25 Iunie 19

Era parcă trasă o draperie în fața ochilor mei, și am făcut avort

  • 24 Mai 19
  • Despre avort
  • 0
    Mă numesc Luminița și sunt profesoară. Locuiesc și muncesc în Brăila. Deși am crescut pe lângă biserică, deși am participat ani de‑a rândul la tot felul de activități și la tot ce implică organizare din punct de vedere al chestiunilor legate de parohie – căci fac parte din consiliul parohial – asta nu m‑a împiedicat în niciun fel să fac ce am făcut.
    Oamenii sunt adesea mai răi decât lasă să se vadă… Eram într‑o relație ce implica de toate cu un bărbat, de multă vreme. Duhovnicul mă‑ndemna să fac pasul cel mare, adică să mă căsă‑ toresc cu prietenul meu. Nu am luat Sfânta Împărtășanie vreme de ani buni din cauza acestei relații. Prietenul meu tot amâna, până și‑a arătat adevărata față, adevăratele sentimente care nu erau decât de indiferență și ignoranță.

    Am rămas însărcinată cu el prin 2011. Nu puteam să spun nimănui despre asta, mai ales dacă era cineva din afara familiei. Deși aveam prieteni, colegi de serviciu, nu puteam să discut cu nimeni.
    Mă rodea suferința, pentru că nu simțeam că sarcina e o greșeală, mai ales că ne protejasem mereu, ci era un fel de răs‑ puns la rugămințile lui de a‑i demonstra că îl iubesc și că mă pot dedica unei familii, nu doar muncii și proiectelor pentru a câștiga un ban în plus. Nu voiam decât un sfat… o vorbă bună… o‑încurajare.

    Lumea ar fi spus că e făcut „din flori”. Eram abandonată fără milă! Părinții lui nu m‑au ascultat. Nici nu‑mi mai răspundeau la telefon și liniștea asta a lor mă făcea să vorbesc urât… Nici nu mă mai recunoșteam! Văzusem n tipologii de oameni, dar pe nimeni ca ei! Și pe un câine‑l protejezi. Dar pe propriul copil!? Cum e posibil să dormi liniștit în pat când ai lăsat o femeie gravidă?
    Mă simțeam foarte rău noaptea. Urma să fac și o operație, pentru o problemă de sănătate. Voiam și o lună sau două de concediu fără plată, în speranța că voi sta cu ei și ne vom sfătui mai amănunțit legat de ceea ce urma să facem.

    Degeaba… Luptam cu morile de vânt. Eram așa vulnerabilă în acele momente. Eram înconjurată doar de oameni care n‑au vrut să aduc pe lume copilașul… Cu toată încărcătura sufletească de atunci, n‑am apelat la duhovnic. Asta a fost greșeala ultimă și care m‑a lăsat singură și neputincioasă. Era parcă trasă o draperie în fața ochilor mei. Și am făcut avort… 2 iunie 2011.

    Nu aveam idee nici despre asociațiile care se zbat pentru co‑ piii născuți și nenăscuți… Nimic. Primeam mesaje și încurajări de la o fată căreia mă destăinuisem, dar nu știam cu ce putea să mă ajute o elevă de liceu. Era voluntar la Pro‑Vita. M‑ar fi putut ajuta…

    Mi‑era frică și rău noaptea… M‑au jignit, atât el cât și fa‑ milia lui. Spuneau că nu‑mi vor copilul nicicum. Mă simțeam ultimul om, abandonată… De asta și luasem asemenea decizie. Nu m‑am gândit la efectele faptelor mele. La cum voi regreta că mi‑am pierdut comoara.

    Sunt un cadavru viu. Nici nu‑mi mai văd rostul în viață… Dacă mă speria cineva atunci și‑mi spunea că trebuie să îndur asta acum, n‑aș fi făcut avort niciodată. Orice femeie, chiar de va muri, să nu facă avort!

    Am apelat din nou la duhovnicul meu, care mi‑a dat canon. Încă am lacrimi. O să‑mi plâng păcatul multă vreme. Acum, caut cu disperare iertare de la Dumnezeu. Fac ce pot pentru sufletul meu. Vreau să ajut pe oricine, cu ce pot.. Vreau să simt că merit să mai văd lumina zilei. Vreau să fac ceva pentru copii. Totuși, nimic nu mă va face să uit de pruncul meu pe care acum mi‑l doresc cu disperare…

    N‑am trecut testul credinței în fața lui Dumnezeu. Dar, mă‑ car acum încerc să fac ce trebuie. Să ajung unde trebuie. Îmi găsesc liniștea în mănăstiri și biserici. Acum, mă îndrumă multă lume și mă sfătuiesc mulți. Simt nevoia să botez un copilaș. Poate mă mai ușurez de povară… Mi‑am pus în gând să fac copii. Oricâți o să‑mi dea Dumnezeu, dacă o să‑mi mai dea. Dar e greu. Mi‑e aproape imposibil să nu mă gândesc zilnic la pruncul meu. Deznădăjduiesc pe zi ce trece. Îmi regret amarnic gestul și vreau o altă șansă. Dar parcă nu primesc răspuns. Vreau șansa să îmi fac o familie. Cu 1, 2, 3, 4, 5… copii. Vreau să‑I arăt lui Dumnezeu că mă pot îndrepta!

    Prietenul meu nu mai există. A fost primul meu prieten, primul la care am dormit și primul care a dormit la mine. Primul căruia i‑am cunoscut familia, cu care am mers în concediu și am făcut multe lucruri inedite… Acum nu simt decât repulsie față de ei… Am omorât copilașul…
 
Luminița C., 30 ani, Brăila 12 septembrie 2016

Extras din: MĂRTURII DESPRE CRIZA DE SARCINĂ - femei fericite că au născut, femei care regretă avortul
Editura ProValori Media, București, 2018
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe