11 Decembrie 17

Fenomenologia răului şi a păcatului

  • 11 Octombrie 17
  • Invatatura de Credinta
  • 0
     Scriitorii duhovniceşti ai Răsăritului vorbesc, în legătură cu asceza şi urcuşul duhovnicesc al omului, de un adevărat “război nevăzut” sau “inteligibil”. Dincolo de a fi o metaforă şi cu atât mai puţin o hiperbolă, el este o realitate spirituală dintre cele mai adânci, de înfrângerea sau biruinţa noastră depinzând şi osânda sau cununa pe care o vom primi la sfârşitul eforturilor noastre.  
    Caracterizările asceţilor creştini sunt pe cât de numeroase, pe atât de amănunţite şi practice. Spre exemplu, Filotei Sinaitul vorbeşte, în comparaţie cu luptele exterioare, de un război nevăzut, care se poartă în ascunsul nostru, prin gânduri, cu sufletul. Ca şi într-un război văzut, şi în cel tainic, nevăzut, se întâlnesc arme, tehnici sau strategii de luptă, ciocniri sau înfruntări a două tabere, biruinţe sau înfrângeri. Singurul lucru pe care nu îl are stabilit războiul nevăzut este vremea hotărâtă a războiului, pentru că vrăjmaşul sufletelor noastre atacă fără veste, ţintind cele mai dinăuntru părţi ale inimii”.  
 

    Despre un război îndoit vorbeşte şi Sfântul Petru Damaschin. Unul se duce împotriva celor văzute, exterioare, care atacă şi momesc sufletul, căutând să-l târască în păcat şi să-l împătimească; şi un război sau o luptă împotriva “începătoriilor, stăpâniilor şi stăpânitorului cumplit al lumii”.  
    Acest război se dă pretutindeni, acolo unde există viaţă duhovnicească şi dorinţă de desăvârşire. Numai acolo unde creştinii au depus armele şi au capitulat, lucrând răul, păcatul şi patima, domneşte o “pace” aparentă, pacea morţii sufleteşti. Războiul nevăzut se poate observa de cel duhovnicesc în toată creaţia. Oriunde ar merge sau s-ar afla acesta, va afla război: în pustie, în linişte sau în lume. În pustie, va da de fiare şi diavoli, de greutăţi, tresăriri şi spaime. În linişte, de felurite ispite, iar în lume, între oameni, de semeni care ispitesc.  
    Dintre cauzele generale ale acestui război, Sfântul Ioan Scărarul numeşte trei: negrija de cele duhovniceşti şi iubirea de plăceri; mândria şi invidia dracilor. În legătură cu acestea, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre lucrarea vicleană a diavolilor, despre “însoţirile şi disimulările lor nevăzute”, despre “subţirimile (nuanţele), micimile, mărimile şi umflările lor uriaşe, cum cedează; se retrag, încetează, stăruie, năvălesc mai repede sau mai domol; care sunt justificările lor în faţa sufletului ca în faţa unui tribunal şi hotărârile ce se dau de către cugetare; înfrângerile şi biruinţele văzute şi starea lăuntrică ce-o însoţeşte pe fiecare; care e pricina pentru care li se îngăduie dracilor să tulbure sufletul cu multe patimi şi aceasta fie prin ei înşişi, fie prin alţii (altele); prin ce gând ne aduc în faţa minţii fără de vreme materiile proprii, prin care pornesc în chip ascuns războiul amarnic împotriva noastră, care ne preocupăm de cele ce nu sunt de faţă de parcă ar fi prezente, întinzându-se spre materii, sau fugind de ele şi anume primul lucru pătimindu-l de dragul plăcerii, al doilea din pricina durerii; despre modul prezenţei lor în noi şi despre nălucirile complicate şi variate ce le stârnesc în visurile din vremea somnului”.  
    Despre aceeaşi varietate a ispitelor prin care încearcă diavolul să ne îndepărteze de scopul bun al vieţii noastre, vorbeşte şi Cuviosul Isaia Pusnicul, arătând că “un demon săgetează ochiul aţâţându-l spre pofte; altul săgetează auzul spre a asculta cu plăcere cele ce nu trebuie; altul, limba aceluia spre vorbirea împotriva altora şi spre ascultarea mâniei; altul mişcă pântecele spre lăcomie; altul mişcă mâinile spre moleşeală; altul îndeamnă picioarele spre a alerga spre păcat; altul aţâţă trupul spre desfrânare şi adulter şi lene; altul îl atrage spre ceartă şi pismă şi ciudă; altul îl împinge spre ură şi spre ascuţirea răului; altul îl sfătuieşte spre mese bogate şi griji lumeşti; altul îl îndeamnă spre preoţie şi egumenie; altul îl îndeamnă spre vizitarea fraţilor, rudeniilor şi a prietenilor...”.  
    În cadrul acestei învăţături duhovniceşti generale despre un adevărat “război nevăzut”, Părinţii filocalici vorbesc mai întâi despre o primă etapă a lui - ispita, momeala sau atacul diavolesc, iar în legătură cu această ispită, despre cauzele, felurile şi mecanismele ei; despre atitudinile şi rostul ei, despre gradul de culpabilitate şi modalităţile de tăiere a ei.  
 
Extras din: Preot  IOAN  C.  TEŞU    
TEOLOGIA  NECAZURILOR  SAU  A  ÎNCERCĂRILOR GÂNDURI  DE  FOLOS  DUHOVNICESC
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0