25 Noiembrie 17

Pe când introducerea în manualul de istorie a sfinţilor închisorilor? Dar canonizarea lor?

  • 27 August 17
  • Intrebari
  • 0
Un colind al sfinţilor închisorilor: „Am murit degeaba. / Ce-aţi făcut din ţară?”. Pe când introducerea în manualul de istorie a sfinţilor închisorilor? Dar canonizarea lor?

    Haideţi să vă spun un lucru. Asta cu am murit degeaba. / Ce-aţi făcut din ţară? se potriveşte la Tudor Gheorghe. S-a legat de curând de faptul că domnul Băsescu, preşedintele României, nu ştie engleză şi că Iohannis vorbeşte mai bine în germană decât în româneşte. Deşi l-am auzit şi vă pot garanta că domnul Iohannis şi în engleză vorbeşte foarte bine! În urmă cu foarte mulţi ani, când scria Jurnalul fericirii, Părintele Steinhardt, în unul dintre comentariile lui, spune că a fost dus de un prieten la Teatrul Naţional să asculte un tânăr oltean, actor, care recita cântând, lălăind, zice el, pe scenă, nişte cântece, nişte poezii, care prindeau bine, că îi obligau pe copii să înveţe poezia, dar n-o zicea într-o limbă română pură. Ăăăăia, zicea Steinhardt. Muicăăăăă. Olteanul, când vorbeşte, are un ă scurt: muică. Uitaţi-vă la Amza Pelea, olteanul absolut! Când îl auzeam pe Adrian Păunescu că se socoteşte oltean, mă pufnea râsul. Oltenii nu sunt histrionici. Oltenii sunt fermi, luminoşi şi verticali. Amza e unul dintre ei; Dumnezeu să-l ajute la mântuire!
 

    Ei bine, omul ăsta face aceeaşi greşeală pe care o facem toţi: nu poţi să vezi prin ochii tăi fără să înţelegi că ţara este suma oamenilor care circulă liberi în afara ţării. Că reuşita noastră fundamentală este legată de faptul că n-avem copii care să n-aibă ce mânca. Că nu suntem umiliţi atunci când ne expunem public părerea. Că avem dreptul să publicăm fără cenzură. Deşi, uneori, fie vorba între noi, chiar ar trebui un pic de cenzură la publicare. Unde am trădat noi fundamental este în ceea ce am văzut noi în ultimii 25 de ani: ridicarea la rang de lideri a unor nesimţiţi. Aici este trădarea naţională! În faptul că am ras efectiv, am chiuretat din memoria istoriei mari oameni ai istoriei României doar pentru că n-au convenit actualilor istorici.
    La cum scriem noi manualele de istorie, eu nici nu recomand să-i punem acolo. Ferească Dumnezeu să ne apucăm să-i trecem pe bieţii oameni în manualele de istorie! Între doamna Esca şi Gică de la sculărie sau Gigi Tampon, ăsta, cântăreţul de nu ştiu unde, parcă nu-şi au locul. Ce sper eu din toată inima, dar din toată inima, şi o spun cât se poate de real e că din toată inima mea şi din tot sufletul meu îmi doresc ca în anii care vin, cât mai repede – dacă nu anul viitor, măcar în 2016 –, să avem curajul să decretăm o duminică a sfinţilor închisorilor. Fără niciun fel de confesionalitate. O duminică şi pentru ungurul care a făcut puşcărie de dragul libertăţii mele naţionale, pentru că există şi astfel de oameni! V-am zis: luaţi cartea de la Humanitas şi veţi vedea. Sunt evrei care au murit pentru România, sunt iehovişti care au murit pentru România, baptişti, adventişti. Indiferent! Românismul nu ţine de confesiune, ţine de demnitatea de a-I sluji lui Dumnezeu în favoarea poporului tău. Deci, dacă vom reuşi să facem o duminică integrală, pe care toate Bisericile şi toate confesiunile din România s-o declarăm ca atare şi în care să le spunem oamenilor de la amvonul tuturor bisericilor, necontenit, timp de 24 de ore, cine a murit pentru ei, ca ei să fie vii, abia atunci ne revenim!
    Dar la noi jena este că eşti prea de dreapta, deşi eu cu stânga n-am putut să-mi fac cruce niciodată, fir-ar să fie! Nici de data asta… Că eşti prea de dreapta, că eşti… Nu există în România altă şansă decât a te alinia Crucii lui Hristos. Ce nu încape în Crucea lui Hristos nu e mântuire. Este ideologizare. Iar ideologizarea costă.
    De aceea, cred că manualul de istorie al sfinţilor s-a scris. A apărut o a treia ediţie a Drumului Crucii, de exemplu, a unui teribil câmpulungean, un om de mare calitate, Aurel State, care e trimis în Rusia, se bate cu ruşii, stă acolo în prizonierat vreo 8 sau 10 ani, vine apoi în România liber şi-l arestează încă o dată troglodiţii, înaintaşii actualilor troglodiţi, vine, se apropie de ţară, este băgat în puşcărie, chinuit, dar înainte de momentul morţii ăsteia – al morţii lui selectiv, aşa, pe bucăţi, că el a rămas în viaţă, dar l-au ucis pe segmente – e un moment în care el se întoarce acasă. Deci acesta e momentul pe care aş vrea să-l facă Biserica Ortodoxă în anii care urmează. Şi vi-l descriu: vine după ani de prizonierat. Acasă se ştia că s-ar putea să vină. Că e posibil ca şi el să fie dintre cei eliberaţi. Ajunge noaptea târziu, el, ofiţer de orientare la Vânători de Munte, adică… spuma Armatei Române, care a dat-o în botul şi râtul rusului, până i-au sărit penele. Şi-acum Putin cred că, dacă aude de Vânători de Munte, stă un pic mai temperat. Şi, la un moment dat, vine, se apropie de casă – un om obişnuit cu geografia locului, care ştia pe unde curg apele –, dar nu mai recunoştea nimic, că începuse exploatarea de suprafaţă a cărbunelui de acolo, furtul cărbunelui românesc. Şi se apropie de satul lui tot mai greu şi rămâne noaptea între nişte dealuri, nu foarte aproape de casă, mai avea destul… Rămâne acolo, între dealuri, şi un camion, cum era pe vremea aceea, făcut la Steagul Roşu, de semnalizai cu mâna afară, pe geam, aşa era în anii aceia, că n-aveai de unde altceva, l-a preluat. Ăla n-a zis nimic. L-a întrebat: „Vă duc acasă? Sunteţi de aici?” „Da!, zice, sunt de acolo…” „Bine, vă duc acolo…” „Nu! Aş vrea să mă duceţi…” „Bine, vă duc până acasă!” Iniţial, trebuia să-l ducă până în drum, dar omul acela a mai făcut 4 kilometri cu camionul, să-l ducă în faţa casei. Şi acesta a întrebat: „Bine, dar de unde ştii unde stau?” „Vorbiţi prostii!”, i-a zis ăsta. „Când eram elev la Câmpulung, în vitrina din librăria din faţa noastră era întotdeauna tabloul dumneavoastră mare, ca tânăr licean care aţi lucrat la Sevastopol şi lăudat de toţi oamenii pentru demnitatea cu care aţi luptat”. A fost printre cei mai tineri decoraţi cu ordine înalte militare… Bun, deci omul acesta nu-şi mai recunoaşte locul unde se întoarce. Îl ia acesta, îl duce acasă; beznă totală în tot satul. Întuneric total în tot satul! O singură lumină aprinsă, în camera mamei sale, care-l aştepta citind Acatistul Maicii Domnului, în speranţa că i se întoarce băiatul acasă. Când el a intrat în casă, dintr-odată tot satul, cu lămpi de lumină, cu căşti cu lumină, cu lumânări aprinse în mână, s-a apropiat de casa copilului care se întorcea acasă! Şi când s-au apropiat de el, secretarul de partid i-a sărutat dreapta şi i-a zis: Bine ai venit! Înseamnă că nu e totul pierdut! Acestea sunt reacţiile poporului! Asta înseamnă canonizarea poporului! Să te socotească un mort înviat. Asta înseamnă să fii canonizat. Nu de oficializarea unor adevăruri avem nevoie, ci de rostirea adevărurilor până la capăt. E ca la Părintele Arsenie Boca: avem nevoie de trecerea lui în calendar? Să fim serioşi! Câştigăm şi rugându-ne la Părintele, şi rugându-ne pentru Părintele. Că, dacă ne rugăm la Părintele, nu ne poate refuza, că-i om de treabă, adică aşa cum a fost, aşa o rămas; şi dacă ne rugăm pentru Părintele, se bucură şi ne dă şi nouă o bucăţică din bombonica pe care am dat-o în numele lui. Sfinţii pun lumea într-un spaţiu paradoxal: orice-ai face e bine! Numai să faci! Noi avem nevoie de rostirea mărturiei noastre româneşti până la capăt, iar dacă capătul e moartea, până acolo trebuie s-o facem! Restul sunt poveşti! Sunt politichii, sunt snobisme, sunt tot felul de prostii. Dacă Biserica a început să gândească diplomatic, precum Parlamentul, înseamnă că totul e pierdut. Şi mi-e teamă că uneori aşa gândeşte. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu ştiu unde merg şi la cine merg şi cu cine se întâlnesc. Asta e important să reţinem. Foarte important să reţinem!
    Argumentul cel mai important al sfinţeniei Părintelui Arsenie Boca suntem noi. Noi suntem rodul rugăciunilor Părintelui pentru o Românie cu tineri care să vrea să dea sănătate unui popor, limpezime unei culturi şi, nu în ultimul rând, credinţă unui neam. Vă simţiţi în afara proiectului Părintelui? Cine-i în afara proiectului Părintelui…, asta e! Dar ceilalţi? Noi suntem rodul rugăciunilor Părintelui. Suntem rodul rugăciunilor Părintelui Teofil. Suntem rodul tuturor celor ce au murit în puşcărie, pentru ca noi să nu simţim niciodată mucegaiul pe cerul gurii. Ei sunt penicilina noastră. Au mâncat ei mucegai şi pentru noi. Păcat că n-am ştiut să păstrăm starea asta de anti-boală pe care ne-au creat-o. Şi ne-am virusat. 

Extras din: Editura Agnos, Sibiu, 2015
Pr. Constantin Necula / Anatomia Sufletului
Apare cu binecuvântarea  ÎPS Dr. Laurentiu Streza  Arhiepiscopul Sibiului si  Mitropolitul Ardealului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0