20 Iulie 19

Jurnalistul Paul Gabriel Andrei: Unde putem sesiza lipsa de autosesizare?

  • 17 Iunie 19
  • Actualitate
  • 0
    Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării evită în continuare să ia în considerare orice plângere în legătură cu piesa de teatru în care personajele îşi bat joc de simbolurile religioase creştine.

    CNCD caută tot felul de chiciţe birocratice pentru care sesizările oamenilor nu sunt formulate "corect". De aceea m-am gândit să caut situaţii în care acest consiliu care ar trebui să apere interesele tuturor celor discriminaţi de prin această ţară s-a autosesizat.

1. Ministrul Agriculturii, Petre Daea: "Singura metodă este sacrificarea. Porcii toţi se incinerează e o muncă extraordinară, acolo este ca la Auschwitz" (aug 2018)
2. Pe 16 ianuarie, Cristian Tudor Popescu a asemănat coafura premierului desemnat, Viorica Dăncilă, cu o specie de maimuţă. Amenda 1000 lei. (febr 2018)
3. Radu Banciu "Maghiarii au intrat in Europa fraudulos". Amenda 5000 lei. (febr 2017)
4. Premierul Dăncilă i-a numit autişti pe cei care dezinformează Uniunea Europeană. (febr 2018)
5. Gigi Becali: Ţiganii ăştia de la Rapid mă înjură la Piatra Neamţ, la Ploieşti, la Bacău! Nu o să intre niciun rapidist în Ghencea,ţiganii să se ducă la ei acasă să înjure! Dacă mă uit bine şi Copos este la fel ca ei, ţigan. (2009)
6. Grădiniţa nr 42 din Capitală ar fi ascuns anumite probleme ale unor copii. Astfel CNCD a spus "Vizăm aspecte precum încălcarea dreptului la educație în condiții egale, dar și a demnității copiilor." (feb 2019)
7. Puiu Hasotti, senator PNL, i-a numit pe homosexualii "doar nişte oameni bolnavi" (2013)
8. Un consilier local PNL din Alba a spus că ar trebui ca femeile rome să fie sterilizate, dacă se dovedeşte că nu au grijă de primul născut. (2013)
9. Un liceu de prestigiu din Timişoara nu primește copii în clasa pregătitoare dacă părinții sau bunicii acestora nu au fost la aceeași școală (2016)
10. Un bărbat din Odorheiu Secuiesc a postat un filmuleţ prin care susţinea că i-a fost refuzat accesul la serviciile oferite de un supermarket deoarece vorbea limba română. (sept 2017)

    Iată, sunt situaţii foarte grave, dar şi mai puţin grave decât ceea ce s-a întâmplat la Cluj-Napoca. Nici nu ar conta oricum gravitatea atâta timp cât se încalcă anumite drepturi şi libertăţi sau apare o discriminare. Situaţii în care CNCD a arătat că e activă, că are oameni atenţi la mediul social şi că deţine această funcţie de autosesizare. Pe acestea le-am găsit într-o jumătate de oră pe internet, pentru că cu siguranţă sunt mult mai multe de care am uitat sau poate că nici nu am aflat. Ne punem întrebarea de ce acum nu se întâmplă acest lucru. De ce pare că această autoritate a statului român protejează anumiţi indivizi sau anumite interese? De ce? La ce autoritate putem acuza de discriminare Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării?!" - scrie jurnalistul Paul Gabriel Andrei pe un site social.
 
Sursa foto: magazincritic.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe