20 Iulie 19

Mandria, izvorul tuturor pacatelor ... de luat aminte pentru oricine!

  • 22 Iunie 19
  • Pateric
  • 0
    Citind foarte mult despre vieţile marilor pustnici, un credincios a vrut să le urmeze în nevoinţă. A început să ţină post negru în fiecare zi de luni, de miercuri şi de vineri. Cu soţia şi copiii săi nu vorbea aproape nimic, stătea tot timpul şi se ruga. Deşi soţia îşi mai dorea să facă alt copil, el făgăduise lui Dumnezeu că nu se va mai atinge de ea, că îi va fi ca un frate. Duhovnicul nu îi dăduse binecuvântare pentru o asemenea înfrânare, dar el, considerând că duhovnicul este nepriceput, trăia cum vroia. Mândria îl biruise.
    După câteva săptămâni de când începuse o asemenea nevoinţă, diavolul a ridicat asupra lui război puternic, ispitindu-l cu gândul desfrâului. Şi, într-o zi, intrând din greşeală în baie, fără să ştie că fiica sa cea mare era acolo, a văzut-o dezbrăcată. A fost biruit de poftă şi, ştiind că fiica sa trăia în păcat cu prietenul ei, s-a gândit că nu ar fi un păcat atât de mare dacă s-ar culca cu ea. Cu mintea întunecată de poftă şi-a violat fiica. Fata a rămas însărcinată. S-a dus la poliţie şi a spus ce îi făcuse tatăl ei. Acesta nu a negat faptele relatate de fată, aşa că a fost dus la închisoare.
    Duhovnicul său, auzind ce s-a întâmplat, s-a dus să îl vadă. Dar, când a ajuns la închisoare, a auzit că bărbatul se spânzurase după ce auzise că fiica lui, în timp ce încercau să îi provoace avortul, făcuse unele complicaţii şi murise.

    Spunea cineva despre un călugăr că se ruga lui Dumnezeu să-l învrednicească să fie ca Isaac patriarhul. Şi după multă rugăminte a lui i-a venit un glas de la Dumnezeu, grăind lui: „Nu vei putea să fii ca Isaac patriarhul”. Şi a zis călugărul: „De nu voi putea să fiu ca Isaac, măcar să fiu ca Iov”. Glasul iar a grăit către dânsul: „De vei birui pe diavolul ca şi el, vei putea să fii ca el”. Şi s-a făgăduit călugărul aşa şi a auzit glas: „Mergi în chilia ta şi te trezeşte!”.
    Iar după câteva zile, i s-a arătat diavolul în chipul unui voinic oarecare şi a venit la călugăr, zicând: „Părinte, rogu-mă sfinţiei tale, fie-ţi milă de mine, că sunt un voinic gonit de împăratul şi ia acestea de la mine, adică două sute de lire de aur, o fată şi un fecior, şi-i păzeşte la tine într-un loc ascuns, că eu mă voi duce într-altă ţară”. Şi călugărul, neştiind vânarea diavolului, a zis: „Fătul meu, nu voi putea să iau eu, că sunt un om slab şi nu voi putea să-i păzesc”. Şi-l îndemna vicleanul voinic pe călugăr şi iar i-a zis călugărul: „Mergi, fătul meu, la acea piatră de le ascunde!”. Iar mai pe urmă l-a ascultat călugărul şi a luat aurul, copilul şi fata, batjocorit fiind de dracul. Iar după puţine zile a ridicat război călugărului spre fată şi a stricat-o şi s-a căit de lucrul ce îl făcuse şi a ucis-o. După aceea i-a zis lui gândul: „Ucide-l şi pe fecior, să nu ţi se vădească lucrul”. Aşa l-a ucis şi pe fecior şi i-a zis lui gândul iarăşi: „Ia aurul ce ţi-a dat şi fugi în altă ţară pentru gâlceava celui ce ţi-a dat aurul”. Şi sculându-se de acolo, s-a dus într-alt loc şi a început din aur a zidi biserică. Şi sfârşind el lucrul, iată a venit diavolul în chip de voinic şi a început a striga şi a grăi acolo: „Nevoie mare, ajutaţi-mi! Acest călugăr din aurul ce i-am dat eu a ridicat biserica aceasta”. Şi s-a sculat norodul acelui loc şi cu toată ocara l-a gonit pe acel viclean voinic. Dar el, lăudându-se, a mers de acolo grăind că altele va face călugărului, care nu i-au trecut prin minte vreodată, şi aşa lăudându-se s-a dus.
    Iar călugărul nu se odihnea nici noaptea, nici ziua, luptându-se cu cugetele, până ce l-a biruit cugetul a se duce din acel loc, zicând: „Am ajuns a se vădi lucrurile mele, aşa că lua-voi aurul ce mi-a rămas şi mă voi duce într-altă cetate mai departe, unde voinicul acela nu va mai putea veni”. Deci a mers într-altă cetate şi a căzut acolo în curvie cu fata unui călău, pe care stăpânul locului aceluia îl avea la tăierea vinovaţilor. Şi vorbind cu tatăl ei, a luat-o de nevastă. După câtăva vreme a murit tatăl fetei şi a venit stăpân nou în locul stăpânului cel vechi. Şi a căutat după tocmeala crăiască un om să-i slujească la tăierea vinovaţilor şi au zis oamenii: „Nouă aşa ne este obiceiul: cel ce a luat fata mortului, acela să ia şi slujba, măcar de n-ar şi voi. Şi este la noi unul ca acela, care şi cinul călugăresc ni se pare că a ţinut”. Iar el a zis: „Mergeţi de-l aduceţi la mine”. Şi-l aduseră la stăpân şi i-a zis să-i slujească neapărat. Şi a căzut un om oarecare în osândă de moarte şi a primit poruncă cel care odinioară fusese călugăr, iar acum ucigător.
    De mă veţi crede, firea milosârdiei nu mă lasă fără de lacrimi a trece povestea acestui sărac. Şi i-a poruncit lui stăpânul să adune smoală şi alte chinuri, pentru cei osândiţi. Făcând el aceasta, iată şi satana a venit în chip de voinic şi a început a striga unele ca acestea, încât şi norodul se strânsese la glasul lui, căci cerea de la stăpânitor dreptate şi izbândire cu stăruinţă. Răspuns-a stăpânul şi a zis către dânsul: „Conteneşte, voinice, şi ia aminte şi mai cu înţelegere spune despre tine! Nu striga lătrând ca un câine”. Iar voinicul a grăit către stăpân: „Acest călău era odată călugăr. Iar eu fiind gonit de oarecari vrăjmaşi ai mei, i-am dat aur mult, un copil al meu şi o fată. Deci porunceşte să-mi iau înapoi ce i-am dat”. Stăpânul a primit cu dulceaţă aceste lucruri şi l-a întrebat pe cel ce era odinioară călugăr iar acum călău: „Oare cuvintele acestui voinic adevărate sunt?”. Iar el zise: „Aşa este”. Şi ispitindu-l a întoarce cele date lui, a spus despre uciderea feciorului, a fetei şi cheltuirea aurului, dar neavând stăpânul ce lua de la dânsul, a poruncit să fie pedepsit cu moartea blestematul călău.
    Astfel, ducându-l la locul de pierzare, i-a ieşit înainte voinicul şi vrăjmaşul lui şi ia zis: „Oare ştii, părinte, cine sunt eu?”. Iar el zise: „Adevărat, tu eşti voinicul de la care acum cunosc tot răul”. Voinicul a zis către dânsul: „Eu sunt de care ai auzit: Satana. Eu i-am înşelat pe Adam şi Eva, cei dintâi zidiţi, eu bat război cu oamenii şi nu las pe niciunul să se mântuiască, sau să fie ca Isaac, sau ca Iacob, ci mă nevoiesc să-i fac ca Ahitofel, sau ca Iuda Iscarioteanul, sau ca şi Cain şi ca bătrânii cei din Babilon şi ca cei ce sunt asemenea lor. Să mă crezi că şi tu fuseseşi batjocorit de mine şi nu ai ştiut să te lupţi cu războiul cel ascuns”. Şi dracul zicând acestea şi altele multe decât acestea, numaidecât s-a făcut nevăzut. Iar acel sărac călugăr şi vârtos ucigaş, a pătimit moarte de spânzurare, batjocorit fiind de dracul pentru mărirea deşartă şi înălţarea minţii lui
.

Extras din: Danion Vasile - PATERICUL MIRENILOR - PILDE PENTRU SECOLUL XXI      
Editat de Editura Egumenita, Galati 2004
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe