25 Aprilie 19

Pocainta lacrimilor

  • 08 Aprilie 19
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Plângi pentru păcatele tale, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie:
    Marele apostol Petru, prietenul lui Hristos, care   n-a primit descoperirea dumnezeiască de la oameni ci de la Însuşi Dumnezeu Tatăl, după cum mărturiseşte Domnul – „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Mel Cel din ceruri.” (parafrază la Matei 16, 17) –, acest Petru a căzut într-o greşeală foarte mare: s-a lepădat de Însuşi Hristos! Şi asta o spun nu pentru a-l osândi pe Sfânt, ci ca să-ţi dau ţie pricină de pocăinţă. Da, s-a lepădat de Domnul şi de Stăpânul şi Mântuitorul lumii! Să luăm însă lucrurile de la început.
    Odată, Mântuitorul nostru a văzut pe câţiva ucenici de-ai Lui care L-au părăsit. Atunci le-a spus celor doisprezece: „Nu cumva şi voi vreţi să v ă duceţi?”. „Doamne, la cine ne vom duce?”, a răspuns Petru. „Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6, 67-68). Mai târziu, iarăşi, Domnul, înainte de a fi dat în mâinile iudeilor, a profeţit că Petru se va lepăda de El de trei ori. Însă acela i-a zis fără s ă se gândească mult: „Chiar    de-ar trebui să mor împreună cu Tine, de Tine nu mă voi lepăda” (Matei 26, 35).
    Ce spui, Petre? Dumnezeu profeţeşte ce se va întâmpla şi tu nu-L crezi? Dar în felul acesta s-a arătat pe de o parte intenţia sa iar pe de altă parte omeneasca lui slăbiciune.
    Când s-a întâmplat asta? În noaptea în care Hristos a fost dat în mâinile iudeilor. Când se afla deja în mâinile lor şi era cercetat la palatul lui Caiafa, Petru stătea afară, în curte, împreună cu slujitorii, şi se încălzea lângă foc, aşteptând să vadă ce se va întâmpla. Atunci s-a apropiat de el o fată care i-a zis: „Şi tu erai cu Iisus Galileeanul!” (Matei 26, 69). Acesta însă a răspuns: „Nu-l cunosc pe omul acesta” (Matei 26, 72). La fel s-a întâmplat şi a doua şi a treia oară. Astfel s-au împlinit cuvintele lui Iisus, Care S-a întors şi i-a aruncat lui Petru o privire grăitoare. Nu i-a vorbit ucenicului Său cu gura, ca să nu-l vădească în faţa iudeilor, i-a vorbit însă cu privirea. Ca şi când i-ar fi spus: „Petre, ce am spus s-a întâmplat”. Atunci Petru şi-a dat seama de greşeala lui şi a început să plângă; să plângă nu aşa simplu, ci cu lacrimi amare. S-a botezat, am putea spune, în lacrimile sale, şi s-a curăţit prin ele de acest păcat, păcat atât de înfricoşător cum este lepădarea de Hristos.
    Cu lacrimile tale şterge şi tu toate păcatele pe care le-ai săvârşit. Plângi nu simplu, nu pe dinafară, ci amarnic, ca Petru. Din străfundul sufletului tău să-ţi izvorască lacrimile, ca să se milostivească de tine Stăpânul iubitor de oameni şi să te ierte. Căci El Însuşi a spus: „Oare voiesc Eu cu tot dinadinsul moartea nelegiuitului, sau mai degrabă să se abată de la calea lui cea rea şi să fie viu?” (Iezechiel 18, 23). De la tine cere ceva mic, pe când El ţi le dă pe cele mari. Cere o pricină pentru a-ţi dărui comoara mântuirii. În schimbul câtorva lacrimi de pocăinţă î ţi dăruieşte iertarea păcatelor.

Extras din: Sfântul Ioan Gură de Aur - Problemele vieţii / Traducere de Cristian Spătărelu şi  Daniela  Filioreanu  
Editura Cartea Ortodoxă - EDITURA EGUMENIŢA
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0