26 Mai 19

Ecouri …

  • 24 Aprilie 19
  • Tineri
  • 0
"Ecouri despre cartea TINERII ŞI SEXUALITATEA / Repere pentru mileniul trei scrisa de Danion Vasile."

    Când am considerat că lucrarea de faţă era gata, am plecat într-un pelerinaj prin mănăstiri. M-am rugat ca Dumnezeu să mă lumineze dacă trebuie să mai schimb sau să mai adaug ceva în ea. Şi, după ce m-am sfătuit cu mai mulţi preoţi, am mai adăugat câteva capitole… Unul dintre preoţii respectivi m-a întrebat ce ecouri am de la cititori. I-am spus că am primit multe e-mail-uri care m-au încurajat mult pe parcursul scrierii cărţii. Şi părintele mi-a sugerat să anexez o parte din ele la sfârşitul cărţii.
    Precum veţi vedea şi voi, am făcut asta. Dar nu numai pentru a-l asculta, ci şi din alte două motive. Unul este că am considerat că aşa le pot mulţumi celor care mi-au scris. E destul de greu să calci pe un teren minat, cum este cel al tabu-urilor. Am avut unele greutăţi, unele ispite, şi nu o dată m-am gândit să abandonez lucrul la carte. Dar căldura din scrisorile „prietenilor” mei pe care nu îi cunosc personal m-a ajutat mult. Vă mulţumesc din suflet tuturor celor care aţi fost alături de mine în această „călătorie”.
    Al doilea motiv pentru care le inserez este că mi-a fost şi mie greu să parcurg zeci şi sute de declaraţii şi articole ale tinerilor care au o viziune total modelată de duhul acestui veac, ale tinerilor pentru care Hristos, Biserica, mântuirea sunt doar vorbe goale. M-am simţit şi eu uneori stingher. Cum să nu te simţi stingher când milioane de tineri spun că eşti retardat dacă nu faci sex cu prietena ta, când spun că adevărata dragoste trebuie arătată în pat fără să aştepţi binecuvântarea nunţii? Şi totuşi, există tineri care gândesc altfel… Una dintre ideile pe care mi le-au scris cel mai des cititorii Cărţii nunţii poate fi rezumată în: „Ce bine că mai e cineva care gândeşte ca mine… Am regăsit în carte multe idei care mă frământau, dar şi soluţia pe care am găsit-o eu însumi, fiind aproape de Biserică…”
    Mă gândeam: cum ar fi să îi adun laolaltă pe cei care s-au simţit singuri, dar împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere?
    Ştiu că şi Cartea nunţii a fost împrumutată de unele fete prietenilor lor, pentru a le da ocazia să cunoască un punct de vedere creştin, şi că unii au considerat-o ca fiind o carte „depăşită”. Cred că şi această carte va fi împrumutată poate tot aceloraşi prieteni, şi o vor respinge la fel de mecanic. Şi consider că le-ar prinde bine cititorilor care s-au regăsit în ea să ştie că mai sunt şi alţii care au fost de acord cu cele scrise aici…

    Am reuşit să termin cartea... Mi-am dat seama cât de multă nevoie au tinerii de o asemenea carte..., câtă nevoie am avut eu de ea... Acum aştept cu nerăbdare (să apară)… să o pot dărui tuturor prietenilor, pentru care personal nu aş fi un exemplu prea bun, dar care văd în mine dorinţa de schimbare şi cea de a face tot ce pot şi pentru ei... Şi dacă eu nu reuşesc prea bine să o fac, îţi mulţumesc ţie pentru şansa pe care vrei să o acorzi fiecăruia şi pentru credinţa că, după ce am căzut, ne putem ridica... 
    Indiferent cât de tare ar susţine majoritatea tinerilor că, atâta timp cât iubesc, Dumnezeu „nu are dreptul” să le „interzică” nimic, cei mai mulţi dintre ei îşi vor pune anumite semne de întrebare, vor schimba ceva, cât de puţin... Iar dacă cineva ar putea să te acuze că ai exagerat, că nu a fost un mod „corect” de abordare, că e prea puţin pentru a schimba ceva, aş vrea să-i contrazic, să le amintesc de „chinurile” anumitor vârste, (toţi au fost tineri, nu?)... Şi i-aş mai ruga să privească puţin în jur... şi să înţeleagă că, într-o societate în care mass-media invadează cu tot ce poate fi mai nociv, pentru tineri doar un mesaj astfel formulat mai poate avea un răspuns... (M.D.)

    Pe mine cartea m-a ajutat foarte mult, eu singură fiind în trecut afectată de unul din subiectele conţinute. Un capitol din ea m-a făcut să merg mai cert la spovedanie. Mie îmi pare că e foarte bună, atinge nişte probleme extrem de acute. (S.T.)

    Mie îmi place ce-ai scris şi mi se pare util. Îmi aduc aminte de mine cât de chinuită am fost de prietenul meu şi în plus lumea mă făcea nebună că nu sunt „open minded”... După ce el m-a părăsit am citit la momentul potrivit o carte de-a ta care m-a întărit. Am mers la duhovnic… şi acuma mă ţin de rugăciune şi spovedanie serios. (R.D.)

    Mă regăsesc în foarte multe locuri din textul tău, nu prin viaţa de acum, ci prin trecutul meu deloc îndepărtat; alea au fost şi frământările mele. Mie mi-au fost de folos toate cărţile tale pentru că îmi place tare mult stilul în care scrii, mi se potriveşte, mi se pare că îmi vorbeşte un prieten apropiat exact despre ceea ce mă frământă. Şi, nu ştiu cum se face, tot ceea ce am citit din scrierile tale am citit exact la momentul în care eram în mai mare impas exact pe tema respectivă. A fost ca leacul potrivit pentru o anumită boală. Şi de fiecare dată am prins curaj pentru a merge mai departe, am văzut că şi alţii au avut aceleaşi frământări, căderi, poticniri, îndoieli, probleme ca şi mine, şi au putut să le depăşească. (S.D.)

    Am citit cartea „Tinerii şi tabu-urile” şi părerea mea este că trebuie să o dai la tipar. Sunt convins că o mulţime de tineri se vor regăsi în rândurile cărţii. Eu zic că ai scris foarte bine, orice ar zice unii şi alţii. Nu am mai văzut pe nimeni să scrie atât de frumos şi cu atâta dragoste şi durere pentru tinerii care stau departe de Biserică. Cine are de zis ceva împotriva acestei cărţi ar trebui mai întâi să vină şi cu sugestii, adică cum altfel ai fi putut scrie. Părintele meu duhovnic spune că în vremurile de acum, când diavolul ne atacă aşa de mult cu sexualitatea şi cu toate derivatele ei, noi trebuie să răspundem cu aceeaşi putere. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru că ce rost are să vorbim frumos fără cuvinte tabu, de parcă toată lumea ar fi roz, şi să nu întoarcem pe nimeni la Hristos? Pentru a-i scoate pe cei care sunt prinşi de patimi, trebuie să coborâm în lumea lor, pentru că din afară nu se poate face nimic. Dumnezeu să îţi dea putere să scrii în continuare şi să te ferească de ispite deoarece ştii bine cât suferă un om când e departe de Dumnezeu pentru că ai trecut prin atâtea greutăţi până să ajungi la credinţa cea adevărată. (C.M.)

    Am primit pe e-mail ultima carte a dumneavoastră..., cred că de la domnul Laurenţiu Dumitru... Mi-am permis să vă scriu pentru a vă felicita pentru această ultimă carte. Este o carte mai mult decât binevenită, în care se dezbat multe din problemele curente ale tineretului.
    Eu aş vrea să o cumpăr cât mai repede, aş vrea să se bucure de ea cât mai mulţi tineri... şi sinceră să fiu nu aş modifica nimic, nu aş şterge nimic... poate doar aş mai adăuga. 
    Am dăruit-o spre citire şi părintelui meu duhovnic, care întâmplător este şi cadru didactic în liceul seminar din oraş... care m-a rugat să vă transmit felicitările dumnealui: „Tratează subiecte şi îndrăzneşte să vorbească despre ceea ce gândim noi toţi, dar ne este ruşine să vorbim în public şi uneori chiar şi pe scaunul de spovedanie, cu gândul de a nu sminti şi mai mult... E de mare ajutor”... au fost puţinele cuvinte pe care le-am reţinut din discuţia cu părintele meu duhovnic.....
    Eu sunt profesoară şi am aceeaşi părere... În plus sunt tânără şi pot cădea în aceleaşi păcate oricând. Patima există în fiecare dintre noi, şi poate la tineri în proporţie mai mare, deoarece avem uşurinţa de a ne alătura turmei… Aş vrea să vă felicit pentru răspunsurile pe care le-am găsit în cartea nouă… (E.N.)

    Te felicit cu toata inima pentru că ai curajul să abordezi o astfel de temă, considerată, pe nedrept, tabu în rândul teologilor. E mare nevoie de astfel de cărţi în rândul tinerilor. Chiar eu şi soţul meu adesea ne doream să ştim care este poziţia Bisericii referitor la delicata problema a intimităţii de cuplu. Ba chiar i-am judecat adesea pe oamenii Bisericii, pe intelectuali, că nu se implică şi ne lasă de izbelişte pe noi, tinerii. (C.V.)

    Primul gând care mi-a venit în minte a fost o sintagmă pe care am întâlnit-o cu ani în urmă, pe vremea când colecţionam aforisme: „Tinereţea e o dezordine care trebuie învinsă, restul e literatură”. Dumneavoastră vă luaţi „la trântă” cu dezordinea asta. E nemaipomenit ce încercaţi să faceţi. Nu ştiu în ce măsură v-ar ajuta dacă aş face comentarii la ce aţi scris, mi se pare cumva aiurea să mă apuc să bat eu câmpii cu miile mele de gânduri vis-a-vis de munca dumneavoastră. M-aş simţi oarecum ciudat, ca şi cum v-aş contesta scrisul, deşi în prima fază orgoliul acesta care ne bântuie pe toţi a fost extrem de puternic. (P.P.)

    Înainte de toate doresc să spun că şi această carte este binevenită. Este aşa pentru că tratează o problemă mereu de actualitate pentru tineri, dar mai ales pentru că dă un răspuns ortodox plin de curaj şi de realism unora care chiar au nevoie de aşa ceva.
    Limbajul cu care este scrisă cartea este unul curajos. BRAVO! Aşa şi trebuie să fie, mai ales că mesajul cărţii se adresează în primul rând tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani. Cuvintele îndrăzneţe folosite pe alocuri au menirea de a trezi sufletul cititorului din amorţeală şi de a arăta acestuia că cei care fac misionarism, din care face parte autorul cărţii, pot fi oameni „cu picioarele pe pământ”, nu visători, care cunosc bine şi într-un mod realist problematica actuală a tinerilor. (D.C.)

    Cartea este fără îndoială, pentru tinerii aflaţi la început de drum, o speranţă în peisajul consumerist total lipsit de discernământ al zilelor noastre, în care tinerii sunt îndemnaţi la modul imperativ să-şi trăiască viaţa după reţete într-un singur pas. Este şansa lor, a părinţilor lor şi a noastră. Cred că este o carte ce va călăuzi sufletele celor care încă n-au apucat-o pe un drum greşit, va întoarce pe calea cea dreaptă pe cei rătăciţi şi îi va încuraja pe cei nehotărâţi să aleagă adevărul. Sper ca aceste rânduri să fie încurajatoare şi să alunge micile tale îndoieli, adesea constructive. (E.B.)

    Părerea mea este că era nevoie de o astfel de carte; şi este foarte bine că lucrurile sunt spuse în mod direct (oricine înţelege mai bine dacă i se spune în modul cel mai clar, fără discursuri metaforice, mai ales că este o problemă ce se împânzeşte foarte repede şi pe foarte mulţi îi răneşte), pentru că se simte că sunt explicaţii ce merg până la miezul problemei (iar dacă cineva nu se simte cu sufletul pătat, ca să nu zic murdar, înseamnă că ar trebui să ştie că are o problemă cu conştiinţa, şi este bine să caute adevărul fără să se mulţumească cu răspunsuri de genul „dacă alţii o fac, eu de ce nu?”, sau „dacă amândoi partenerii vor, de ce este păcat?”, sau „dacă mă părăseşte pentru că nu accept o perversiune?”). Acestea nu sunt răspunsuri, sunt doar scuze, iar dumneavoastră reuşiţi să scoateţi în evidenţă acest lucru. Şi cred că este foarte bine că a ţi vorbit folosind acest limbaj, deoarece aşa poate înţelege toată lumea - şi cel mai cult, şi cel care trăieşte „după blocuri” şi care poate nu are nici o vină că s-a născut în acel mediu... Adică oricine poate înţelege astfel răul pe care îl produce desfrânarea; nu cred că este îndeajuns să fie spus doar ce nu este bine pentru că aşa zice Biserica, e bine să se cunoască şi de ce zice Biserica că nu este bine; şi eu cred că aţi reuşit să explicaţi acest lucru. (M.P.)

    Cartea este OK (eu o văd chiar ca pe o necesitate, pentru că nu cunosc multe lucrări de acest gen care să fie în circulaţie). De lucrări care să trateze problemele abordate din punct de vedere creştin nu prea am auzit, în schimb de lucrări care tratează aceste probleme din orice alt punct de vedere geme piaţa din România. (M.M.)

    Îmi place foarte mult stilul direct, fără ocolişuri, din care tinerii îşi dau seama că ştii despre ce vorbeşti şi că le cunoşti bine problemele. Tinerii (mai ales cei care nu sunt în Biserică) nu cred că pot fi atraşi într-o primă fază cu citate din Sfinţii Părinţi. Metoda ta mi se pare mult mai potrivită. Îmi place tonul tău relaxat, necrispat şi cald, şi pe alocuri glumeţ, care-i apropie foarte tare, în timp ce îndemnurile tale la curăţie sunt foarte clare şi bine ţintite. Scrii cu sinceritate şi grijă faţă de problemele lor şi, în plus, foarte dinamic. Temele sunt bine alese şi analizate „la sânge” şi cu bun simţ al realităţii şi pe înţelesul lor. Îmi mai place că întorci temele pe toate părţile, le analizezi din toate unghiurile şi, practic, demontezi orice încercare de a scăpa spre o alegere greşită. (D.B.)

    Am citit cartea. Este foarte frumos scrisă şi sunt convinsă că mulţi dintre cei ce am citit-o ne vom gândi de două ori înainte să luăm anumite decizii. (L.L.)  

    Am citit cărţulia mai de mult, pe www.sfaturiortodoxe.ro. Era doar fără introducere, nici nu m-am gândit că nu a fost publicată încă. Mi-a plăcut foarte mult. Nu mi s-a părut nimic exagerat ori în plus sau în minus, e pura realitate pe care am trăit-o şi eu din plin. Gândul meu a fost: ce bine era dacă citeam lucrurile astea mai de mult. (A.I.)

    Vreau să îmi spun şi eu părerea, mai ales că sunteţi un scriitor foarte drag sufletului meu. Şi eu am cunoscut varianta de pe net a acestei cărţi, „Tinerii şi sexualitatea” (şi, sincer, acest titlu îmi place mai mult, parcă e mai puţin simandicos). Chiar dacă, după cum spuneaţi, articolele au fost publicate fără voia dumneavoastră401, chiar nu ar trebui să fiţi supărat pe cel ce le-a publicat, fiindcă astfel v-am „cunoscut” („Tinerii şi sexualitatea” fiind prima carte pe care am citit-o de Danion Vasile, după care am citit „Cartea nunţii” şi altele) şi mare folos am aflat. Unele subcapitole chiar le trimiteam prin email prietenelor mele şi se declarau şi ele încântate de ceea ce citeau.
    Aş vrea să adopt şi eu stilul de adresare pe care-l adopţi şi tu, adică spunându-ţi tu şi nu dvs., fără ca acest lucru să însemne o lipsă de respect, dar pentru că, aşa cum ne vezi tu, vreau să te văd şi eu – un prieten cu care stau de vorbă. Ce-i drept, tocmai acest lucru m-a „cucerit”, în primul rând modul de adresare şi referirea permanentă la cele trăite de tine. Astfel, ştim că ne vorbeşte un om ca noi, un om care a avut de înfruntat ispite şi care le înfruntă permanent, dar, mai mult, un om care încearcă să ne ajute pe noi, nişte necunoscuţi, practic. Cred că aşa împlineşti foarte bine porunca de a-ţi iubi aproapele şi pentru asta îţi mulţumesc, pentru că şi pe mine mă ajuţi.
    Eşti una dintre puţinele persoane care observă foarte bine că societatea în care trăim are destule „putreziciuni”, dar nu numai observă, ci încearcă să tragă un semnal de alarmă şi să prezinte o altă faţetă a unor probleme delicate (care cred că tind foarte mult să-şi piardă statutul de tabu), precum: sexul oral, masturbarea, obsesia cu sânii mici etc. Era nevoie de o voce care să spună şi că, o dată cu plăcerea, mai primeşti un „bonus” – păcatul, care nu are o existenţă temporară, ca plăcerea, ci acţionează pe termen lung, atâta timp cât tânărul nu cunoaşte pocăinţa. Am citit recent într-o carte minunată – „Dăruind vei dobândi”, N. Steinhardt – ceva de genul că păcatul, pe măsură ce te afunzi mai mult în el, nu-l vezi, el însă devenind tot mai mare, dar pe măsură ce sporeşti în viaţa duhovnicească, îl vezi din ce în ce în ce mai mare şi mai cumplit. Cât de adevărate sunt aceste vorbe! Şi eu am cunoscut multe dintre faţetele păcatului, fără însă a fi pe deplin conştientă de gravitatea enormă a acestora.
    Dar, slavă Domnului, am auzit şi chemarea Lui şi, deşi păcatele trecute încă mă „bântuie”, nădăjduiesc că Domnul mă va ajuta să trec cu bine peste tot. Ceea ce mă doare e că destul de multă lume nu poate trece peste acest trecut şi probabil ei nici nu cred că o persoană ca mine, care a cunoscut destul de bine viaţa, mai poate cunoaşte sau dori o iubire curată. Dar dacă ţie ţi-aş spune că, deşi am desfrânat, mereu am sperat că voi găsi acea dragoste blândă, tandră, înţelegătoare, o dragoste ca cea pe care o propovăduieşte Sfântul Apostol Pavel? Că şi acum mai sper că cineva mă va iubi curat şi că voi iubi şi eu curat? Numai că lumea nu mai prea vrea să creadă că sufletul îţi poate fi curat, chiar dacă trupul nu mai e. Şi e păcat, pentru că am foarte multă iubire de dăruit.
    Şi articolul „Modele care ne smintesc” e foarte potrivit, pentru că ceea ce nu înţeleg oamenii e că şi slujitorii lui Dumnezeu sunt oameni care trăiesc în aceeaşi lume ca noi, nefiind ocoliţi nici ei de ispite. Poate că ei sunt mult mai ispitiţi fiindcă diavolul se bucură mai ales de căderea unui slujitor al Domnului. Fiind şi ei oameni, nu se poate să nu găsim atât preoţi care fac lucruri potrivnice cuvântului Domnului, dar avem şi reversul medaliei, pe cei cu viaţă îmbunătăţită, care n-ar trebui omişi, precum n-ar trebui generalizat că dacă un preot a greşit înseamnă că întreaga credinţă ortodoxă nu e bună.
    Ca o concluzie, mi-a plăcut cartea, şi de-abia aştept să o văd tipărită. Am uitat să menţionez că îmi plac şi glumele presărate pe ici, pe colo, dar cel mai mult îmi place că atunci când citesc o carte semnată Danion Vasile (aici mă refer în special la „Cartea nunţii”) am impresia că oricât de păcătoşi, de plini de defecte şi de nemulţumiţi am fi, există speranţă şi pentru noi, pentru că suntem iubiţi cu o dragoste curată de către Însuşi Creatorul nostru. Şi dragoste mai mare ca aceasta nu există. Şi bine ar fi să cunoască toţi tinerii bucuriile pe care ţi le poate oferi credinţa. (P.C.)

    „Lauda de sine nu miroase a bine…” Ştiu, ştiu… Ca să fiu imparţial, voi reproduce şi o scrisoare din „galeria” adversă (galerie care s-a auzit rar pe parcursul definitivării acestei cărţi):

    Am răsfoit şi citit cartea atât eu cât şi prietena mea. Am foarte multe de spus, multe sugestii, multe critici şi poate şi câteva sfaturi. În primul rând această carte sau aceste adunături de idei şi întrebări nu pot prezenta războiul duhovnicesc. Putem spune că sunt frământările şi întrebările unor tineri care nu cunosc creştinismul şi nu au nici o legătură cu Dumnezeu. Poate şi pentru sufletul tău este un „punct slab”, un nucleu de patimi ascunse din trecutul tău, patimi care nu s-au curăţat, poate care nu s-au răscumpărat prin anumite fapte creştineşti şi uneori, dacă este nevoie, puţină nevoinţă. Ai multă mândrie, multă îndrăzneală, multă libertate, limbaj golănesc, multă educaţie sexuală, multă sminteală... Avem multe de spus. Credem că-ţi atribui o răspundere prea mare. Puţine sfaturi creştineşti! Probabil sunt idei care plac, să-ţi vinzi cărţile. Pentru această r ăspundere pe care ţi-o asumi, să conduci atâtea suflete, credem că ar trebui să ai o pregătire specială sufletească: puţine nevoinţe, un duhovnic adevărat, multă demnitate creştinească şi multă dragoste şi dăruire lui Hristos.
    În răspunsul meu nu am încercat să mă dezvinovăţesc, nici să mă apăr. Ci am cerut rugăciunile lor, aşa cum le cer şi pe ale voastre. Da, nu obosesc să vă rog să vă rugaţi pentru mine, ca să m ă ajute Dumnezeu să merg pe calea mântuirii până la capăt. Şi vă cer iertare tuturor pentru că nu am reuşit să fac o carte mai bună...

Extras din: Danion Vasile - TINERII ŞI SEXUALITATEA / Repere pentru mileniul trei
Carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Serafim,  Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale
Editura Egumeniţa Galaţi, 2007
Taguri: Ecouri
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe