21 Ianuarie 18

„Minunile continuã în fiecare zi”

  • 15 Decembrie 17
  • Minuni ale Sfintilor cu puterea lui Dumnezeu
  • 0
    Numele meu este Iulia si sunt în vârstã de 33 de ani. Acum 3 ani si 11 luni am fost operatã de neoplasm ovarian de cãtre prof. dr. Marinescu Bogdan, la spitalul Giulesti.
    Problema mea de sãnãtate a început cu un an înainte de aceastã operaþie. (Þin sã precizez cã am aflat de Sfântul Nectarie de când m-am operat, dar nu i-am cerut atunci ajutorul. De-abia când mi-a recidivat boala, mergând la bisericã am cunoscut o credincioasã care mi-a îndrumat pasii spre Mãnãstirea Radu Vodã, unde se aflã moastele Sfântului Nectarie, marele fãcãtor de minuni. Doar când am ajuns la disperare, spre rusinea mea, am mers la aceastã mãnãstire sã-i cer ajutorul sfântului.) Am avut probleme de naturã ginecologicã, dar nu am dat importanþã acestor simptome, nu consideram cã trebuie sã merg la medic pentru dureri minore. Dupã aproximativ 8 luni am ajuns la spitalul din Câmpina cu dureri abdominale, am fãcut tratament, dar starea de sãnãtate nu s-a stabilizat. În luna decembrie mi s-a declansat o hemoragie puternicã, am ajuns la acelasi spital, iar doamna doctor de gardã mi-a extirpat un polip care, în urma investigaþiilor, s-a dovedit a fi inofensiv. Am continuat tratamentul prescris si starea de sãnãtate s-a ameliorat pentru scurt timp. Doamna doctor mi-a dat de înþeles cã sunt sãnãtoasã, sã nu-mi fac griji cã n-am nimic grav, toate se vor rezolva.
    În luna martie a anului urmãtor am plecat de urgenþã la Spitalul Giulesti din Bucuresti, starea mea de sãnãtate fiind foarte proastã. Am fost internatã pe loc, iar dupã investigaþii amãnunþite am fost programatã la operaþie. Aveam cancer. Bunul Dumnezeu mi-a fost alãturi în acele momente de spaimã si îngrijorare. Dupã rezultatul biopsiei, am început tratamentul cu chimioterapie. Dupã un an de tratament citostatic, rezultatul markerilor tumorali si starea mea de sãnãtate erau perfecte. Dupã un an si jumãtate de la operaþie am reînceput serviciul, iar la 5 luni dupã aceasta au reînceput problemele: boala recidivase la ficat. Doamna doctor oncolog de la spitalul Fundeni mi-a reluat chimioterapia pentru un an de zile, totul finalizându-se cu o operaþie la ficat. Sfântul Nectarie a mijlocit sã trec peste toatã corvoada cu nãdejde în Dumnezeu cã toate vor intra pe fãgasul normal. În viaþa mea au avut loc atâtea minuni, cã n-as sti cu care sã încep si n-as vrea sã uit vreuna. Una dintre minunile sfântului a fost cã la douã zile dupã operaþie m-am ridicat din pat, neavând nicio problemã postoperatorie.
    Altã minune a sfântului a fost cea prin care am fost binecuvântatã sã fiu operatã la spitalul Fundeni de cãtre conf. dr. Mihnea Ionescu, cãruia þin sã-i mulþumesc pe aceastã cale. Este un om extraordinar din toate punctele de vedere. Cel de-al doilea chirurg care a participat la operaþie a mãrturisit cã „cineva acolo sus mã iubeste si are mare grijã de mine” – alt om extraordinar prin care Sfântul Nectarie a lucrat si cãruia îi voi rãmâne vesnic recunoscãtoare.
    Dupã o lunã de la cea de-a doua operaþie am primit rezultatul biopsiei celor trei piese din ficat, dintre care douã erau metastaze. Am reînceput chimioterapia, un regim de viaþã sãnãtos si spovedanii dese la pãrintele meu duhovnic, pãrintele Mihail, fãrã de care nu as fi trecut peste aceste grele încercãri la o vârstã atât de fragedã.
    Pe 11 decembrie 2010 am fost programatã la RMN, iar rezultatul a iesit perfect: markerii tumorali sunt foarte mici, iar în zona abdominalo-pelvianã nu apare nicio problemã.
    Minunile continuã în fiecare zi: Sfântul Nectarie nu m-a lãsat niciodatã fãrã bani de investigaþii, analize, cheltuieli cu drumurile la Bucuresti etc. Cea mai mare dintre minuni este cea prin care sfântul a mijlocit sã ajung acasã la el, pe insula Eghina, de douã ori, a doua oarã chiar anul trecut de ziua sfântului, pe 9 noiembrie. Datã fiind natura bolii mele, totul necesitã foarte multã cheltuialã, asa cã probabilitatea ca eu sã ajung la Eghina era foarte micã. M-am rugat sfântului si cu ajutorul financiar al prietenilor am cãlcat pragul mai multor mãnãstiri din Grecia. Tot în aceste pelerinaje m-am vindecat de multe fobii: frica de soareci, de înãlþimi si de sânge. N-as fi crezut niciodatã cã Dumnezeu mã vã ajuta, mã va ocroti atât de mult într-un timp atât de scurt si cã voi putea vizita atâþia sfinþi.
    Anul acesta am aflat cã o doamnã s-a vindecat de metastaze dupã ce a participat de multe ori la sfintele masluri si s-a uns cu ulei de la Mãnãstirea Radu Vodã din Bucuresti, loc în care se gãsesc o parte din moastele sfântului Nectarie. I-am urmat exemplul si ajutorul duhovnicesc a fost pe mãsurã.
    În speranþa cã povestea mea nu a plictisit, am nãdejde ca mãcar o singurã persoanã care trece prin ce-am trecut eu sã fie ajutatã sã treacã peste socul iniþial – si s-o apropie de Bunul Dumnezeu, Sfântul Nectarie, Maica Domnului si toþi sfinþii Domnului – prin toate aceste detalii de mai sus. Factorii foarte importanþi în lupta cu boala îi reprezintã spovedania, postul, regimul alimentar, ungerea cu uleiuri din candele si de la Sfântul Maslu si încrederea cã sfinþii nu ne lasã niciodatã la greu si toate aceste boli si întâmplãri neplãcute prin care trecem sunt doar niste pasi pentru a ne apropia de Dumnezeu. Nimic nu se întâmplã fãrã stirea Lui si nu trebuie sã fim „cârcotasi” când El ne mai trage de urechi. Totul va fi spre binele nostru si mai ales spre binele celor de lângã noi. Cu cât vom da exemplu de rãbdare în lupta cu boala, cu atât cei de lângã noi vor prinde putere si vor lupta alãturi de sfinþi sã treacã prin încercãrile la care sunt supusi. (Iulia Teodorescu, Bãnesti)

Extras din: Sfântul Nectarie / Vindecãri minunate
Editura Areopag / Editura Meditatii Bucuresti, 2012
Editie îngrijitã de Ciprian Voicilã Volum coordonat de Danion Vasile
Carte apãrutã cu binecuvântarea Înalt Preasfintitului Arhiepiscop Justinian Chira al Episcopiei Maramuresului si Sãtmarului
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0