21 Noiembrie 17

Preotul Profesor, Doctor in Drept Canonic, Vlaicu Patriciu explica canonic intrebarilor despre Sinodul din Creta

  • 29 Iunie 17
  • Sfantul si Marele Sinod din Creta
  • 0
    După dezbaterea care a avut loc în 15 iunie, pe marginea documentelor Sfântului și Marelui Sinod, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, o persoană care s-a aflat în sală dar nu a intervenit m-a contactat prin email și mi-a adresat câteva întrebări. Având în vedere că ieri s-a împlinit un an de când m-am întors de la Sinodul din Creta, marchez acest moment punând în fața celor interesați râdurile pe care le-am scris ca răspuns domnului Ioan R.
 

Domnule Ioan R.
    În scrisoarea pe care mi-o transmiteți subliniați faptul că neliniștea cea mai mare vă este provocată de documentul privind relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine.
    Cred că sunteți de acord cu mine că problema dialogului cu ceilalți creștini nu a fost creată de Sinodul din Creta. Dacă ați fost atent la prezentarea făcută de către Părintele Viorel Ioniță la seminarul la care ați participat, ați putut observa că Sfinția Sa a explicat contextul în care a apărut mișcarea ecumenică și că Sinodul din Creta nu a făcut altceva decât să arate modul în care acest dialog poate fi încadrat astfel încât să fie o mărturie pe temelia Evangheliei și în acord cu conștiința Bisericii. Documentul acesta nu este altceva decât o preluare mai riguroasă (spun că este o abordare mai riguroasă deoarece documentul din 1986 este mult mai deschis spre dialogul ecumenic decât cel din Creta) a celor adoptate de către Conferința Panortodoxă Presinodală din 1986: „Biserica Ortodoxă și Mișcarea Ecumenică” și „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”[ Pentru cele două decizii ale celei de-a IV-a Conferințe Panortodoxe presinodale, puteti consulta V. Ionita, Hotărârile întrunirilor Panortodoxe Din 1923 Până în 2009 : Spre Sfântul şi Marele Sinod Al Bisericii Ortodoxe, 215–226].Aceste documente au fost publicate în limba română imediat după adoptare.[ Documentul „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” a fost publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, nr. 9-10, pp. 65-70 și „Biserica Ortodoxă și Mișcarea ecumenică” publicat în revista Biserica Ortodoxă Română, CIV (1986), nr. 9-10, pp. 62-75.] Unul dintre teologii care au participat la formularea expresiilor contestate azi este tocmai Părintele Theodor Zisis[Părintele Zisis a spus: « Nous pouvons reconnaître «l’existence», mais non «l’existence ontologique » des autres Églises chrétiennes. Plus bas, nous parlons de: «clarification... de la question ecclésiologique». Je propose de compléter, «la clarification de leur part...» pour éviter toute mauvaise interprétation et tout malentendu.” Secrétariat pour la préparation du Saint et Grand Concile de L’Église Orthodoxe, IIIe Conférence Panorthodoxe Préconciliaire. Actes (28 Octobre – 9 Novembre 1986), 231.]. Și alți teologi care contestă deciziile Sfântului și Marelui Sinod au folosit ei înșiși chiar de curând termionologia aceasta care de fapt a fost folosită în mod constant în toate epocile istorice[Pentru o analiză detaliată a modului în care a fost folosită de acești teologi noțiunea de „biserică„ puteți consulta Răzvan Perșa].
    Apreciez faptul că subliniați importanța înțelegerii documentelor Sfântului și Marelui Sinod din perspectiva consonanței cu Sfânta Evanghelie și cu Sfinții Părinți. Chiar din această perspectivă trebuie să observăm atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos față de cei ce erau din afara Legii. Femeia Samariteancă aparținea unui popor care a denaturat Cuvântul Legii. Mântuitorul stă de vorbă cu ea și îi împărtășește Adevărul. Deși era evident că Templul din Ierusalim este cel așezat de Dumnezeu și Muntele Garizim unde se închinau samaritenii, amestecați în credința lor cu elemente păgâne, era o deviere de la tradiția iudaică, Mântuitorul îi vorbește frumos și-i deschide perspectiva care se împlinește în el.
    Mântuitorul laudă credința sutașului, deși acesta era Păgân, îi laudă capacitatea de a vedea Adevărul dincolo de ceața propriei culturi (Luca 7,1-9). Exemplele ar putea continua.
    Sfinții părinți au fost mari luptători pentru apărarea credinței dar atitudinea lor nu a fost de dispreț față de cei ce nu înțeleg adevărul și de autosuficiență. Sfântul Vasile cel Mare în canonul 1 vorbește despre modalitățile de îndepărtare de Biserică și amintește erezia, schisma și adunarea ilegitimă. El arată cum trebuie să ne raportăm față de fiecare dintre acestea și îi numește pe cei ce au ieșit din Biserică pentru înțelegeri greșite a unor aspecte bisericești ca fiind încă din Biserică arătând grija pastorală cu care aceștia ar trebui să fie primiți atunci când sunt doritori să înțeleagă adevărul. Oricât ar fi fost de rigizi unii părinți, nu au fost lipsiți de dragoste și disponibilitate pentru a sta de vorbă cu cei de altă credință și a le aduce mărturii despre frumusețea ortodoxiei.
    Prima nelămurire la care vă referiți privește mișcarea ecumenică, întemeierea ei, scopul cu care a fost întemeiată și care ar fi eventualele beneficii ale acestei mișcări. Nui pot intra aici în detalii de prezentare. În câteva cuvinte vă pot spune că mișcarea ecumenică este un cadru de dialog între cei ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Fiu la lui Dumnezeu. Într-un context în care Bisericile ortodoxe erau izolate în blocul comunist, participarea la această inițiativă a fost asumată de toate Bisericile ortodoxe, ca o oportunitate de mărturie în contextul în care societatea este din ce în ce mai reticentă la prezența lui Dumnezeu. Noi ca și creștini trebuie să stăm de vorbă cu toți cei care ne cer mărturia. Am fost invitați să luăm parte la această platformă de dialog și am acceptat. Acum Sinodul din Creta a ajuns să încadreze acest dialog, arătând limitele în care el se poate desfășura. Condițiile istorice noi despre menționate în text, se referă la perioada post-comunistă și la contextul globalizării. Nu doresc să justific mișcarea ecumenică. Ea are problemele ei, pe care le pune în evidență și documentul din Creta. Trebuie în același timp să observăm că tocmai dialogul acesta a făcut posibil ca în anumite situații vocea creștinilor să se facă auzită. Îmi vin acum în minte câteva exemple cum ar fi mobilizarea tuturor cultelor din România pentru menținerea orei de religie în școli, mobilizarea cultelor din România pentru apărarea familiei tradiționale. Mobilizarea tuturor cultelor din Europa pentru o poziție comună în ceea ce privește protestul față de manipularea genomului uman. Exemplele ar putea continua.
    În această mișcare au fost și sunt abordate aspecte de ordin doctrinar nu este vorba despre o negociere ci despre mărturie. Biserica Ortodoxă a atras și atrage atenția asupra faptului că ea nu negociază adevărul de credință. Acest lucru este precizat și în textul documentului despre care vorbim acum. Consiliul Mondial al Bisericilor a elaborat anumite documente, membrii ortodocși ai comisiilor de dialog au participat la elaborarea lor, dar nu există niciun document al Bisericii Ortodoxe care să le fi ratificat. Sunt texte care au fost scrise în funcție de priceperea și înțelegerea membrilor delegațiilor. Bisericile Ortodoxe autocefale au luat act de discuții, de documente, au exprimat poziții în legătură cu ele, unele mai critice, altele mai pozitive, dar în nici un caz nu au fost ratificate. Atunci când documentul Sinodului din Creta menționează pasaje din astfel de documente, cum este declarația de la Toronto, nu se vrea altceva decât să se sublinieze că acele pasaje prin ele însele arată că Biserica Ortodoxă are libertatea de a-și afirma și apăra credința și identitatea în cadrul acestui dialog.
Dumneavoastră arătați că ar trebui ca toate celelalte culte să se întoarcă la adevăr. Cum să-i ajutăm să se întoarcă la adevăr dacă nu stăm de vorbă cu ei să mărturisim despre adevărul trăit de Biserica Ortodoxă ? Din această perspectivă documentul afirmă importanța participării la mișcarea ecumenică. Da, Biserica cultivă dialogul, conduce cercetarea căilor prin care adevărul poate fi asumat și de cei ce s-au îdepărtat de Biserică, se străduiește să fie mărturisitoare. Această atitudine este mărturisită de Sinodul din Creta. Enciclica, documentul sinodal cel mai important, elaborat de o comisie la care și eu am participat, este cel care dă cheia de lectură a documentelor și în cazul nostru a documentului privind participarea Bisericii Ortodoxe la dialog. Ea sintetizează mesajul pe care Biserica îl transmite lumii cu această ocazie, spunând:
„VII. Biserica: mărturisire în dialog
20. Biserica manifestă sensibilitate faţă de cei care au întrerupt comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei. Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume, Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete, prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei apostolice. În acest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de a oferi, Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic. Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).„
    Din aceste afirmații reiese clar că Biserica este îndurerată că unii nu-i mai înțeleg vocea și ca o mamă care nu este indiferentă față de cei ce au părăsit-o mărturisește și cu durere îi cheamă la adevăr.
    Citatul la care faceți referință, din a doua epistolpă către Corinteni capitolul 6 arată că Biserica nu vrea să amestece adevărul cu neadevărul, și tocmai datorită acestei înțelegeri Biserica Ortodoxă nu acceptă în comuniunea ei pe cei care nu-i mărturisesc credința. În acele întâlniri de dialog Biserica mărturisește, iar dacă va observa că mărturia ei nu are ecou, are posibilitatea să se retragă. Tocmai aici este importanța documentului din Creta. Până acum participarea era neîncadrată în proceduri. Fiecare Biserică autocefală participa și era liberă să exprime poziția proprie, fără un criteriu de evaluare panortodoxă. După Sinodul din Creta, Biserica Ortodoxă a fixat limitele și a arătat că participarea la dialog nu are scop în sine și că ea trebuie evaluată periodic la nivel panortodox, așa cum arată punctul 9 din acest document: « …Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox.”
    Această evaluare dă și posibilitatea ca Biserica Ortodoxă să suspende dialogul și chiar să se retragă.
    Spuneți că nu ați găsit în Sfânta Scriptură și la Sfinții Părinți ajunși în sinaxare sfaturi sau porunci care să justifice măcar participarea, darămite entuziasmul unui credincios față de mișcarea ecumenică. Nu știu la ce entuziasm vă referiți. Nimeni nu a elogiat fără rezerve mișcarea ecumenică, dimpotrivă documentul din Creta atrage atenția asupra situației de criză în care aceasta se află și subliniază că sunt aspecte importante față de care Biserica ortodoxă are rezerve.
    Vă întrbați de ce se vorbește despre « Biserica primară » și nu în mod simplu « Biserica ». Sunt de acord cu dumneavoastră că orice calificativ adăugat noțiunii de Biserică este superfluu. În același timp, nu putem să nu observăm că Biserica a trecut prin mai multe perioade istorice și sunt mai multe entități care revendică numirea de biserică. Chiar atunci când vorbiți și dumneavoastră de Biserica ortodoxă calificați această noțiune față de alte denumiri folosite. Este clar că pentru a înțelege clar despre ce Biserică vorbim, în contextul în care nu-i putem obliga pe alții să nu se numească așa cum cred ei de cuviință, nu avem altă soluție decât să calificăm apelativul de Biserică, după criteriile ortodoxe: Biserica primară, Biserica Ortodoxă, Biserica Una Sfântă Sobornicească și Apostolică..... etc.
    Faceți o trimitere directă la celebrul punct 6 care afirmă că „Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”. Spuneți că formularea este în contradicție cu duhul poruncii: „Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.” Și că «vedem la acest punct 6 cuvinte multe, contradictorii, politico-diplomatice, utilizate pentru a exprima deschiderea totala, „favorabila”, fata de cei pe care am vazut ca Parintii Bisericii i-au numit simplu, drept si adevarat eretici sau schismatici.” Spuneți că « acest limbaj nu este, după simțirea mea, decat un rod al injugarii la jug strain cu ereticii in Miscarea Ecumenica contemporana ” și acuzați finalul care vorbește despre netezirea căii spre unitate.
    Încep cu sfârșitul obiecției. Nu cred că e nevoie de mari competențe teologice pentru a vedea că există dezbinare între creștini. Unii sunt mai îndepărtați alții mai apropiați de Biserică. Tocmai din acest motiv Sinodul spune că nu poate fi insensibil față de cei ce nu mai înțeleg glasul Bisericii și îi cheamă la adevărul pe care l-a mărturisit dintotdeauna. Cum să-i cheme la acest adevăr ? Cum i-a chemat dintotdeauna ?
    Documentul Sinodal nu face nimic altceva decât să preia formulări care au fost asumate dintotdeauna. Așa cum am arătat mai sus, toți cei care acum contestă folosirea acestei noțiuni au folosit-o ei înșiși și de curând. Ba maimult, Sindoul din Creta este mai cu acrivie decât formularea propusă în 1986 de către Părintele Theodor Zisis, cel care acum este în frunte contestatarilor. El propunea atunci « recunoaște existența » Documentul din Creta spune acceptă existența istorică ». Cred că oricine simte nuanțele. Este una a accepta, și alta a recunoaște. Vă rog să citiți atent analiza făcută de Dl Asistent Răzvan Perșa și sunt convins că veți găsi multe răspunsuri concrete la nedumeririle dumneavoastră legate de aceste aspecte. (ARTICOL)
    Sunteți contrariat de afirmația din documentul 7 care arată că aproape toate Bisericile sunt implicate în dialog. Trebuie să fim mai preciși: toate Bisericile ortodoxe autocefale sunt implicate într-o formă sau alta în dialogul ecumenic. Din dialogul bilateral cu romano-catolicii fac parte toate Bisericile autocefale fără excepție. 
 

    Vă întrebați care sunt roadele pozitive ale acestui dialog. Pentru a nu intra în evaluări subiective, mă voi referi doar la roadele recente, pe care le pot mărturisi din experiența mea directă. Fac parte din Comisia de dialog ortodoxă-catolică. Acolo văd roadele dialogului. În primul rând în cadrul acestui dialog Biserica catolică a recunoscut din 1995 că adevăratul crez al Bisericii este cel formulat la Niceea și Constantinopol, și că Flioque est un adaus târziu. Biserica ortodoxă nu este mulțumită cu aceste afirmații și continuă să afirme că trebuie mers mai departe și să se arate că filoque a fost și este incompatibil cu adevărul Bisericii.
    Timp de mai bine de o mie de ani latinii au afirmat că episcopul Romei are un primat universal care se întemeiază pe autoritatea pe care acesta a avut-o în primul mileniu. Documentul de la Chieti, adoptat de comisia mixtă de dialog din care fac parte toate Bisericile autocefale, afirmă pentru prima dată în istorie printr-un document semnat de delegații oficiale că în primul mileniu, episcopul Romei nu a avut autoritate canonică asupra Răsăritului și subliniază importanța sinodalității.
    Sunt doar două rezultate concrete ale dialogului. Vă pot da mărturie și despre alte rezultate pastorale: Peste 500 de comunități ortodoxe din Occident au primit de la romano-catolici, locașuri în care să trăiască credința ortodoxă, fără nicio pretenție. Un exemplu și mai concret, la Buxelles, parohia romano-catolică dintr-un cartier, s-a retras dintr-o biserică în care erau săptămânal slujbe catolice pentru da șansa ortodocșilor să-și trăiască credința. Nu este acesta un rezultat concret al dialogului ? Același lucru se petrece și în Olanda cu vechii catolici, și în Regatul Unit al Marii Britanii cu anglicanii și prezbiterienii, și în Germania cu protestanții. Eu consider că aceste rezultate nu sunt de neglijat. 
    Spuneți în scrisoare : „Pe nepusa masa, mai aflam si ca Miscarea Ecumenica trece in zilele noastre printr-o criza profunda. Gandul imi spune ca nici nu se putea altfel, din moment ce se vadeste ca „sufletul faptei” nu este dupa voia Domnului.
    Spuneți că nu pricepeți, « ceva de bun-simt pt orice ortodox cat de cat catehizat: cum de lucrarea comuna asumata impreuna cu ereticii poate da ceva bun ca finalitate.”
    Cred că v-am răspuns mai sus, dar aspectele pozitive nu sunt numai în plan teologic. Ele sunt și la nivelul apărării valorilor creștine în viața de zi cu zi, într-o lume din ce în ce mai insensibilă față de valorile creștine. Spuneți că e politică curată afirmația din paragraful 17. Nu e politică, ci e apreciere responsabilă a faptului că lumea în care trăim așteaptă ca măcar creștinii între ei să nu se prigonească și să aibă un cuvânt comun față de tăvălugul distrugător al ateismului și militantismului secularist și nu în ultimul rând în fața extremismului islamic. Credeți că e puțin lucru coexistența pașnică? Îmi permit să vă contrazic. În Siria, Irak. Afganistan, creștinii sunt omorâți pur și simplu pentru credința lor în Hristos, nimeni nu-i întreabă dacă sunt catolici, ortodocși sau monofiziți. În Occident crucea și bisericile sunt profanate indiferent de confesiune. Nu credeți că avem ceva de spus împreună în fața unor astfel de realități ? Nu cred că în inima dumneavoastră nu simțiți că lucrurile stau așa cum vi le descriu. Acuzați Biserica de atitudini politice și de diplomație lumească. Cum doriți să interacționeze Biserica cu lumea dacă nu în limba pe care lumea o vorbește ? 
    Preluați în textul dumneavoastră criticile aduse de unele persoane prezenței în text a referirilor la Declarația de la Toronto. Și în legătură cu acest aspect v-am răspuns în parte mai sus. Nu doresc să acuz acele persoane de rea credință, nădăjduiesc însă că este vorba doar de neînțelegere însă nu pot însă să nu constat gravitatea acestei neînțelegeri.
    Documentul vorbește despre faptul că Biserica Ortodoxă nu stă de vorbă cu cei ce nu cred în Sfânta Treime și nu cred în Iisus Hristos ca fiu al lui Dumnezeu. Aceste două elemente sunt fundamentale pentru a putea participa la dialog. La aceste două premize face referință documentul. Este absurd și chiar de rea-credință ca pornind de la punctul 19 să se afirme faptul că Biserica a ratificat vreun document al CMB. Biserica ia act de aceste premise și le consideră ca garanții date de însăși CMB că nu se va solicita Bisericii Ortodoxe să renunțe la aceste exigențe. Atât și mimic mai mult.
    Spun că aceste afirmații sunt la limita relei credințe, deoarece persoanele care au introdus această temă ca și contestație știu foarte bine, studiind în facultățile de teologie, că niciun document al organismelor de dialog nu este ratificat de Bisericile autocefale, și cu atât mai mult de Sfântul și Marele Sinod. Bisericile ortodoxe autocefale iau act de acele documente și la un moment dat, așa cum prevede punctul 9 va trece la evaluarea panortodoxă a dialogului.
    Din acest motiv insist asupra faptului că este absolut nejustificată acreditarea ideii că Sfântul și Marele Sinod ar fi ratificat vreun document al vreunei instanțe ecumenice.
    Treceți foarte ușor peste punctele 18, 20 si 21 pe care le considerați ca fiind „redactate parca pentru a mai îndulci punctele problematice ale documentului„. Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Ele au fost redactate pentru a clarifica limitele deschiderii Bisericii ortodoxe spre dialog. Punctul 22 arată clar că Biserica nu se poate lăsa șantajată de cei ce se proclamă apărători ai Ortodoxiei, neglijând aspecte concrete de logică eclezială, făcând uzaj uneori chiar de manipulare. Este o acuzați foarte gravă cea pe care o fac și mă simt obligat să o dovedesc.
    În protestul adresat MMB de către unii contestatari, se afirmă în paragraful că ierarhii Bisericii Ortodoxe Român ar trebui să ia exemplul Mitropolitului Pireului care nu-l pomenește pe Arhiepiscopul Ateniei, lăsând să se înțeleagă că această nepomenire ar fi o reacție la poziția Arhiepiscopului Atenei față de documentele Sinodului din Creta. Această afirmație este pur și simplu o manipulare grosolană care se bazează pe faptul că mulți nu cunosc motivul pentru care în Biserica Greciei nu este pomenit de ierarhi Arhiepiscopul Atenei. Acea nepomenire a fost decisă de Sinodul Bisericii Greciei fără nicio legătură cu dialogul ecumenic, ci pentru simplul fapt că Biserica Greciei, de la începutul organizării ei ca Biserică autocefală a dorit să evite tulburările din legate de rolul recunoscut Patriarhului ecumenic.
    Spuneți că din punctul 23 reiese metoda ecumeniștilor prin care renunță la chemarea la mărturisire, refuzând prozelitismul. Citați DEX pentru a vă susține afirmația. Cred că trebuie să fim consecvenți atât în acuzații cât și în limbaj. Dacă doriți să înțelegeți ce înțeleg cei ce participă la dialogul ecumenic prin prozelitism, nu trebuie să citați doar parțial din DEX. Prozelitismul este diferit de acțiunea de a face prozeliți în sens propriu. Prozelitismul ca orice termen încheiat în sufixul « ism »desemnează o ideologie care subliniază dimensiunea abuzivă, așa cum de altfel și DEX-ul menționează dând sensul de « Devotament fanatic faţă de o religie, ideologie, doctrină de curînd adoptată. ».
    Contrar afirmațiilor dumneavoastră, prin Enciclica Sinodului din Creta Biserica afirmă determinat, susținut, fără echivoc că, nu ca o părere ci ca o convingere că:
« Prin intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. … Dialogurile intercreştine funcţionează ca o oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. »(20)
    Și niciodată nu spune „Poate că ceea ce spui tu este adevărat”ci „noi nu suntem de acord cu afirmația aceasta„, „noi credem și mărturisim că:« Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei evanghelic. » Enciclica (20)
    Considerați că este agasntă utilizarea noțiunilor de unitate, unire, dialog. Ce noțiuni ați fi dorit să folosească un document despre dioaog? Documentul face distincție între unitatea Bisericii care este și lipsa de unitate a creștinilor. Eu nu pot să nu înțeleg ceea ce trăiesc..... Când aceleași pagini web care acum contestă documentele criticau Uniunea Europeană că nu asumă „rădăcinile creștine„ la ce creștini se refereau ? Nu este oare o diversitate de creștini în Europa ? Bineînțeles că ar fi minunat să fie toți mărturisitori ai credinței Bisericii Ortodoxe, dar dacă nu sunt așa ce să facem ? Să nu-i chemăm să-și unească înțelegerea credinței în Ortodoxie?
Spuneți că în dialog nu se respectă regulile jocului stabilite de Evanghelie. Eu nu-mi permit să văd viața creștină ca un joc. Sfântul Apostol Pavel nu vorbește despre joc ci despre stăruința în efort. Eu cred că tocmai pe tărâmul dialogului este stăruința. Acolo cei de altă credință pot cunoaște ortodoxia și datorită perseverenței teologilor ortodocși, cu bun simț. Noi nu putem vorbi despre raportarea la erezii în felul în care se vorbea în primul mileniu. Atunci ereticii se separau de Biserică pentru inovații teologice pe care le asumau în cunoștință de cauză alegând deliberat să părăsească învățătura ortodoxă. Acum după secole de îndepărtare, cei ce sunt în acele comunități sunt în marea lor parte pentru că s-au născut în acele comunități. Chiar și teologii lor sunt în această situație și sunt doritori să cunoască ortodoxia. Eu cunosc foarte mulți teologi care s-au convertit la ortodoxie în urma dialogului. Din acest motiv nu greșim atunci când afirmăm că una din primele noastre obligații este aceea de a face cunoscută Ortodoxia. Cum să se paote realiza acest lucru altfel decât prin mărturisire în dialog ?
    În ultimul alineat al scrisorii pe care mi-o adresați arătați că o concluzie de ansamblu pe care o trageți este că documentul dorește restaurarea unității creștinilor, cu tot dinadinsul, ca un scop în sine. Spuneți că adevărul Bisericii Ortodoxe nu poate fi propovăduit în cadrul dialogului deoarece ne-am angajat să nu facem prozelitism. V-am arătat mai sus greșeala fundamentală pe care o faceți atunci când vă raportați la noțiuni de genul acesta și le folosiți fără a respecta categoria de sens la care vă referiți. Tocmai că documentul din Creta arată că mărturia este asumată fără nicio rezervă, fără niciun sincretism. Faptul că documentul afirmă criza în care se află mișcarea ecumenică este dovada că este înțeleasă datoria de a evalua corect modul în care Biserica se raportează la această entitate.
    Nu am pretenția că v-am adus lămuriri care să vă convingă. Eu doar mărturisesc, în calitatea mea de profesor de Teologie și participant la Sinodul din Creta. Având în vedere faptul că dumneavoastră m-ați contactat, pornesc de la premisa că aveți încredere în onestitatea mea. Dacă așa stau lucrurile, mă puteți crede pe cuvânt că tot ceea ce vă scriu este convingerea mea profundă.
    Vă asigur de întreaga mea disponibilitate pentru a vă răspunde și în legătură cu alte nedumeriri.

Cu alese doriri de bine,
Pr Patriciu VLAICU
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0