25 Aprilie 19

Sa fii mama inseamna sa pui copiii inaintea ta

  • 23 Martie 19
  • Despre familie
  • 0
    Numele meu e Mariana. Am 44 de ani. Sunt casatorita si sunt mama a patru copii minunati, o fata si trei baieti.
    Am crescut intr-un mediu oarecum toxic pentru un copil. Mama mea nu era un exemplu prea bun de urmat si nu intentionam sa ii calc pe urme. Imi promisesem in sinea mea ca o sa fiu altfel si decat fetele cu care mai ieseam, pe atunci numindu-le prietene.
   
    Povestea mea incepe sa se complice de pe la 19 ani, cand lucram la o brutarie. Costel lucra ca portar la o fabrica langa care vindeam si eu covrigi. Ma ochise si le spunea prietenelor lui pe atunci, cand se uita la mine: "Cu fata asta am sa ma insor!" Si dupa doua saptamani, m-a si luat de nevasta.
    Binenteles, nu stia nimeni si chiar au avut parte de o surpriza toti cand am trimis invitatiile la nunta.
    Eu, la vremea respectiva vorbeam cu un alt baiat. El era in armata. L-am sunat si i-am zis simplu: "M-am maritat!" Mi-a zis clar ca sunt nebuna! Eram prieteni, venea la mine si eu n-am vrut sa se mearga prea departe, asa cum se astepta si cerea el. La un moment dat mi-a zis ca regreta ca nu a facut "nimic" cu mine pentru ca asa stia sigur ca nu ma mai marit.
   
    A fost o nunta cu mare fast si s-adunase o gramada de lume. 29 februarie 1992. Era o vreme superba afara. S-au simtit cu totii foarte bine, se vedea dupa modul in care facusera hora. Se auzea muzica si nu stia nimeni cine s-a maritat. Au iesit toti din bloc si se uitau la noi ca la felu' doi.
    Rochia mea de mireasa a fost perfecta din prima. Am intrat in magazin si am iesit direct cu ea.
    Am locuit o perioada la tara, cu chirie pentru ca n-am vrut sa stam nici cu socrii nici cu mama mea. La 20 de ani a venit si primul nostru copil, o fetita. La 22 al doilea, la 24 al treilea si la 27 al patrulea. Eram extrem de slaba, nu puteam sa port sarcinile si faceam injectii cu hormoni.

    Pe fetita era s-o pierd dintr-o simpla pofta de piftie. Cu al doilea copil am stat 2 luni in spital. Incepuse intr-o noapte sa ma doara foarte tare burta. Am mers la spital si faceam foarte multe tratamente hormonale. N-aveam sperante ca avea sanse mari sa traiasca. Medicul imi calcula pe calendar si imi zicea asa: "Tu trebuie sa tii copilul pana la data de cutare. Daca trece de data aceasta, o sa traiasca, daca nu, nu va trai." Zicea ca nu se inchidea colul uterin. Aveam un doctor foarte bun. Ma duceam la el cu branza. Eram amarata rau, n-aveam nici bani... Nu puteam nici sa mananc. Mi-era foarte rau.
    La un moment dat medicul mi-a zis ceva ce n-am sa uit. Mi-a zis: "Auzi, tu Mariana! Femeile astea stau aici la rand sa faca avort... Daca ar auzi pentru ce te zbati tu..."
    Ma aprecia pentru ca voiam cu orice pret sa pastrez sarcina. Ma duceam la control din 3 in 3 saptamani. Si pe fata n-aveam cu cine s-o las acasa. O luam cu mine si statea in masina. Si mi s-a dat tratament. Sa nu ma mai doara burta.

    Doctorul specificase sa-l ascult intocmai ca sa pot duce sarcina cu bine pana la capat. Am luat pastile si la doua noaptea. Faceam multe injectii. Facusem noduli la fund de la atatea injectii. La fiecare sarcina am facut injectii. Aveam iminenta de avort. Puteam sa pierd oricand copiii. Mi-au zis si doctorii ca pot sa fac avort, daca vreau, pentru ca e simplu la mine. Pana si la al doilea copil mi-au zis ca imi fac avort, ca e simplu, chiar si la 6 luni...
    Ma uitam si vedeam ca erau femei care nici macar nu stiau ce e acela avort. Era o coada la avortat...
    Dupa aceea se stricase vremea. Era periculos sa ma deplasez la spital. Nu aveam voie deloc sa fac efort. Atunci invatase sotul meu sa faca injectii.
    Locuiam intr-o casa foarte modesta, n-aveam nici lumina, nici apa, nimic n-aveam... aveam anumite ore la care se faceau injectiile. Eu eram foarte sensibila. Si la frig si la alimentatie... Dupa nasteri nu mai aveam nimic. Toti copiii au fost nascuti la termen. Cu bine.

    Ne-am mutat in Bucuresti la sugestia doamnei invatatoare a fiicei mele. Vazuse ea in fiica mea ceva si mi-a zis ca nivelul acela nu corespunde cu nevoile ei, ca e fata desteapta si nu-i vede un viitor meritat acolo.
    Asa ca, datorita unor rude am reusit sa gasim o casa si sa purtam copiii la scoala. Sotul s-a angajat, facusem un pact, eu am grija de gospodarie, el aduce banii in casa. Si asa decurg lucrurile de 24 de ani in familia noastra.

    Pe cand aveam 35 de ani m-am imbolnavit de cancer mamar. La inceput au fost doar noduli, tumori benigne in cazul ambilor sani. La o luna mi-au zis ca la stangul e malign. Am inceput chimioterapia si dupa aceea mi l-au extirpat. Si am scos sanul cu totul si trebuia sa vina o analiza, cum a lucrat chimioterapia, ca radiografie n-am vrut sa fac. Mi-era foarte greu, nu puteam sa folosesc mana... M-am vindecat, dupa spusele medicilor. Fac analize periodic, totusi, ca nu vorbim despre o raceala aici.

    La vindecarea mea tin sa cred ca au ajutat cel mai mult rugaciunile. Fiica mea mergea frecvent la o manastire si tin sa cred ca si faptele ei bune au avut o contributie majora.
    La inceput, cand aflasem ca sunt bolnava de cancer, am plans doua saptamani continuu. Eram stapanita de frica si groaza de chimioterapie.
    Cand deschideam ochii, de fiecare data ma bantuia acelasi gand: "Am cancer! Ce sa fac!?" S-au purtat urat si prin spital si la un moment dat chiar mi-a zis un medic: "Ai auzit ca Angelina Jolie si-a taiat sanii si ai venit si tu sa faci la fel?"
    Sunt multe alimente din care nu am voie sa mananc. Dar nu depind de asta. La un moment dat mi-a zis fiica mea ca se roaga foarte multa lume pentru mine si ca o sa fie totul bine. Si atunci am inceput sa ma schimb.

    Am avut o viata destul de grea. Am stat 7 ani fara apa si fara curent in camp. Fata tine minte. Baietii sunt putin mai ignoranti ca nu prea au simtit lipsurile, erau mici cand ne-am mutat... Dar niciodata nu mi-am facut grija ca n-o sa am cu ce sa-i cresc sau ca nu am ce sa le ofer. Ne-am luptat si le-am oferit cat de cat un viitor.
    Dumnezeu a lucrat si ne-a purtat grija. Sa fii mama inseamna sa nu fii egoista. Sa te zbati si sa pui copiii inaintea ta. Ca, daca era sa gandim altfel, ramaneam acolo la tara unde n-aveam nici macar apa. Dar ne-am gandit ca vrem sa facem din copiii nostri oameni. Si acum, fata termina o facultate importanta si se zbate pentru viata copiilor nenascuti, fiind presedintia unei asociatii, baiatul cel mare are un loc de munca bine platit, ceilalti doi urmeaza liceul si ajuta si ei cu ce pot prin casa si pe fratii lor. Au scapari, ca orice copil, dar nu e nimeni perfect.
    Tin sa cred ca ei au fost cei care m-au salvat. Si rugaciunile oamenilor lui Dumnezeu, de la manastirea la care tot merge fiica mea.
 
Mariana P., 44 ani, Bucuresti
14 februarie 2016

Extras din: Marturii despre criza de sarcina - Alexandra Nadane, pagina 24-28.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0