23 Mai 19

În occidentul european, creştinismul sa transformat treptat în umanism.

  • 10 Mai 19
  • Actualitate
  • 0
    În occidentul european, creştinismul sa transformat treptat în umanism. Timp de câteva secole Dumnezeu-omul a devenit din ce în ce mai limitat şi restrâns la umanitatea Sa, devenind în cele din urmă omul infailibil al Romei şi al Berlinului.
    Astfel, pe de o parte, a apărut un maximalism umanist creştin occidental (papalitatea), care a luat totul de la Hristos, iar pe de altă parte, un minimalism umanist creştin occidental (protestantismul) care a căutat foarte puţine lucruri de la Hristos sau aproape nimic. În ambele cazuri, omul îi ia locul lui Hristos, ca având cea mai mare valoare şi fiind măsura tuturor lucrurilor. Astfel, s-a realizat o extrem de dureroasă deformare a Dumnezeu-omului Hristos, a lucrării Sale şi a Învăţăturilor Sale! Papalitatea, în mod persistent şi permanent, a încercat să-L înlocuiască pe Hristos cu omul, până când, în cele din urmă, dogma infailibilităţii omului La înlocuit pe Dumnezeu-omul Hristos cu un om infailibil. Prin această dogmă, omul (Papa) a fost proclamat definitiv şi limpede a fi nu numai mai mare decât omul, ci chiar mai mare decât Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice. Prin această răzvrătire împotriva Dumnezeu-omului Hristos şi a Bisericii ecumenic-soborniceşti, maximalismul papal l-a întrecut chiar şi pe Luther însuşi, fondatorul minimalismului protestant.
     Într-adevăr, cel dintâi protest fundamental împotriva Bisericii una, sfântă, sobornicească şi apostolească, se află în cadrul papalităţii, nu în luteranism. Totuşi, tocmai în acest protest se află originile protestantismului. Nu trebuie să ne înşelăm. Maximalismul umanist creştin occidental, adică papalitatea, este în chip fundamental protestantism, întrucât aceasta a îndepărtat temelia creştinismului de la veşnicul Dumnezeu-om Hristos şi a aşezat-o în omul m ă rginit, pretinzând c ă aceasta este m ă sura şi criteriul tuturor lucrurilor. Protestantismul nu a făcut nimic altceva decât doar să accepte această dogmă şi s-o dezvolte până la proporţii şi particularităţi monstruoase.
    Cu adevărat, deci, protestantismul nu este nimic altceva decât un papism abstract, aplicat la absolut orice, adică principiul fundamental al infailibilităţii unui om a fost aplicat la orice fiinţă umană. După exemplul omului infailibil de la Roma, orice protestant devine infailibil dacă el se pretinde a fi infailibil în probleme de credinţă. Din toate acestea se poate spune că protestantismul este un papism populist, lipsindu-i însă dimensiunea mistică, autoritatea şi puterea.
    Creştinismul, cu toate adevărurile sale teandrice infinite, a fost limitat în Occident la fiinţa umană individuală, având drept consecinţă faptul că creştinismul occidental s a transformat în umanism. Acest lucru poate părea paradoxal, dar este adevărat. Realitatea istorică a acestui lucru este înfăţişată într-un mod indiscutabil. În esenţa sa, creştinismul occidental este în mod fundamental umanist întrucât l a declarat pe om infailibil, transformând astfel religia teandrică într-una umanistă. Dovada acestui lucru poate fi aflată în faptul că Biserica romano–catolică L-a transportat pe Dumnezeu-omul Hristos înapoi în ceruri iar în locul Său a aşezat un înlocuitor: Vicarius Christi... Ce absurditate tragică! Să numeşti un înlocuitor şi un reprezentant pentru atotprezentul Domn şi Dumnezeu! Este, desigur, un fapt că această absurditate s a înfăptuit în creştinismul occidental. Astfel, dezîntruparea Dumnezeului întrupat, dezîntruparea Dumnezeu-omului Hristos s-a realizat.
    Umanismul creştin occidental a proclamat faptul că atotputernicul Dumnezeu-omul Hristos nu sa aflat la Roma şi astfel Ia proclamat un înlocuitor în persoana unui om infailibil.
    Este ca şi cum acest umanism I-ar fi spus Dumnezeu-omului: pleacă din această lume şi du-Te în cealaltă întrucât noi îl avem pe reprezentantul Tău care Te reprezintă în chip infailibil în orice lucru. Înlocuirea Dumnezeu-omului Hristos cu o persoană umană se reflectă în înlocuirea unei metodologii teandrice creştine cu una omenească. Odată cu această înlocuire a apărut primatul filosofiei aristoteliene în scolastică, cazuistica şi sfânta inchiziţie în moralitate, diplomaţia papală în arena internaţională. Statul papal, iertarea păcatelor atât prin indulgenţe, cât şi prin radio, şi în cele din urmă, mişcarea iezuită sub diferitele sale forme.
    Toate acestea conduc la următoarea concluzie: creştinismul umanist constituie protestul cel mai hotărât împotriva Dumnezeu-omului Hristos şi a rolului Său de criteriu al tuturor lucrurilor. Desigur, se poate afla aici apariţia tendinţei europeanului de a considera umanitatea drept suma tuturor lucrurilor, precum şi valoarea esenţială şi măsura fundamentală a tuturor lucrurilor. În spatele acestui lucru se află un idol: umanul, foarte umanul.
    Prin faptul reducerii creştinismului la umanism, însuşi creştinismul s-a simplificat. În acelaşi timp, totuşi, el a fost şi distrus. Astăzi, întrucât există o reapariţie a creştinismului împreună cu umanismul, oamenii discută înlocuirea creştinismului umanist cu o religie politeistă antică. Glasurile câtorva persoane din lumea protestantă care strigă: „Înapoi la Iisus!” sunt strigăte slabe în noaptea fără lună a creştinismului umanist. Tocmai acest creştinism a abandonat valorile şi criteriile teandrice şi actualmente se cufundă în deznădejde, în vreme ce din adâncul secolelor se aud cuvintele aspre ale proorocului Ieremia: „Blestemat este cel ce se încrede în om” (Ier. 17, 5).
    Privită într-o amplă perspectivă istorică, dogma occidentală referitoare la infailibilitatea umanităţii nu este nimic altceva decât un efort de a revitaliza şi perpetua un umanism european muribund. Aceasta este cea din urmă transformare (transformatio) şi proslăvirea finală (glorificatio) a umanismului. După iluminarea raţionalistă a secolului al XVIII-lea şi pozitivismul celui de-al XIX-lea, nu mai rămâne nimic altceva în cadrul umanismului european în afară de descompunerea sa într-o stare de contradicţie şi de pasivitate.
    În acest moment tragic, umanismul religios şi-a făcut apariţia cu dogma infailibilităţii omului şi a salvat umanismul european de la o moarte iminentă. Totuşi, chiar cu tendinţele sale dogmatice extreme, umanismul creştin occidental nu ar putea cuprinde în sine toate contradicţiile mortale ale umanismului european care converg într-o singură dorinţă: aceea de a-L îndepărta pe Dumnezeu-omul Hristos de pe pământ la cer. Acest lucru este valabil întrucât ţelul fundamental al umanismului este acela de a-l face pe om să ajungă fiinţa cea mai valoroasă şi măsura tuturor lucrurilor.

Extras din: Părintele Iustin Popovici - CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI VIAŢA ÎN HRISTOS - Traducere: prof. Paul Bălan
Editura BUNAVESTIRE, Galaţi, 2003
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe