13 Decembrie 17

Prietenia şi căsătoria

  • 02 Decembrie 17
  • Despre familie
  • 0
    Zi de zi întâlnim în cale tineri, băieţi şi fete, plini de viaţă. Se manifestă fiecare în funcţie de temperamentul şi manierele pe care a reuşit să şi le însuşească. Oricum s-ar manifesta îi privim cu drag şi cu nădejde.
    Ne gândim cum în urmă, când eram de vârsta lor şi, la terminarea liceului, le lăsam prietenilor scrise pe îndătinata amintire cu promoţia din care făceam parte, câteva versuri: “Născut dintr-un crâmpei de soare,/ Şi o fărâmă de pământ,/ Firul curat, gingaş şi sfânt,/ Îmboboceşte şi dă-n floare”.
    Timpul a trecut, modul nostru de a privi lucrurile ar putea părea anacronic, dar fiinţa omenească a rămas aceeaşi. Mai mult, Dumnezeu a rămas Acelaşi: “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8).
    Şi pe vremea aceea între băieţi şi fete erau prietenii. Dragostea este o virtute ce descinde din Dumnezeu. Dar nu se mergea atât de departe ca acum. De exemplu, azi un lucru de neînţeles, câteva colege ce stăteau în gazdă, pentru că au îngăduit ca prietenii lor să întârzie prea mult seara la ele, au fost eliminate pe o săptămână din liceu. La fel şi băieţii. Din internat se ieşea o dată pe săptămână, joia, două ceasuri. Nu-i aşa că acest lucru astăzi se pare ciudat? Şi nu uitaţi: şcoala era laică, nu teologică.
    Astăzi nu mai este o ciudăţenie dacă profesorii îi întâlnesc pe tineri îmbrăţişaţi pe coridoarele liceului, nu mai vorbesc de cele ale facultăţilor. Pe atunci la baluri, pentru că nu erau discoteci, fetele erau însoţite de mame sau de fraţi. Cum ar arăta astăzi părinţii stând pe margine la discotecă?
    Cu toate acestea, chiar dacă tinerii au astăzi un vocabular mai vulgar, chiar dacă influenţaţi de mediu încep o viaţă sexuală precoce, chiar dacă drogurile, alcoolul şi ţigările gustate la început din curiozitate îl fac dependent de ele, ei au fost creaţi de Dumnezeu “fir curat, gingaş şi sfânt”. Graba de-a da “roade” înainte de vreme îi distruge total.
    De aceea nu vom înceta să le adresăm tinerilor şi părinţilor lor îndemnurile cuvenite, fără intenţia de a-i dădăci. Poate vom reuşi, măcar în unele cazuri, să prevenim catastrofe nebănuite. Vedem cum cad şi se nenorocesc mulţi tineri care, din nefericire, n-au fost preveniţi la vremea potrivită asupra primejdiilor ce-i împresoară.
    Educaţia ce se face astăzi are mari carenţe. Adeseori omul privit doar din punct de vedere biologic, ca un biet animal raţional, şi nici măcar atât. Pentru că, dacă biologicului din el i s-ar da cinstea cuvenită, grija de a-l feri de tot ceea ce-i dăunează ar fi mult mai mare. Nu mai pomenim de faptul că se face abstracţie totală de dimensiunea spirituală a fiinţei omeneşti. “Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, zice Sfântul Pavel, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 19-20). Aşadar şi trupul şi sufletul îşi au valoarea lor.
    Educaţia sexuală ce se face în şcoală, adeseori, este o contra-educaţie. Tinerii sunt priviţi doar ca nişte simple vieţuitoare reproducătoare, fără a i se da vieţii intime şi dimensiunea spirituală pe care o are, în cadrul comuniunii dintre un bărbat şi o femeie.
    Tinerilor li se prezintă de către “educatori” binevoitori mijloace de protecţie şi contracepţie, cu alte cuvinte sunt îndemnaţi la desfrânare generală.
    Să nu se uite însă că orice tânăr este un unicat, o fiinţă minunată din pântecele maicii sale (Psalmul 138, 13-14). An de an în fiinţa sa apar lucruri noi. Poate că perioada cea mai dificilă din acest punct de vedere este adolescenţa. Ea este situată între copilărie şi maturitate. Precedată de pubertate, perioadă în care au loc în organism transformări în urma cărora tânărul devine apt pentru reproducere, adolescenţa se caracterizează prin fiorul sublim şi nou al iubirii. Între treisprezece şi douăzeci de ani primăvara iubirii bate la poarta sufletului.
    În această etapă a vieţii lui, întâlnirea cu o persoană de sex opus îl fascinează. Vălul îi cade de pe ochi. Dacă până aici s-a gândit numai la sine, acum descoperă o fiinţă care îi este nespus de dragă. O fiinţă al cărei farmec îl captivează. O fiinţă care-i este mai scumpă chiar decât persoana sa. O fiinţă care ar dori să-i aparţină toată viaţa şi căreia doreşte să-i ofere proiectele sale, succesele sale, munca sa, iubirea sa. Când e lângă ea se simte bine. Când e departe îi simte lipsa. În faţa ochilor i se deschide o lume nouă: lumea iubirii.
    Întrebarea serioasă ce trebuie să şi-o pună este: până unde trebuie să meargă? Până la relaţia sexuală? Filmele erotice pe care le vede pe toate canalele, site-urile provocatoare de pe internet, revistele porno ce stau pe toate tarabele îl vor îndemna să facă aceasta. Ba, din nefericire, şi o educaţie sexuală rău înţeleasă, tot într-acolo îl îndreaptă. Se aduc şi argumente “medicale” şi “ştiinţifice” care ar demonstra că abstinenţa până la căsătorie nu-i sănătoasă.
    Poate fi cuprins şi de un complex de inferioritate. Colegii lui, prietenii lui, au făcut-o. De ce să nu o facă şi el? Şi totuşi învăţătura cuminte a Bisericii îi spune să n-o facă. Va veni şi vremea sexului. Mai sunt şi tineri integri care n-o fac până la căsătorie. Dacă tânărul e cu adevărat bărbat, poate spune şi nu. Mulţi adolescenţi îi respectă tocmai pe cei ce au curajul să fie înşişi, să nu le pese de ce spun alţii, chiar cu riscul de a fi persiflaţi sau luaţi peste picior.
    Duhovnicii cu experienţă pot arăta o mulţime de tineri care duc o luptă susţinută şi biruie. Chiar şi medicii, care sunt cinstiţi, spun că abstinenţa nu-i dăunătoare, ci dimpotrivă. Doctorul Meyer scria: “pretextul fatalităţii pasiunii este o enormă minciună, ale cărei consecinţe teribile strică omenirea… înfrânarea e posibilă. Mii de oameni au dovedit-o. Au afirmat aceasta oameni care se bucură de cea mai mare autoritate şi pe care nu-i putem acuza de exagerări. Nu lipseşte putinţa, ci voinţa”. 
    Este adevărat că, fiind vorba de prietenia dintre doi tineri, e foarte dificil să precizezi cât îşi pot permite. Când îţi pui această problemă ai în minte un număr de comportamente concrete, de la ţinutul mâinii, de la sărut şi pipăit, până la relaţii intime. Este foarte greu de stabilit limite precise.
    Din păcate, constat că în unele cercuri din diaspora ortodoxă se acreditează ideea că n-ar fi o mare greşeală legătura trupească dintre doi tineri ce se iubesc şi vor, mai târziu, să se căsătorească. Dar dacă nu se vor căsători? Într-o nouă relaţie nu vor avea nostalgia unor trăiri din vechea relaţie care, sub anumite aspecte, au fost mai frumoase decât cele din noua relaţie?
    Şi mai grav, unii studenţi teologi socot că relaţiile sexuale dinainte de căsătorie i-ar putea feri de anumite “nepotriviri de caracter” cu viitoarea soţie. Ce facem atunci cu învăţătura revelată a Sfintei Scripturi, care spune că preotul trebuie să fie “fără prihană, bărbat al unei singure femei” (1 Timotei 3, 2)? Ce facem cu canonul 61 apostolic care zice că “dacă împotriva unui credincios, se face vreo învingere de desfrânare sau de adulter sau de o altă oarecare faptă oprită, şi s-ar dovedi, acela să nu se înainteze în cler?”  
    Pentru toţi creştinii este valabil sfatul Sfântului Apostol Pavel: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6, 18-19).
    Sfântul Ioan Damaschin ţine să spună că “fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor”.  Fecioria rămâne norma perfecţiunii. În acelaşi timp însă, pentru că permite dăinuirea umanităţii, unirea dintre bărbat şi femeie este binecuvântată de Dumnezeu (Facere 9, 7), şi relaţia sexuală în cadrul căsătoriei nu-i deloc condamnabilă.
    Sfatul nostru pentru tineri este să nu se angajeze în relaţii intime înainte de căsătorie, pentru ca atunci, la vremea potrivită, să-i poată dărui partenerului de viaţă un trup integru, nepângărit, frumos şi sănătos. Iar jocurile sexuale, care pot duce la cădere, e bine să fie evitate. Emoţiile însă pot deveni atât de explozive şi pasiunea atât de puternică încât tinerii să fie la un pas de cădere. Pe de altă parte este firesc ca două persoane ce se cunosc, se iubesc şi se bucură una de cealaltă, să treacă de la gesturile timide la afecţiune la sărutări şi mângâieri.
    Meditarea serioasă la sensul vieţii noastre, în calitate de fii ai lui Dumnezeu şi purtători ai chipului Său, ne dă o perspectivă corectă de abordare a sexualităţii în ce are ea frumos şi creator. 
    Nu se poate face abstracţie nici de faptul că instinctul sexual este un adversar violent şi puternic. El îl orbeşte pe om şi-l târăşte în plăceri josnice. Într-un om fără voinţă el îşi atinge întotdeauna ţinta. Şi ce urmează? Onoarea şi demnitatea sunt dărâmate. Chipul prieteniei curate se întunecă şi nu mai vezi în partenerul tău pe omul gingaş şi iubit, ci un simplu instrument care-ţi poate procura plăceri.
    Ochii tânărului sunt orbiţi şi nu văd în prietena lui pe posibila mamă a copiilor săi. Ei nu mai văd decât grosolănia. Nu mai văd în ea decât un obiect al plăcerilor păcătoase. Ajuns aici caută şi în prietena lui dispoziţii de aceeaşi natură.
    La rândul ei, şi fata îl priveşte pe băiatul sănătos şi frumos, viril şi atrăgător, doar ca pe masculul ce o poate satisface. De aceea, prin atitudinea neglijentă, prin mângâieri, prin cuvinte erotice, prin îmbrăcăminte sumară, îi aţâţă pasiunea sexuală şi-l excită, determinându-l să facă pasul fatal.
    Luaţi de sentimente, amândoi vor un singur lucru: să iubească şi să fie iubiţi. Nu se gândesc că păcatul pândeşte cu ochi avizi momentul în care să le pângărească fiinţa. La început ispita e măgulitoare, insinuantă, discretă. Apoi devine obraznică şi insistentă. Dacă unul din cei doi ezită, ea le spune: aceasta e iubirea.
    Băiatul argumentează viclean: “Dacă m-ai iubi te-ai culca cu mine”. Apoi cu obrăznicie diabolică: “Din cauza perceptelor depăşite ce te opresc să faci sex cu mine te las”.
    În zadar argumentează celălalt că lucrul acesta e păcat, înainte de căsătorie, că e dezonorant, inima celui cu iniţiativa rămâne tare ca piatra. Pasiunea face din el un demon. Puterile naturale, necontrolate, se descătuşează şi aduc după ele ruina şi triumful răului.
    Nenorocit trebuie să fie tânărul, lipsit de voinţa şi putere, care se lasă în mâinile instinctului. Instinctul, care are menirea să fie rob, devine stăpân tiranic şi crud.
    Omul a reuşit să stăpânească forţele oarbe ale naturii, obligându-le să-i slujească. Cu ajutorul focului prelucrează metalele, cu forţa apelor pune în mişcare turbinele hidrocentralelor, prin dezintegrarea atomului declanşează energii enorme, cu ajutorul calculatorului controlează tot ce se întâmplă în lume. Şi atunci, dacă omul stăpâneşte pământul, n-ar trebui să-şi poată stăpâni propriul său trup?
    Există laşi care capitulează la primul atac. Deşi bine făcuţi trupeşte, voinţa lor este foarte slabă. Ar trebui ca ei înşişi să se dispreţuiască pentru neputinţa lor. Dar nu fac acest lucru, ci dimpotrivă, socot act de mare bravură căderea lor în păcat. Argumentul pe care-l aduc este imposibilitatea de a-ţi învinge pasiunea şi că mulţi tineri fac sex fără să-şi pună probleme.
    Aşa judecă oamenii fără voinţă, oamenii care au renunţat la libertatea lor şi au devenit robi ai patimilor. Pe deasupra presiunea pe care cercul de prieteni, sau “gaşca”, o fac asupra lor, înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile.
    Îndemnul ce le vine cu insistenţă este să bea, să fumeze, să consume droguri şi să facă sex ca să fie în ton cu lumea. Şi primesc îndemnul pentru ca, nu cumva, prietenii pe care-i admiră să-i lase la o parte pentru a nu le strica “distracţia”.
    Tânărul stăpân pe sine îşi va păstra punctul de vedere, chiar dacă prietenii săi se lasă doborâţi de patimi, în modul acesta arătându-şi bărbăţia. Nu este uşoară lupta cu păcatul, dar biruinţa este posibilă. Sfântul Pavel ne reproşează în acest sens: “În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit până la sânge” (Evrei 12, 4).
    În iubirea curată dintre doi tineri există ceva gingaş şi sfânt. Esenţa iubirii partenerului stă în certitudinea că se poate încrede în celălalt. Această încredere este oarecum o icoană a încrederii pe care creştinii o au în providenţa divină.
    Încrederea în tăria de caracter, în bărbăţia şi în dragostea adevărată a alesului, sau alesei, inimii tale, te face să-ţi legi viaţa de el. Să doreşti să-i aparţii până la moarte. Când însă celălalt îşi dă seama că omul de lângă el e stăpânit doar de pofte, decepţia va fi mare.
    Un tânăr integru sufleteşte crede în Dumnezeu. Dacă crede în Dumnezeu trebuie să ia în serios învăţătura revelată de Dumnezeu. Iar această învăţătură îl îndeamnă la o viaţă curată: “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Până ajunge la performanţa unei vieţi de puritate absolută, ca să-L poată vedea pe Dumnezeu, datorită minţii lui limpede recunoaşte existenţa lui Dumnezeu. Mircea Eliade ne spune că ne naştem cu simţământul sacrului.  Iar Înţeleptul Solomon zice că “deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrărilor Sale să înţeleagă pe meşter” (Înţelepciune 13, 1). Filosoful Petre Ţuţea afirmă că omul care nu crede în Dumnezeu este un biet animal care vine de nicăieri şi merge nicăieri. 
    Credinţa în Dumnezeu are efecte revoluţionare asupra modului de a gândi şi a acţiona al tânărului. Gânditorul danez Sörem Kierkegaard scria lucrul următor: “O singură viaţă ai de trăit. Dacă, atunci când vine moartea, se constată că viaţa ta a fost bine folosită, adică se va afla într­o poziţie bună faţă de eternitate, Dumnezeu să fie lăudat! Dacă nu, atunci situaţia e ireparabilă.” 
    Dumnezeu are cu fiecare din noi un plan. Sfântul Pavel ne spune că “voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea noastră; să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare din voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 4, 3-5).
    Ce să spunem atunci despre relaţiile sexuale dezordonate, dinaintea sau din afara căsătoriei? Sigur că Dumnezeu îţi respectă libertatea, dar tu refuzi să-L asculţi într-un lucru foarte important. Opinia lui Dumnezeu despre relaţiile sexuale din afara căsătoriei este foarte clară. Dacă eşti creştin trebuie să crezi în ce spune Sfânta Scriptură. Şi iată ce spune: “Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. Iar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).
    Dumnezeu nu ne-a impus restricţii cinice, împiedicându-ne să fim fericiţi, ci ne avertizează că anumite comportamente ne sunt dăunătoare atât nouă, cât şi prietenilor. De aceea ne spune prin Înţeleptul Solomon: “Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să şti că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (Eclesiastul 11, 9).
    Mare prieten cu tinerii, filozoful Petre Ţuţea, pe care l-am mai citat, le dă acestora trei principii după care să-şi călăuzească viaţa: să moară pentru ţara lor, fără regret, de câte ori aceasta le-o cere; să nu necinstească nici o fecioară, pentru a nu ofensa maiestatea Maicii Domnului; să respecte tot ce face altul şi nu sunt în stare să facă ei. 
    Crezând în Dumnezeu trebuie să accepţi că sfaturile lui sunt perfecte. Aşa scrie Proorocul David: “Legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele; mărturia Domnului este credincioasă, înţelepţeşte pruncii; judecăţile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este strălucitoare, luminează ochii” (Psalmul 18, 8-9). Or, porunca Domnului spune: “să nu fi desfrânat!” (Ieşire 20, 14). 
    Din nefericire, opinia propagată prin toate mijloacele de comunicare este pentru păcat. Inclusiv la televiziunea naţională persoane cu răspundere, preocupate de diminuarea bolilor pe cale sexuală, îi sfătuiesc pe tineri să desfrâneze protejat nu să ducă o viaţă morală.
    Apoi prietenii povestesc cu pasiune aventurile lor păcătoase pe care eşti ispitit să le urmezi. Pe micile ecrane la orele târzii, partidele de sex sunt de o varietate inepuizabilă, iar internetul te ajută să iei contact cu toate mizeriile din lume. Toţi şi toate îţi vor spune că un tânăr frumos şi sănătos e nefiresc să n-aibă relaţii sexuale. Castitatea, virtute creştină, e luată în derâdere.
    Atitudinea aceasta nu e nouă. Aşa se întâmpla şi în antichitatea păgână. Cel mai important lucru pentru ei era îmbuibarea şi desfrâul. Că prin aceste patimi se pângăreau pe ei şi pe alţii nu le mai păsa. Discuţia cu ei despre o prietenie curată nu avea sens. De aceea Domnul Hristos îi sfătuia pe contemporanii Săi şi pe noi: “Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor” (Matei 7, 6).
    Suntem convinşi că, în actuala stare de lucruri, este foarte greu să te păstrezi curat. Dar oare ce lucru important se obţine fără efort? O căsnicie fericită, cu copii sănătoşi, merită să faci acest efort. Şi nu trebuie să uităm de destinul nostru veşnic. Sfântul Pavel ne spune că “nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 9-10).
    Şi mai ştim un lucru: în lupta pentru viaţa curată nu eşti singur, te ajută Dumnezeu. Trebuie însă să te rogi, să ai un duhovnic care să te călăuzească şi să te spovedească, să participi la slujbele Bisericii, să faci lectură religioasă şi să te împărtăşeşti cu Sfintele Taine.
    Prin Sfintele Taine Dumnezeu îţi împărtăşeşte harul Său. De aceea e bine să te spovedeşti cât mai des şi cu pregătirea cuvenită, să te împărtăşeşti cu Trupul şi Sângele Domnului Hristos.
    Rugăciunea îţi este mereu la îndemână, dându-ţi posibilitatea să-I spui oricând lui Dumnezeu necazul tău, iar postul te ajută să îţi înfrânezi trupul.
    Trebuie să ai la tinereţe, dar şi mai târziu, un program de viaţă ordonat: sculare şi culcare la oră fixă, rugăciune, lectură religioasă, muncă, iar duminica şi în sărbători, participare la Sfânta Liturghie.
    Dacă aşa înţelegi lucrurile poţi întemeia o familie fericită şi trainică. Din păcate, însă, astăzi se vorbeşte tot mai des despre cuplu şi nu despre familie. Iar cuplul poate fi alcătuit şi din indivizi de acelaşi sex. Legăturile întâmplătoare şi “căsătoriile de probă” sunt la ordinea zilei. Sunt dator să afirm, chiar dacă şochează afirmaţia, aceste realităţi sunt semnele vădite ale unei societăţi intrate în descompunere. 
    Mie daţi-mi voie să fiu idealist: văd ziua fericită în care doi tineri, curaţi şi nepângăriţi, se prezintă în faţa sfântului altar pentru a se uni pe veşnicie. Vor fi mulţumiţi că prin curăţia lor şi prin atitudinea categorică împotriva ispitelor murdare se pot face fericiţi unul pe celălalt. De acum încolo începe o călătorie în doi. Ceea ce s-a câştigat cu trudă este durabil. Fericirea care urmează e profundă şi tot mai sfântă, până când într-o zi se va contopi în marea nesfârşită a iubirii lui Dumnezeu.
    Această mare decizie din viaţă, de a te căsători, trebuie precedată de rugăciune. Este foarte important să-ţi alegi partenerul de căsătorie cu multă atenţie. Dumnezeu te-a înzestrat cu capacitatea de a judeca şi El aşteaptă s-o foloseşti atunci când eşti confruntat cu decizii importante. Iar decizia de a te căsători este poate cea mai importantă din viaţă.
    Şi, mergând pe firul celor spuse, subliniez cu tărie că singurul cadru în care poate fi exersată unirea sexuală este căsătoria. Unirea conjugală corectă se face cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi este monogramă şi heterosexuală. 
    Se face cu binecuvântarea lui Dumnezeu prin Sfânta Taină a Cununiei sau a Nunţii. Taina Nunţii este un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care, prin preot, se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui băiat şi unei fete ce se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei lor la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică. 
    Sfântul Andrei Criteanul, subliniind dinamica creatoare şi transfiguratoare a unirii conjugale, spune că “nunta cinstită este şi patul neîntinat, că Hristos le-a binecuvântat, ospătându-Se trupeşte, şi în Cana Galileii la nuntă apa în vin prefăcând.” 
    Căsătoria este monogamă. Domnul Hristos atunci când a spus “ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă” (Matei 19, 6), se referea la cele scrise în cartea Facerii: “Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” (Facere 1, 27). “De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24). Învăţătura creştină nu îngăduie ca un bărbat să aibă mai multe femei şi nici ca o femeie să aibă mai mulţi bărbaţi.
    Căsătoria creştină este heterosexuală. Un bărbat se poate căsători numai cu o femeie şi o femeie numai cu un bărbat. Homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt îngăduite. Cu toate că înţelege neputinţa omenească, Biserica doreşte ca tot omul să intre într-o viaţă normală. Vechiul Testament era foarte aspru cu practicile homosexuale. Citim, de exemplu, în cărţile lui Moise: “Să nu te culci cu bărbat, ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune… De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare” (Levitic 18, 22; 20, 13). Religia creştină este mai înţelegătoare, fiind religia iubirii, şi totuşi dezaprobă acest mod de a face dragoste: “Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, scrie Sfântul Pavel despre homosexualii din Roma, căci şi femeilor lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Romani 1, 26-27). Acest gen de relaţii sunt păcate pentru că denaturează funcţiunea firească a organelor trupeşti şi nu au valoare procreativă. Din nefericire s-a ajuns, în unele ţări “civilizate”, să se oficieze căsătoria a doi bărbaţi sau a două femei.
    Căsătoria creştină are sublimitate unică. Unirea lui Dumnezeu cu oamenii la a doua venire a lui Hristos este asemănată cu o petrecere de nuntă. Sfântul Ioan Evanghelistul, printre alte viziuni, a avut-o şi pe aceasta: “Şi am văzut cer nou, şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apocalipsa 21, 1-2). 

Extras din: Andrei Andreicut - MAI PUTEM TRĂI FRUMOS? - Pledoarie pentru o viaţă morală curată
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 6
Vizitatori: 6
Utilizatori: 0