22 Ianuarie 18

Muzica ortodoxă

  • 12 Ianuarie 18
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Muzica ortodoxă exprimă această doctrină într-un mod cu totul special. În mod obişnuit, la slujbe nu se foloseşte nici un instrument muzical. Nu este nici o orgă în clădirile bisericilor. Ortodocşii cred că cea mai bună modalitate de a-i da slavă lui Dumnezeu este prin ceea ce Biblia numeşte „(părţile) cele mai bune ale voastre", vocea omenească. Se spune că a cânta înseamnă a te ruga de două ori. În Psalmi gura este numită „slava omului". Aşa că ce modalitate mai bună este de a exprima „slava cea dreaptă" decât prin acea gură? Şi asta simplifică totul. Nu sunt solişti pentru că în Ortodoxie există puţin spaţiu pentru slăvirea individuală sau pentru interpretarea de imnuri sau ceva asemănător. Totul se face împreună cu alţii, ca un singur „trup", spre slava lui Dumnezeu.
    În acest capitol putem să vă împărtăşim doar ceea ce am experimentat până acum în domeniul muzicii ortodoxe, mai ales în cadrul ritului răsăritean. Mai întâi am trăit experienţa psalmodierii ruseşti şi apoi, mai ales datorită unei vizite de trei săptămâni în Orientul Mijlociu în 1995, a cântării liturgice bizantine. În ansamblu ele nu se potrivesc, deşi câteva măsuri bizantine se regăsesc în muzica rusească. (Muzica ritului apusean include melodia corală gregoriană, cântecul simplu pentru o singură voce [Cantus planus, n.tr.] şi aranjamentul Marbecke pentru Euharistie, pe care soţia mea şi cu mine le cunoaştem de mulţi ani din bisericile anglicane. Aceasta are intervale mai îndrăzneţe decât cântarea ritului răsăritean, care necesită a fi învăţate cu grijă. Sunt opt glasuri în muzica ritului apusean.
    Cântarea rusească pe care am folosit-o are melodii fără complicaţii, cu armonii simple (care pot sau nu să fie folosite, depinzând de disponibilitatea cântăreţilor). Se foloseşte gama muzicală cu care suntem obişnuiţi în Apus şi intervalele între note sunt mici. Asta înseamnă că este extrem de uşor pentru toată comunitatea liturgică a se alătura cântării. Pe de altă parte, cântul bizantin este monodie (are o singură linie melodică); este bogat şi extrem de flexibil, cu sferturi de ton şi adesea cu un ison de bas. Favorizează foarte mult rugăciunea dar este dificil pentru un grup de oameni să cânte în cor şi într-un tempo adecvat. Trebuie să se aleagă sau unul sau altul.
    Trebuie spus că ambele tipuri de cântare sunt flexibile. Dacă cineva nu este sigur care anume din cele opt melodii speciale sau „glasuri" trebuie folosite în Liturghie, este acceptată şi rostirea recitativă a cuvintelor. În orice caz, aşa e bine deoarece cuvintele au întotdeauna întâietate faţă de muzică în Ortodoxie. E posibil ca acesta să fie în parte motivul pentru care instrumentele nu sunt niciodată folosite. Nimic nu trebuie să fie permis din ceea ce ar putea stingheri libertatea de exprimare prin adevărul cuvintelor în rugăciune. În Apus suntem obişnuiţi să fim mişcaţi de dinamica, melodiile şi armoniile muzicii. Dar în cultul ortodox subordonarea cântării faţă de text este de o importanţă capitală. Acest lucru permite Sfântului Duh să accentueze în inimile oamenilor ceea ce El doreşte, chiar dacă aceasta se face diferit de la un individ la altul. „Suntem foarte susceptibili faţă de senzual şi de aceea trebuie să fim în stare de trezvie (veghe) faţă de înfăţişarea lui exterioară", ne-a spus recent un episcop.
    Când un reporter de la Radio 3 1-a întrebat pe un preot ortodox rus cum vede evoluţia cultului ortodox în viitor, răspunsul dat 1-a lăsat fără grai. Preotul a spus: „Noi dorim să aflăm cât mai exact cum se rugau primii creştini şi să ne desăvârşim rugăciunea noastră pentru a fi pe cât posibil ca a lor." Cu alte cuvinte, tradiţia străveche este cea care a rezistat testului timpului şi nu avem ce îmbunătăţi. 

Extras din: Michael Harper / LUMINA CEA ADEVĂRATA   
Călătoria unui evanghelic spre Ortodoxie        
Traducere din limba engleză de Elena Tâmpănariu / Teofania Sibiu - 2002
Taguri: ortodoxă, Muzica
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0