19 Noiembrie 18

Efecte transilvane ale Tratatului de la Trianon

  • 14 Februarie 18
  • Istorie
  • 0
    Dacă înainte de primul război mondial acţiunea catolicismului a operat cu precădere pe terenul politico-administrativ, în perioada postbelică ea se desfăşoară cu - deosebire în sectorul diplomatic pentru ca, la adăpostul convenţiilor internaţionale şi cu girul monarhiei si al guvernelor din România, să se poată dezvolta în aria culturală şi economică. Atâta vreme cât Ardealul a fost încorporat statului ungar, promovarea catolicismului ca religie şi a intereselor Vaticanului ca politică religioasă erau asigurate de un stat în fruntea căruia se găsea un «rege apostolic», moştenitor al coroanei Sfântului Ştefan, si se succedau guverne care, chiar dacă nu întotdeauna erau în întregime catolice şi chiar dacă nu întotdeauna i-au recunoscut religiei romane drepturi de supremaţie, în nici un caz n-au înţeles să-i împiedice dezvoltarea.
    Tratatul de la Trianon îi conferă României suveranitatea asupra Ardealului; în consecinţă, toate bunurile fostului stat ungar trec de drept în proprietatea Statului român, care urmează să reglementeze administrarea şi folosirea lor. in ceea ce priveşte cultele religioase, Constituţia României prevede că raporturile dintre ele si Stat se stabilesc prin lege. Ca atare, în relaţia dintre el şi cultele religioase, Statul se comportă ca o autoritate suverană, rezervându-si dreptul de a iniţia, elabora şi promulga legi care să fixeze limitele şi condiţiile în care poate funcţiona una sau alta din religiile de pe teritoriul său, inclusiv cea catolică.
    Această situaţie de drept e de natură însă să jeneze spiritul de supremaţie al romano-catolicismului care, în multisecularele sale relaţii cu statele, a înţeles să-si revendice drepturi de suveranitate sau să trateze cu ele cel puţin ca de la egal la egal. Noua configuraţie politică a Europei, în care accentul cade tocmai pe această idee de suveranitate naţională, îi impune romano-catolicismului necesitatea de a-i da structurii sale politice o expresie concretă şi astfel, în 1929, prin tratatul de la Lateran, se constituie noul stat european, Cetatea Vaticanului, iar papa redevine suveran-pontif. in această nouă calitate, papa pretinde să trateze cu oricare alt şef de stat de-a dreptul în terenul politic, fie direct, fie prin aparatul său diplomatic.
    Aşadar, îndată după încetarea primului război mondial, în România se crează situaţia următoare:
    Din punct de vedere religios, ortodoxia românească devine religie dominantă, dar funcţionarea ei, ca a oricărui alt cult religios, e reglementată prin lege, de către Stat.
    Din punct de vedere naţional, populaţia românească din Ardeal, ca entitate etnografică, este recunoscută oficial ca populaţie majoritară, elementul maghiar rămânând cel mai numeros între minorităţi.
    Prima situaţie e de natură s ă stârnească reacţia romanocatolicismului, care-si vede ameninţată perspectiva răspândirii generale şi a dominaţiei totale;
    Cea de a doua e de natură să provoace reacţia maghiară, atât în sânul elementului şovin din noua Ungarie, rănită în orgoliul naţional prin «dezmembrarea» ţării, cât si în sânul elementului similar din Ardeal, neîmpăcat si iritat de poziţia minoritarului.
    Din această situaţie si din această dublă reacţie va rezulta un fenomen important si anume: conjugarea intereselor romano-catolice si maghiaro-şovine, ca si a acţiunilor lor, într-un front comun îndreptat împotriva noii situaţii politice şi religioase. Şovinismul maghiar începe campania împotriva suveranităţii şi integrităţii Statului român, iniţiind şi promovând mişcarea revizionistă, iar militantismul romano-catolic de data aceasta repliat în modalitatea modernă a diplomaţiei, începe o campanie îndreptată împotriva aceleiaşi suveranităţi a Statului român, şi, implicit, împotriva drepturilor legitime ale Bisericii Ortodoxe Române.
    Această dublă campanie a celor două interese conjugate se va consuma sub diferite aspecte, dintre care mai importante sunt patru, după cum vom arăta în cele ce urmează. Catolicismul, deci, se va sprijini pe elementul maghiar-şovin din Transilvania — si chiar pe cel din Ungaria — exploatându-i resentimentele naţionale, iar maghiarismul, la rândul său, va folosi religia catolică si poziţiile câstigate de aceasta ca pe un paravan al acţiunilor sale iredentiste.
    Frontul acesta comun însă nu avea să fie lipsit de dificultăţi în chiar interiorul său; dificultăţile sunt provocate de prezenţa, în Ardeal, a Bisericii Greco-Catolice. Acţiunea Vaticanului înţelege s ă încorporeze în desfăşurarea ei şi pe uniţi, ca pe unii ce se ţin tot de Roma; dar aceşti uniţi, în imensa lor majoritate, sunt români, ceea ce va face ca acţiunea iredentistă, pe de altă parte, să-i elimine. Greco-catolicii români sunt, deci, reclamaţi de conştiinţa universalistă a Romei, dar repudiaţi de conştiinţa sectară a Budapestei, în ciuda faptului ci şi una si cealaltă fac acţiune comună şi urmăresc acelaşi obiectiv: slăbirea suveranităţii naţionale a României. Pentru depăşirea sau cel puţin pentru estomparea acestor dificultăţi, Vaticanul va avea nevoie de foarte multă abilitate si de un ascuţit simţ al realităţilor din ce în ce mai complexe, create în conjunctura politicii europene.
    Succesele realizate de acţiunea catolică, în această perioadă, nu pot fi tăgăduite. Ele au fost obţinute mai întîi prin conjugarea celor două forţe amintite mai sus, prin perseverenţa si `ndemânarea diplomatică a Romei si prin lipsa de pregătire, slăbiciunea sau interesele personale ale oamenilor politici din România. Cel mai important factor intern însă îl reprezintă regele, catolic sau nu, căruia guvernanţii îi sunt aproape în întregime tributari; chiar când, iniţial, aceştia sunt animaţi de bune intenţii, capitulează, până la urmă, în faţa Coroanei, dintr-un motiv sau altul. Cel mai de seamă succes de acest fel îl reprezintă, fără îndoială, actul diplomatic cunoscut sub numele de Concordat.

Extras din: VALERIU ANANIA / PRO MEMORIA ACŢIUNEA CATOLICISMULUI ÎN ROMÂNIA INTERBELICA    
CARTE TIPĂRITA CU BINECUVINTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE TEOCTIST PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE LA EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE AL BISERICII ORTODOXE ROMANE BUCURESTI — 1992
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0