23 Mai 19

Poezia - mijloc de educație religioasă.

  • 06 Mai 19
  • Cultura Generala
  • 0
    Sfântul Grigorie de Nazianz a fost deopotrivă un mare teolog, un trăitor și permanent doritor de viață ascetică, dar și un talentat poet creștin. A înțeles că lucrarea de educație a creștinilor poate fi făcută mai ușor în versuri. Poezia devine pentru el un eficient mijloc de realizare a educației religioase. Creaţia sa poetică este plină de expresivitate artistică, dar și de substanță, de mesaj, este întocmai ca „o harpă îngerească, executând o melodie divină”.
    Desigur, Marele Ierarh cunoștea creațiile poetice ale antichității, cele mai multe fără valoare. El înțelegea că trebuie să înlocuiască izvorul de inspirație al acestora, ceea ce este trecător şi omenesc, cu valorile Sfintei Scripturi, sursa adevărurilor veșnice. În general, poezia creștină cere sobrietate și smerenie, fiindcă și substanța ei este dumnezeiască. Și dacă poezia omenească voia să placă oamenilor, Sfântul Grigorie Teologul voia ca poezia sa să placă lui Dumnezeu.
    Poezia este un instrument de educație a tinerilor. Ea face ca adevărurile sfinte să fie prezentate într-o formă atrăgătoare, plăcută și interesantă. Face accesibile poruncile divine, fiind „ca o doctorie plăcută, care duce la roade folositoare prin persuasiunea poetică, prin docilitatea pe care o răspândește în suflet”. Este cea care poate să ferească tineretul ce caută frumosul de primejdiile păgânismului, care propune o falsă frumusețe. Însă poezia creștină conduce spre Dumnezeu. Noblețea ei pătrunde cu ușurință în sufletele tinere și acolo „sub forma frumosului poetic creștin se elaborează binele moral, virtutea”.
    Poezia Marelui Ierarh „dă sufletului condimentele pe care dulceața le dă mâcărurilor”. Ea exprimă o sensibilitate aparte, ce face să vibreze adâncurile sufletești, o „sensibilitate răscolitoare”. Poeziile păgânilor se bucurau în primele secole de mult succes. Și Sfântul Vasile cel Mare recomanda în cuvântarea sa Către tineri lectura poeților greci (Homer, sau Hesiod). Poezia creștină era doar la început de drum. De aceea, Sfântul Grigorie Teologul a vrut să arate că și creștinii pot crea poezie, chiar dacă „pentru noi frumosul stă în contemplare (theoria)”. A compus între 52 și 60 de ani, iar poezia sa are o tematică bogată: epică, lirică, didactică, dramatică. Poezia sa are puterea de a-l înălța pe om, de a-l lumina, dar și de a-l mângâia, precum odinioară psalmii l-au mângâiat pe David. Și pe Marele Ierarh, poezia l-a mângâiat la anii bătrâneții, bolnav fiind.
    Simțindu-se organ dumnezeiesc, Sfântul Grigorie Teologul Îl cântă pe Dumnezeu. El face teologie și învață în versuri. Cântă strălucirea Sfintei Treimi. Cântă precum corurile îngerești, ce stau lângă Dumnezeu, preamărindu-L. Cântă patimile lui Hristos, prin care am fost îndumnezeiți. Cântă Legea lui Dumnezeu. Se străduiește să-și păstreze limba curată, pentru ca și jertfa sa vie să fie primită de Dumnezeu Cel pur. În poeziile sale, învață despre Sfânta Treime, ca izvor al existenței noaste și al mântuirii. Învață despre Logosul Întrupat, ce unește cerul cu pământul. Poezia sa este un act de credință și de adorare. Fundamentul ei scripturistic este evident.
    Unele poeme ale Sfântului Grigorie Teologul au un conținut pronunțat pedagogic. Astfel este poemul Către Vitalian, din partea fiilor săi. Vitalian era un tată ce nu mai voia să audă de fiii lui. De aceea, Sfântul Părinte vorbește în numele fiilor, adresându-i rugăminți, îndemnuri, dar și reproșuri. Poemul acesta este important „pentru ce trebuie să știe și să facă părinții în educația pe care o aplică copiilor lor”. Vitalian, un creștin superficial, era nemulțumit de mediocritatea fiilor săi, o mediocritate intelectuală, uitând că el este tatăl acelora. Chiar dacă tatăl îi trimisese la școli înalte, nu au dat roade. Principiile pedagogice amintite aici sunt valabile pentru părinții din toate timpurile.
    Un alt poem cu valoare pedagogică este De la Nicobul - fiul către Nicobul - tatăl. Sfântul Grigorie Teologul scrie în numele nepotului său, Nicobul - fiul, arătând cât de importantă este cultura pentru formarea tineretului. De fapt, tatăl nu voia să-l lase pe fiul său la studii, datorită zgârceniei. Sfântul Părinte îl susținea pe tânărul dornic de a merge la studii, arătând folosul învățăturii și aducându-și aminte de anii petrecuți de el însuşi la studii.
    Răspunsul poemului precedent este poemul: De la Nicobul - tatăl către fiul său. Desigur, tot Sfântul Părinte este cel ce scrie, de această dată în numele tatălui, ca unul ce era el însuși tată duhovnicesc. „Poemul este un adevărat manifest programatic pentru tineretul… creștin”. Și aici se arată importanța culturii.
    Un alt poem este cel intitulat Cuvânt parenetic către Olimpiada, viitoarea diaconiță. La căsătoria ei (ce a durat mai puțin de 2 ani, rămânând văduvă), îi trimite acest poem cu sfaturi privind viața de familie, valabile pentru toate femeile creștine. Sfântul Părinte avea în minte modelul familiei creștine în care crescuse și pe cel al surorii sale Gorgonia. Despre acest poem se spune că este „o comoară de înțelegere necesară oricărei femei creștine”.
    Rolul didactic al poemelor sale. Lucrările acestea sunt bogate în învățături dogmatice și morale, ce condensează în ele esențialul învățăturii creștine. În general, în poemele acestea autorul urmărește și un scop didactic, pentru ca ascultătorul să rămână cu o învățătură.
    Astfel, în poemul Despre virtute aflăm că, pentru Sfântul Grigorie Teologul, „experiența, dragostea și libertatea sunt mijloace suverane în procesul… de educație”, mijloace pe care el le-a aplicat ucenicilor săi. Recunoaștem pe omul pasionat pentru cultură, ce luptă pentru ca tinerii să meargă la școli cât mai înalte. Iar dragostea sa față de aceștia crează o atmosferă de studiu. Este dragostea dascălului pentru elevii săi. Educația pe care o realizează începe cu lucrurile elementare și țintește la cele dumnezeiești. Este conștient de importanța misiunii sale, dar și de ajutorul dumnezeiesc pe care îl primește, căci spune despre el că este „cunoscător al celor cerești și al celor pământești, iar mintea lui scrutează… adâncurile cu ajutorul luminii Duhului”.

Extras din: Pr. Dr. Constantin Bajau - Sfintii Parinti - Teologii Bisericii
Editura Mitropolia Olteniei, Craiova 2016
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe