângâie pe Iov în rănile şi în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădata, a început să-l rănească cu cuvântul:
– Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu pe tine ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Ai oprit plata văduvelor şi simbria lucrătorilor! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înainte Lui!
    Şi aşa mereu l-a mustrat. La fel şi al doilea prieten şi al treilea. Şi a venit şi al patrulea, unul Elihu. Acesta a vorbit puţin mai drept, că se temea: „Măi, nu cumva să fie certare a Domnului pe drept şi mă tem să vorbesc pe omul acesta”. Iar Iov a început a le spune lor cu blândeţe:
– Dragii mei, prietenii mei, spre dosadă aţi venit aici şi spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, „mama mea”, şi viermilor, „voi sunteţi fraţii şi surorile mele”, decât să vină prietenii mei să mă rănească cu cuvinte; adică mai bine mă mângâiam cu viermii şi cu gândul la groapă, la mormânt, decât să aud din gura voastră acestea.
    Şi le-a spus: „Voi mă învinuiţi că am oprit plata slugilor şi că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor şi maica văduvelor, eu am fost ochiul orbilor şi urechea surzilor şi piciorul şchiopilor şi mâna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor; că lâna de la şapte mii de oi toată o dădeam pentru îmbrăcăminte la săraci. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiţi. Deci nu-i adevărat ce vorbiţi voi. Adevărat că mâna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu este adevărat”.
    Văzând Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni şi Elihu s-a dat puţin în lături, a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de şapte ani jumate, numai oasele şi inima rămăsese – căci carnea lui era mâncată de viermi. Şi când a venit Ziditorul cerului şi al pământului, Iov era acuma rănit de prietenii lui ocărât şi defăimat şi de soţia lui şi de toţi. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori:
– Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veşmântul tău – că i-a trimis un veşmânt din cel alb ca zăpada –, încinge-te şi să stăm de vorbă amândoi!
    Cine a zis scoală-te? Acel ce va scula toţi morţii la judecată într-o clipeală de vreme! S-a sculat ca fulgerul Iov, sănătos ca la 30 de ani şi frumos şi vesel, s-a îmbrăcat în veşmântul dat de Dumnezeu. Şi a spus Dumnezeu către el:
– Iov, unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune-mi Mie care-i lăţimea cea de sub cer? În ce loc locuieşte întunericul şi ce loc are lumina? Unde erai tu când am măsurat Eu munţii cu aşezământul cunoştinţei, văile cu cumpăna şi dealurile; când am pus mării hotar nisipul şi am îngrădit marea cu nisip şi I-am spus: până aici să stai şi întru tine să se sfărâme valurile tale?
    Eu am întins crivăţul pe uscat. Eu am făcut cuvântători pe pământ. Eu am măsurat greutatea vânturilor. Eu am însemnat calea fulgerelor sub cer. Eu am rânduit naşterile fiarelor din codri, naşterea dobitoacelor pământului şi a oamenilor. Eu am făcut orizontul şi rariţa cea de miazănoapte şi am împodobit cerul cu stele, cu soare şi lună şi lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi: unde erai tu atunci?
    Eu pe tine, Iov, te-am turnat ca laptele în pântecele maicii tale, te-am închegat ca brânza, team ţesut ca pânza, ţi-am făcut inimă şi oase şi te-am făcut făptura Mea în pântecele maicii tale şi Eu am zidit inima ta şi am ştiut că nu-ţi vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine şi credinţa şi răbdarea ta.
    Şi acum, Iov, fiindcă ai aşteptat cu răbdare venirea Mea şi n-ai zis vreun cuvânt rău în atâtea scârbe şi necazuri şi boli, iată, Eu îţi dăruiesc ţie de acum înainte 140 de ani de viaţa; şi vor fi averile tale îndoite. În loc de şapte mii de oi, paisprezece mii de oi; în loc de trei mii de cămile, şase mii de cămile, şi celelalte la fel. Şi vei ajunge să trăieşti până la al cincilea şi al şaselea strănepot şi vei adormi plin de zile şi vei veni la Mine să te veseleşti cu Mine în veci.
    Atunci s-a făcut nevăzut Dumnezeu. Şi soţia lui când a venit de unde era dusă, l-a găsit sănătos şi vesel foarte. Şi a plouat Dumnezeu în curtea lui Iov trei zile şi trei nopţi cu galbeni de aur, cum spune în tradiţie. A luat Iov moşii şi vite.
    Soţia lui a stat cu faţa la pământ trei zile şi trei nopţi, cerând iertare de la el. Şi i-a zis Dumnezeu lui Iov: „Iartă pe soţia ta, că nu-i vinovată ea, ci diavolul a ispitit-o!” Şi a iertat-o el şi a luat-o, şi a născut iar şapte feciori şi trei fete şi nu era frumuseţe sub cer asemenea feciorilor şi fetelor lui Iov. Nu se găseau mai frumoşi copii ca aceia pe pământ.
    Aţi auzit ce a făcut la Iov frica lui Dumnezeu? Dacă a avut frică lui Dumnezeu, nici când era bogat nu s-a mândrit, n-a fost aspru şi nemilostiv; nici când i-a luat Dumnezeu averea, n-a zis un cuvânt împotriva lui Dumnezeu.
    Iată om cu frica lui Dumnezeu, care aducea jertfă un bou în fiecare seară, ca nici copiii lui să nu fi greşit lui Dumnezeu cu gândul. Aţi auzit om cu frică de Dumnezeu, cum l-a încununat Dumnezeu? Prin câte l-a trecut în veacul de acum şi s-a dus să se odihnească în sânul lui Avraam, al cărui strănepot era. Iată, deci, cum l-a binecuvântat Dumnezeu!
    Fraţii mei, omul care are frica de Dumnezeu nu trebuie să-l păzească nimeni să nu fure, sau să nu fie curvar, sau beţiv, sau hoţ, sau să nu facă rău. Cel ce are frica lui Dumnezeu şi ziua şi noaptea pururea veghează asupra lui: să nu gândesc ceva rău asupra omului, să nu vorbesc ceva rău că-i păcat, să nu fac ceva rău că-i păcat! Cine are frica lui Dumnezeu, acela se face santinela întregii înţelepciuni, îşi păzeşte sufletul şi mintea sa de gânduri rele, limba sa de cuvinte rele şi toată aşezarea sa de a lucra împotriva lui Dumnezeu.

Extras din: NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA Volumul 1
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 6
Vizitatori: 6
Utilizatori: 0