17 August 19

Poezia ... valsul gandurilor cu inima (partea 1)

  • 04 Noiembrie 13
  • Stiri de interes
  • 1

Poezia ... valsul gandurilor cu inima

(partea 1)

    Poezia iti mangaie sufletul, ti-l duce ... ti-l intoarce spre tine, ti-l slefuieste catre visarea din lumea creata de ea, de poezie.
    Dragi cititori ai acestui site, acest articol, acest site va propune ceea ce putine alte site-uri o fac ... va propune un univers virtual care-si croieste entitatea fizica in sufletul celui care primeste cultura.
    Indiferenta vizavi de lucrurile esentiale poate reprezenta pierderea, uciderea de tot felul a celui de langa noi ... a gandului care-l fulgera, al sufletului care se ofileste ... avand grija de cel de langa noi, avem grija de noi, vrand sa daruim frumos, vom primi frumos.
    Aud, citesc anumite comentarii, impresii a anumitor persoane ca iubirea ar aduce suferinta ... nu este adevarat, ea niciodata nu aduce suferinta, noi oamenii o aducem prin nerespectarea iubirii. Pentru a iubi intradevar trebuie sa iubesti, sa indragesti mai mult sufletul celui de langa tine decat trupul lui, doar atunci poti ajunge, poti atinge sublimul iubirii.
    Aici vorbim despre iubire, despre suflet, despre noi, despre ei, despre cultura ... acum despre poezie ... va invit sa ascultati, sa cititi cateva geniale poezii semnate de poetii mai jos mentionati ... va place? Distribuiti ...

1. Nu plange!

Lasa tristetea sa cada in picuri
pe obrazul meu
Ce daca luceste durerea-n lacrimile mele

Nu plange!
Muta-ti la mine singuratatea!
Prin sufletul meu
Melancolia umbla...ca un pastor.



Foto: Georgeta Grosescu

Autor: Georgeta Grosescu

2. Sunt tânăr, Doamnă

Sunt tânăr, Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea întoarce copilul care-am fost
când carne-mi înfloreşte şi doar uitarea plânge.

Sunt tânăr, Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape în pielea mea de tigru.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi crească ceru-n suflet şi stelele în os
şi să dezmint zăpada pierdut în piruetă.

Sunt tânăr, Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating pământul pe-aproape cu genunchii,
această putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt curgând prin dânsa bunicile şi unchii.

Sunt tânăr, Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune, timpul nu-şi ascute gheara
deşi arcaşii ceţii spre mine îşi reped
săgeţile vestirii, sunt tânăr. Bună seara!



Autor: Mircea Dinescu

3. Mistretul cu colti de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.



Autor: Stefan Augustin Doinas

4. Mama

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!



Autor: George Cosbuc

5. Doamne, daca-mi esti prieten

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii. 

Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita. 

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare 

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul. 



Autor: Spiridon Popescu

Aceasta a fost partea intai a acestui demers cultural ... vor mai fi articole in acest sens, cu aceasta tematica.


  Twitter   Delicious   Facebook   Digg   Stumbleupon   Mai multe   
  
Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Este cu adevarat foarte frumos acest articol prin cuvintele in care este exprimat,este si profund,incepand cu titlul ales,un titlu original,absolut superb,ce de cand il citesti pentru prima data iti atinge sufletul ,,Poezia ... valsul gandurilor cu inima''. Perfect adevarate sunt aceste cuvinte scrise in articol ,,Pentru a iubi intradevar trebuie sa iubesti, sa indragesti mai mult sufletul celui de langa tine decat trupul lui, doar atunci poti ajunge, poti atinge sublimul iubirii.'' Imi place mult aceasta parte din articol si la asemenea cuvinte sa meditam noi toti: ,,Indiferenta vizavi de lucrurile esentiale poate reprezenta pierderea, uciderea de tot felul a celui de langa noi ... a gandului care-l fulgera, al sufletului care se ofileste ... avand grija de cel de langa noi, avem grija de noi, vrand sa daruim frumos, vom primi frumos.'' Felicitari pentru articol si pentru alegerea unor poezii cu mesaje profunde!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe