21 Septembrie 19

Mănăstirile se simt deranjate de pelerini? Credeţi că s-a pierdut liniştea din cauză că vin pelerini prea mulţi?

  • 17 August 19
  • Intrebari
  • 0
    Sigur că da, că acum nu vin unu, doi, trei, cum era înainte, acuma vin sute. În Vatoped vin sute. De aceea a pus hotar şi a pus vamă, acolo, sus, la creierul munţilor, şi numai cei care au dat mai întâi telefon, numai aceia se pot bucura în Vatoped. Care nu, îi întoarce înapoi.

    Spre ce se îndreaptă monahismul acum, dacă până şi Sfântul Munte devine un loc turistic? Şi asta nu se va putea opri, pentru că şi Comunitatea Europeană şi alţii vor asta, şi au putere foarte mare, şi vremurile sunt aşa, că oamenii foarte repede umblă încolo şi-ncoace. Nu sunt semne că  se va putea cândva opri acest turism la Sfântul Munte, în locurile sfinte. Şi monahii tot mai greu vor găsi locuri  singuratice, pentru că şi populaţia creşte. Oriunde te duci, totdeauna dai de oameni. E foarte greu cu pustnicia, parcă nu ar mai fi vreme pentru pustnicie acum...

    Eu, când am venit aici, am cutreierat tot Sfântul Munte. Pe urmă am venit la Capsala, unde era un părinte şi i-am zis: „Părinte, ce frumos e-n Sfântul Munte...”. Şi el a zis: „Da, măi băiete, dar uite ce scrie, că odată un bogătaş a trecut Sfântul Munte, la Cavala; dar acolo, la lavră, se fac uneori în mare curenţi îngrozitori, că trebuie să înconjori pe departe ca să poţi trece capul Sfântului Munte. Bogătaşul acela era cu suita lui şi aceia se necăjeau, se tot îndepărtau de mal, şi bogătaşul întreabă: «Ce tot faceţi?». «Păi, uite, aici e Athosul». «Şi ce va să zică Athosul?». «Cum, nu ştii ce e Athosul? Păi aici sunt numai mănăstiri». «Dar ce fel de mănăstiri?». «Mănăstiri creştin-ortodoxe1». «Şi ce fac aici?». «Păi, sunt creştini ortodocşi, şi au mănăstiri», şi cutare, şi cutare... Ei, bogătaşul acela le arăta celorlalţi spre Sfântul Munte, zicând: «Ei, vedeţi? Atâta sumedenie de aur am în America, cât e muntele ăsta de mare. Ei, pe tot am să-l cheltuiesc, şi-am să distrug Athosul». Aşa se spune că a zis acela.”
    Ei, părinţii se gândesc şi acum că toate schimbările care au venit şi vin, şi atâtea nepotriveli, sunt de la aurul celui care a promis că o să distrugă Sfântul Munte. El o fi pierit de mult, dar au rămas rudele lui, care fac tot ce pot ca să distrugă monahismul din Sfântul Munte... Ei, cum o fi de la Dumnezeu...

Extras din: Danion Vasile / Marian Maricaru - Ne vorbesc părinţi athoniţi / Avva Dionisie de la Colciu / Avva Iulian de la Prodromu - Ediţie îngrijită de Claudia Vasile
Editura Bunavestire Galaţi, 2003
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe