17 Iulie 19

O zi din viata a 26 de personalitati. Care erau obiceiurile de zi cu zi ale lui Hugo, Mozart sau Picasso

  • 15 Iulie 14
  • Cultura Generala
  • 1

O zi din viata a 26 de personalitati. Care erau obiceiurile de zi cu zi ale lui Hugo, Mozart sau Picasso

    Kafka scria întotdeauna noaptea, Dickens făcea plimbări lungi în jurul Londrei, iar Beethoven petrecea ore în şir la tavernă. Rutina zilnică a marilor personalităţi ale lumii ne arată cât de diferită este calea către succes.

    În căutarea secretului succesului, avem tendinţa să privim viaţa unor personalităţi marcante ale istoriei, dar obiceiurile de zi cu zi ale scriitorilor, pictorilor sau muzicienilor celebri erau foarte diferite, potrivit unei analize realizate de Podio.

    O infografie interactivă arată câte ore dormeau, scriau, pictau sau compuneau 26 de personalităţi, printre care şi Kafka, Balzac, John Milton, Mozart sau Picasso, dar şi cât timp alocau activităţilor fizice, relaxării sau serviciului.
 


Foto: Pablo Picaso

    Franz Kafka scria întotdeauna noaptea. Reuşea să adoarmă abia spre dimineaţă şi nu se odihnea mai mult de două ore, pentru că trebuia apoi să meargă la muncă. Abia după-amiaza mai „recupera“ câteva ore de somn. Flaubert şi Picasso găseau inspiraţie tot la ore târzii în noapte, iar Balzac adormea la ora 18.00, pentru ca la 01.00 dimineaţa să să îmbrace halatul alb monahal şi să scrie.

    Programul de zi cu zi al scriitorilor şi compozitorilor includea şi activităţi relaxante. Balzac şi John Milton primeau zilnic prieteni în vizită, iar Ceaikovski obişnuia să bea ceai şi să citească din Biblie în fiecare zi.

Click pe imaginea de mai jos pentru a vedea infografia interactivă
 
 

 
Mai mult pe: www.historia.ro
 

 

  Twitter   Delicious   Facebook   Digg   Stumbleupon   Mai multe   
  

 

Lasa un comentariu
avatar
avatar
0 Spam
1
Ca titlu,subiect si informatii scrise,un articol cu adevarat deosebit,foarte interesant pentru noi toti,la fel si imaginea ce apare in acest articol,multumim si sincere felicitari pentru un articol inedit!
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe