19 Septembrie 19

"Fata se afla undeva la 100, 120 de km de Ruse. Ar fi putut, foarte bine, să fie o fată adusă (răpită) de undeva din România."

  • 02 Septembrie 19
  • Actualitate
  • 0
    Un chip fraged, pe care se citea o mare suferință. Fata stătea cu capul plecat în pământ, spre praful încins de soare și spulberat de roțile mașinilor; privirea ei era pierdută și resemnată. Erau peste 35 de grade, la ora 3 după-amiaza. Pe drum, prin fața ei, treceau sute de camioane, rulote, mașini, tiruri.

    Duminică, la revenirea din concediu, am traversat din nou Bulgaria. Ca de obicei, drumul dintre Sofia și Ruse era plin de fete scoase la „produs”. Le recunoști în primul rând după locurile unde sunt plasate: la marginea orașelor sau satelor, în bălării. Stau în soare, îmbrăcate sumar și strident. Așteaptă câte o mașină sau un tir care să oprească. M-au frapat, de data asta, două lucruri.

    Întâi, drumul era plin de fete foarte tinere, și chiar de copile. Am văzut două fete care stăteau împreună la „agățat” și care sigur aveau sub 18 ani; cel mai probabil, 14-15. Și vreo doi kilometri mai încolo o altă fată, de data asta singură, tot așa, o copilă.

    Apoi, am apucat să văd foarte bine chipul unora dintre aceste fete. Mai ales al fetei singure, copila de care spuneam mai sus. Stătea pe partea dreaptă a drumului pe sensul de mers spre Ruse și am trecut cu mașina poate la cel mult doi metri de ea. Mergeam încet, în coloană, așa că am apucat să o privesc destul de bine, pentru câteva secunde.

    Fata stătea foarte aproape de trafic, probabil împinsă în față, acolo. Privea în jos, spre praful drumului. Avea doar un maiou pe ea, și capul descoperit. În soare, la 35 de grade. Cu o mână își învârtea părul pe degete, părea stingheră printre tufișurile acelea. Am prins foarte bine gestul ei, gest de femeie stânjenită. Și chipul ei (șatenă, frumușică) pe care se citea suferința. Și statura (micuță, un pic aplecată în față), și privirea pierdută, resemnată, spre pământ. Chipul, privirea resemnată și gestul cu mâna prin păr mi-au rămas foarte clar în minte.

    Fata se afla undeva la 100, 120 de km de Ruse. Ar fi putut, foarte bine, să fie o fată adusă (răpită) de undeva din România.

    Unii spun că aceste fete ar trebui să fie puse sub protecția statului. Dar aceste fete SUNT DEJA sub protecția statului.

    Mă gândesc, cât de greu ar fi pentru un echipaj de poliție, poate în civil, să treacă pe acolo cum am trecut și eu, și să oprească în fața copilei pentru un minut? Și să o întrebe: „ești sechestrată”? Sau poate ar fi suficient doar atât – „vrei să vii cu noi până în oraș, să bei un pahar cu apă, să te vadă poate și un medic?”

    Conform unor rapoarte ale poliției din Germania și Olanda (țări unde prostituția a fost legalizată), până la 90% dintre fete sunt obligate să se prostitueze. Oare în România și Bulgaria credeți că situația este diferită, în vreun fel? Credeți că o copilă de 14-15 ani stă în soare, praf, la 35 de grade, în tufișuri, la un metru de trafic de bună voie? Pentru că „îi face plăcere”?

    Credeți că polițiștii din România sau Bulgaria nu trec zilnic de zeci de ori poate pe aceste drumuri? Mai ales că era ditai drumul european, cea mai rapidă variantă de trafic nord-sud a Bulgariei?

    Aceste fete, cum spuneam, sunt deja SUB PROTECȚIA STATULUI. De ce nu oprește nici un echipaj de poliție în fața acestor copile? De ce nu întreabă, simplu: „ești sechestrată?” sau „vrei să vii cu noi, să bei un pahar cu apă?” Poate că ar răspunde „nu”, pentru că ele știu că nu pot să aibă încredere în nimeni – și nu pot să aibă încredere în polițiști; pentru că sunt amenințate cu moartea, în caz că vorbesc. Dar poate are încredere în acel om din fața ei, sau poate e disperată, și răspunde „da”; în acest caz, prostituția e (încă) ilegală, deci pot foarte ușor să le ridice de acolo, spre binele acelor fete, în primul rând. Față de situația când prostituția ar fi legală, și lucrurile ar fi mult mai complicate.

    Deci întrebarea nu e cum facem să le aducem pe acele fete sub protecția statului – ele sunt deja protejate de stat. Întrebarea e cum facem ca un echipaj de poliție să oprească în fața unei copile de 15 ani care stă în praf, la 35 de grade, între niște tufișuri, pe marginea unui drum european tranzitat de o mulțime de oameni (și de cine știe câți maniaci). Și să o întrebe simplu: „Ești sechestrată?” Sau: „Vrei să vii cu noi și să bei un pahar cu apă?”
 
de pe Facebook, jurnalistul Catalin Sturza
Sursa foto: pixabay.com
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe