25 Aprilie 19

"Mama, ce incerci sa faci? Simt cand ma iubesti, cum simt si cand nu ma doresti."

  • 20 Martie 19
  • Despre familie
  • 0
"Mama, ce incerci sa faci? Simt cand ma iubesti, cum simt si cand nu ma doresti. Tot ce faci, gandesti si simti imi transmiti si mie. Eu traiesc prin tine si simt tot."

    Ma numesc Georgiana, sunt din orasul [...], Dambovita, si vreau sa va povestesc cum mi-a trecut prin cap riscul abandonarii propriului copil din pantece, ispitita sa aleg mai degraba strainatatea si dragostea partenerului meu de viata (cu care nu sunt inca casatorita) si chiar cu riscul uciderii propriului copil.
    In 2015 aveam 23 de ani, prietenul meu 26, lucram amandoi in Spania intr-o fabricuta. Relatia noastra implinise aproximativ 6 luni si intentionam sa ne casatorim.
    In iunie am aflat ca sunt insarcinata. Planuiam sa ne casatorim, dar sarcina a "electrocutat" aceste planuri, desi in mod normal ar fi trebuit sa le insufleteasca. Prietenul mi-a spus sa fac avort, ca el doreste sa munceasca, de asta a venit in Spania, nu sa aiba copii. Eu mi-am dorit copilul cu orice chip, chiar cu riscul despartirii, cu care ma ameninta.
    Numai gandul avortului imi provoca nesomn si neliniste, sentiment transmis de fiecare data copilului meu, care, la randul lui, parca imi raspundea agitatiei mele.
    Multa vreme m-am luptat cu acest gand, trecand usor prin stari de bucurie si tristete, care alternau una cu alta, situatii psihice nemaiîntâlníte pana atunci de mine si pe care nu si le doreste nimeni. Parca simteam la ureche glasul copilului meu cum imi zicea: "Mama, ce incerci sa faci? Simt cand ma iubesti, cum simt si cand nu ma doresti. Tot ce faci, gandesti si simti imi transmiti si mie. Eu traiesc prin tine si simt tot."
    De-a lungul primei perioade de sarcina, intre lunile 1-4, in mintea mea se derulau diverse scenarii despre cum ar fi mai bine sa actionez astfel incat sa nu am repercusiuni imediate ori remuscari pe viata. Uneori ma gandeam sa tin sarcina, sa dau nastere copilului si ulterior sa-l parasesc ori sa-l dau spre adoptie, alteori sa nu o tin, in ciuda tuturor implicatiilor de ordin medical, fiind constienta permanent de brutalitatea metodelor de chiuretaj.
    Stiam ca riscurile si procedura avortului nu erau explicate niciodata de niciun doctor ginecolog din lume in mod serios, si ca, in timpul interventiei, personalul medical folosea intotdeauna limbajul medical de specialitate, care pentru un om obisnuit e ca ceva codificat, pentru a nu sensibiliza pacientele.
    Cateodata simteam nevoia sa inchid ochii la tot si sa ma duc la usa ginecologului, doar-doar voi scapa de gura mamei, a partenerului si a prietenilor mei, care, brusc, au devenit dusmanii mei si ai copilului meu. Astfel, mi-am dat seama ca, la greu, toata lumea ma paraseste, numai Dumnezeu si pruncul meu din pantece ma mai pot iubi.
    In perioada urmatoare, am decis sa ma informez temeinic inaintea vreunei posibile interventii ginecologice. Dupa documentarea de pe internet, am ajunss si la Spitalul [...], Dambovita, unde auzisem ca exista un asistent social care face daca e solicitat consiliere legata de problemele avortului. Eram curioasa, in principal, de implicatiile medicale ale chiuretajului, apoi de cele psihologice si morale.
    Dupa cateva ore de explicatii teoretice, dar si a unor proiectii video, eu si mama mea (caci intentionat am luat-o si pe ea la spital), plangeam fara oprire, incremenite, pline de fiori, intelegand nenumeratelor complicatii, pe termen lung si scurt, la care sunt supuse femeile care aleg avortul, singura operatie "oarba" din lume.
    Intr-un cuvant, am constatat ca avortul este un adevarat pericol, chiar de moarte, si nu reprezinta niciodata o solutie, ci intotdeauna va reprezenta un esec urias, atat medical, psihologic, cat mai ales moral. Aici am inteles clar ca pruncul este o persoana vie inca din prima clipa a fertilitatii ovulului de catre spermatozoid, o noua fiinta umana, inzestrata de Dumnezeu cu suflet din aceasta clipa a zamislirii, si avand cod genetic propriu si unic.
    In urma acestei sedinte de consiliere, in care toate simturile mele materne, pana mai ieri adormite, parca au fost puternic resuscitate, am inteles pe loc ca Dumnezeu m-a ales gazda perfecta pentru micutul meu oaspete, ce avea sa ma iubeasca pe vecie si sa-mi spuna "mama".
    Pentru prima data in viata, mama mea s-a hotarat sa faca o pocainta sincera, constienta fiind de trecutul ei avortiv "bogat" din pacate.
    Am plecat de la Spitalul [...] fericita ca am ales cea mai nobila cale, aceea de a pastra sarcina cu orice pret, in ciuda ispitelor materiale de tot felul si de posibila pierdere a partenerului meu de viata, care nu s-a gandit o clipa la viitoarea lui familie, la mine ori la viitorul lui copil.
    Azi, cand pruncul meu s-a nascut si cand am realizat pe deplin ca orice copil nenascut este o fiinta vie si ca trebuie sa traiasca, pot marturisi cu mana pe inima faptul ca cea mai mare realizare in viata este nasterea pruncului, apararea drepturilor lui, ale femeii insarcinate si ale familiei, nucleul de baza al societatii noastre.
    Acum pot spune ca traiesc cel mai frumos sentiment uman - dragostea mamei pentru copilul ei, sentiment care imi era necunoscut in timpul sarcinii. Ma implic cu dragoste si interes in toate campaniile pro-viata, pro-familie, precum si in initiativele legislative care protejeaza viata copilului nenascut si sprijinirea femeii in criza de sarcina, prin care am trecut si eu, chiar daca nu stiam cum se numeste.
 
Georgiana, 24 ani, orasul [...], Dambovita
12 februarie 2016

Extras din: Marturii despre criza de sarcina - Alexandra Nadane, pagina 20-23.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0