24 Noiembrie 17

Limbile bolborosite de penticostali nu pot fi insuflate de Duhul Sfant pentru urmatoarele motive:

  • 16 Iunie 17
  • Secte si sectari
  • 0
1. Dacă ar fi într-adevăr insuflate de Duhul Sfînt, atunci ele ar trebui să aibă rosturile şi scopurile dumnezeieştii chibzuinţe, pe care le-au avut şi cele biblice, pe când limbile penticostalilor sunt foarte departe, şi chiar împotriva celor biblice.
2. Dacă penticostalii, prin vorbirea în limbi, ar avea scopul pe care l-au avut Apostolii la Cincizecimea Pogorîrii Duhului Sfînt, de a uni pe străinii de alte limbi şi de a-i face prin aceasta să cunoască şi să primească şi ei învăţătura creştină, atunci am înţelege că se cuvine să preţuiască şi să folosească acest dar în  măsură cît mai mare. Deoarece ei însă încearcă să facă ce făceau creştinii din Corint, ceva fără de rost, nu înţelegem de ce se folosesc ei între ei peste măsură de acest fel de a vorbi şi de a se ruga. Sfînta Scriptură arată că pe Corinteni, Apostolul i-a oprit să întreacă măsura şi trebuie să credem că ei l-au ascultat, căci mai tîrziu istoria nu ne mai aminteşte că prin Corint sau pe altundeva, creştinii ar fi folosit în predică şi la rugăciunile lor din adunări, vorbirea în limbi. De ce astăzi creştinii din Corint nu mai vorbesc în limbi? Pentru că vorbirea în limbi a încetat, aşa cum a prezis acest lucru Sfîntul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 8). Penticostalii însă, după 10 veacuri de creştinism, se întrec care mai de care să vorbească în limbi şi nu pentru străini necredincioşi, ci chiar pentru credincioşii lor.
3. In Ierusalim, la Cincizecime, a fost deplină rînduială. Nu ni se spune şi nu rezultă din nimic că ar fi fost cea mai mică neorînduială, căci altfel nu s-ar fi înţeles nimic din ceea ce se predica acolo.
    In Corint însă, prin vorbirea în limbi era neorînduială şi de aceea Apostolul Pavel cere să se înlăture hărmălaia care făcea ca rugăciunea să se facă în chip necuviincios, pentru că: „Dumnezeu nu este al neorîriduielii" (I Corinteni 14, 27-35).
    La penticostali este ceva mai mult decît cum trebuie să fi fost în Corint pînă în momentul cînd a intervenit Apostolul. Ei vorbeau în limbi mai mulţi deodată şi nu numai că nimeni nu înţelegea, dar în hărmălaia cuvîntărilor unii mai băteau şi în palme, alţii săreau în sus, ridicau mîinile, cădeau în genunchi, tremurau, plîngeau ş.a., fiind o atmosferă generală care semăna a bîlci mai mult decît a rugăciune şi care numai seriozitate şi ordine nu putea dovedi. Cine i-a văzut vreodată pe aceşti copleşiţi de „dar" s-a putut convinge de aceasta; or neseriozitatea şi dezordinea nu vine de la Sfîntul Duh.
 

4. In adunările penticostale, predicatorii adeseori găsesc prilejul, fie înainte, fie după ce au vorbit „în limbi" de a adresa cuvinte glumeţe, de batjocoră şi de rîs, la adresa noastră, cum adeseori s-a întîmplat, după care cad iarăşi copleşiţi de „dar" şi vorbesc „în limbi". Oare este cu putinţă ca într-o astfel de atmosferă să fie de faţă Duhul Sfînt, Care, în astfel de oameni să-şi risipească darurile Sale? Oare este Duhul Sfînt şi la îndemîna batjocoritorilor, care se fac judecători trufaşi ai altora, în locul Singurului Judecător, Dumnezeu? Cine poate crede aşa ceva, înjoseşte sfinţenia Duhului Sfînt.
5. Oare prin astfel de mijloace caută Dumnezeu să-Şi răspîndească darurile şi adevărurile Sale şi să-Şi descopere tainele Sale? O bolborosire neînţeleasă nu poate să uimească, ci cel mult să amăgească şi nu poate convinge pe păgîni de superioritatea creştinismului şi de adevărurile Evangheliei dacă nu este înţeleasă. Avem doar mintea trează şi graiul limpede, cu înţeles şi Dumnezeu le-a dat tocmai pentru a ne da putinţa să descoperim prin ele adevărul şi pentru a-I aduce laude. Dar cînd El vrea să ne descopere ceva ce n-am putea afla altfel, sau atunci cînd ne cere să ne rugăm cît mai cu căldură, oare alege El căi întunecate şi neînţelese de noi? In loc de a ne deschide mintea şi de a ne dezlega cît mai mult limba, să le întunece şi să le lege El oare pe amîndouă? Ce minte sănătoasă ar putea crede ca să fie aceasta plăcerea cea mai mare şi semnul celei mai mari iubiri către noi?
 

6. Am spus că limbile penticostalilor nu pot fi insuflate de la Duhul Sfînt. Dar atunci ne punem întrebarea, de la cine sunt? Căci ceva totuşi trebuie să fie. Ce îi face pe penticostali să bolborosească, făcînd fel de fel de mişcări nefireşti şi nepotrivite? Toate acestea sunt simulări (prefăcătorii) sau urmări ale postului negru cu care penticostalii se îndeletnicesc uneori, cîte două sau mai multe zile de-a rîndul înainte de a vorbi în limbi, sau, în sfîrşit, sunt semnele prezenţei unui duh care numai de la Dumnezeu nu poate să fie.
    In Sfînta Scriptură citim că este un dar special de la Sfîntul Duh prin care cineva poate deosebi duhurile (I Corinteni 12, 10). Dar nu numai Duhul lui Dumnezeu insuflă pe oameni, ci şi duhul satanei (I Corinteni 12, 3) şi chiar duhul omului. Noi suntem datori a fi cu mare grijă în a cunoaşte ce fel de duh este cel ce a insuflat pe cineva. Sfîntul Apostol Ioan ne sfătuieşte, zicînd: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile de sunt (sau nu) de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume" (I Ioan 4, 1), iar în continuare ne spune că acela este duh diavolesc care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, adică acela care tăgăduieşte pe Iisus Hristos.
    Dar să nu uităm că duh diavolesc poate fi uneori şi cel ce mărturiseşte pe Hristos, „deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este dar lucru de mirare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfîrşit va fi după faptele lor" (II Corinteni 11, 14-15).
    Cuvintele Apostolului ne îndreptăţesc să credem că nu este Duh Sfînt acolo unde se lucrează cu scopul de a sparge unitatea Bisericii lui Hristos şi de a face din ea mai multe turme şi mai mulţi păstori, care să se duşmănească într-olaltă spre pieirea tuturor şi distrugerea legăturii de pace între oameni.
 

Extras din: DIN CUVINTELE ARHIMANDRITULUI CLEOPA ILIE 
ÎNDRUMĂRI DUHOVNICEŞTI 
PENTRU VREMELNICIE ŞI VEŞNICIE / |teognost| Cluj-Napoca 2004
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0