24 Noiembrie 17

Invatatura despre osteneala cea pentru Imparatia cerurilor

  • 18 Iulie 17
  • Biserica Ortodoxa, Biserica lui Hristos
  • 0
    Sã nu vã leneviti, fratilor, de a voastrã mântuire, nici sã petreceti cu dobitoacele, fãrã de înfrânare mâncând si bând, cã nu spre aceastã viatã ne-a ales pe noi Hristos, ci la Împãrãtia cereascã ne-a chemat si poruncã ne-a dat nouã, pe care, fãcând-o, vom intra într-însa. Pentru cã prin multe încercãri se cade nouã a intra în Împãrãtia cerului si cei ce se nevoiesc o rãpesc pe ea. Cã nevointa aceea sileste pe Dumnezeu si ne dãruieste viata, cã El stie inimile noastre, dacã ne ostenim pentru Dânsul cu adevãrat, în rugãciuni si în privegheri, alergând la Bisericã sã slãvim pe Dumnezeu, Fãcãtorul nostru, Care la mostenirea îngereascã ridicã pe oamenii ei ce slujesc Lui si se ostenesc pe ei însisi pentru Dumnezeu si trec cu vederea viata aceasta de putinã vreme. Cã acestia cunoscuti sunt lui Dumnezeu. Cã si singuri stiti pe Apostolul Pavel, care zice cã cei nedrepti nu vor intra în Împãrãtia lui Dumnezeu, nici desfrânatii, nici sodomitii, nici tâlharii, nici clevetitorii, nici cei ce iau mitã. Cã cel ce s-a încurcat întru acestea cu greu este si a se numi mãcar crestin, dar sã mai astepte încã si milã de la Dumnezeu.
 

Fragment extras din Proloage, vol. I, Ed. Buna-Vestire, Bacãu, 1995, p. 418.
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0