21 Noiembrie 17

M-a vindecat de cancer

  • 30 Octombrie 17
  • Minuni ale Sfintilor cu puterea lui Dumnezeu
  • 0
Cinstită Maică Stareţă, 

    Vă sărut mâna cu respect ca să vă spun despre încă o minune a sfântului, minune pe care a făcut-o anul trecut şi vă rog să mă iertaţi de întârziere, şi dumneavoastră şi Sfântul Efrem.
    Mă numesc Karadimas Hristodoulos şi locuiesc în Marousi, Atica. Nu ştiam despre Sfântul Efrem nimic până în momentul în care o soră de-a soţiei ne-a invitat să mergem într-acolo.
    Pe drum s-a întâmplat un mic incident şi am fost singurul care prin sprijinul Sfântului Efrem am putut da imediat o mână de ajutor, în ciuda anemiei mele avansate. Înainte de a merge la mănăstire aveam obiceiul să blasfemiez, dar de când l-am văzut pe sfânt am încetat definitiv. Toate acestea le scriu ca un mic prolog, în cele ce urmează vă descriu minunea pe care am trăit-o personal.
    Eram bolnav din cauza intestinului gros care necesita operaţie pentru a fi înlăturată o mare parte din el. Într-o după-amiază am venit la Mănăstire împreună cu soţia, cu băiatul şi cu o familie prietenă. Ne-aţi făcut semnul crucii, Preacinstită Maică atunci, celorlalţi deasupra creştetului iar mie deasupra locului unde urma să fiu operat, fără să vă fi spus dinainte. Am înţeles că sfântul făcuse atunci o minune.
    După o săptămână avu loc intervenţia chirurgicală. Toate au decurs bine, din moment ce sfântul se afla cu mine. Biopsia arăta că aveam cancer în două locuri şi că trebuie să fac chimioterapie. M-am dus, dar hârtiile mele pur şi simplu se pierduseră între Secţia de Chirurgie şi cea de Oncologie de la etajul 8 al Spitalului Bunavestire! M-au trimis să fac tomografie ca să pot începe tratamentul. Spre surprinderea tuturor, şi în primul rând a celui ce îmi făcuse analiza, rezultatele, prin minunea pe care o făcuse sfântul, arătau că nu mai am nimic!
    Continui până în ziua de astăzi să merg la control şi nu am absolut nimic şi orişiunde mă găsesc spun că Sfântul Efrem m-a făcut bine şi ştiu că orice aş face este foarte puţin în comparaţie cu minunea pe care a făcut-o sfântul cu mine. De atunci acesta este în permanent alături de mine. Oriunde mă găsesc vorbesc despre el şi îi sfătuiesc pe ceilalţi să meargă să se închine acolo. Să fie lăudat numele lui şi să ajute pe toţi bolnavii!
    Acum vă las şi mă rog ca sfântul să facă întotdeauna minuni ca să audă lumea şi să se întoarcă la credinţă.

Cu multă dragoste şi respect, 
Karadimos Hristodoulos, Marousi 

Extras din: Noi minuni ale Sfântului Efrem. Minuni cu copii nascuti si nenascuti, Editura Egumenita, 2009
 
Taguri: M-a, vindecat, cancer, De
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0