26 Mai 19

Minunea Sfintei Parascheva: Într- adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel ...

  • 22 Aprilie 19
  • Minuni ale Sfintilor cu puterea lui Dumnezeu
  • 0
    Elena G., din Iaşi, la vârsta de 22 ani, fiind în Roman, a visat-o într-o noapte pe Sfânta Parascheva în biserică, cu mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să vorbească cu cineva. Într- adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: „Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă.”
    Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la doctor, a luat-o frica pe sală când trebuia să intre şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă (ştie cinci limbi străine), deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă.
    Încă  de  când  era  mică  împărţea  tot  la  săraci,  iar  acum  este doctoriţă şi orice rugăciune care o face ea la Sfânta Parascheva, în orice necaz ar fi, imediat este ascultată. Aşa a scăpat Sfânta Parascheva pe această mamă de la moarte – ea însăși fiind credincioasă de copilă – şi pe fiica ei, care este de folos celor din jur cu inteligenţa sa, cu mila de săraci şi cu celelalte fapte bune.

Extras din cartea: Sarcina neasteptata - Mărturii si întâmplări adevărate, aliantapentruviata.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe