19 Octombrie 18

Făceam un oarecare progres sufletesc, dar nu duhovnicesc

  • 19 Ianuarie 18
  • Secte si sectari
  • 0
- Dar, spuneți-ne, lăuntric ce simțiți la slujbele ortodoxe față de adunările neoprotestante?
- Este diferit. Nu știu cum să zic… La adunare mă duceam cu aceeași sinceritate, cu gândul de a mă închina lui Dumnezeu, dar nu aveam biruință lăuntrică, creșterea spirituală nădăjduită nu exista. Exista doar o împlinire sentimentală. Eu fac diferența între duhul omului și sufletul omului. Eu cred că toți anii aceștia, cât am fost neoprotestant, am făcut un oarecare progres sufletesc, dar nu unul cu adevărat duhovnicesc. Mă chinuiam să biruiesc anumite patimi lăuntrice – când zic patimi, mă refer la orice păcat pe care îl faci repetat, chiar dacă nu vrei; te lupți cu el, dar nu reușești să-l biruiești. Şi atunci eu (și nu eram singurul) căutam să ascund acele slăbiciuni care mă puneau într-o lumină proastă.
    E, asta-i o prostie mare! În Ortodoxie, orice păcat de care ești conștient trebuie mărturisit, la spovedanie sau chiar și între frați, între prieteni, rude apropiate… Dacă ai un minus, trebuie să-l mărturisești și chiar să-i rogi pe ceilalți să te ajute cu un sfat, în rugăciune. După ce am devenit ortodox, vă pot spune cu mâna pe inimă, am început să sporesc duhovnicește. Am început să am deprinderi mai sănătoase, fără să mă ostenesc prea mult. Înainte era un fel de elan, venit din sentiment, din intelect; fiind un autodidact, puteam să-mi educ mintea, și
  reușeam uneori să pozez într-un om mai sfânt, un creștin mai duhovnicesc decât eram – și lucrul acesta nu era de la Dumnezeu. Era o străduință mai degrabă intelectuală, rațională...
    Un alt aspect este cel al închinării. Închinarea este starea în care tu comunici cu Dumnezeu. Slăvindu-L, înțelegi voia Lui, tot mai mult. Biblia îți vorbește altfel, ești sigur că Dumnezeu e cu tine, de partea ta, simți că Dumnezeu te sprijină, te întărește – asta experimentez eu ca ortodox.
- La neoprotestanți nu simțeați lucrurile acestea?
- Nu prea. Le simțeam uneori, la un nivel sentimental doar. Când suna predica frumos, sau mă uitam la un film creștin, îmi transmitea o atmosferă de evlavie, care te înalță sufletește – dar e un foc care se stinge, nu e ceva continuu. Mărturisesc că aceste stări emoționale mi-au adus multă îndoială și confuzie spirituală de-a lungul timpului.
    Odată devenit ortodox, mi se pare că există continuitate, totul este mult mai profund. Nu mai caut exaltarea aceea, dimpotrivă, acum evlavia mea se manifestă prin mai multă smerenie, prin mai multă liniște și tăcere. Dincolo, când credeam eu că ating anumite înălțimi, simțeam că trebuie să le spun altora, să le povestesc – acum simt tot mai puțin nevoia aceasta. Acum spun în gândul meu: „Doamne, Îți mulțumesc!” și consider că e un lucru măreț să fii mai smerit, mai tăcut…
- Dar cum vă închinați lui Dumnezeu înainte, când erați neoprotestant? Cum decurgea, de exemplu, un „serviciu divin”? 
- Neoprotestanții au „frângerea pâinii” – se lua o pâine mică și se turna dintr-o sticlă de vin într-un pahar; acestea erau puse pe amvon, iar un predicator se ducea și citea un text din Scriptură. Vorba D-lui Mihai Oara: la neoprotestanți se citește „Acesta este Trupul Meu” Luca 22:29, Marcu 14:22, Matei 26:26, și după aceea jumătate de oră predicatorul se chinuie să demonstreze că pâinea nu este Trupul și vinul nu este Sângele Domnului Iisus, ci sunt doar simboluri. Predica de după demontează practic întreg versetul – și așa făceam și eu: trebuia să conving auditoriul că toată lucrarea aceea e ceva simbolic, care are doar scopul de a ne reaminti moartea și suferințele Domnului Iisus, și cel ce ia din pâine și din vin adeverește prin aceasta că este membru în Trupul Domnului, care este Biserica. 
    La ortodocși, pâinea este Trupul Domnului, după cum este scris, iar Vinul este Sângele Domnului Iisus Hristos, după cum este scris. E cu totul altfel. Nu pot pune în cuvinte această Taină...
- La neoprotestanți există mărturisirea păcatelor?
- Doar la nivel teoretic. Cei mai mulți zic: „N-am găsit încă un frate de încredere ca să am curajul să mă mărturisesc lui”. Ei recunosc că trebuie să te spovedești – Biblia ne încurajează să ne mărturisim păcatele unul altuia, căci este scris: „Mărturisiți-vă unul altuia păcatele și vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați” Iacov 5:16, dar folosesc mereu scuza de mai sus… Există la unii o mărturisire a păcatelor în rugăciunea personală, dar aceasta nu poate fi suficientă pentru izbăvire și progres spiritual.
    Cât despre adevărul rostit de Domnul Iisus, „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” Ioan 20:22-23, nu se vorbește aproape deloc. Foarte rar am auzit discuții pe această temă. Unii cred că această autoritate a fost dată doar Apostolilor, alții cred că doar Biserica poate ține sau ierta păcatele cuiva. Dar dacă ținem cont de versetul 21 (și, bineînțeles, de Matei 16:19), observăm cu ușurință că Tatăl a trimis și împuternicit pe Fiul, apoi Fiul a trimis pe Sfinții Apostoli, care, la rândul lor, prin punerea mâinilor, au trimis și împuternicit pe alții, succesiunea fiind neîntreruptă până în zilele noastre.
- Cum vedeți acum Tainele acestea?
- Așa cum ziceam, spovedania este o practică biblică, și mi se pare că ortodoxul este mult mai smerit – el are încredere în preot, Dumnezeu îi cere să aibă încredere în preot și să-i mărturisească păcatul. Dincolo, la neoprotestanți, era o recomandare, nu o obligație. Puteai să n-o faci, nu te lua nimeni la întrebări – dincoace Părintele te întreabă când te-ai spovedit ultima dată și te încurajează s-o faci cât mai des.

Extras din: Mărturisirile unui fost predicator neoprotestant „Biserica Ortodoxă ne-a oferit dragostea necondiționată” (III)  
Revista „Familia ortodoxă“, iulie, 2014, www.familiaortodoxa.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0