24 Noiembrie 17

INCREDIBIL, tocmai contestatarul Sinodului din Creta, Theodoros Zisis numeste pe eretici "BISERICA"

  • 29 Iunie 17
  • Schismatici
  • 0
    Articolul al 6-lea din textul final al Sfântului și Marelui Sinod, în care apare și formularea contestată, nu este altceva decât o preluare, cu mici modificări, a art. 2 din documentul „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină” din 1986. Acuzele aduse acestui document, că ar fi fost compus pe ascuns în anumite conferințe presinodale cu scopul de a trăda Ortodoxia, sau că a fost redactat fără cunoștiința pleromei Bisericii, sau a episcopilor, sunt absolut nefondate, Biserica întreagă a avut la dispoziție 30 de ani pentru analiza acestui document, fiind publicat în 1986 în revistele oficiale ale Bisericilor Autocefale, inclusiv în Revista Biserica Ortodoxă Română în 1986[4].

    Mai mult, deși la a doua Conferință Panortodoxă Presinodală s-a stabilit ca nicio decizie presinodală să nu aibă valabilitate și aplicabilitate canonică decât după aprobarea sa de către Sfântul și Marele Sinod, această a III-a conferință Panortodoxă Presinodală a stabilit ca documentul să fie aplicat imediat datorită importanței sale. Dacă denumirea istorică de „Biserică” a celorlalte confesiuni ar fi o erezie, de ce teologia ortodoxă a avut nevoie de 30 de ani pentru identificarea acestei erori și de ce niciun teolog nu a fost capabil, și aici putem menționa mari teologi care au participat la aceste Conferințe Panortodoxe Presinodale, până la Ierotheos Vlahos, Theodoros Zisis, Dimitrios Tselengidis, Gheorgheos Metallinos sau alții, să demaște această „eroare”? Totuși, o analiză diacronică a acestei formulări ne poate arăta că nu este vorba de nicio erezie la Sinodul din Creta cu privire la această expresie, acuzațiile aduse, fiind, de cele mai multe ori, fără niciun fundament. Mai mult, se poate constata că Sinodul din Creta păstrează mai multă acrivie decât hotărârile anterioare în ceea ce privește adresarea sa față de celelalte confesiuni creștine.
 

    Să urmărim geneza apelativului de Biserică acordat altor confesiuni creștine. În documentul final al celei de-a III-a Conferințe panortodoxe presinodale din 1986, la care au participat toți reprezentanții Bisericilor Ortodoxe Autocefale, cu excepția Albaniei, aflată sub persecuția regimului comunist, formularea era următoarea, că Biserica Ortodoxă: „recunoaște existența de fapt a tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine” (franceză: „reconnaît l’existence de fait de toutesles Églises et Confessions chrétiennes”; greacă: „Ἀναγνωρίζει τήν πραγματικήν ὕπαρξιν ὅλων τῶν χριστιανικῶν Ἐκκλησιῶν καί Ὁμολογιῶν)[5]. Autorul direct al acestei formulări din documentul final al Conferinței nu este altul decât Theodoros Zisis, pe atunci membru consultant al Patriarhiei ecumenice la cea de-a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală din 1986[6]. Comisia de lucru pentru elaborarea textului „Relații ale Bisericii Ortodoxe cu lumea creștină”, al cărui președinte a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală, iar secretar Vlasios Phidas, a prezentat în ziua de 4 noiembrie 1986 textul pentru a fi supus dezbaterii. În acest text se afirma că Biserica Ortodoxă recunoaște: „existența ontologică a tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine”, cuvântul „ontologic” fiind, într-adevăr, inadecvat eclesiologic în acest text.

    Prin urmare, în dezbaterile din ziua următoare, Theodoros Zisis ia cuvântul și afirmă: „Puțin mai în jos este chestiunea „recunoașterii ontologice” a celorlalte Biserici creștine. Aici e o contradicție. Putem recunoaște „existența” altor Biserici creștine, dar nu „existența ontologică””[7]. Soluția propusă de către Theodoros Zisis, prin care să apară în text doar „recunoaștem existența tuturor Bisericilor și confesiunilor creștine” este susținută de către episcopul Ieremia de Wroclaw, delegatul Bisericii Poloniei, fiind acceptată de către Comisie și pusă în textul final al documentului din 1986. La a V-a Conferință Panortodoxă Presinodală formularea lui Theodoros Zisis este preluată în Documentul Presinodal, susținându-se că Biserica Ortodoxă „recognizes the historic existence of other Christian Churches and Confessions not found in communion with Her”, ajungând, în cele din urmă pe masa dezbaterilor Sfântului și Marelui Sinod. Cum se poate ca Theodoros Zisis, marele luptător împotriva ecumenismului, „pan-erezia” ereziilor, cel care în Duminica Ortodoxiei anului 2017 a rupt comuniunea cu propriul său episcop, nu numai să afirme cu treizeci de ani în urmă că putem recunoaște existența tuturor Bisericilor și confesiuni creștine, ci și să fie, prin intervențiile sale la a III-a Conferință Panortodoxă Presinodală din 1986, autorul direct al acestei formulări?

    La o analiză mai aprofundată a formulări din articolul 6, vom constata că Sinodul din Creta se înscrie, de fapt, în practica sinodală precedentă, fără a inova sau compromite adevărul dogmatic.

    Întrebarea principală pe care trebuie să o adresăm este următoarea: există în Tradiția patristică, sinodală și canonică a Bisericii exemple când anumite comunități eterodoxe să fi fost denumite cu termenul de „biserică”, fără a se recunoaște însă eclesialitatea lor?

    Să vedem dezvoltarea diacronică a folosirii acestui termen. Termenul „biserică/ἐκκλησία” a fost folosit și în alte acte sinodale și lucrări ale Sf. Părinți pentru a desemna anumite comunități care s-au rupt de Biserica Ortodoxă, dar, prin aceasta, nu s-a conferit, nicidecum, statutul ontologic de Biserică, eclesialitate altor entități. Clement al Alexandriei folosea în Stromata VII.16.99.2 „și după cum copiii răi încuie ușa pedagogului, tot așa și ereticii nu lasă să intre în Biserica lor profețiile, că se tem de mustrarea și povețele profețiilor”(s.n.)[8].

    În secolul al V-lea scriitorul bisericesc Socrates folosește expresia „episcopul Bisericii Ariene (ὁ τῆς Ἀρειανῆς ἐκκλησίας ἐπίσκοπος)”, cu privire la episcopul Eudoxios, care a ocupat tronul Constantinopolului timp de 21 de ani.[9]

    Theodor Agallianos[10], unul dintre luptătorii împotriva sinodului unionist de la Ferrara-Florența, continuator al lui Marcu Evghenicul și care a redactat două tratate împotriva latinilor, într-unul dintre acestea „Dialogue cum monacho contra Latinos”, scris în anul 1442, condamnând deviațiile dogmatice ale latinilor, folosește expresia „ἡ λατινικὴ ἐκκλησία” [11] pentru a desemna Biserica Catolică, arătând că aceasta a creat obiceiuri și dogme noi și prin aceasta un al treilea Testament[12].

    Ghenadie Scholarius, un alt luptător împotriva sinodului unionist de la Ferrara-Florența,[13] folosește aceeași terminologie.

    Sfântul Marcu Evghenicul, episcopul Efesului, care a respins sinodul unionist de la Florența, folosește termenul de „Biserica apuseană a Romei” (τῆς δυτικῆς Ἐκκλησίας τῆς Ῥώμης)[14], care s-a separat de Biserica Ortodoxă prin dogme străine Tradiției ei.

    Sinodul din 1484, la care au participat și reprezentanții patriarhatelor Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, fiind primul sinod care a condamnat Conciliul de la Ferrara-Florența și ereziile acestuia, folosește în slujba de primire a celor de alte credințe la Ortodoxie termenul de biserică și pentru Biserica apuseană, susținând că cei care revin de la catolicism trebuie să renunțe la învățăturile dogmatice eretice „și la restul obiceiurilor Bisericii lor (καὶ τῶν λοιπῶν ἐθῶν τῆς Ἐκκλησίας ἐκεἰνων)[15]. Nu numai că această afirmație este făcută de către un sinod cu caracter general, dar ea este redată într-o formulare liturgică practicată de Biserică timp de secole.

    De asemenea, în Epistola enciclică a Patriarhilor Răsăritului, din anul 1848, dată ca răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, se folosesc mai multe apelative pentru desemnarea Bisericii Apusene, căzute în erezie,: „Biserica Romană (῾Ρωμάνα Ἐκκλησία)”[16], „Biserica Romei” , „Biserica apuseană”[17]. Mai mult, această enciclică afirmă: „Şi suntem cu totul îndreptățiți a aștepta de la chibzuita prevedere a Sanctității Sale un lucru așa vrednic de adevăratul urmaș al Fericitului Petru, al lui Leon I, ca şi al lui Leon al III-lea, care pentru paza credinței ortodoxe a înscris pe table nepieritoare dumnezeiescul Crez fără inovație – lucru ce va uni iarăși Bisericile Apusului (τὰς Ἐκκλησίας τῆς Δύσεως) cu Sfânta Biserică Sobornicească… Căci Biserica cea Sobornicească așteaptă în tot chipul întoarcerea Păstorilor ce au apostaziat împreună cu turmele lor…”[18].

    Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului, trimițând mai multe scrisori teologilor de la Tübingen, folosește termenul de „Biserică”, nu numai pentru catolici[19], ci și pentru luterani, încheindu-și prima scrisoarea din 15 mai 1576 prin următoarele cuvinte adresate luteranilor: „In this way the two churches will become one by the grace of God, we shall live together hereafter and we will exist together in a God-pleasing way until we attain the heavenly kingdom”[20].

    Acestea sunt doar câteva documente, unele cu caracter sinodal, recunoscute în Biserica Ortodoxă care au folosit numirea istorică de „biserică” pentru alte comunități de credință, dar nu au conferit în niciun caz statutul de Biserică acestor entități.

    Prin urmare, Sfântul și Marele Sinod din Creta se înscrie, și în privința folosirii numirii istorice de biserică în tradiția sinodală a Ortodoxiei. Și teologii care acum contestă utilizarea acestei noțiuni au folosit-o char în ultima vreme.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0