21 Noiembrie 17

Experienta rugăciunii inimii

  • 11 Noiembrie 17
  • Invatatura de Credinta
  • 0
    La schitul Optina erau doisprezece frati mai tineri si patru duhovnici. În fiecare zi acesti frati se spovedeau, iar duhovnicii îi ajutau să-si simtă viata foarte luminoasă. Ca niste păsări zburătoare se simteau după spovedania zilnică, ca niste păsărele usoare. Acolo ei practicau si rugăciunea lui Iisus; după un timp nu mai erau niste începători, erau trăitori!

    În privinta rugăciunii neîncetate - după cum se stie - o problemă foarte importantă este coborârea mintii în inimă. Acesti tineri, printre care era si părintele Ioan Kulîghin, îsi însusiseră pentru început doar prima parte a rugăciunii. Se rugau zilnic. Stăruind, până la urmă părintele Ioan si-a însusit această rugăciune cu tot ce are ea mai pretios: unirea mintii cu inima. 

    Pentru că, până când mintea nu coboară în inimă, omul este dublu: una gândeste si alta simte. Niciodată omul nu poate realiza în sufletul său o unitate adevărată. Când ajunge mintea în inimă, atunci omul ce gândeste, aceea simte, aceea spune si aceea face. Abia atunci se poate numi omul sincer! Până să ajungă la această înaltă stare duhovnicească, el te poate lăuda cu cuvinte foarte frumoase, pe care le auzi, dar în acelasi timp, pe la spate, te poate înjura sau te poate vorbi de rău. Când a intrat mintea în inimă, atunci omul devine cu adevărat unitar si sincer. Atunci inima devine curată. Cei curati cu inima - spune Fericirea a sasea - vor vedea pe Dumnezeu. 

    Dumnezeu îsi are locasul în inima de taină a omului. Acolo, în această inimă duhovnicească, este templul Duhului Sfânt din noi. Acolo stă Mântuitorul după botezul nostru. În acest lăcas coboară si mintea rugătorului, care până atunci este de obicei foarte umblăreată si nestatornică. 

    Părintele Ioan avea această experientă care este greu de agonisit; el si-o însusise deja si asa l-a apucat revolutia rusească, pe când avea 17-18 ani. Atunci comunistii i-au împuscat sau i-au tăiat cu sabia pe toti bătrânii din mânăstire, iar tineretul a fost arestat si trimis la muncă fortată. 

    Cu această ocazie, părintele Ioan a fost scos din linistea si din bucuria zilnică pe care o trăia la Optina si a fost dus într-un santier revolutionar bolsevic - la un fluviu - unde se făceau fel de fel de lucrări, cum s-au făcut si pe la noi. Acolo erau foarte multi tineri, lume obisnuită, care înjurau si blestemau toată această miscare revolutionară care era în Rusia. Părintele lucra atât de linistit, încât a atras atentia: ''De ce esti asa de vesel, ce-ai pătit? Esti un om cu o viată foarte chinuită aici''. Iar el răspundea simplu: ''Îl am pe Hristos, am totul. N-am nici un fel de tulburare''. Hristos era în inima lui si-L simtea prezent acolo. Sigur că multi n-au înteles, bietii oameni, fiindcă erau oameni tineri pe vremea aceea, cu preocupări ca si cele ale multor tineri de astăzi. Asa a trăit părintele Ioan în acea viată foarte cruntă, foarte grea până când a fost băgat la închisoare. 

    De la cei întemnitati comunistii aveau prilejul să afle multe lucruri, pentru că omul constrâns în închisoare este silit să spună ce stie si ce nu vrea să spună. Optina fusese un centru duhovnicesc foarte puternic; acolo veneau multi scriitori rusi si, fără îndoială, acestia deveniseră între timp dusmanii revolutiei. De aceea comunistii voiau să afle cât mai multe lucruri de la tinerii care au trăit în Optina. Asa că părintele Ioan a fost stors de tot ce stia el, la vârsta aceea, despre alte persoane care interesau securitatea rusească. După aceea a fost scos afară la muncă, apoi iar băgat în temnită, asa încât a cunoscut foarte bine închisoarea comunistă din acea perioadă. 

    Când s-a mai slăbit această prigoană bolsevică si s-au folosit alte metode de supraveghere, s-a lăsat libertate mai multă si Bisericii, astfel că si mitropolitul Rostovului (de care se va lega destinul părintelui Ioan) a început să ducă o viată mai activă. Între timp nu mai erau preoti, deoarece majoritatea fuseseră executati; rămăseseră cei care mai ieseau din închisoare. Si, fără îndoială, că părintele Ioan era unul dintre ei. El si-a păstrat această integritate pentru că, datorită rugăciunii lui Iisus, nu s-a consumat prea mult, cu toate prigoanele si suferintele pe care le-a îndurat cât a fost închis. 

    Părintele Kulîghin era un om foarte integru si avea o memorie foarte bună. Deoarece era foarte greu ca cineva să scrie si să mai citească pe undeva câteva pagini crestine - masinile de scris si tipăriturile fuseseră cenzurate si strânse, încât nu se găseau cărti duhovnicesti - părintele a fost obligat să înmagazineze, să tină minte unele scrieri ale Sfintilor Părinti. Cum avea o minte foarte limpede, a reusit să învete multe lucruri pe de rost. Cita - cum am auzit si pe părintele Cleopa de la noi - cu foarte multă precizie scrieri din Sfintii Părinti filocalici. Si, în acelasi timp, stiti de ce era puternic cuvântul lui? Pentru că el trăia ce scriau Sfintii Părinti. Iar cuvântul lui era un cuvânt care impresiona si atrăgea si asta l-a convins si pe Prea Sfintitul mitropolit Nicolae ca să-l ia ca protopop al lui, desi era necăsătorit. Părintele Ioan era astfel si duhovnic, si protoiereu al mitropolitului. 

Extras din: Arhimandrit Sofian Boghiu, staretul Mânăstirii Antim din Bucuresti
Smerenia si dragostea, însusirile trăirii ortodoxe
Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Editia a II-a revizuită si adăugită / Fundatia Traditia Românească
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Români / Bucuresti, 2002
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0