21 Noiembrie 18

Lacrimile preotului căzut

  • 18 Ianuarie 18
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Am auzit un lucru extraordinar, atât de extraordinar încât m-aş fi aşteptat să îl văd în primele pagini ale ziarelor şi revistelor ortodoxe. Din păcate, nu ştiu dacă din motive binecuvântate sau nu, cel puţin deocamdată cei care cunosc cazul în mod direct nu au vrut să îl facă public. Aşa că mă aflu într-o situaţie delicată. Aş putea fi acuzat că inventez întâmplări duhovniceşti. Ei bine, îmi asum acest risc. Cine vrea poate considera că totul e literatură . Dar ştiu că vor fi şi unii care vor da crezare celor pe care le voi descrie…
    Să precizez de unde ştiu întâmplarea. Vorbind cu un prieten despre căderile preoţilor dezvăluite de mass-media, acesta mi-a spus: „O cunoştinţă de-a mea a vorbit cu un mitropolit despre subiectul acesta, şi mitropolitul i-a spus un lucru ieşit din comun: «Nu cu mulţi ani în urmă un preot homosexual a păcătuit într-o seară cu cineva, şi a doua zi a slujit Sfânta Liturghie. După slujbă, preotul nu mai ieşea din altar. Au aşteptat oamenii vreme îndelungată, până s-au plictisit, dar preotul tot nu ieşea. Până la urmă, cineva a intrat în altar şi l-a găsit pe preot pe jos - cum stau unii să se roage în biserică punând capul pe podea şi fundul pe călcâie -, mort. În jurul preotului, era o baltă, efectiv o baltă. Când au dus puţin din apa aceea la analize, au constatat că balta era din lacrimi»”.
    (Fac o paranteză, cunosc o femeie care a trăit multă vreme în desfrâu şi care, după ce s-a apropiat de biserică, se ruga foarte mult. La un moment dat, a găsit o mică baltă în faţa icoanei. Nu ştia de unde să fie apă în casa ei, pe jos. A pus puţin pe limbă, şi şi-a dat seama că erau lacrimile ei. Plânsese mult la rugăciune, atât de mult încât pe jos se făcuse o baltă. Întâmplarea am auzit-o chiar de la femeia în cauza, care acum e maică…)
    Când am auzit cum a murit preotul homosexual, am vrut să aflu amănunte. Dar, când mitropolitul care relatase întâmplarea a auzit că cineva vrea să scrie un articol despre asta, s-a arătat foarte reţinut: „Nu vreau să dau amănunte, nu e de folos să ştie lumea. Citind despre întâmplare, homosexualii vor crede că pot păcătui până în ceasul morţii, că dacă se vor pocăi chiar şi atunci îi va ierta Dumnezeu…”
    Eu însă, după ce m-am sfătuit cu mai mulţi preoţi, am ajuns la concluzia că trebuie să scriu despre acest caz. Să mă ierte mitropolitul cu pricina, dar cred că avem nevoie de astfel de întâmplări…
    Eu nădăjduiesc că Hristos a primit lacrimile de pocăinţă ale preotului, şi că l-a mântuit. Ca să plângi atât de mult, inima ta trebuie să fie plină de umilinţă, de durere, de dorinţă de îndreptare. Cine ştie cât de mult regreta părintele respectiv păcatul în care cădea? Cine ştie cât se luptase poate ca să scape din ghearele lanţurilor patimii?
    Nouă ne place să aflăm că alţii păcătuiesc, dar oare suntem în stare să vedem lupta lor pentru a scăpa de păcate? Această luptă numai Dumnezeu o cunoaşte. Cine ştie câţi oameni au judecat-o pe Maria Egipteanca pe vremea când ea trăia în păcat, şi câţi dintre ei nu au ajuns mai apoi în iad, datorită unor păcate mult mai mici, în timp ce ea a urcat prin pocăinţă pe culmile sfinţeniei, şi a cucerit raiul?
    Bine, despre acest preot nu ştim dacă s-a mântuit sau nu… Judecata este în mâinile lui Dumnezeu. Dar un alt preot îmi spunea tot despre acest caz: „Chiar dacă nu ştim dacă s-a mântuit sau nu, Dumnezeu l-a luat exact în momentul cel mai potrivit, când sufletul său era plin de pocăinţă pentru păcate. Poate că, dacă nu murea, s-ar fi întors la păcatele sale… (Da, Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni, şi, dacă pocăinţa preotului a fost sinceră, poate că l-a mântuit tot aşa cum l-a mântuit pe tâlharul de pe crucea de pe Golgota. Şiroaiele de lacrimi sunt un semn al pocăinţei adevărate…) Cred că greşim dacă zicem că oamenii s-ar gândi că pot păcătui până în ceasul morţii, că se vor pocăi atunci. Preotul nu ştia că va muri…”
    Da, amănuntul acesta este esenţial. Preotul nu s-a pocăit pentru că ştia că va muri imediat, s-a pocăit pentru că era conştient de povara păcatelor sale… De fapt, aceasta este taina pocăinţei: omul înţelege că moartea este aproape (chiar dacă de fapt acest aproape va fi peste zeci de ani…). Omul înţelege că poate muri în orice clipă, şi se poate întâlni cu Dumnezeu…
    V-am relatat întâmplarea cu preotul homosexual nu doar ca să vă daţi seama că nu trebuie să judecăm pe nimeni, ci şi ca să înţelegeţi că trebuie să vă schimbaţi vieţile. Acum, nu altă dată… Azi, nu poimâine… Cât mai devreme, nu mai târziu…
    „De ce să ne schimbăm vieţile, ca să murim ca preotul acela?”
    Nu, nu de asta. (Ar însemna că toţi oamenii care se pocăiesc ar muri imediat, şi bisericile ar fi pustii, sau ar fi pline doar cu oameni sfinţi şi cu păcătoşi care nu vor să se pocăiască…) Puţini oameni au murit imediat după ce s-au pocăit… Dumnezeu nu vrea moartea noastră, vrea să ducem o viaţă curată, o viaţă frumoasă, o viaţă binecuvântată. Dumnezeu ne dă timp de pocăinţă, ne dă timp pentru a ne schimba. Depinde de noi cum vom folosi acest timp…

Extras din: Danion Vasile / Tinerii şi sexualitatea / ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Serafim, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale
Editura Lucman, 2006
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0