21 Noiembrie 17

Originea si vechimea vesmintelor liturgice

  • 16 Mai 16
  • Cultura Generala
  • 0
    Potrivit marturiilor biblice si patristice, vesmintele liturgice intrebuintate astazi in Biserica noastra provin din epoca apostolica, ca o continuare a vesmintelor Vechiului Testament pe care le purtau arhiereii, preotii si levitii la serviciul divin de la Cortul marturiei si apoi la templul din Ierusalim, conform randuielilor prescrise de Dumnezeu lui Moise. Dumnezeu insusi, vorbind cu Moise i-a poruncit sa-l aseze pe Aaron arhiereu al iudeilor, iar pe fiii lui ca preoti, randuind si vesmintele lor corespunzatoare cu care acestia trebuiau sa se imbrace la slujbele aducerii jertfelor. "Sa aduci pe Aaron si pe fiii lui la intrarea cortului adunarii si sa-i speli cu apa. Si luand vesmintele sfinte, sa imbraci pe Aaron, fratele tau, cu hitonul si cu meilul, cu efodul si cu hosenul si sa-l incingi peste efod; sa-i pui pe cap mitra, iar la mitra sa prinzi diadema sfinteniei. Apoi sa iei untdelemn de ungere si sa-i torni pe cap si sa-l ungi. Dupa aceea sa aduci si pe fiii lui si sa-i imbraci cu hitoane; sa-i incingi cu braie si sa le pui turbanele; si-Mi vor fi preoti pe veac. Asa vei sfinti tu pe Aaron si pe fiii lui" (les. XXIX, 4-9).
 

    Insa, preotia Vechiului Testament a fost numai umbra sau pre-inchipuirea preotiei Noului Testament (Evr. IX, 10-14, X, 1) sau a preotiei lui Hristos. Aceasta preotie harica a fost instituita de Mantuitorul nostru Iisus Hristos, prin Sfintii Sai Apostoli, pentru a-I continua in lume dumnezeiasca Sa slujire si lucrare mantuitoare si pentru ca din roadele operei Sale rascumparatoare sa beneficieze tot neamul crestinesc (Ioan XV, 16).

    Daca serviciul dumnezeiesc din Vechiul Testament covarsea prin stralucirea si solemnitatea sa toate serviciile lumesti din acel timp, cu atat mai mult, serviciul divin al Bisericii crestine, intemeiat de Mantuitorul Hristos, trebuia sa-l depaseasca pe cel dintai prin maretie, splendoare si frumusete artistica. "Infricosatoare si cu totul cutremuratoare erau si preotia si slujba adusa lui Dumnezeu in timpul legii vechi, inainte de venirea harului... Dar daca te uiti la preotia si slujba adusa lui Dumnezeu acum, in timpul harului, vei vedea ca cele infricosatoare si cele cu totul cutremuratoare ale legii vechi sunt mici si ca in aceasta privinta sunt adevarate cele spuse de Pavel despre legea veche, aceasta, cu toata slava ei, era fara de slava, fata de legea noua din pricina slavei covarsitoare a acesteia" (II Cor. III, 10) spune un mare parinte al Bisericii.

    Prin urmare, vesmintele liturgice din cultul Legii celei Noi, trebuiau sa se deosebeasca radical de cele specifice cultului Legii Vechi, acestea din urma fiind preinchipuirea celor dintai, asa dupa cum jertfele de la tempul iudaic prefigurau marea jertfa a Fiului lui Dumnezeu de pe Golgota, reinnoita si actualizata astazi in chip nesangeros in jertfa liturgica sau jert-ta euharistica a Sfintei Liturghii. Din aceasta cauza, toate vesmintele preotesti sunt confectionate din materiale scumpe, stralucitoare si impodobite cu semnul Sfintei Cruci (Efes. II, 16) care este marturia concreta a jertfei, a biruintei asupra mortii si a pacatului si totodata cinstea si lauda noastra a crestinilor (Gal. VI, 14). Un alt temei al utilizarii vesmintelor liturgice in cultul divin al Bisericii crestine il constituie natura si demnitatea sacerdotiului divin. Preotii sunt slujitorii Dumnezeului Celui Prea inalt si ei servesc cele sfinte in numele si cu puterea lui Hristos, izvorul preotiei harice. Ei nu se pot apropia de Dumnezeu decat intr-o dispozitie sufleteasca corespunzatoare cu inaltimea sacerdotiului divin si cu vesminte special adaptate, ca sa fie in concordanta cu aceasta dispozitie si cu importanta misiunii lor sacre.

    Desi este incontestabila originea apostolica a vesminelor liturgice, totusi nu avem suficiente argumente despre existenta lor in primele trei secole, datorita persecutiilor dezlantuite de imparatii pagani impotriva crestinilor care au cauzat mari pierderi si deservicii Bisericii: prigonirea clericilor, distrugerea sfintelor locasuri, arderea cartilor de cult, instrainarea si profanarea obiectelor liturgice etc.

    Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu a dat Apostolilor nici o porunca expresa cu privire la vesminte, ci dimpotriva, a recomandat acestora simplitatea imbracamintei (Matei X, 10; Marcu VI, 9). Temeiul teologic al intrebuintarii vesmintelor preotesti ramane tot Vechiul Testament. Ele au intrat in uzul si practica de cult a Noului Testament cu o noua semnificatie, raportata la viata si activitatea Mantuitorului, care asa dupa cum stim, n-a venit sa strice Legea, ci sa o implineasca (Matei V, 17). Oricum, nu incape indoiala ca in epoca primara a Bisericii crestine, clericii se prezentau in fata sfantului altar invesmantati in haine de sarbatoare a caror forma a ramas necunoscuta. Acese haine se crede ca erau albe sau de culoare deschisa, simbolul nevinovatiei crestinilor si aveau forma unei tunici lungi, iar pe deasupra o mantie greceasca numita felon sau palium. Culoarea alba se pare ca s-a intrebuintat la vesmintele liturgice pana prin secolul IX, cand a inceput sa se introduca treptat si alte culori.
 
Avon

    Cea mai veche mentiune despre existenta vesmintelor sacerdotale in veacul apostolic o intalnim in mesajul pe care Sfantul Apostol Pavel il transmite ucenicului sau Timotei, in care il roaga sa-i aduca felonul pe care l-a lasat in Troia. "Cand vei veni adu-mi felonul pe care l-am lasat in Troada, la Carp, precum si cartile mai ales pergamentele" (II Tim. IV, 13). De asemenea, un felon al Sfantului Apostol Pavel s-a aflat in Antiohia, iar despre Sfantul Grigorie Dialogul ni se spune ca avea cu sine o haina preoteasca a Sfantului Evanghelist Ioan, dupa cum istoriceste Diaconul Ioan in cartea a 23-a a vietii acestui sfant ierarh la cap. 59.

    Incepand cu secolul IV, marturiile scrise despre folosirea vesmintelor sfinte la serviciul divin sunt tot mai numeroase, ceea ce dovedeste ca ele au intrat frecvent in uzul liturgic. Astfel, in cuvantarea tinuta cu ocazia sfintirii unei biserici din Tir, episcopul Eusebiu al Cezareei se adreseaza astfel slujitorilor participanti la acessta festivitate: "O! voi iubitorilor de Dumnezeu preoti imbracati in odajdiile cele sfinte, impodobiti cu cununa cereasca a maririi, unsi cu ungerea cea dumnezeiasca, purtand imbracamintea preoteasca a Duhului Sfant".... Dar un text si mai evident care atesta intrebuintarea vesmintelor sacerdotale pentru savarsirea cultului il gasim in predica ocazionala a Sfantului Grigorie de Nazianz rostita cu ocazia hirotonirii sale in treapta de episcop. Cu acest prilej, sfantul s-a adresat astfel catre episcopul sfmtitor: "Acum ma ungi, sfinte parinte, ma imbraci cu haina lunga si pui pe capul meu cununa".

    Istoricul Sozomen ne spune ca vrajmasii Sfantului Ioan Gura de Aur, dupa ce acesta fusese depus din scaun, au intrat in noapea de Pasti in biserica si "au maltratat pe preoti si pe diaconi si i-au scos afara, desi acestia erau imbracati in vesminte sacerdotale". O alta informatie ne-o ofera episcopul Teodoret al Cirului care spune ca imparatul Constantin cel Mare a cumparat vesminte scumpe pentru biserica invierii zidita de el in Ierusalim si a poruncit episcopului Macarie sa le poarte la sarbatoarea Botezului Domnului.

    Din cele expuse pana acum, putem conchide, ca in primele veacuri crestine, sfintitii slujitori savarseau serviciul divin imbracati in haine deosebite, consacrate numai in scopul oficierii slujbelor bisericesti. Acestea erau curate, erau haine de sarbatoare, in genere de culoare alba.

    Unele din aceste vesminte erau confectionate dupa modelul celor din Vechiul Testament, iar altele erau lucrate in concordanta cu intrebuintarea lor in cult si cu intelesul lor tainic (simbolic) care li s-a atribuit in decursul timpului de catre cei mai autorizati interpreti ai cultului. Semnul distinctiv prin care se deosebesc aceste vesminte de hainele obisnuite era chipul Sfintei Cruci brodat sau zugravit pe ele. Cu timpul, o data cu dezvoltarea treptata a serviciului divin si vesmintele liturgice incep sa se diversifice si sa devina mai impodobite, pentru a atrage prin fastul si solemnitatea cultului pe cei inca neconvertiti la crestinism. Asistam prin urmare, la un proces de adaptare, fixare si diferentiere a vesmintelor liturgice in conformitate cu functiunile cultice ale celor trei trepte ale clerului.

    Acest proces s-a desfasurat lent si poate fi periodizat astfel: prima epoca cuprinde inceputurile crestinismului si se extinde pana la sfarsitul secolului al IV-lea; a doua epoca se intinde pana in secolul al IX-lea, a treia epoca, pana in secolul al XV-lea, cand avem si primele mentiuni mai detaliate asupra vesmintelor liturgice; a patra epoca se intinde din secolul al XV-lea pana in prezent. Abia in secolul IV se clarifica notiunea de vesminte cu caracter pur sacramental, distincte de imbracamintea obisnuita folosita numai in cultul divin si sfintite printr-un ritual deosebit. Acest fast este confirmat si de Fericitul Ieronim care spune ca "religia dumnezeiasca are un vesmant in sfintele slujbe si altul in relatiile de toate zilele".

    Pana in secolul IV intalnim numai trei categorii de vesminte si anume: tunica, stiharul si felonul; incepand din secolul IV intalnim orarul dia-conesc, mentionat in canoanele 22 si 23 ale sinodului local din Laodiceea si omoforul arhieresc pomenit pentru prima data cu ocazia lucrarilor Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325) cand Sfantul Ierarh Nicolae, dupa ce il infruntase si il palmuise pe ereticul Arie, i se luasera insignele arhieresti: Evanghelia si omoforul, iar dupa scurt timp, insusi Mantuitorul si Maica Domnului i le-au daruit printr-o minune neobisnuita. In secolul VIII in comentariul liturgic al Sfantului Gherman, Patriarhul Consantinopolului, gasim precizate urmatoarele vesminte: stihar si orar pentru diacon; stihar, epitrahil, brau si felonjpentru preoti, si stihar, brau, epitrahil, felon si omo-for pentru arhierei. In opera liturgica a Sfantului Simeon al Tesalonicului (sec. XV) gasim specificate vesminte noi cum ar fi: manecute pentru preoti si arhierei si celelalte distinctii specifice treptei arhieresti si anume: sacosul sau polistavrosul, bedernita, mantia, toiagul, crucea pectorala si engolpionul. In privinta culorii vesmintelor, la inceput predomina culoarea alba ca simbol al curatiei si al sfinteniei slujitorilor si totodata a cinstei cu care erau investiti acestia, precum si a bucuriei spirituale si a luminii darului Sfantului Duh. Mai tarziu insa, incepand din sec. IV inainte, au inceput sa fie adoptate si alte culori: cea rosie, simbolizand sangele varsat de Mantuitorul si de sfintii martiri care si-au dat viata pentru credinta si cea neagra sau purpurie specifica zilelor de post si slujbelor funebre, simbolizand cainta si intristarea. Culoarea verde este simbolul nadejdii in dobandirea fericirii vesnice pe care am castigat-o prin mijlocirea Domnului nostru Iisus Hristos si darul Sfantului Duh.

    In cultul Bisericii Ortodoxe exista trei categorii de vesminte liturgice corespunzatoare celor trei trepte ierarhice.

a) Pentru treapta de diacon avem aceste vesminte: stiharul, manecutele si orarul.

b) Pentru cea de preot: stiharul, epitrahilul, braul, manecutele si felonul sau sfita.

c) Pentru cea de arhiereu: stiharul, epitrahilul, braul, manecutele, bedernita sau epigonatul, sacosul si omoforul. La savarsirea serviciilor liturgice arhiereul mai poarta si cateva insigne cum ar fi: mantia, crucea, engolpionul, mitra, toiagul arhieresc, dicherul si tricherul.
 
Extras din "Veşmintele liturgice - origine şi semnificaţie (I) - Arhim. Lect. dr. Vasile Miron "
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0