23 Septembrie 18

Monahismul ortodox are rădăcinile în Sfânta Scriptură

  • 03 Septembrie 18
  • Sfanta Scriptura
  • 0
    Sfinţii oameni ai Vechiului Testament - ca Profetul Ilie şi Profetul Elisei - au trăit în feciorie. Ultimul Profet al Vechiului Testament, cinstitul Înaintemergător, a devenit începătorul monahilor Bisericii, prin viaţa ascetică şi prin petrecerea lui în pustie.    
    În Noul Testament, virtutea fecioriei este recomandată şi chiar preferată. Domnul Iisus Hristos a trăit în feciorie şi S-a născut negrăit din Tată Fecior, iar ca om din Maică Fecioară şi încă Pururea-Fecioară (cf. Sfântul Grigorie Palama, Omilia 52).    
    De asemenea, Domnul ne-a vorbit despre cei care aleg viaţa în feciorie, care s-au făcut pe ei înşişi „fameni" pentru împărăţia cerurilor. Fecioria, după cuvântul Domnului, este o harismă aparte a lui Dumnezeu, care se dă numai puţinora: „nu toţi pot să priceapă cuvântul acesta, ci numai cei cărora le este dat" (Mt. 19, 11).    
    Marele Apostol Pavel a ales să rămână necăsătorit pentru a nu fi împiedicat în slujirea sa apostolică, şi recomanda această alegere tuturor care doreau să se consacre desăvârşit slujirii Domnului: „Vreau ca toţi oamenii să fie ca mine" (l Cor. 7, 7).    
    Prima chinovie a Bisericii au alcătuit-o Sfinţii Apostoli, avându-1 ca şi cap pe Domnul. Voi aminti aici cuvintele Domnului şi ale Sfinţilor Apostoli, cuvinte pe care se întemeiază asceza şi consacrarea monahală: „Oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică" (Mt. 19, 29). Şi: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea" (Mt. 11, 12). Cei care se străduiesc şi care silesc firea pentru împărăţia cerurilor sunt monahii. Şi Sfântul Ioan Scărarul spune că monahul este „cel ce supune firea sa unei siliri neîncetate" (Scara I, 10). Ascultarea, curăţirea inimii de patimi, postul, neiubirea de arginţi, sărăcia, rugăciunea, iubirea de fraţi - toate virtuţi de bază pentru un monah - sunt, prin excelenţă, virtuţi evanghelice, îndemnul „rugati-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 17), vederea lui Dumnezeu şi îndumnezeirca sunt, de asemenea, daruri ale Evangheliei. Vedem, aşadar, că este mai mult decât evident faptul că Evanghelia lui Hristos nu a putut decât să rodească - întocmai ca un copac bine înfrunzit - monahismul ortodox.

Extras din: Arhimandritul Gheorghios Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos / SCRIERI ATHONITE PE TEME CONTEMPORANE 
Traducere.: ieromonahul Agapie - Arad Editura Sfântul Nectarie, 2003   ISBN 973-85817-1-0 
Pr. Damaschin Grigoritis, Sf. Mânăstire Grigoriu, Sfântul Munte Athos 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0