13 Decembrie 17

MESAJ SCURT CĂTRE CLASA POLITICĂ

  • 28 August 17
  • Internet
  • 0
Doamnelor și domnilor demnitari ai statului român,
În ultimele săptămâni se observă un climat general de intoleranță, de agresivitate la nivelul presei și chiar al unor demnitari din structuri ale statului român față de Coaliția pentru Familie, care transformă exercitarea unui drept constituțional într‑o acțiune cvasi‑criminală.
Istoria, dar și contemporaneitatea demonstrează că atunci când o națiune se dezice de valorile lui Dumnezeu, relațiile dintre oamenii care o compun se vor degrada și, mai devreme sau mai târziu, va ajunge să comită acte de violență greu de explicat.
Noi, cei care susținem inițiativa de modificare a Constituției, suntem susținători ai valorilor conservatoare, dar avem un respect deosebit și pentru cei care văd lucrurile diferit de noi, însă nu vom accepta să ne fie încălcate libertatea de gândire, libertatea de expresie sau libertatea religioasă.
Suntem gata să acceptăm orice rezultat al referendumului pentru definirea clară a căsătoriei (uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie), orice vor decide prin vot cetățenii români, dar nu credem ca noi, inițiatorii și susținătorii acestui demers, în calitate de cetățeni ai României, avem ceva de cerșit de la oamenii pe care i-am ales să ne reprezinte.
În schimb, așteptăm și solicităm respectuos să nu fim ignorați, să înțelegeți că nu renunțăm, dimpotrivă, insistăm să ni se respecte drepturile cetățenești, inclusiv dreptul constituțional al declanșării unui referendum perfect legal si democratic.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă dea gândul cel bun!

Samy Tuțac
 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0