23 Noiembrie 17

EDUCAŢIA TEANDRICĂ ŞI UMANISTĂ

  • 29 Octombrie 17
  • Cultura Generala
  • 0
    Existenţa educaţiei ne descoperă faptul c ă omul este o fiinţă incompletă şi nedesăvârşită, aşa cum s-a observat şi continuă să se observe din experienţa neamului omenesc. Toate filosofiile, toate religiile, ştiinţele şi multele civilizaţii dau mărturie asupra acestui lucru.
    Omul este o fiinţă care trebuie desăvârşită şi împlinită. De aceea, scopul principal al educaţiei este acela de a-l desăvârşi şi împlini pe om. De îndată, însă, se ridică următoarea întrebare inevitabilă: cu ce anume poate fi desăvârşit şi împlinit omul?
    Observat din orice latură, omul este, după esenţa sa, „deschis” altor fiinţe şi altor lumi. El nu este în nici un fel acea monadă închisă a lui Leibniz. Cu întreaga sa fiinţă, atât cu eul său natural, cât şi cu cel psihic, omul împlineşte, conştient sau subconştient, voit sau instinctiv, imensa şi neînţeleasa reţea de viaţă ce înconjoară întreaga lume. Educaţia, dacă se doreşte a fi cu adevărat umană, trebuie să înceapă de la faptele observabile, precum şi de la principiile logice fundamentale. Existenţa, în decursul istoriei umanităţii, a căutării a ceea ce este desăvârşit şi împlinit dă naştere în conştiinţa noastră la întrebarea: cine este acea fiinţă umană desăvârşită şi împlinită? Nu cumva Platon? Dar el, cu adevărat, din pricina profundei cunoaşteri a propriilor sale neîmpliniri şi slăbiciuni, nu a avut decât o sete neostoită faţă de lumile de sus, lumile ideilor şi idealurilor veşnice. Aceasta înseamnă că el nu este un om desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Buddha este desăvârşit? Dar Buddha, fiind persecutat de cumplitele şi nemiloasele sentimente ale nedesăvârşirii omeneşti, şi-a transferat toate dorinţele sale de desăvârşire ale fiinţei umane către lumea transcendentă – către o lume a apatiei şi insensibilităţii, adică spre Nirvana. Deci, nici el nu este un om desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Moise? Totuşi, chiar şi Moise, apăsat de teribilele nenorociri ale poporului său şi de propria sa slăbiciune, a continuat să caute ajutor de la cer. Într-adevăr, amărăciunea din adâncul fiinţei sale este îndulcită de viziuni profetice cu privire la venirea Mesiei şi Mântuitorului. Acest lucru înseamnă că nici el nu este om desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Mahomed? Dar Mahomed, fiind torturat de iadul său însetat de sânge şi de paradisul său senzorial, străbate această planetă împlinindu-şi prin foc şi sabie visele sale profetice, călcând în picioare cu un entuziasm fanatic peste cadavrele „necredincioşilor”. Aşadar, nici el nu este omul desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Kant? Dar Kant, chinuit şi el de nedesăvârşirea şi neîmplinirea fiinţei umane, a transferat tot ceea ce este uman din hotarele strâmte ale raţionalismului în abisul supraraţionalismului. „Das Ding an Sich”, lăsându-se pradă neprevăzutului, necunoscutului şi înfiorătorului. Deci („Lucrul în sine”) nu este un om desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Shakespeare? El, în setea sa de nepotolit faţă de desăvârşire şi împlinire, a dus o viaţă cu totul nedesăvârşită şi neîmplinită, de o covârşitoare tragedie. El l-a călăuzit pe om către lumile de sus şi totuşi l-a lăsat în drum, uimit şi consternat. Prin urmare, nici el nu e un om desăvârşit şi împlinit. Nu cumva Goethe? Experiind drama fiinţei umane în toată profunzimea ei, în care Mefistofel joacă rolul de căpetenie, Goethe, cu strigătul său de muribund, „Lumină, mai multă lumină”, ne-a arătat limpede cât de nefericită i-a fost plecarea din această lume către lumea cealaltă. Aşadar, nici el nu a fost un om desăvârşit şi împlinit.
    Nu cumva Tolstoi? Totuşi, în permanenta şi neînduplecata sa luptă cu nedesăvârşirea şi neîmplinirea, el a ajuns la o asemenea agitaţie spirituală, încât, cu puţin timp înaintea morţii sale, într-o stare de nesuportată agonie a sufletului, el a fugit din casă, voind parcă să scape de sine, de trista nedesăvârşire şi de tragica neîmplinire a propriei sale fiinţe. Deci, nici el nu este un om desăvârşit şi împlinit. Nu cumva Nietzsche? Dar din pricina sentimentului vulcanic al tragicei nedesăvârşiri şi a insuportabilei neîmpliniri a fiinţei umane în toate dimensiunile şi realităţile acestei lumi, precum şi din pricina nepotolitei sale doriri a unui om mai înalt şi mai desăvârşit, Nietzsche a înnebunit! Prin urmare, nici Nietzsche nu este un om desăvârşit şi împlinit.
    Şi aşa mai departe, de la primul şi până la ultimul om: o întristătoare paradă de oameni nedesăvârşiţi şi neîmpliniţi. Totuşi, în mijlocul lor stă Cel Care avea plinătatea tainei, minunatul Dumnezeu-om: dumnezeieşte desăvârşit şi cu adevărat om. Bunătatea Sa omenească este dumnezeieşte desăvârşită şi împlinită; dragostea Sa omenească este dumnezeieşte desăvârşită şi împlinită; la fel este şi credincioşia Sa şi mila Sa, compasiunea Sa şi nemurirea Sa, veşnicia şi frumuseţea Sa: toate sunt omeneşte reale, dar şi dumnezeieşte desăvârşite şi împlinite. Nimic nu este de domeniul miracolului, fiindcă El a transformat tot omenescul în dumnezeiesc; El a completat şi a desăvârşit totul prin intermediul divinului. Într-un cuvânt, întru El, întregul om este dumnezeieşte desăvârşit şi mai împlinit.
    Nu credeţi acest lucru? Încercaţi să vă imaginaţi un Dumnezeu mai desăvârşit decât Hristos sau un om mai desăvârşit decât El.
    Acest lucru nu-l veţi putea face întrucât nici mintea individuală şi nici cea obştească a omului nu-şi pot imagina un Dumnezeu mai desăvârşit decât Hristos, şi nici un om mai desăvârşit decât El. Un lucru şi mai important este acela că întreaga desăvârşire dumnezeiască este din punct de vedere omenesc reală şi concretă întru Hristos. Nu există un singur bine desăvârşit sau un adevăr desăvârşit, ori o frumuseţe desăvârşită care să nu fie întrupată în Persoana Sa sau împlinită în viaţa Sa. Datorită tuturor acestor lucruri, El este cu adevărat omul desăvârşit şi împlinit, Cel pe care neamul omenesc, mintea omenească, inima omului, Lau căutat printre atâtea nenumărate religii şi filosofii, printre ştiinţe, arte şi civilizaţii.
    Dacă aplicăm această concluzie la domeniul educaţiei am putea spune: Hristos este omul ideal pe Care educaţia omenească îl caută ca pe un adevărat ţel, sens şi ideal al său. Cu El şi din El noi ştim ceea ce formează omul adevărat. În El avem prototipul după care fiecare fiinţă umană se poate transforma într-un om cu adevărat bun, drept, desăvârşit şi împlinit. Acest lucru este posibil fără greutăţi mari şi de nebiruit, fiindcă, în fiecare nevoinţă, El îşi oferă dumnezeieştile Sale puteri pentru ca omul să poată dobândi toată bunătatea Sa.
    Ai sentimentul că noi ne aflăm deja pe calea principală a filosofiei divino-umane a educaţiei. Daţi atenţie cu seriozitate şi obiectivitate structurii interne a acestei educaţii. Planul, materialele, programa, sufletul şi duhul sunt toate după Evanghelie – ele sunt toate divinoumane. Valorile sunt dumnezeieşti şi metodele sunt focalizate pe Evanghelii. Dumnezeu ocupă întotdeauna locul cel dintâi, omul pe cel de-al doilea. Omul trăieşte şi gândeşte, simte şi lucrează pentru Dumnezeu. Aceasta înseamnă că omul este iluminat de către Dumnezeu. Aici, într-adevăr, nu se pune problema vreunui anume Dumnezeu abstract, supraceresc, al lui Platon sau Kant, ci a unui Dumnezeu de o realitate pământească concretă, a unui Dumnezeu care S-a făcut om şi insuflă în toate categoriile omeneşti tot ceea ce este dumnezeiesc, nemuritor şi veşnic. Prin urmare, doar El între oameni, şi anume Dumnezeu-omul Hristos, a avut dreptul de a fi căutat drept model al desăvârşirii dumnezeieşti („Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” – Mt. 5, 48) şi a aşeza dumnezeiasca desăvârşire drept ţel al vieţii şi al tuturor strădaniilor omeneşti. Făcând acest lucru, El le oferă oamenilor în acelaşi timp toate mijloacele necesare şi întreaga putere necesară cu care să poată realiza acest ţel al dobândirii dumnezeieştii desăvârşiri.
    Care sunt aceste mijloace? Sfintele virtuţi îndreptate către Evanghelii: credinţa şi dragostea, postul şi rugăciunea, smerenia şi umilinţa, compasiunea şi bunătatea, nădejdea şi răbdarea, adevărul şi dreptatea. Punerea în practică a acestor virtuţi creează un om Sfânt, adică un om desăvârşit şi împlinit. Un astfel de om cunoaşte sensul adevărat al lumii şi al vieţii, iar el trăieşte cu întreaga sa fiinţă îndreptat spre realizarea scopului său dat în câmpul activităţii omeneşti. Format prin sfintele virtuţi, un astfel de om dobândeşte neîncetat în existenţa sa toate puterile nemuritoare ale veşnicului Dumnezeu-om. Astfel, deja din această viaţă se simte nemuritor şi veşnic; de aceea el vede în orice om o fiinţă nemuritoare şi veşnică. 
    Virtuţile evanghelice sunt purtătoarele luminii dumnezeieşti; fiecare dintre ele insuflă în om o rază de lumină. Drept consecinţă a acestui lucru, Sfântul iradiază, iluminează şi îndreptează. El poartă în sine „Lumina lumii”; această lumină iluminează întreaga lume aşa încât şi el să-i poată vedea sensul şi valoarea sa veşnică. Lumina lumii este în acelaşi timp „lumina vieţii”. Ea iluminează calea ce conduce la nemurire şi la viaţa veşnică. În lumea noastră omenească, lumina şi viaţa sunt sinonime, aşa cum sunt întunericul şi moartea. Sfinţii Bisericii Ortodoxe a lui Dumnezeu sunt o dovadă a ceea ce s-a spus mai înainte.
    Educaţia şi practica vieţii nu reprezintă nimic altceva decât prelungirea şi iradierea sfinţeniei. Sfântul emite lumină şi datorită acestui lucru el iluminează şi educă. Educaţia presupune sfinţenia în întreaga sa fiinţă. Adevărata educaţie ne-o oferă, de fapt, sfântul. Fără sfinţi nu există adevăraţi dascăli şi educatori. Nici nu există adevărată educaţie fără sfinţenie. Fără de lumină nu există iluminare. Sfinţenia este sfinţenie prin intermediul dumnezeieştii lumini.
    Adevărata educaţie şi adevărata iluminare nu sunt nimic altceva decât o iradiere a sfinţeniei; doar sfinţii sunt cu adevărat iluminaţi. Sfinţenia trăieşte şi respiră prin lumină, strălucind şi învăţând în acelaşi timp. Există, prin urmare, o identitate comună sfinţeniei şi iluminării. Cu adevărat, deci, educaţia înseamnă iluminare – prin sfinţirea în Duhul Sfânt care este vehicolul şi creatorul sfinţeniei şi al luminii cunoştinţei. Sfinţii, întrucât ei sunt sfinţiţi şi iluminaţi de Duhul Sfânt, sunt şi adevăraţi dascăli şi educatori.
    Educaţia fără sfinţenie, şi anume educaţia fără sfinţirea de către Duhul Sfânt, şi fără desăvârşirea şi împlinirea omului prin Dumnezeu-omul Hristos, adică educaţia ateistă, a influenţat Europa, ducând la idolatria umanistă. Nu este important dacă această idolatrie se manifestă prin divinizarea papei sau a culturii, ştiinţei, civilizaţiei, artelor, politicii, modei.
    Pretutindeni obiectivul principal este acela de a structura omul, societatea şi lumea fără Dumnezeu, fără Hristos. Acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte educaţia. În acest caz, principalul obiectiv este acela de a ilumina omul şi umanitatea fără Hristos, fără Dumnezeu. În această direcţie, educaţia umanistă se ocupă de crearea omului nou. Planul în ceea ce priveşte acest om nou este simplu: Hristos nu poate exista în omul cel nou. Europa s-a dedicat cu totul acestei preocupări şi a început să creeze noul om fără Dumnezeu, societatea fără Dumnezeu, umanitatea fără Dumnezeu.
    Renaşterea umpluse multe inimi cu nădejde. Acesta era un lucru firesc întrucât europeanul se ofilise la umbra Vaticanului. Prin filosofia sa scolastică, iluzorie, şi prin iezuitismul lui sălbatic în etică, Vaticanul secase forţele vitale, creatoare ale europeanului. Prin urmare, reînnoirea europeanului cu duhul umanist al Greciei antice a fost socotit ca fiind de o importanţă vitală pentru a împiedica moartea sa iminentă. Pentru a se putea realiza acest lucru era necesar ca europeanul să fie îndepărtat de Hristos şi să fie ruptă orice legătură a sa cu lumea nevăzută. Rousseau a luat multe lucruri din natură şi le-a aplicat omului. De îndată se naşte următoarea întrebare: ce anume formează natura umană? Simţurile, răspunde filosofia empirică a lui Locke şi Hume. Întreaga natură umană se rezumă la simţuri.
    Omul, care este în chip esenţial definit prin simţuri, este foarte primitiv şi grosolan. Din această pricină, filosofia raţionalistă a lui Descartes şi Kant propune un nou tip uman: omul ca intelect. Omul este, mai presus de orice, o fiinţă raţională. Orice altceva din el este fără importanţă, în afara raţiunii care deţine supremaţia în cadrul fiinţei sale. Totuşi, voliţioniştii, în frunte cu Schopenhauer şi Styerner susţin că a fost omis elementul cel mai important din om. Esenţa umană nu poate fi rezumată nici la simţuri şi nici la raţiune, întrucât el nu poate fi definit de către acestea. Mai degrabă, voinţa este cea care îl defineşte în chip esenţial. Într-adevăr, susţin ei, omul definit de către voinţă este omul adevărat; el este omul cel nou.
    După aceea, Europa a fost îndreptată spre căutarea omului celui nou printre creaturile inferioare pentru ca, bazându-se pe filiaţia cu regnul animal, să creeze omul fă r ă de Dumnezeu. S-au auzit multe strigăte de bucurie atunci când a fost pronunţată ipoteza originii omului din maimuţă şi alte mamifere. Nietzsche, cu furtunile şi cutremurele sale, a năvălit în universul gândirii distructive a Europei. Cu patimă profetică şi cu ardoare poetică, el a avansat lumii evanghelia sa cu privire la om. Mai înflăcărat în gânduri decât în simţurile sale, el a extrapolat din voliţionismul lui Darwin concluzia îndrăzneaţă, dar logică: dacă maimuţa reprezintă legătura de tranziţie către om, de ce oare nu poate fi omul legătura de tranziţie către supraom? Într-adevăr, omul este o fiinţă care stă între victorie şi păcat. „Ce reprezintă maimuţa faţă de om? Este un obiect de ruşine şi de ocară. Acelaşi lucru este valabil în ceea ce priveşte relaţia dintre om şi supraom: ruşine şi ocară”. Supraomul este raţiunea pământului şi scopul istoriei.
    Din ce oare este constituit supraomul? El este format din patru elemente şi principii. Cel dintâi este nevoia sa de a-L ucide pe Dumnezeu. „O, tu, supraomule, spune Zarathustra, adresându-se ucenicilor săi, Dumnezeu a însemnat cel mai mare pericol pentru voi”. Dar nu vă temeţi, Dumnezeu a murit, afirmă Zarathustra şi nu mai există nici un pericol pentru voi şi nici un fel de obstacole în calea supraomului. Cel de-al doilea element şi principiu este acela că nu trebuie să existe milă faţă de aproapele; orice s-ar întâmpla trebuie să ne comportăm ca nişte simpli spectatori. Al treilea, şi cel mai important, îl reprezintă dorinţa iresponsabilă şi neîndurătoare pentru putere. În fine, pentru supraom totul este îngăduit. Pentru el nu există nici bine, nici rău; el trăieşte dincolo de bine şi de rău, dincolo de adevăr şi eroare, dincolo de conştiinţă şi responsabilitate. Aici sfârşeşte drama umanismului: ea a creat omul nou, supraomul!
    De la embrionul lui Rousseau, umanismul a evoluat până la supraom. Dar care este esenţa supraomului? Din ce material este el creat? Doar dintr-un instinct; din instinctul de autoconservare. Dacă nu este cu putinţă ca nici măcar cea mai neînsemnată insectă să posede doar un singur instinct, cum este oare cu putinţă acest lucru în cazul celei mai complexe fiinţe de pe faţa pământului, adică omul? Aici, în întreg regnul animal, unde există peste 600.000 de specii, nu există nici măcar un ţânţar care să posede doar un singur instinct, chiar dacă acesta ar fi instinctul autoconservării.
    În ciuda tuturor evidenţelor, Nietzsche afirmă că supraomul are un singur instinct. Iată că, de fapt, supraomul său este în realitate un subom, adică o fiinţă non umană. Dacă vreţi, supraomul reprezintă cea mai teribilă caricatură a omului de pe această întunecată planetă. Tot ceea ce este valabil pentru supraom este valabil şi pentru toţi strămoşii şi descendenţii săi umanişti. Astfel, omul natural al lui Rouseau nu este altceva decât un semiom, fiindcă tot ceea ce este supranatural i-a fost luat. Acest om este identic cu subomul, întrucât în el toate relele anormale care au fost susţinute şi alimentate de către educaţia şi pregătirea umanistă s-au rezolvat fără vreun obstacol în el.
    Cât despre Locke, omul este format din simţurile sale. O singură latură a omului a fost luată drept clement constituent al omului întreg. Şi aici avem de-a face cu un subom şi un nou monstru omenesc. Ce reprezintă simţurile fără suflet decât o vioară cu cinci corzi fără violonist? Cine este omul raţiunii pentru Kant? Încă o dată, un fragment din om este socotit drept omul total. Unde este lumea, infinitul univers al simţurilor şi sentimentelor omeneşti, acolo unde se află atât paradisul, cât şi iadul nostru?
    Este cu putinţă ca omul să fie om fără ele? Nu, desigur că nu. Prin urmare, omul lui Kant este doar o caricatură de om. Cât despre omul voinţei conceput de Schopenhauer şi Nietzsche, ce asemănare are acesta cu omul? Unde este sufletul cu nemărginirea lui, cu conştiinţa lui şi cu compasiunile lui? Fără toate acestea poate omul să fie om? O, şi acesta este o caricatură de om, o nouă caricatură! Iată, deci, înfăţişarea umanistă a omului nou: semiuman lângă semi-uman, subuman lângă subuman, non omenesc lângă non omenesc – adică o caricatură lângă o altă caricatură, oameni nesemnificativi alături de oameni nesemnificativi. Nu observaţi oare faptul că educaţia umanistă europeană a creat doar oameni caricaturali şi cu ei a populat întreaga Europă?
    Un biet omuleţ este omul natural al lui Rousseau, un om neîmplinit este cel al logicii şi cu totul de ocară este supraomul. Pretutindeni afli un om subdezvoltat, fragmente şi părticele de om. Ceea ce nu găseşti nicăieri este un om întreg şi complet! Ne aflăm în faţa unui obstacol tragic: omul european este fără de Dumnezeu; el a degenerat din pricina educaţiei sale umaniste şi a devenit un om josnic şi nesemnificativ! Avem nevoie de un nou prooroc Ieremia, şi de o nouă plângere: omul european şi-a încheiat misiunea şi a creat un om nou fără de Dumnezeu şi fără suflet. Dar poate fi găsit acest om nou, acest supraom? Iată, el nu există ca individ, ci mai degrabă ca o putere colectivă care devastează Europa (şi nu numai Europa) prin educaţia umanistă şi cultura umanistă, prin arta umanistă şi civilizaţia umanistă. Astfel a fost creat un anume tip de om european, şi anume „omul maşină", „omul constructor", „omul tehnic”.
    Acest om este fără Dumnezeu şi fără suflet. Cu alte cuvinte, el este un om-robot despiritualizat şi lipsit de Creatorul său. Robotul este robot tocmai fiindcă el nu îl recunoaşte pe Dumnezeu şi cunoaşte sufletul. Ştiţi ce anume îl poate ajuta cu adevărat? Doar aşa numita psihologie fără suflet, adică ştiinţa europeană despre suflet, care nu recunoaşte sufletul! Există oare ceva mai paradoxal? De fapt, acest paradox se întâmplă să fie palatul cel mai inaccesibil unde vieţuieşte majestatea sa divină: psihologia umanistă europeană (Psychologie ohne seele). Aceasta este zeitatea infailibilă pe care nenumăraţi roboţi o venerează astăzi. Iată, deci, cum sa transformat Europa într-un laborator de roboţi din vremea Renaşterii şi până în ziua de azi.
    Cu adevărat robotul este tipul de om cel mai nenorocit. Cine are ochi de văzut, să vadă; un om mai nenorocit, mai urât şi mai inuman decât robotul european nu există pe această planetă. Ruşinea şi ocara, veşnica ruşine şi ocară să cadă asupra Europei pentru „noul om” pe care l-a creat, un om fără Dumnezeu şi fără suflet, omul-robot. Întrucât acest om L-a ucis atât pe Dumnezeu, cât şi sufletul din el, tipul de om european comite un adevărat suicid. Suicidul este, de fapt, rezultatul inevitabil al uciderii lui Dumnezeu. Educaţia fără Dumnezeu a dus Europa şi întreaga lume într-un asemenea întuneric desăvârşit, întuneric pe care umanitatea nu l-a mai cunoscut vreodată. În acest întuneric nimeni nu recunoaşte pe cineva drept fratele său!
    Ce alt ţel are educaţia în afara celui de a-l ilumina pe om, de a-i ilumina toate abisurile şi toate prăpăstiile din el şi de a alunga tot întunericul din el. Dacă omul este fără Hristos, fără Dumnezeu, şi adică fă r ă această unică lumină nepieritoare, cum va împrăştia el oare întunericul universului care-l atacă din toate părţile şi cum va alunga întunericul dinlăuntrul său? Cu toate luminile sale, dar fără Dumnezeu, omul nu este altceva decât un licurici în întunericul infinit al universului. Ştiinţa şi filosofia sa, educaţia şi cultura sa, arta şi civilizaţia sa, nu sunt decât nişte lumânărele pe care el le aprinde în întunericul evenimentelor lumeşti şi pământeşti. Ce pot face toate aceste lumânări în nesfârşita noapte a profundului întuneric al încercărilor şi evenimentelor internaţionale, naţionale, sociale sau individuale? Probabil că ele s-au stins deja, cu consecinţa dezastruoasă a faptului că un întuneric gros şi profund a căzut peste Europa şi întreaga lume.
    O nechibzuită încredere în omnipotenţa ştiinţei şi educaţiei umaniste, a culturii şi artelor aplicate, precum şi în omnipotenţa civilizaţiei umaniste se învecinează cu nebunia. Din pricina tragicei influenţe a acestei încrederi nechibzuite, educaţia europeană a creat, de asemenea, printre noi, confruntarea dintre Biserică şi şcoală, sau, mai degrabă, ea şi-a aplicat principiile în numeroase ţări ortodoxe care L-au alungat în mod oficial pe Dumnezeu din şcoală.
    Acest lucru a reprezentat un dezastru pentru poporul nostru ortodox. Intelectualii noştri, care au fost dezrădăcinaţi duhovniceşte, poartă deja cu ei „luminile” acestui umanism şi sunt dornici de a „reabilita” poporul ortodox. Consecinţa acestui lucru a fost faptul că ţările ortodoxe s-au transformat în abatoare de suflete. Pe altarele noii idolatrii, monştrii apocaliptici ai civilizaţiei europene îndeplinesc un masacru fără precedent în istorie, ucigând nenumărate suflete omeneşti prin educaţia lor umanistă. A. Zint a afirmat pe bună dreptate faptul că Dachau şi alte lagăre de concentrare sunt altarele pe care intelectualii Europei le-au înălţat şi pe care ei slujesc mult discutatul lor umanism.
    Există doar o singură cale de a scăpa de distrugerea finală. Care este aceasta? Este vorba de a accepta educaţia teandrică şi de a o pune în practică în totalitatea ei în toate şcolile, de la cea mai mare până la cea mai mică, şi în toate instituţiile educaţionale naţionale. Educaţia teandrică radiază şi iluminează cu singura Lumină adevărată în întreaga lume, şi anume cu Dumnezeu-omul Hristos. Întunericul nu poate stinge sau ascunde această Lumină, nici măcar întunericul Europei. Doar această lumină poate alunga tot întunericul din om, societate, din oameni şi din stat. Aceasta, singura Lumină adevărată, luminează pe orice om în adâncul fiinţei sale şi îi descoperă fiecăruia dintre noi propria sa nemurire, propriul său frate veşnic şi dumnezeiesc. Ea ne învaţă că numai atunci pot fi rezolvate şi înţelese uşor problemele omului, ale societăţii, ale naţiunii şi ale umanităţii, când ele sunt cercetate prin Dumnezeu-omul Hristos. Principalele trăsături şi caracteristici ale educaţiei teandrice pot fi formulate astfel:

1. Omul este o fiinţă care poate fi desăvârşită şi împlinită în chipul cel mai înalt şi real prin Dumnezeu-omul Hristos şi întru El.
2. Desăvârşirea omului prin Hristos se face cu ajutorul faptelor bune evanghelice.
3. Omul educat şi iluminat vede în orice om pe fratele său nemuritor şi veşnic.
4. Orice lucrare şi acţiune umană – filosofie, ştiinţă, geografie, artă, educaţie, cultură, arte aplicate şi altele – îşi dobândeşte veşnica sa valoare atunci când este sfinţită şi îşi primeşte adevăratul sens de la Dumnezeu-omul Hristos.
5. Adevărata iluminare şi educaţie este realizată printr-o viaţă sfântă după Evanghelia lui Hristos.
6. Sfinţii sunt luminătorii şi educatorii desăvârşiţi; cu cât un om este mai sfânt, cu atât devine un educator şi luminător mai bun.
7. Şcoala este cea de-a doua jumătate a inimii Dumnezeu-omului Hristos; cea dintâi este Biserica.
8. În centrul tuturor centrelor şi al tuturor ideilor şi ostenelilor stă Dumnezeu-omul Hristos şi obştea sa teandrică, Biserica. 

Extras din: Părintele Iustin Popovici / CREDINŢA ORTODOXĂ ŞI  VIAŢA ÎN HRISTOS / Traducere: prof. Paul Bălan  
Această carte se tipăreşte cu binecuvântarea  Prea Sfinţitului Părinte GALACTION,  Episcopul Alexandriei şi Teleormanului la  Editura BUNAVESTIRE, Galaţi, 2003
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 2
Vizitatori: 1
Utilizatori: 1