23 Noiembrie 17

Dragostea fără discernământ şi exagerată a părinţilor

  • 22 Octombrie 17
  • Tineri
  • 0
-Părinte, o mamă îşi poate vătăma copilul din pricina dragostei fără discernământ? -Desigur că poate. Atunci când, de pildă, o mamă îşi vede copilaşul că încearcă să meargă dar nu poate şi pentru aceasta îl poartă mereu în braţe spunând: "Sărmanul copil, nu poate umbla", în loc să-l ţină puţin de mânuţă. În felul acesta cum va putea învăţa copilul să meargă? Desigur mama este mânată de dragoste pentru copil dar îi face rău prin multa ei purtare de grijă. Am cunoscut un tată al cărui fiu terminase serviciul militar, şi pe care îl mai ţinea de mână pentru a-l duce la frizer. "L-am adus pe fiul meu să-l tunzi. Cât vrei şi când o să termini, ca să vin să-l iau?". Îl nenorocise pe copil.
    Dragostea trebuie frânată cu discernământ. Dragostea adevărată este lipsită de interes, nu are în ea eul personal, ci are cumpătare. Iar aceasta este absolut necesară pentru ca dragostea cea multă a femeii să nu se irosească fără rost. Odată a venit la mine la Colibă un tânăr care era supărat pe părinţii lui. Sărmanii de ei aveau multă dragoste, dar nu ştiau cum să-l ajute. îmi spunea că părinţii lui îl constrâng, că nu-l iubesc, etc. "Ascultă, îi spun, atunci când erai mic şi mama ta te îmbrăca cu o grămadă de haine, de ce oare o făcea? Ca să nu răceşti, sau ca să te sufoci? Fapta aceasta a mamei avea ascunsă în ea multă dragoste". Când, în cele din urmă, a înţeles cât de mult îl iubeau părinţii lui, a început să plângă. Mama lui avea multă dragoste, dar cu toate acestea nu l-a putut ajuta pe fiul ei, căci prin felul lor de a se purta cu el îl făceau să se împotrivească.
    Mama, atunci când este nevoie, trebuie să se poarte şi cu severitate faţă de copil. Căci nu-l ajută atunci când cu prea multă uşurinţă îi ţine partea, chipurile, ca să nu se mâhnească. în localitatea Adana era o văduvă care avea un copil - Ioan îl chema - şi pe care îl iubea foarte mult. Când a crescut puţin l-a dus la un cismar să înveţe acel meşteşug. Copilul a stat la acel meşter o săptămână, după care a plecat acasă şi i-a spus mamei sale: "Mamă, nu mai este nevoie să merg la cismărie, pentru că deja am învăţat meşteşugul!". "Dar când l-ai învăţat atât de repede?" l-a întrebat aceea. "Dacă vrei, îţi pot arăta şi ţie cum se fac papucii, îi spune copilul. Iată, aşa se taie talpa, aşa se pune pielea, şi călcâiul, aşa se prind în cuişoare...". Meşterul Iui era foarte bun şi a vrut să-l înveţe pe Ioan meşteşugul cismăriei deoarece era orfan. Când a văzut că a trecut o săptămână şi Ioan nu a mai apărut, s-a neliniştit gândindu-se că poate s-a îmbolnăvit şi s-a dus la mama lui să o întrebe ce face fiul ei. "Ce a păţit Ioan de nu a mai venit la lucru? Nu cumva este bolnav?". Tiu, a răspuns aceea, este bine". "Atunci de ce nu a mai venit la atelier?". "Dar ce să mai vină? Ionel al meu a învăţat deja meşteşugul". "Cum l-a învăţat numai în câteva zile?", o întrebă meşterul. "Uite, îi spune mama lui, ia pielea, o pune pe un calapod, o prinde în cuie, îi pune şi călcâiul, apoi îl scoate şi e gata papucul". Meşterul a început să râdă, a salutat-o şi a plecat. Când s-a întors la atelier, ucenicii lui l-au întrebat: "Meştere, ce face Ioan?". "Este foarte bine, le răspunse acela. A învăţat deja cismăria, şi nu numai el, ci chiar şi mama lui".
    Acest fel de purtare o văd la mulţi părinţi. Ei cred că îşi iubesc copiii, dar mai degrabă îi distrug prin felul cum se poartă cu ei. Când o mamă, să presupunem, din dragostea exagerată îşi sărută copilul şi spune: "în toată lumea nu mai există un copil ca al meu", atunci îi cultivă mândria şi bolnăvicioasa încredere în sine. După aceea copilul nu mai ascultă de părinţi deoarece îşi închipuie că le ştie pe toate.
    Părinţii trebuie să-i ajute pe copiii lor încă de la o vârstă mică să-şi asume răspunderea pentru ei înşişi. Să facă în sânul familiei anumite treburi uşoare şi să nu le aştepte pe toate de-a gata. Căci altfel vor întâmpina multe greutăţi atunci când vor creşte mari. Un meşter a lucrat din greu şi şi-a crescut copiii. Aceia însă toată ziua umblau prin sat. Apoi s-au căsătorit, dar şi atunci le aşteptau pe toate de la tatăl lor. Atunci când tatăl lor le-a spus că a venit timpul ca ei să-şi caute singuri de casele lor, copiii i-au spus: "Bine, tată, tu nu ne-ai lăsat atunci când eram mici şi ne laşi acum când suntem mari şi avem atâtea obligaţii?".

Extras din: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL CUVINTE DUHOVNICEŞTI IV / VIAŢA DE FAMILIE
Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu SCHITUL LACU-SFÂNTUL MUNTE ATHOS / EDITURA EVANGHELISMOS BUCUREŞTI-2003
Lasa un comentariu
avatar
Articolul lunii
Retele Sociale
  • Facebook
  • Google+
  • Twitter
  • Comentarii
  • Apreciate
  • Vizualizari
Citate Ortodoxe

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0