23 Mai 19

Efectele avortului asupra sănătăţii psihice a femeii

  • 04 Mai 19
  • Despre avort
  • 0
    Termenul de „sindrom post-avort” este folosit pentru a descrie experienţele  avute  de  o  persoană  în  urma  unui  avort.  Cuvântul „sindrom” este un termen medical. El se referă la constelaţia de semne şi simptome care tind să apară împreună (syn dromos înseamnă „pe acelaşi drum”). În medicină, prin „semn” se înţelege de obicei ceea ce medicul poate evalua în mod obiectiv, în timp ce „simptomele” fac parte din experienţa subiectivă relatată de pacient. Sindromul postavort se referă la o grupare de semne şi simptome (în special psihologice) care pot apărea în urma unui avort, aşa cum o evidenţiază experienţa clinică şi cercetările ştiinţifice.

    Majoritatea simptomelor care caracterizează sindromul postavort sunt următoarele:

    • simptome similare unui şoc psihic după un accident;
    • tulburări de somn – insomnii, coşmaruri, vise obsesive;
    • focalizarea atenţiei asupra femeilor gravide sau a copiilor mici sau, dimpotrivă, teamă şi chiar panică la vederea lor;
    • dorinţa necontrolată de a repara greşeala printr-o nouă sarcină (care în mod paradoxal se termină, de obicei, printr-un alt avort);
    • scăderea   capacităţii   de   concentrare,   hiperactivitate,   plâns necontrolat;
    • retrăiri dureroase ale avortului, urmate de agresivitate la adresa tatălui copilului, a celui care a efectuat întreruperea de sarcină, a tuturor bărbaţilor sau a propriului trup;
    • reacţii emoţionale foarte puternice la auzul zgomotului unui aspirator, la privirea unui nou-născut, manifestate prin crize nervoase, ţipete, convulsii şi transpiraţii abundente;
    • inhibarea vieţii emoţionale (comportatment stereotip), amorţeală psihică;
    • încercarea de a se dezvinovăţi manifestată prin lupta împotriva avortului (sau, dimpotrivă, pentru avort), prin convingerea altor femei să renunţe la avort (sau respectiv, să recurgă la avort);
    • numeroase avorturi în continuare;
    • întreruperea   comunicării   în   cuplu,   distrugerea   relaţiei   cu partenerul, incapacitatea de a avea relaţii stabile cu alte persoane;
    • diverse tulburări sexuale – frigiditate, promiscuitate, distrugerea relaţiei cu partenerul, schimbarea frecventă a partenerului;
    • sentimentul unei pierderi irecuperabile sau goliciune sufletească de lungă durată;
    • depresii, tristeţe, durere interioară;
    • sentimentul de vinovăţie, de a se simţi murdară („Dumnezeu nu mă mai poate ierta” sau „Nu-mi voi ierta niciodată acest lucru”);
    • tulburări grave ale aprecierii de sine, neîncrederea în sine şi în cei din jur, dispreţ faţă de sine mergând până la masochism;
    • teama de a fi pedepsită prin accidente ale celorlalţi copii;
    • abuz de medicamente, alcool, droguri;
    • tendinţa de suicid (gânduri sau chiar încercări de a-şi pune capăt vieţii).
 
***

    Enumerarea de mai sus s-a făcut pe baza lucrărilor unor terapeuţi americani, printre care David Reardon şi Susan Stanford, precum şi din mărturiile femeilor care au fost consiliate pe parcursul mai multor ani.
    În pledoria ei, Dorothee Erlbruch pleacă de la următoarea afirmaţie a filosofului iudeu Martin Buber: „Un sentiment autentic de vinovăţie îşi are rădăcinile în ruperea unei relaţii” . Se poate afirma că femeile care au făcut avort simt că au rupt relaţia cu o persoană şi, mai mult, că acea persoană a încetat din viaţă.  
    Aşa se explică de ce nu e deloc simplu „să ştergi cu buretele” acel sentiment de vină care devine din ce în ce mai chinuitor. Este foarte important să ne asumăm responsabilitatea pentru moartea unui om, să scoatem la lumină aceste sentimente, nu să  le  înăbuşim  în  sufletul nostru. Acest proces e numit de terapeuţi „confruntare”. Femeile afectate de avort au nevoie de a discuta cu femei care au trecut prin aceleaşi suferinţe, cu terapeuţi sau consilieri spirituali. De asemenea este nevoie şi de ajutorul oferit de Biserică. Dr. Philippe Madre a introdus în Franţa conceptul de „familie primitoare”. Este vorba de găzduirea în familii voluntare a femeilor cu sarcină nedorită, dar şi pe cele care au făcut un avort şi sunt afectate de fapta lor. Este un concept foarte folositor, care se poate extinde şi în alte ţări.
    Dorothea Erlbruch arată că termenul ebraic folosit în Vechiul Testament  pentru  suflet  este  „nephesh”,  iar  acest  termen  cuprinde trupul şi sufletul într-o unitate inseparabilă. Omul nu este un trup care posedă un suflet. Omul este trup şi suflet. De aceea, dacă trupul suferă, va suferi şi sufletul nostru, cu atât mai mult cu cât noi, femeile, suntem mai sensibile. Este o tragedie a ni se cere să renunţăm la a conştientiza ceea ce s-a petrecut cu adevărat la avort. Nu putem fi private de trăirea sentimentelor noastre. Niobe, o femeie din mitologia greacă, s-a transformat în stâncă atunci când i s-au răpit copiii şi au fost ucişi. Nu putea nici să mai plângă. La fel se întâmplă şi astăzi cu numeroase femei după avort. Inima lor se împietreşte şi nu mai pot nici măcar să plângă. Nu mai simt nimic, devin reci şi dure. O femeie care va continua să îşi ascundă suferinţa, împietrindu-şi inima, va percepe orice încercare de a discuta despre sindromul postavort ca o posibilă agresiune la adresa ei. Va crede că interlocutorul vrea să-i inducă sentimente de vinovăţie.

Extras din cartea: Sarcina neasteptata - Mărturii si întâmplări adevărate, aliantapentruviata.ro
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe