24 August 19

"Minunile" din copilăria lui Iisus

  • 03 August 19
  • Sfanta Scriptura
  • 0
    În unele texte apocrife abundă minunile puse pe seama lui Iisus Hristos, pe vremea când era copil. Câteva dintre acestea circulă în popor, sub formă de legende sfinte. Una dintre cele mai cunoscute – descrisă în Evanghelia lui Pseudo-Toma – este cea în care Hristos Se joacă, făcând douăsprezece vrăbii din noroi, şi apoi le dă viaţă. Într-un text similar, Evanghelia copilăriei Mântuitorului – care se inspiră din Evanghelia lui Pseudo-Toma şi din alte apocrife –, copilul Iisus, văzând cum prietenii săi se lăudau cu statuetele pe care le făceau din lut, a modelat nişte păsări şi le-a poruncit să zboare. Iar acestea au zburat. O povestire la fel de cunoscută este cea în care Hristos, ajutându-l pe Iosif, logodnicul Mariei, la lucrul său de tâmplar, uneori întindea sau scurta bucăţile de lemn doar întinzându-şi mâna spre ele.
    O relatare interesantă este cea în care Iisus scoate diavolul din Iuda, un copil care avea un comportament foarte ciudat: „Trăia acolo o femeie care avea un fiu muncit de diavol. Acesta, pe nume Iuda, când punea diavolul stăpânire pe el, îi muşca pe toţi cei ce se întâmpla a-i sta în preajmă. Iar dacă nu găsea pe nimeni, îşi muşca mâinile şi celelalte părţi ale trupului. Faima stăpânei Maria şi a Fiului său, Iisus, ajunse până la urechile mamei lui Iuda. Aceasta se sculă, îşi luă copilul şi se duse cu el la Maria.
    Tocmai atunci Iacob şi Iosif îl scoseseră pe Iisus afară, ca să se joace cu ceilalţi copii. Pe când şedeau ei în curte, veni şi Iuda şi se aşeză la dreapta lui Iisus. Şi cum îl apucară pandaliile, vru să-l muşte pe Iisus de mână, dar nu putu. Îl lovi totuşi în coasta dreaptă atât de tare, încât Acela începu să plângă.
    Atunci a ieşit dracul din Iuda, fugind, sub înfăţişarea unui câine turbat. Copilul care l-a lovit pe Iisus şi din care a ieşit dracul cu chip de câine nu era altul decât Iuda Iscarioteanul, vânzătorul lui Iisus; iar în coasta în care îl lovise Iuda aveau să-i înfigă şi iudeii5 suliţa”.
    (Că nu iudeii au înfipt suliţa în Hristos, ci un sutaş roman, este un lucru cunoscut. Nu e de mirare că, în Evangheliile apocrife, aflăm lucruri neadevărate amestecate cu lucruri adevărate…)
    Întrebarea este: există vreo posibilitate ca relatarea de mai sus să fie adevărată? Şi Hristos să fi scos dracul din Iuda, pe vremea când erau copii?
    Sfântul Apostol Ioan ne spune: Şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta (e vorba de Evanghelia sa – n.n.). Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui (Ioan 20, 30-31). Sfântul Chiril al Alexandriei tâlcuieşte astfel: „Multe sunt, zice, semnele şi faptele Mântuitorului nostru şi nu le restrânge numai la cele cunoscute şi relatate de el, ci lasă şi altor ucenici putinţa de a înfăţişa ceea ce s-a păstrat în memoria lor1” [15; 1173].
    Evanghelia Sfântului Evanghelist Ioan se termină astfel: Sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin (Ioan 21, 25). Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă acest evanghelist îi atribuie atât de numeroase minuni, nu fiţi surprinşi, ci primiţi cu credinţă ceea ce zice istoricul sfânt” [36; 473]. Plin de Duhul Sfânt, Sfântul Ioan Gură de Aur îndrăzneşte chiar să vorbească în numele Evanghelistului: „Pe mine care, într-un subiect bogat şi abundent, nu spun atâta cât cei ce au scris primii (trei evanghelişti – n.n.), şi omit cea mai mare parte din evenimente pentru a spune de preferinţă cum i-au întins evreii cursă lui Iisus, au aruncat cu pietre în El L-au urât, L-au acoperit cu batjocuri şi injurii, L-au numit demonizat şi înşelător; pe mine, zic eu, care am spus toate lucrurile acestea (în loc să descriu mai multe minuni – n.n.), nu mă pot învinui că am scris istoria mea (e vorba de Evanghelie – n.n.) din linguşire. În sfârşit, pentru a fi istoric din plăcere (adică din interes lumesc, nu din dragoste de adevăr – n.n.), ar fi trebuit să procedez tocmai altfel, adică să ascund toate motivele ruşinoase şi să nu spun decât faptele strălucite şi slăvite” [36; 472]. 
    Observaţia aceasta este extraordinar de importantă: dacă am judeca lumeşte, Sfântul Ioan Evanghelistul ar fi trebuit să fi scris cât mai multe minuni, fără să se ocupe de descrierea detaliată a patimilor, care Îl arată pe Hristos smerindu-Se până la capăt. Or, oamenii înţeleg greu smerenia şi iubesc doar slava minunilor şi a biruinţei Învierii.
    Sfântul Ioan Gură de Aur arată chiar că „Evangheliştii erau atât de departe de a inventa ceva spre slava lui Iisus Hristos, încât, dimpotrivă, ceea ce se părea că-L coboară ei au spus-o toţi ca un cor, şi nu se va afla vreunul care să fi omis ceva; ci, privitor la minuni, câţiva n-au vorbit de acelea o dată, şi sunt altele pe care le-au omis toţi împreună” [36; 86]. 
    Tocmai de aceasta a biruit înţelepciunea Evangheliei lumea, această lume atât de puternică. Iar apostolii nu aveau, omeneşte vorbind, nici o şansă să o biruie. Dar ei nu au crezut puterilor lor, nu au mărturisit după cum le plăcea lor, ci au mărturisit Adevărul aşa cum era. Şi mărturia lor a dat roade…
    Sfântul Chiril al Alexandriei, încheind comentariile sale la Evanghelia după Ioan, arată că minunile nu au fost istorisite în Evanghelii decât pentru ca oamenii să ajungă la cunoştinţa adevărului. Nu era nevoie să fie Evanghelia mai cuprinzătoare, adevărul fiind mărturisit „din plin”: „E foarte mare, zice Apostolul, mulţimea minunilor dumnezeieşti, şi şirul faptelor Lui este nenumărat. Acestea au fost luate dintre zecile de mii, ca să fie spre folos deplin ascultătorilor. De aceea, cel iubitor să asculte şi să înveţe cele bune şi să nu învinuiască pe scriitorul cărţii, chiar dacă n-a amintit şi de celelalte. Căci, dacă s-ar fi scris cele săvârşite cu de-amănuntul, neomiţându-se nici una, mulţimea cărţilor n-ar fi putut încăpea în lumea întreagă. Dar considerăm că şi aşa Cuvântul a fost făcut cunoscut din plin. Oricine poate să constate că puterea Mântuitorului nostru a săvârşit mii de minuni2. Dar scriitorii Evangheliilor au consemnat pe cele mai strălucitoare dintre cele săvârşite pentru ca, prin ele, ascultătorii să fie asiguraţi în credinţa neslăbită şi să primească învăţătura morală şi dogmatică, pentru ca, strălucind prin credinţa dreaptă şi prin faptele evlaviei, să ajungă în cetatea de sus şi, uniţi cu Biserica celor întâi-născuţi, să intre în Împărăţia Cerurilor, în Hristos, prin Care şi în Care şi cu Care să fie slava lui Dumnezeu-Tatăl, împreună cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin” [15; 1183].
    După ce am înţeles rolul pedagogic şi mântuitor al minunilor lui Hristos, să vedem acum dacă minunile prezentate în apocrife ca având loc în copilăria Mântuitorului sunt sau nu autentice. Sfinţii Părinţi, tâlcuind mărturia Sfântului Ioan Botezătorul – Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Şi a mărturisit Ioan, zicând: Am văzut Duhul coborându-Se, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L cunoşteam pe El (Ioan 1, 31-33) arată că înainte de botezul în Iordan Hristos nu săvârşise minuni.
    Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Noi am făcut deja să se cunoască faptul că Iisus Hristos a început să facă minunile după botezul Său, că înainte El n-a făcut nici una” [36; 109]. „Este evident că minunile care i se atribuie lui Iisus Hristos în copilăria Sa sunt false şi că ele au fost inventate şi închipuite. Dacă Iisus a făcut minuni din copilăria Sa, Ioan ar fi cunoscut-o, şi tot poporul n-ar fi avut nevoie de un învăţător ca să-l înveţe (acest fapt, că Iisus este Mesia – n.n.). Or, Ioan zice că el a venit pentru ca Iisus Hristos să fie cunoscut lui Israel, şi pentru aceia zicea: «Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine». Apoi, cum Îl cunoaşte mai bine, el Îl vesteşte poporului, zicând: «Acesta este Cel despre care eu am zis: După mine vine bărbat, Care a ajuns să fie înaintea mea, şi care m-a trimis să botez cu apă»” [36; 84-85].
    Există în Sfânta Scriptură un pasaj care arată clar că oamenii erau uimiţi de înţelepciunea şi harul lui Hristos: Venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea aceasta şi puterile?” Au nu este Acesta fiul teslarului? […] Şi se sminteau întru El (Matei 13, 54-57).
    E lesne de înţeles că dacă Iisus ar fi făcut o mulţime de minuni în copilăria Sa – şi ar fi fost vestit pentru aceasta, aşa cum arată unele texte apocrife – iudeii nu ar fi avut motive de sminteală: „Da, ar fi spus, acesta este Iisus, care încă din copilărie a făcut atâtea şi atâtea minuni…”
    Sfântul Teofilact al Bulgariei – şi prin el răsună glasul soborului Sfinţilor Părinţi – combate făţiş Evanghelia copilăriei şi celelalte pasaje similare din restul apocrifelor: „Cunoaştem că cele ce se numesc «Minuni copilăreşti» sunt mincinoase şi alcătuite de cei ce voiesc să râdă de taina aceasta. Că de erau adevărate, cum era neştiut Domnul făcând acestea? Că nu era cu putinţă cu adevărat să facă Domnul nişte minuni ca acestea şi să nu fie vestit (din cauza lor – n.n.). Dar nu este aceasta, nu este. Că mai înainte de a Se boteza nici semne n-a făcut, nici nu era cunoscut” [70; 47].
    Biserica nu are nevoie de minuni inventate pentru a atrage lumea la credinţă. Biserica nu amestecă minciuna cu adevărul. Un astfel de amestec nu poate da roade bune.
    Dacă ar fi nevoie să fie inventate noi minuni, ar însemna că Hristos nu a făcut tot ce trebuie pentru mântuirea noastră. Ar însemna că avem o credinţă fragilă, şovăitoare, care nu se poate hrăni doar din adevăr. Or, o astfel de credinţă nu putea birui lumea. Pentru că nu ar fi fost diferită de înţelepciunea acestei lumi…
    În vremurile trecute unii au încercat să propovăduiască minunile inventate din Evangheliile apocrife pentru a mări în chip necinstit slava lui Hristos. Dar Biserica nu a primit mărturia lor. Tot aşa astăzi, când alţii propovăduiesc învăţăturile mincinoase din aşa-zisa Evanghelie a lui Iuda, s-ar putea să se afle teologi nepricepuţi care să afirme că Iuda a fost posedat de diavol din copilărie şi că a fost izbăvit de puterile întunericului de Hristos.
    O astfel de idee nu poate sta în picioare. Şi nu pentru că Iuda nu ar mai fi avut nici un motiv să Îl vândă pe Hristos. Se vor găsi şi aşa eretici care să spună că L-a vândut tocmai pentru a-i face un bine, pentru a-şi arăta recunoştinţa că a fost tămăduit. Ar fi în stare să speculeze la maxim iubirea Domnului pentru cei păcătoşi şi să spună că tocmai unul care a fost demonizat a ajuns mai apoi apostolul iubit, văzând în aceasta un triumf al puterii dumnezeieşti. Iar vinderea ar fi fost misiunea specială a lui Iuda de a pregăti Patimile şi Învierea. (Dar Sfânta Scriptură le-ar sta împotrivă, arătând că oricum iudeii Îl puteau prinde pe Hristos, şi fără ajutorul vânzătorului.)
    Să înţelegem că relatarea cu exorcizarea lui Iuda nu are nici o bază reală nu doar pentru că nu e similară cu alte „minuni” din Evanghelia copilăriei, ci pentru că Iisus nu a făcut minuni până la botezul Său, tocmai pentru că misiunea Sa a fost oarecum ascunsă celorlalţi până când i-a venit vremea potrivită. Dacă Irod a omorât atâtea mii de prunci doar pentru că a aflat de la magi că S-a născut Hristos, cât de mare ar fi fost furia fariseilor auzind că un copil vrea să fie cinstit ca un rege?
    În Evanghelia copilăriei scrie că, înainte de a fi împlinit doisprezece ani, „Iisus i-a strâns pe copii în jurul Său, ca un rege. Aceştia şi-au pus hainele pe pământ, iar el s-a aşezat deasupra. Apoi i-au pus pe cap o coroană împletită din flori şi au stat la dreapta şi la stânga lui. (Până aici descrierea pare a fi a unui simplu joc de copii. Continuarea însă este cu totul altfel – n.n.) Oricine trecea pe acolo era adus cu forţa şi obligat să se închine regelui. Abia după aceea îi îngăduiau să-şi continue drumul” [88; 118].
    O altă povestire – cea în care copilul Hristos preface în iezi câţiva copii – ni-L arată ca fiind recunoscut drept Mesia. Mamele copiilor i s-au adresat astfel: „O, Isuse, Stăpânul nostru, Fiul Mariei, cu adevărat eşti păstorul cel bun al Israelului! Fie-Ţi milă de roabele Tale, care stau dinaintea Ta şi care nu s-au îndoit niciodată; căci Tu ai venit, o, Stăpâne al nostru, ca să vindeci, iar nu ca să ucizi!” [88; 118]. Astfel de evenimente nu puteau scăpa ochiului atent al fariseilor şi cărturarilor. 
    Tot Sfântul Ioan Gură de Aur arată că o minune făcută de un copil ar fi avut un răsunet mai mare decât cea făcută de un adult: „Dacă Iisus ar fi făcut minuni în copilăria Sa, israeliţii n-ar fi avut nevoie de nimeni ca să-L facă cunoscut lor (adică de vreun Botezător – n.n.). Cel care venise la o vârstă tânără Se făcuse minunat prin minunile Sale nu numai în Iudeea, ci încă şi în Siria şi mai departe, şi aceasta numai în timp de trei ani, sau mai scurt spus care nu avea nevoie de trei ani pentru a Se face cunoscut şi a-Şi face faimă, pentru că din prima zi numele Lui s-a răspândit peste tot: Acela, zic eu, care, prin numărul minunilor Sale, a făcut numele Lui să strălucească până la a fi cunoscut de toată lumea, Acela n-ar fi putut, cu atât mai mult, să rămână ascuns şi necunoscut, dacă ar fi făcut ceva minuni în copilăria Sa; minunile pe care le face un copil fac mai mult zgomot şi produc mai multă admiraţie” [36; 101].
    Ar mai trebui precizat doar faptul că diavolul a reuşit să promoveze astfel de minuni inexistente folosindu-se de o strategie bine pusă la punct. De exemplu, în prologul1 la Evanghelia lui Pseudo-Matei, „Cartea despre Naşterea Preafericitei Fecioare Maria şi despre copilăria Mântuitorului, scrisă în ebraică de Preafericitul Evanghelist Matei” [88; 131], citim anumite afirmaţii puse pe seama unor episcopi: deoarece apocrifele „conţin şi multe lucruri potrivnice credinţei noastre, credem că trebuie respinse, pentru ca nu cumva, prin mijlocirea lui Cristos, să dăm satisfacţie Antihristului” [88; 131]. Această afirmaţie este corectă din punct de vedere teologic. Dar apoi, în numele episcopilor Chromantius şi Heliodorus, autorul apocrifei se preface a-i cere lui Ieronim să traducă „textul din ebraică în latină, nu atât pentru a cunoaşte minunile lui Cristos, cât mai degrabă pentru a preîntâmpina şiretenia ereticilor care, vrând să introducă o învăţătura falsă, au amestecat naşterea sfântă a lui Cristos cu minciunile lor, ca să ascundă cu dulceaţa vieţii amarul morţii sale” [88; 131].
    Într-o anumită măsură, această strategie şi-a atins scopul, tocmai pentru că apocrifa părea să poarte pecetea Tradiţiei. Faptul că un text apocrif are nevoie de o „acoperire” de genul acesta arată încă o dată că autorul sau autorii înţelegeau că – în absenţa acestui nou fals – creaţia lor ar fi avut şanse foarte mici pentru a fi luată în serios.
    Socotesc că argumentele de mai sus sunt suficiente pentru a combate Evanghelia copilăriei Mântuitorului şi celelalte texte apocrife în care apar relatări despre minunile săvârşite de Iisus când era copil. Iubitorii de adevăr vor şti să nu se lase înşelaţi de astfel de texte care, sub pretextul slăvirii lui Dumnezeu, amestecă minciuna cu adevărul. Şi tot aşa vor şti şi să stea departe de scrierile mincinoase în care Hristos e prezentat doar ca un învăţător – mulţimea minunilor Sale fiind trecută sub tăcere. Şi unele, şi celelalte ne îndepărtează de calea mântuirii. Iar dacă cineva spune că aflăm vreun folos din citirea lor, să nu ne mire dacă până la urmă ne va spune să lepădăm adevărul Bisericii pentru a primi otrava ereziei…
 
***

    Am scris articolul de faţă întrucât, de la apariţia campaniei pro-Evanghelia lui Iuda, unii oameni care nu au timp să agonisească informaţii culturale şi religioase decât din emisiunile de televiziune şi din presă au ajuns la concluzia că imaginea lui Iuda este prezentată negativ doar în Evangheliile primite de Biserică. Iar în celelalte ar fi un erou. Nu este aşa. Iuda nu apare ca erou decât în Evanghelia lui Iuda. Teza ei principală era prea ridicolă pentru a se fi bucurat de un succes atât de mare, încât să fi fost plagiată ulterior de alte apocrife (astfel de influenţe nefiind rare în textele de acest gen).
    Scopul articolului a fost doar de a arăta că imaginea lui Iuda era negativă încă din primele secole ale Bisericii, astfel încât cineva a putut scrie despre el că în copilărie fusese chiar demonizat. Şi această Evanghelie a copilăriei Mântuitorului ne arată – în deplin acord cu Evangheliile canonice – că Iuda a fost vânzătorul lui Hristos, nu prietenul, nu ucenicul preferat. Pariul este simplu: Evangheliile Bisericii ne spun într-un glas că Iuda a fost vânzător, textele apocrife se contrazic între ele. Ce motiv am avea să dăm crezare apocrifelor?...

Extras din: Danion Vasile - Evanghelia versus Iuda - o abordare ortodoxă -                           
Editura Sophia / Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti, 2006
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe