17 Iulie 19

Medicii mi‑au spus: „Dacă nășteai normal, nu supraviețuiai, dar și așa nu se știe”

  • 08 Iulie 19
  • Despre avort
  • 0
    Încep prin a mă prezenta. Numele meu este Estera. Am 21 de ani și sunt căsătorită cu prima mea iubire. L‑am cunoscut în 2013 și, deși am avut și multe momente de cumpănă și s‑au împotrivit mulți relației noastre, noi am reușit să ne unim destinele în 2015.
    Ne‑am cunoscut prin intermediul unor prieteni. Am vorbit inițial pe rețelele de socializare, apoi el mi‑a făcut o vizită sur‑ priză, eu fiind in Italia cu sora mea, la vremea aceea. Ne‑am plăcut din prima clipă. Am continuat să vorbim și, deși am avut destul de multe momente de încercare, dragostea ne‑a ținut unul lângă celălalt.
    Ne‑am mutat împreună, când am găsit de lucru în Germania amândoi. Încă de atunci, am vrut să avem un copil. Dar, n‑am reușit… Apoi am făcut nuntă în ianuarie 2015.
    În aprilie, același an, ne‑am întors în România. Încă mi‑era gândul la o potențială sarcină. Aveam un semn, așa că, într‑o dimineață, la ora 5, am făcut un test de sarcină pe care‑l aveam la îndemână în caz că apărea vreo schimbare. Erau 2 linii care‑mi confirmau bănuiala. L‑am trezit pe soțul meu. Nu ne‑ncăpeam în piele de bucurie! În sfârșit ni se îndeplinise dorința! Ce‑i drept, aveam ceva dureri, dar credeam că e normal.
    Peste două zile ne‑am reîntors la muncă în străinătate. Programasem pentru luni o vizită la ginecolog. Medicul gine‑ colog mi‑a făcut un control și mi‑a zis că nu sunt însărcinată. Am fost foarte surprinsă. Totuși, medicul mi‑a sugerat să merg la spital. Am mers acolo, mi‑au făcut teste, analize… Nimic… Într‑un final, am aflat că aveam sarcină extrauterină. Habar n‑aveam ce înseamnă.
    Eu nici nu vorbeam bine germană, așa că medicul a încer‑ cat să‑i explice soțului. El, să nu mă facă să sufăr, nu‑mi zicea tot ce zicea doctorul. Am aflat că doctorul era italian și, cum petrecusem ceva timp în Italia, l‑am rugat să îmi spună ce se întâmpla de fapt.
    Mi s‑a făcut rău când mi‑a zis că o astfel de sarcină ar putea să‑mi curme viața… Voiau să‑mi facă avort printr‑o operație cu laser. Le‑am zis clar că nu îmi omor copilul și că nu mă interesează dacă risc sau nu! Ne‑au dat un răgaz de 3 zile până la următoarea vizită.
    M‑am dus acasă și‑am început să citesc plângând Acatistul Maicii Domnului. E și Ea mamă. Aveam mare nădejde la ea! Îmi doream enorm copilul!
    După ce au trecut cele 3 zile, am mers din nou la spital. Mi‑au făcut iar un control. Mi‑a fost clar că rugăciunile mi‑au fost ascultate. Sarcina era la locul ei. Nu mi‑a trebuit bucurie mai mare!
    La 9 săptămâni, vedeam deja că‑n burtica mea se formase o mogâldeață pe care în scurt timp aveam s‑o strâng la piept. I‑am auzit și inimioara galopând. Plângeam de fericire! Urma să‑mi spună cineva „mamă”! Timpul a trecut foarte repede. Burtica îmi tot creștea, dormeam foarte mult, mâncam bine… La 3 luni și 2 săptămâni a mișcat pentru prima dată în burtă. Nici nu știam cum să reacționez! Soțul meu era foarte bucuros!
    Vorbeam amândoi cu burtica, făcusem un obicei din asta. El își dorea băiețel, eu simțeam deja că avea să fie fetiță. La urmă‑ torul control am aflat că era fetiță. Am râs pe seama soțului meu toată ziua. Cum era zi de sărbătoare, Sfânta Maria, am decis să îi punem numele de Elisabeta‑Maria, mai ales că Maica Domnului a fost cea care a făcut minunea. Pregăteam totul acasă pentru venirea ei pe lume.
    În decembrie, de sărbători, eram cu gențile la ușa casei, așteptând din clipă în clipă vizita la spital în sala de nașteri, da’ nimic… Pe 7 ianuarie 2016 m‑am dus să mă internez că aveam niște dureri foarte mari. Vedeam pe holurile spitalului mămici cu copilași în brațe și mă gândeam: „Doamne, abia aștept să‑mi țin și eu așa fetița!”
    Într‑un final, medicii au decis să‑mi provoace ei nașterea. Pe data de 13 ianuarie, dimineață, mi‑au dat două pastile… nimic… Soțul meu a venit în vizită pe la ora 17:00, stăteam cu el la povești și au început contracțiile. Din 10 în 10 minute. Mă gândeam că o să nasc a doua zi. Apoi au început din 4 în 4 minute și am fost dusă direct în sala de nașteri. Nici nu știam ce m‑așteaptă!
    Mi‑au făcut două injecții, durerile erau tot mai mari. M‑am mai plimbat să mă mai liniștesc, apoi m‑am dus iar în sală. Eram și răcită și abia puteam să trag aer în piept. La 18:30 a‑nceput greul… Contracții din 2 în 2 minute și tot nimic. Până la miezul nopții am stat așa. Apoi, după încă o oră, mi‑au făcut anestezie în coloană că aveam dureri prea mari, am adormit puțin și când m‑am trezit, iar mi‑au provocat dureri. Eram secată de putere.
    Nu puteam să nasc normal. Spre dimineață, doctorii mi‑au rupt apa și tot nu puteam să nasc. Am început să plâng. Mi‑au spus să aștept, dar am țipat la ei să‑mi facă cezariană. Nu mai știam nici cum mă cheamă… Soțul meu a semnat hârtiile și m‑au băgat direct în sala de operație. Mi‑era și frică, dureri‑ le nu încetau… Medicii mi‑au spus: „Dacă nășteai normal, nu supraviețuiai, dar și așa nu se știe”. M‑am uitat la soțul meu și i‑am spus că eu am făcut tot ce‑am putut, și l‑am rugat să aibă grijă de fetița noastră. Era distrus!
    A asistat la operație. Anestezia și‑a făcut efectul greu, am simțit tăietura. Mi‑au scos fetița și au pus‑o lângă mine și când i‑am văzut ochișorii nu‑mi venea să cred că eu am adus‑o pe lume. Soțul a plecat apoi cu ea în brațe din sala de operații.
    M‑au luat niște dureri mari la inimă și dintr‑odată mi s‑a oprit suflarea. M‑au conectat la aparate, tot nu răsuflam singură, și încercau să mă trezească.
    Dumnezeu le‑a dat în gând și ei au adus iar fetița! M‑am trezit când am auzit‑o pe fetița mea plângând. Am avut impresia că m‑a și strigat. M‑am gândit la momentul în care ginecologul mi‑a cerut să avortez pentru a‑mi salva viața și m‑am bucurat enorm că n‑am fost de acord. Dumnezeu a avut grijă să trecem amândouă pe lângă moarte.
    Mi‑am riscat viața pentru fetița mea și aș face‑o din nou, dacă va fi nevoie. Eu am adus‑o pe lume, ea m‑a readus la viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi‑a dat puterea să trec prin toate. Nu‑i nimic mai frumos decât s‑o văd în fiecare zi cum crește și s‑o strâng în brațe. La două săptămâni am și botezat‑o. Elisabeta‑Maria – e un îngeraș trimis la noi, care ne‑a schimbat complet viețile, și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi‑a dat putere și am adus‑o pe lume. Eu și soțul meu înțelegem altfel acum ce înseamnă „să trăiești”.
 
Estera S., 21 ani, Suceava 7 februarie 2016

Extras din: MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ - femei fericite că au născut, femei care regretă avortul - Editura ProValori Media, București, 2018
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe