23 Martie 19

Protosinghel Hrisostom Filipescu: Despre parinti si copii

  • 06 Martie 19
  • Despre familie
  • 0
    Oamenii traiesc impreuna pentru ca nu pot trai singuri. Toti oamenii sunt egali, indiferent de religie, culoarea pielii, sex, statut social, educatie etc. Ne nastem goi si plecam dincolo la fel de goi. Diferenta o face ceea ce facem pe pamant.
    In familiile cu un singur copil, parintii il vor coplesi cu iubirea lor, inchizand de cele mai multe ori ochii la greselile lui. Uneori copilul va profita de acest lucru ajungand un mic rasfatat, usor capricios, ba chiar usor santajist, stiind sa apeleze la iubirea (devenita slabiciune) a unuia dintre parinti, pentru a domoli incercarea celuilalt de a-l tempera sau sanctiona.
    In familiile cu mai multi copii, iubirea se imparte intre copii si se poate manifesta tendinta de a favoriza pe unii sau pe altii. Uneori discriminarea poate atinge cote alarmante intrucat copilul defavorizat, sa se simta singur, parasit. Un copil este "printul", iar altul "cersetorul". Parintii nu trebuie sa defavorizeze pe niciunul dintre copii, adica sa-i trateze egal atat in manifestarile de iubire parinteasca, dar si in acordarea unor drepturi.
    Copiii copiaza toate comportamentele parintilor ca pe o oglinda. Simplul fapt ca nu iti doresti un copil in perioada prenatala, e resimtit de el la varsta adulta. Faptul ca nu a fost dorit duce la o trauma si la instalarea unei tulburari de personalitate. Cand tu nu esti vazut in ceea ce esti, ci in ceea ce doresc parintii sa vada (partenerul pe care il au si nu il implinesc, visul pe care ei nu l-au putut realiza etc.). Oamenii impulsivi, de o iritabilitate mare, narcisistii, rasfatatii, sarlatanii, misoginii, femeile dominante, fobicii, disfonia de gen sunt efecte ale personalitatii isterice.
    Putem avea o viata interioara armonioasa daca suntem atenti la noi insine. Imaginea de sine se zbate intre idealul de sine si realitatea de sine. Tulburarea de personalitate apare cand apare o discrepanta intre ceea ce suntem si ceea ce vrem sa fim. O persoana mai buna, superioara putem deveni oricand. Esti ceea ce vrei tu sa fii sau ce vrea mama sau tatal tau sa fii? Suntem deformati de fluturii din cap ai parintilor nostru sau de propriile rani emotionale?
    De la zi la zi oamenii devin tot mai isterici. Istericul stie cel mai bine pentru altii, dar nu stie sa-si organizeze propria viata. Decizii corecte sau decizii gresite. Sa luam corect decizia, oricare ar fi ea. Incurajare, consolare, adaptare, suporturi emotionale. Simptome reactive, proiectii. Curaj de a te privi, de a lua act de tot ce simti. Un eu micut are nevoie de un Tu mai mare pentru a se putea vedea. Cum sa ne vedem, cum sa ne privim, cum sa fim importanti invatam. Suport, apropriere, validare, sens.
    Bucuria nu e nevoie sa fie tremuranda. O educatie plina de anxietate care tremura pentru viata si sanatatea copilului se transmite mai departe. Si mai tarziu va deveni metoda de santaj emotional. Copilul unic da de lucru mai mult decat o casa plina de copii. Chiar spunea un parinte ca adeseori familiile ce pot avea mai multi copii si se abtin sa ii faca, rezumandu-se doar la unul, au incercari si probleme cu acel copil cat ar fi trebuit sa aiba cu toti copiii ce s-ar fi nascut acolo, dar pentru ca ne-am opus nu au mai venit. Si tragem cu unul ce am fi tras cu totii si nu am fi simtit.
    Actul hranirii nu mai este o placere, ci o obligatie si un copil devine (in ochii parintilor), bun sau rau, in functie de cat mananca. Pedepse pentru nemancat aplica si parintii si copilul. Pedepsind copilul ne pedepsim pe noi insine. Constrangerea produce o contra-constrangere. Pedeapsa nu il face mai bun, ci mai incapatanat.
    Copiii invata in familie sa disimuleze gandurile sau trairile. Jocurile "de-a tata si mama", "de-a doctorul" sau "de-a calul" sunt curiozitati care trec prin poarta inventivitatii, pornind totusi de la imagini si intamplari reale care s-au imprimat in panoul lor mintal si care pot da nastere la noi emotii gestionate pozitiv sau negativ.
    Copiii reactioneaza prin tulburari nevrotice la tensiunile conjugale ale parintilor si are si el conflictul lui interior, paralel sau chiar adeseori inclus in conflictul adultilor. Caldura de sera a familiei se sparge. Copiii sunt insetati de iubire si apreciere. Copilul intimidat devine nevrotic. Majoritatea copiilor vor sa devina ceea ce sunt parintii, doar ca parintii vo altceva. Parintii trebuie sa aiba maturitatea emotionala si intelectuala necesara incat sa nu faca din propriii copii sediul sperantelor lor distruse si al ambitiei lor prabusite. Sa nu proiecteze in copil propriile lor dorinte nerealizate. Fiecare om are visul sau, povestea sa, viata sa. Formarea independentei si a sentimentului de personalitate cu o coloana vertebrala sanatoasa ajuta ca un copil sa devina prudent. Sa nu uitam faptul ca in spatele fiecarui defect infantil se afla un secret.
    Viata este o scoala uneori cam dura. Fericirea inseamna capacitatea de a te adapta la realitate. Sufletele au nevoie de idealuri si incredere. Soarta omenirii sta nu doar in mainile lui Dumnezeu, ci si in mainile familiei si profesorilor.
    Parintii sunt cei mai buni educatori, deoarece copiii isi imita modelele. Sunt copiii care nu stiu sa se bucure de sanul familiei deoarece exista acolo o mama mereu nerabdatoare sau cicalitoare si un tata sever care imparte pedepse, niciodata afectuos. Mila, tandretea, rasul, bunavointa se invata, se exerseaza.
    In educatie, prin bataie se obtine de obicei contrariul la ceea ce se doreste. Sfaturi prietenest, referirea la maturizare, a nu da atentie. Dragostea rasplateste mai mult decat ura. Unui suflet nobil ii este binecuvantata amintirea. Jucarii pacifiste, creatoare. Un copil nu uita cand este mintit si promisiunile trebuie onorate.
    Daca nu dam atentie, problemele dispar cum au aparut. Oferind atentie le amplificam. Toate minusurile dispar de la sine daca nu se intervine prin pedeapsa, care intipareste in mod fortat faptul in memorie. Copiii simuleaza sau au reactii diferite boli ca sa-si "pedepseasca" parintii sau intrusul. Multe boli sau reactii le imita de la parinti.
    Extremele de orice fel nu sunt bune. Lupta intre om si om, intre natiune si natiune, intre o rasa si alta, intre profesii, culturi, ne dau semnale de alarma. Oamenii se nasc pentru a fi fericiti, pentru a iubi. Nu pentru a invidia. Sentimentul de inferioritate apare inca din educatia copiilor, de acasa, cand se aduce in evidenta sentimentul diferentei, copiii fiind comparati cu fratele, sora, vecinul, colegul etc. Scos in evidenta ca exemplar sau respingator. Neglijat sau desconsiderat. Invidia si gelozia sunt serpii veninosi din gradina mintii si inimii noastre. Si acolo bine este sa fie un paradis. Unde toti copiii sunt preferati si iubiti in mod egal nu apar probleme. Daca in loc de "Tu trebuie sa..." am folosi "Tu poti sa...", vom putea imparti cu altii orice: iertare, iubire, valoare, bucurie.
    Acolo unde e zambet si pace interioara ne putem aseza linistiti. Evanghelia Iubirii se invata din familie.
    Prima data cand rade un bebelus se naste o zana. Tocmai am zarit una.

Extras din: Protosinghel Hrisostom Filipescu - Putine lacrimi, multa bucurie, editura Pim
Sursa foto: hrisostomfilipescu.wordpress.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0