19 Noiembrie 18

Meditaţia transcendentală

  • 05 Martie 18
  • Cultura Generala
  • 0
    Tehnica de meditaţie orientală cunoscută sub numele de "Meditaţie Transcendentală" (sau pe scurt MT), a atins în puţini ani un asemenea grad de popularitate, mai ales în America, şi este propovăduită prin mass-media într-un mod atât de zgomotos, încât orice persoană care vrea să studieze serios curentele religioase contemporane, este tentată să o lase la o parte, considerând-o un produs supradimensionat al industriei publicitare americane. Tentaţie care ar constitui o greşeală, pentru că în aspectele sale de bază MT nu diferă semnificativ de Yoga sau de Zen, iar la o privire mai atentă, se dovedeşte chiar a fi mai autentic "orientală", decât oricare din formele sincretice şi artificiale ale "yogăi creştine" sau "zenului creştin".
    Potrivit unui manual, devenit deja clasic despre această mişcare[2], "meditaţia transcendentală" (MT) a fost adusă în America (unde a avut un succes spectaculos) de un yoghin indian destul de "neortodox", pe nume Maharishi Mahesh Yogi, începând să capete un puternic avânt mai ales după 1961. În 1967 publicitatea sa a ajuns la apogeu când binecunoscutul grup de muzică "Beatles" s-a convertit la MT, renunţând astfel la droguri; dar grupul a abandonat în scurtă vreme mişcarea (continuând însă să mediteze) şi Maharishi a intrat astfel în declin, cu atât mai tare cu cât turneul său american din anul următor, de data aceasta efectuat împreună cu un alt grup de cântăreţi convertiţi (pe nume "Beach Boys") s-a dovedit a fi un dezastru financiar.
    Totuşi mişcarea a continuat să crească: până în 1971 existau cam 100.000 de "meditatori" şi 2000 de instructori calificaţi, ceea ce o făcea de departe cea mai importantă mişcare de "spiritualitate orientală" din America. În 1975 mişcarea a atins apogeul, cu aproape 40.000 de cursanţi în fiecare lună şi cu peste 600.000 de simpatizanţi. În toţi aceşti ani ea s-a folosit intens în cadrul armatei, în învăţământul de stat, în închisori, spitale, anumite grupuri religioase, şi chiar în interiorul unor parohii ale Arhiepiscopiei greceşti din America, fiind considerată o formă neutră de "terapie mentală", compatibilă cu orice practică sau credinţă religioasă.
    Cursurile MT sunt, trebuie s-o spunem, parcă special croite pentru modul de viaţă american, ele fiind chiar numite cu simpatie "cursuri despre cum să fii fericit fără să încerci cu adevărat". Maharishi însuşi le numeşte tehnici care sunt la fel de uşoare "precum spălatul pe dinţi". Maharishi a fost chiar aspru criticat de alţi yoghini hinduşi pe motivul că vulgarizează vechea tradiţie indiană Yoga şi că pune la îndemâna maselor, pentru bani, practici ezoterice milenare (în 1975 taxele pentru un curs erau de 125 $, 65 $ pentru studenţi, şi progresiv mai ieftine pentru elevi de liceu, elevi de gimnaziu şi preşcolari).
    În scopurile, premisele şi rezultatele sale, MT nu diferă semnificativ de "Yoga creştină" sau de "Zen-ul creştin"; sau diferă doar printr-o simplificare extremă a tehnicilor şi a întregii sale filosofii, prin uşurinţa cu care se ajunge la rezultatele dorite.
    Ca şi ele, MT nu necesită nici un fel de convingeri, capacitate de înţelegere sau coduri morale şi nici măcar să fii de acord cu filosofia sau ideile sale". Ea este pur şi simplu o tehnică, care "se bazează pe tendinţa naturală a minţii de a căuta fericirea şi plăcerea... În timpul meditaţiei transcendentale mintea cursantului trebuie să urmărească exact lucrul care i se pare mai firesc şi mai plăcut în acel moment".
    "Meditaţia transcendentală este în primul rând o practică şi numai după aceea o teorie. Şi este esenţial ca la început persoana să nu-şi folosească deloc capacitatea de gândire intelectuală".
Tehnica concepută de Maharishi este aceeaşi în toate centrele MT din lume: După două cursuri introductive, persoana plăteşte taxa şi apoi merge la "iniţiere", ducând cu sine o colecţie aparent bizară de obiecte, dar invariabil aceeaşi: trei varietăţi de fructe dulci, cel puţin şase flori proaspete, şi o batistă curată.
    Aceste articole sunt puse într-un coş şi introduse în "camera de iniţiere" care este foarte mică şi în care se află o masă cu portretul guru-lui lui Maharishi deasupra; pe această masă, pe care arde tămâie şi pe care se află o lumânare aprinsă în permanenţă, se plasează şi coşul cu ofrande. Discipolul se află singur în acea încăpere împreună cu învăţătorul său, care trebuie să fi fost şi el obligatoriu iniţiat şi instruit de Maharishi personal.
    Ceremonia din faţa portretului durează o jumătate de oră şi constă dintr-o intonare uşoară a unei melodii în cuvinte sanscrite (al căror înţeles rămâne necunoscut iniţiatului) şi, de asemenea, din intonarea numelor "maeştrilor" yoga din trecut. La sfârşitul ceremoniei, iniţiatului i se desemnează o "mantra", adică un cuvânt sanscrit secret, care trebuie repetat fără întrerupere în timpul meditaţiei şi pe care nu are voie nimeni să-l cunoască în afară de maestrul celui în cauză.
    Traducerea engleză a acestei ceremonii nu este niciodată dezvăluită celor ce se iniţiază; ea este cunoscută doar de învăţători şi de cei care sunt ei înşişi iniţiatori. Ea există însă într-un manual nepublicat, intitulat "The Holy Tradition" (Sfânta Tradiţie) iar textul său a fost tipărit mai nou ca pamflet separat de "Spiritual Counterfeits Proiect" (Dosarul Falsuri Spirituale) din Berkeley.
Această ceremonie nu este nimic altceva decât tradiţionalul ritual hindus de închinare la zeii (puja), în care se includ guru zeificat al lui Maharishi (Shri Guru Dev) şi întregul şir de "maeştri", prin care el însuşi şi-a primit iniţierea.
    Ritualul se încheie cu o serie de douăzeci şi două de "ofrande" aduse în faţa guru-lui lui Maharishi (adică a portretului său), după fiecare ofrandă adusă rostindu-se cuvintele "Mă plec în faţa lui Shri Guru Dev". La încheierea ceremoniei, iniţiatorul se pleacă până la pământ în faţa portretului lui Shri Guru Dev şi îl invită şi pe cel ce se iniţiază (novice) să facă la fel; numai după acest moment se câştigă statutul de iniţiat. (Plecăciunea nu este obligatorie pentru iniţiat, dar ofrandele sunt).
    Iată cum este introdus agnosticul modern, de cele mai multe ori pe nesimţite, în sfera practicilor hinduiste; el este condus spre a executa un gest la care strămoşii săi creştini nu ar fi consimţit niciodată, preferând să fie mai curând ucişi în cele mai sângeroase torturi. Acest gest se numeşte închinare la idoli. În plan spiritual, explicaţia succesului spectaculos al meditaţiei transcendentale constă în "simpla" comitere a acestui păcat capital şi nu neapărat în respectarea tehnicii psihice în sine.
    Odată iniţial, practicantul meditaţiei transcendentale meditează câte douăzeci de minute de două ori pe zi (exact timpul recomandat şi de "Yoga creştină"), lăsându-şi mintea să se desfăşoare liber şi repetând "mantra" cât mai des consideră el necesar; experienţele care apar sunt supuse frecvent controlului maestrului.
    Foarte curând persoana începe deja să pătrundă într-o nouă stare de conştiinţă, care nu este nici de somn şi nici de veghe. Ea este starea de "meditaţie transcendentală". Căci "meditaţia transcendentală produce o stare de conştiinţă, care nu se poate compara cu nici o experienţă trecută a persoanei respective sau care se poate compara doar cu starea de meditaţie Zen la care se ajunge însă după ani îndelungaţi de practică intensă".
    "Spre deosebire de tehnicile orientale de tip yoga, care cer eforturi de ani de zile pentru a se ajunge la o performanţă, practicând meditaţia transcendentală, se ajunge practic la aceleaşi rezultate într-un interval de minute". Din unele mărturii personale aflăm că este vorba de o "stare de împlinire", asemănătoare senzaţiei din urma consumului de droguri. Dar Maharishi preferă să o descrie în termeni hinduşi mai tradiţionali: "Când individul a atins performanţa de a-şi conştientiza permanent această stare, se cheamă că a atins nivelul conştiinţei cosmice, ţelul oricărui adevărat meditator". În stările avansate de MT se trece la executarea de poziţii yoga, dar acestea nu sporesc neapărat calitatea tehnicii de bază; şi nici nu sunt cerute exerciţiile de disciplină fizică obişnuite.
    Odată "starea de existenţă transcendentală" atinsă, nu se mai cer decât cele patruzeci de minute de meditaţie zilnică, căci MT nu este destinată pentru o viaţă dusă în recluziune, ca în India, ci se adresează (în America) celor cu o viaţă activă în societate. "Meritul" lui Maharishi constă, aşadar, în aceea că el a pus la îndemâna tuturor practici care până atunci fuseseră rezervate doar câtorva aleşi.
    Aceste mase găseau în MT rezolvarea tuturor problemelor lor: Drogaţii reuşeau să se lase de droguri, familiile se refăceau, toată lumea devenea mai fericită şi mai sănătoasă; feţele instructorilor MT erau în permanenţă zâmbitoare şi plesnind de bucurie. Căci MT nu înlocuieşte alte religii, ci "le întăreşte" pe cele care există deja, indiferent de credinţa lor. "Creştinii" protestanţi sau catolici găsesc şi ei că această practică le adânceşte propria religie şi le-o îmbogăţeşte cu noi înţelesuri.
    Succesul facil şi spectaculos al MT, deşi simptomatic pentru pierderea progresivă a valorilor şi a mentalităţii autentic creştine în omenirea contemporană, a fost in acelaşi timp cauza declinului meditaţiei transcendentale însăşi. Poate mai mult decât oricare alta din mişcările de "spiritualitate orientală", MT a avut caracterul unei “mode", iar ambiţia proclamată de Maharishi de a "iniţia" întreaga omenire este în mod evident condamnată la eşec.
    După anul de vârf 1975, înscrierile la cursuri MT au scăzut stabil şi atât de dramatic încât în 1977 organizaţia a anunţat deschiderea unei noi serii de cursuri pentru "avansaţi" cu scopul vădit de a recâştiga popularitatea pierdută. Ele ambiţionau să-i înveţe pe iniţiaţi cum să dobândească "siddhis" sau "puteri supranaturale", adică cum să treacă prin zid, cum să devină invizibili, cum să leviteze şi să zboare în aer, şi aşa mai departe.
    Noul program a fost întâmpinat cu cinism, în pofida faptului că broşura sa publicitară afişa pe copertă un "meditator" în plină "levitaţie" (vezi revista Time, 8 aug.1977). Dacă aceste cursuri (care costă până la 3000 de dolari) vor produce sau nu rezultatele pretinse - care ţin de recuzita fachirului din Ceylon (vezi mai sus) - nu ştim. Dar în orice caz, MT este dovedită a fi o fază a interesului pentru ocultism, manifestată de societatea umană în a doua parte a secolului XX. Iar rezultatele acestui interes sunt şi ele grăitoare. S-au dat publicităţii multe cazuri de instructori şi discipoli MT, care au fost loviţi de maladiile obişnuite ale celor care se ocupă cu practici oculte: boli mintale şi nervoase, sinucideri, tentative de crimă, posedări de natură demonică.
    În 1978, Curtea Federală a Statelor Unite a luat până la urmă hotărârea că MT este într-adevăr de natură religioasă şi deci predarea ei în şcoli este interzisă[3] : textul complet al deciziei federale în cazul Malnak contra Maharishi Mahesh Yogy [4]. Această decizie va limita fără îndoială şi mai mult influenţa "MT" în care mulţi vor continua poate să vadă o formă de meditaţie compatibilă cu creştinismul; atitudine care, din păcate, există şi constituie şi ea un trist semn al vremilor.
 
 
NOTE
[1] J.M. Dechanet, Christian Yoga; Harper & Row, N.Y., 1972, prima trad. engleză a apărut în 1960
[2] Toate citatele din acest capitol sunt extrase din cartea lui Jhan Robbins şi David Fisher Tranquility Without Pills - All about Transcendental Meditation (Calm fără pastile - meditaţia transcendentală de la A la Z), Peter H. Wyden, Inc; N.Y.,1972
[3] Vezi MT in court "MT în faţa instanţei"
[4] Spiritual Counterfeit Project (Dosarul Falsuri Spirituale), P.O. Box 4308, Berkeley, Ca., 94704

Extras din: Ieromonah SERAFIM ROSE
ORTODOXIA ŞI RELIGIA VIITORULUI

 
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0