21 Septembrie 19

Micuța mea nu m‑a împiedicat să termin facultatea. Nici nu am dus lipsă de bani. A fost momentul meu

  • 07 Septembrie 19
  • Despre familie
  • 0
    Totul a început pe când eram la sfârșitul clasei a XII‑a, mai precis prin 2010. Pe atunci, o prietenă îmi sugerase să o însoțesc la București, să‑și rezolve niște treburi. Noi locuiam undeva la țară, în vecinătatea Bucureștiului. Am plecat fără să știe ai mei, pentru că nu m‑ar fi lăsat să merg singură. Tata și fratele meu mă țineau mai din scurt, mai ales de când mama decedase.
    La momentul respectiv, țineam legătura pe Yahoo Messenger cu un băiat. El locuia în capitală. Nu îmi amintesc exact cum îl adăugasem în lista de prieteni… Când am ajuns acolo, prietena mea mi‑a spus că ar cam trebui să o aștept aproximativ 3 ore. Mă plictiseam, așa că dădusem mesaj tuturor prietenilor virtuali din zonă cum că aș vrea să mă văd cu ei. Nimeni n‑a răspuns. Doar acel băiat. A venit, ne‑am întâlnit.
    După acea întâlnire, el a încercat să vorbească cu mine din ce în ce mai mult. Juca foarte mult teatru, iar eu, ce să zic… Eram de la țară și eram foarte credulă. După câteva întâlniri, prin august 2011 am trecut mai departe. A fost prima dată când am întreținut relații intime cu el.
    După rezultatele de la bac fusesem admisă și la facultate. Vorbeam în continuare cu acel băiat. Era foarte agresiv! Când începusem facultatea, eram extenuată din cauza lui! Mă duceam la el, nici nu înțelegeam de ce mă duc la el. Mă lua întâi cu fru‑ mosul, îmi vorbea frumos, cu atenții, iar când ajungeam la mâna lui, mă forța să întrețin relații cu el.
    Îmi făcea lucruri foarte urâte! Ba era așa, ba era așa…. Când vedea că mă răcesc, mă forța și mai mult și mă amenința. Mă și bătea… Îi mințeam și pe ai mei pentru el și pe toată lumea.
    La un moment dat, am zis că nu mai vreau să fie așa! M‑am dus la bisericuța din campus și m‑am spovedit. Mi‑a dat canon părin‑ tele și mi‑a zis să fac tot posibilul să nu mă mai culc cu el. Încet, încet, am avut curaj să mă despart de el, în ciuda amenințărilor, înjurăturilor și a tuturor lucrurilor urâte pe care mi le făcea.
    După despărțirea de el, m‑am liniștit și eu. Am terminat cu bine primul an de facultate, m‑am angajat, următorii ani am cam uitat tot. Am șters cu buretele, am strâns ceva bănuți și am reușit să supraviețuiesc.
    Prin 2015, după Revelion, exact în prima zi a anului, auzisem că el mă căutase și că o prietenă i‑a dat numărul meu de tele‑ fon; acea prietenă nu știa despre toate câte mi le făcuse el mie. N‑avusesem curajul să mă deschid în fața nimănui. Sâmbătă, pe 3 ianuarie, m‑a sunat. A zis că are chef să mă vadă. Am fost de acord, cu condiția ca întâlnirea să aibă loc la Mall, ca să fie mai multă lume și să nu se întâmple ceva. El a zis că ia un taxi și că vine după mine, la cămin.
    Nici nu terminasem cu pregătitul și atunci când am ieșit din baie, el era deja la ușa camerei mele. Am zis că sunt gata, să plecăm, el tot insista să mai stăm. Am încercat să îl întreb de ce se comportase așa cu mine, dar el m‑a luat batjocoritor… Era la fel de rău și de hain cum îl știam. Același om. Atunci, m‑am culcat din nou cu el. Eram cu hormonii undeva mai sus de cap. Îmi ziceam că oricum are să fie ultima oară.
    Începuse să mă mustre conștiința. Că nu se întâmplase nimic atâta timp și cum am putut… Mai apoi, se repeta. Din nou, forțat. Mă și legase la un moment dat. Cel mai groaznic a fost într‑o zi de duminică. La fel, mă forțase, iar eu mă gândeam cum am putut face așa ceva mai ales când Preotul săvârșea Sfânta Liturghie… Mi‑era scârbă de mine. Mă simțeam murdară.
    Încet, încet, a plecat. După toate astea, n‑am mai vorbit cu el. Cel puțin până prin februarie. Îmi întârziase menstruația și m‑am dus la un control. Am aflat atunci că sunt însărcinată. Era vineri, luni începea postul. Am încercat să‑l sun pe Părintele… Nu mi‑a răspuns la telefon. Apoi, i‑am dat lui mesaj. Știu că mi‑a zis că era cu mama lui la cumpărături, dar în două ore a venit la mine la cămin. I‑am arătat biletul de la medic.
    Mi‑a zis că nu are curaj să le spună părinților lui despre sar‑ cina mea. Era oricum, foarte supus în fața mamei lui. Mi‑a zis să merg cu el să le spunem împreună despre asta. Eu mă gân‑ deam că o să rămânem împreună și că vedem cum facem să ne descurcăm amândoi. Am rămas la el peste noapte.
    Am vorbit cu mama lui în acea seară. Mi‑a zis ceva ce mi s‑a întipărit în minte de cum am auzit: „Ar fi normal să faci avort că fiecare femeie din ziua de azi face avort!” Apoi a zis că și ea a făcut, la rândul ei, avort. Spunea că pur și simplu nu e momen‑ tul nostru. Că putem după aceea să avem o mulțime de copii după ce petrecem mai mult timp împreună. Și mai spunea că eu sunt în momentul în care trebuie să‑mi reglez viața, să merg la Work&Travel, că eram implicată acolo, zicea că trebuie să merg în străinătate, să termin facultatea, să nu știu ce…
    Punea interesele mele înaintea copilului. Zicea că oricum n‑o să ne descurcăm că n‑avem resursele financiare și mi‑a zis să sun să programez avortul. Am zis că e în regulă și că mâine dimineață, adică sâmbătă, îl programez.
    Așa a rămas. Nu am putut să dorm toată noaptea. Ei n‑aveau nicio treabă… Mă gândeam cum de el, pe când mă confruntam eu cu mama lui, a ales să nu‑mi ia în niciun fel apărarea, să‑și spună și el punctul de vedere, ceva… N‑a spus absolut nimic! M‑a derutat foarte tare. Mă gândeam că ori suntem amândoi, ori doar eu înaintea mamei lui și el face așa cum dictează ea. Tatăl lui zicea că e încântat să aibă un nepoțel, dar juca și el teatru…
    Am sunat sâmbătă să programez avortul. A rămas să merg vinerea viitoare și după aceea, am plecat de la ei. I‑am zis mamei lui că o să fac avort, să stea liniștită. Toți o țineau de bună că nu avem bani să‑l creștem. El m‑a însoțit la cămin, a dormit cu mine sâmbătă seara. Am fost de acord și am vrut să stea pentru că intenționam să îl duc să vorbească cu Părintele.
    Când a venit momentul să fie testat, a dat înapoi. A început să țipe la mine și atunci s‑a aprins o altă discuție… Repeta că dacă vreau să păstrez copilul, să îi spun și lui. Să își exercite dreptul de tată și altele…
    Am vorbit singură cu Părintele, el plecase. Părintele a zis să nu mai stau în cămin cel puțin câteva zile și să mă mut în căsuța de lângă bisericuță. Așa am făcut.
    A fost la cămin să mă caute după ceva timp. Colega mea i‑a spus că eu nu mai stau acolo, că am plecat la țară și de‑atunci nu l‑am mai văzut. El știe că am făcut avort.
    Ai mei au aflat abia după 4 luni de sarcină, când ieșisem din post. Le‑am spus târziu ca să nu mă pună și ei la păcate. Mi‑au zis și fratele meu și unchiul și tata că trebuia să‑i anunț din timp, „să mă salveze”. Mă gândeam: „Cum s‑o omor eu pe bebe?”
    Am vrut să‑i spun la un moment dat și lui că are o fetiță, dar m‑am gândit că ar fi mai bine să nu afle pentru că și așa supor‑ tasem suficiente scandaluri, amenințări… N‑avea rost.
    Micuța mea crește incredibil de repede. La 3 luni o îmbrac cu hăinuțe pentru copiii de 8 luni. Nu m‑a împiedicat nici să termin facultatea, că mă dusesem doar la examene pe când eram însăr‑ cinată, nici nu m‑am plâns că n‑am avut bani, pentru că oricum aveam economiile și chiar m‑am înscris la Master.
    A fost momentul meu, deci.

Miruna C., 24 ani, București
15 februarie 2016

 
Extras din: MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ - femei fericite că au născut, femei care regretă avortul
Editura ProValori Media, București, 2018
Sursă foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe